ÎCCJ 19.05.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1970/2011

ПОСТАНОВЛЕНИЕ
19.05.2011
ПАЛАТА
civil_2
Цитировать это дело
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1970/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică

de la 19 mai 2011

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

La data de 24 ianuarie contestatorul

T.I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 22 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11 ianuarie 2011.

În susținerea contestației în

anulare a făcut critici privind încălcarea dreptului la apărare în recursul său

care privește motive de ordine publică și de nulitate relativă, învederând

instanței că în recurs a fost invocată din oficiu excepția tardivității

recursului, excepție soluționată la primul termen de judecată, în lipsa

recurentului și a apărătorului acestuia, fiind încălcate astfel regulile de

procedură privind excepțiile.

A mai învederat că instanța a greșit

atunci când nu s-a pronunțat pe cererea sa de amânare formulată la primul

termen de judecată, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

Prin cel de-al treilea motiv al

contestației în anulare, contestatorul a criticat soluția instanței de recurs

în sensul că aceasta din urmă a greșit calcularea termenului de recurs,

întrucât recurentul nu a primit hotărârea de la Curtea de Apel Bacău și că

instanța nici nu a citit motivele de recurs, pentru că altfel ar fi observat că

a invocat motive de ordine publică în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Invocând hotărârea Curții de la

Strasbourg din 29 iunie 2008 dată în dosarul M. vs. România, contestatorul a

argumentat în această cale extraordinară de atac că instanța de recurs s-a

comportat cu aroganță și a soluționat arbitrar cauza încălcând legislația

europeană și practica judiciară C.E.D.O.

Contestatorul și-a întemeiat

contestația în anulare pe dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare este

nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Art. 317 C. proc. civ.,

reglementează contestația în anulare obișnuită, cale extraordinară de atacat de

retractare care poate fi utilizată numai când procedura de chemare a părții,

pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii și când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor

de ordine publică privitoare la competență.

Analizând dovada de îndeplinire a

procedurii de citare pentru termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2011,

când a fost pronunțată hotărârea atacată, Curtea constată că aceasta

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 85 și urm. C. proc. civ., astfel că

nu se poate reține prima teză a art. 317 C. proc. civ., în argumentarea

contestației în anulare de față.

În ceea ce privește cea de-a doua

teză prevăzută de art. 317 C. proc. civ., în sensul că hotărârea s-ar fi dat de

judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență Curtea constată că față de dispozițiile art. 159 C. proc. civ., care

reglementează ipotezele în care necompetența este de ordine publică și anume

când pricina nu este de competența instanțelor judecătorești sau când pricina

este de competența unei instanțe de alt grad sau când pricina este de

competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura,

fiind vorba de încălcarea dispozițiilor legale privitoare la competența

generală materială și competența teritorială exclusivă, contestația în anulare

nu îndeplinește condițiile cerute de cea de-a doua teză, întrucât în recurs nu

au fost invocate excepții referitoare la competența instanței de judecată.

Art. 318 C. proc. civ.,

reglementează contestația în anulare specială, cale de atac care poate fi

utilizată numai în situația în care dezlegarea dată în recurs este rezultatul

unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând sau admițând recursul în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare.

Noțiunea de greșeală materială

vizează greșeli de fapt, involuntare realizate prin confundarea unor elemente

importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, greșeala materială

nedeterminând o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, ea

referindu-se la aspectele formale ale judecării recursului, dispozițiile

acestui articol având un câmp limitat de aplicare, interpretarea fiind

restrictivă, în sensul de a nu se deschide calea unui recurs la recurs.

Este de reținut că pentru altfel de

greșeli decât greșelile materiale, contestația în anulare nu poate fi

utilizată.

Cea de-a doua teză a art. 318 C.

proc. civ., se referă la omisiunea, din greșeală, de a cerceta vreunul din

motivele de modificare sau de casare, fiind în discuție, fie neanalizarea

fiecărui motiv în parte, separat, fie inexistența răspunsului la motivele de

recurs printr-un considerent comun.

Raportând motivele contestației în

anulare la ipotezele prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Curtea constată că

niciunul dintre motivele invocate nu se încadrează în situațiile prevăzute de

lege pentru exercitarea căii de atac a contestației în anulare specială.

Motivele formulate conform acestui

temei de drept, în susținerea anulării deciziei instanței de apel nu pot fi

reținute întrucât, pe de-o parte, greșita calculare a termenului în care a fost

introdus recursul care ar fi determinat pronunțarea unei soluții eronate, nu se

justifică, din verificările efectuate rezultând că instanța a calculat corect

introducerea în termen a recursului, iar pe de altă parte, încălcarea

principiului dreptului la apărare precum și cel al dreptului la un proces

echitabil, așa cum a fost motivat de către recurentă presupune analiza unor

greșeli de judecată și nu a unei erori materiale, situație nepermisă de art. 318

318 C. proc. civ., contestația în anulare urmează a fi respinsă.

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatorul T.I. împotriva deciziei nr. 22 din 11 ianuarie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 mai 2011.

§ Похожие дела

Сгруппированы по семантическому сходству

5 дел
ÎCCJ 2011-05-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1969/2011
Ședința publică de la 19 mai 2011 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 14 ianuarie 2011 SC D.A.M. SRL Bacău a formulat contestația în anulare împotriva deci
ÎCCJ 2011-02-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 472/2011
stanței de apel) nu mai poate fi vorba despre o greșeală materială în sensul legii, ci de o pretinsă eroare de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale (în speță art. 301 C. proc. civ.) datorită cărora reținerile insta
ÎCCJ 2013-01-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 38/2013
și 8 C. proc. civ., s-a limitat la exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, formulând susțineri nestructurate din punct de vedere juridic și care nu se pot încadra în motivele de recurs indicate și nici în celelalte cazuri de nel
ÎCCJ 2008-05-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1664/2008
scrise depuse la dosar (fila 72) respingerea ca nefondată a contestației. Prin întâmpinare intimata A.V.A.S. București a solicitat respingerea excepției neconstituționalității și a contestației ca nefondată. Contestația în anulare este nefo
ÎCCJ 2011-01-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 83/2011
respingerii recursului ca tardiv declarat. În speța de față decizia nr. 65/A din 30 iunie 2010 a (fila 97 dosar apel) a fost comunicată recurentului reclamant la 26 iulie 2010, iar recursul promovat de reclamant a fost expediat prin poștă l
Sursă