ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2141/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul S.C. a solicitat

obligarea pârâtului S.R.

prin C.C.S.D. să desemneze un evaluator pentru efectuarea evaluării imobilului

și să emită titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în București, str. Padina

Roșie, compus din teren în suprafață de 109 m.p. și construcție demolată.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, autoritatea pârâtă a invocat excepția de nelegalitate a

Dispoziției nr. 7103/2006 emisă de P.M. București, prin care s-a stabilit

dreptul reclamantului S.C. la măsuri reparatorii pentru imobilul-teren,

menționat mai sus.

Totodată, a formulat

cerere reconvențională și cerere de chemare în garanție a P.M. București.

de Apel

Prin încheierea din 4

februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 7103/2006

invocată de pârâtul S.R. prin C.C.S.D., ca inadmisibilă.

A

reținut prima instanță că, în speță, dispoziția primarului municipiului

București a cărei legalitate se solicită a se analiza pe calea incidentală

reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu constituie un act

administrativ ci un act de natură civilă emis în condițiile

Legii nr. 10/2001,

deoarece prin emiterea dispoziției a cărei nelegalitate se solicită a fi

analizată pe cale incidentală în cadrul prezentului litigiu primăria nu

acționează ca autoritate publică ci în calitatea sa de deținător sau

entitate învestită potrivit

Legii nr. 10/2001

cu soluționarea notificării

persoanei care se pretinde

îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de această lege,

subiect de drept civil ce prin emiterea dispoziției în condițiile Legii nr. 10/2001

participă la raporturi juridice de drept civil.

În

acest sens, a reținut prima instanță și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cărora „nu pot fi

atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru

modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă

procedură judiciară”.

Prin sentința civilă nr.

2108 din 18 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.C., în

contradictoriu cu pârâtul S.R. prin C.C.S.D., a obligat pârâta să desemneze un

evaluator pentru efectuarea evaluării și să emită titlul de despăgubiri pentru

imobilul situat în București, str. Padina Roșie, compus din teren în suprafață

de 109 m.p. și construcție demolată.

A respins cererea

reconvențională și cererea de chemare în garanție ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

-

în lipsa unui termen

prevăzut de lege, autoritățile administrative competente erau obligate să

acționeze într-un termen rezonabil, pentru soluționarea cererii reclamantului,

iar acest termen a început să curgă la data declanșării procedurii administrative,

în speță anul 2001, când reclamantul a depus notificarea conform prevederilor

legale, iar nu de la data înregistrării dosarului la Secretariatul Comisiei.

- motivul invocat de

către pârâtă în sensul că urmează a fi depuse și alte înscrisuri privind

terenul notificat nu este justificat, fiind emisă dispoziția primarului în

temeiul unui act normativ special, dispoziție care nu a fost atacată sub acest

aspect, devenind astfel definitivă în sistemul căilor de atac conform Legii nr.

10/2001.

- în concluzie,

instanța de fond a reținut că autoritatea publică pârâtă a depășit în mod

nejustificat termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantului,

încălcând astfel dreptul său la o bună administrare, recunoscut în favoarea

oricărui particular, iar ca o consecință a acestui fapt, și existența unui

refuz nejustificat din partea administrației publice de soluționare a cererii.

În ceea ce privește

cererea de chemare în garanție formulată de autoritatea pârâtă, prima instanță

a apreciat-o nefondată, față de situația că nicio prevedere legală în procedura

Legii nr. 247/2005 nu stabilește obligații în sarcina Primăriei în această

etapă a acordării despăgubirilor.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, precum și a Încheierii de ședință din 4 februarie 2011 a declarat recurs C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Primul motiv de

recurs se referă la soluția de respingere a excepției de nelegalitate, prin încheierea

din 4 februarie 2011 pe care recurenta o apreciază ca fiind dată cu

interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Arată

recurenta-pârâtă că Dispoziția nr. 7103 din 12 decembrie 2006 a P.M. București este,

în mod evident, un act administrativ individual, emis de o autoritate publică,

în regim de putere publică, care poate fi atacat, indirect, pe cale de excepție

la instanța de contencios administrativ. Opinia instanței de fond, în sensul că

este un act de natură civilă, emis în temeiul Legii nr. 10/2001, este greșită,

dispoziția Primarului întrunind toate elementele unui act administrativ

unilateral.

Solicită recurenta

admiterea excepției de nelegalitate și constatarea nelegalității Dispoziției nr.

7103 din 12 decembrie 2006 a P.M. Craiova.

În ceea ce privește

fondul cauzei, recurenta-pârâtă aduce sentinței atacate următoarele critici:

- instanța de fond în

mod greșit a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind

respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, deoarece procedura

administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune

parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind și etapa evaluării, etapă

condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a

stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.

- în mod greșit

instanța de fond a respins cererea reconvențională formulată de autoritatea

pârâtă, în condițiile în care reclamantul nu face dovada dreptului de

proprietate asupra terenului notificat, actul prin care acesta a fost dobândit

fiind nul absolut.

- mai precizează

recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005

pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și

care nu pot fi restituite în natură este o procedură complexă care cuprinde mai

multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât,

în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art.

2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie

contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei obligații

într-un termen de 30 de zile.

de recurs

Recursul este

nefondat.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele  invocate și de prevederile 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Intimatul-reclamant a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în București,

Str. Padina Roșie, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin

echivalent prin Dispoziția nr. 7103 din 12 decembrie 2006 emisă de P.M. București,

în contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în

judecată și reținute ca atare prin sentința recurată.

În ceea ce privește

criticile din recurs referitoare la greșita respingere de către instanța

fondului a excepției de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu privire la Dispoziția nr. 7103 din 2006 emisă de P.M. București, instanța de control judiciar constată

că soluția Curții de apel este legală și temeinică și în acord cu jurisprudența

constantă și unitară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin

care s-a reținut că

dispoziția

emisă de primărie în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care se

propune acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat

și care nu mai pot fi restituite în natură, intră sub incidența dispozițiilor art.

5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele

și în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului

administrativ (a se vedea decizia nr. 151 din 15 ianuarie 2009; decizia nr. 5756

din 11 decembrie 2009, publicate în „Excepția de nelegalitate. Jurisprudența

Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție - 2009”).

În ceea ce privește

fondul cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de

atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției

pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind lipsa

calității de persoană îndreptățită a reclamantului, complexitatea procedurii

reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a

autorității în derularea acesteia.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia

să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea

că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să

procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel atingere drepturilor

și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Pentru respectarea

termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa

fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de

față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării,

iar Dispoziția P.M. București datează din 12 decembrie 2006 și nici până în

prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire.

În mod corect, în

raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII

„Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, instanța de fond a obligat recurentul-pârât să emită decizia

reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.

Criticile care

vizează această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul C.C.S.D.,

potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior, are ca

atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat.

Soluția instanței de

fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și

implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în

raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2006), este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pârâtei, C.C.S.D., îi

revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea

principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților

administrative.

Susținerea recurentei

în sensul că intimatul-reclamant nu a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită, excede competențelor sale conferite prin Titlul VII din Legea nr.

247/2005, verificarea legalității fondului Dispoziției P.M. București fiind

efectuată de P.M. București, potrivit Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, sentința

recurată este legală, atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea

nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât și de dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.,

astfel că nu pot fi reținute criticile aduse în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de

S.R. prin C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 2108 din 18 martie 2011 a Curții de Apel București,

s

ecția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, precum și a Încheierii de ședință din 4

februarie 2011 a aceleiași instanțe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 mai 2012.