ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1102/2020

Ședința publică din data de 23 iunie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 6 iulie 2017 sub nr. x/2017, astfel cum a fost modificată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Casa de Pensii a Municipiului București și Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă solicitând instanței să dispună obligarea acestora la plata daunelor morale pentru lipsa dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiențe funcționale solicitate prin cererea nr. x din 27 decembrie 2016 și prin cererile depuse într-un interval de 3 ani anterior promovării acțiunii, precum și daune cominatorii executorii pentru viitor, pentru fiecare zi de întârziere peste termenul de 30 de zile în cuantum de 2 - 2,5 ori din valoarea dispozitivelor medicale. A solicitat, de asemenea, cheltuieli de judecată.

În susținerea acțiunii s-a învederat că, prin cererea înregistrată sub nr. x din 27 decembrie 2016 la Casa de Pensii a Municipiului București, reclamantul a solicitat aprobarea achiziționării unui dispozitiv medical, în temeiul art. 23 și art. 24 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, conform prescripției medicale nr. 102768 din 20 decembrie 2016 și procesului-verbal de cercetare a evenimentului din 6 octombrie 2003, care atestă producerea accidentului în muncă în care a fost implicat reclamantul.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 346/2002 și ale Ordinului nr. 450/825/2006.

Prin sentința civilă nr. 1150 din 12 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii a Municipiului București și a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 823/2019 din 12 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1150 din 12 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligat pârâtul Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă să plătească reclamantului suma de 10.000 RON cu titlu de daune-morale.

A fost păstrată în rest sentința apelată.

S-a respins ca nefondată cererea de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în apel.

La data de 2 mai 2019, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 823/2019 din 12 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

O primă critică vizează faptul că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1150 din 12 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, atunci când a reținut că "atribuțiile casei teritoriale de pensii rezultă din prevederile art. 24 din Ordinul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Sănătății Publice nr. 450/825 din 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 436/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale"și atunci când a statuat asupra caracterului neîntemeiat al excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii a Municipiului București, din perspectiva art. 26 din Ordinul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Sănătății Publice nr. 450/825 din 2006 și a art. 22 alin. (2) lit. f) și a) art. 23 alin. (2) din Lega nr. 346/2002.

Cea de-a doua critică se referă la faptul că instanța de apel a făcut aprecieri asupra modului în care a fost respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (2) coroborat cu art. 23-25 din Ordinul nr. 450/2006, deși nu a fost învestită cu o atare cerere. Consideră recurentul că, procedând astfel, instanța de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil; învederează faptul că și-a întemeiat în drept acțiunea numai pe dispozițiile art. 24 alin. (3) din Ordinul nr. 450/825/2006.

A treia critică vizează faptul că instanța de apel a aplicat un algoritm greșit de calcul în stabilirea cuantumului daunelor morale.

În cadrul celei de-a patra critici, recurentul învederează nelegalitatea deciziei atacate, din perspectiva faptului că extinderea termenului general de prescripție de 3 ani pentru cererile din perioada 28 noiembrie 2014 - 4 august 2016 nu este justificată, raportat la încălcarea autorității de lucru judecat și faptul că pretenția din litigiu nu a fost calificată de prima instanță ca fiind o modificare a cererii inițiale de chemare în judecată.

La data de 7 august 2019, intimatul-pârât Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, având în vedere că motivele expuse în dezvoltarea cererii de recurs nu reprezintă veritabile critici aduse hotărârii instanței de apel, care să poată fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și care să conducă la concluzia nelegalității hotărârii judecătorești contestate.

Totodată, intimata-pârâtă a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere și termenul de depunere al cererii de recurs, termen ce este consfințit de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind 30 zile de la comunicarea hotărârii.

La data de 27 august 2019, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor invocate de intimată și să fie admis recursul astfel cum a fost formulat, indicând drept al criticilor formulate dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 3, 5 și 7 C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 28 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Intimatul-pârât Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă a depus punct de vedere la raport prin care a achiesat la concluziile de respingere a recursului ca inadmisibil.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi de atac, chestiune a cărei soluționare face de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților Casa de Pensii a Municipiului București și Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă la plata daunelor morale pentru lipsa dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiențe funcționale, precum și daune cominatorii, ca urmare a soluționării cererii sale privind achiziționarea unui dispozitiv medical cu depășirea termenului legal, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale.

Art. 103 din Legea nr. 346/2002 prevede că "jurisdicția asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale se realizează prin secțiile de asigurări sociale sau, după caz, prin completele specializate pentru asigurări sociale, constituite la nivelul tribunalelor și curților de apel".

Din coroborarea dispozițiilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 cu modificările ulterioare, ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și ale art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. care conțin prevederea expresă că hotărârile pronunțate într-un litigiu de asigurări sociale sunt supuse numai apelului, rezultă că pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., cum este acțiunea în speță, hotărârea curții de apel este definitivă.

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prevede că hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflicte de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Având în vedere prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia atacată în speță, având ca obiect un litigiu de asigurări sociale, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

Astfel, decizia recurată are caracter definitiv de la pronunțarea sa, motiv pentru care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac - fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În raport cu prevederile legale evocate, decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile stabilite de aceasta.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, având în vederea dispozițiile legale evocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 823 din 12 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 823 din 12 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2020.