ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4973/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4973/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul cererii deduse
judecății
Prin acțiunea formulată, reclamanții B.V.și
B.C.A. au solicitat anularea Raportului de inspecție fiscală nr. 7378 din 30
iunie 2011, a Deciziei de impunere nr. 7378 din 30 iunie 2011 și a
Deciziei de impunere nr. 7378 din 11 august 2011, prin care au fost stabilite
următoarele obligații: 874.962 lei reprezentând T.V.A.,769.932 lei
reprezentând dobânzi de întârziere, 131.244 lei reprezentând penalități de
întârziere, în total 1.776.138 lei. Totodată reclamanții au solicitat
suspendarea executării actelor administrative fiscale atacate.
Reclamanții au
arătat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, având în
vedere că prin Sentința nr. 4702 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei
Timișoara s-a anulat avizul de inspecție fiscală și celelalte
acte întocmite cu ocazia inspecției fiscale. Cu privire la condiția
prevenirii unei pagube iminente, au arătat că s-a început executarea silită,
astfel că bunurile lor mobile și imobile sunt în pericol de a fi
înstrăinate.
2.
Hotărârea primei instanțe
Prin
încheierea din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Alba Timișoara, a admis
în parte, cererea de suspendare formulată de reclamanții B.V. și B.C.A.
au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., D.G.F.P. Timiș și A.F.P.
Timișoara și a dispus suspendarea Deciziei de impunere 7378 din 30
iunie 2011, Deciziei de impunere nr. 7378 din 11 august 2011 și Deciziei
de soluționare a contestației administrative nr. 1995 din 22
noiembrie 2011 până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a
hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că fără a
antama fondul cauzei, în speță se poate constata ca fiind evidentă
îndoiala asupra prezumției de legalitate, cel puțin sub aspectul
incertitudinii și instabilității legislative în materie, cu
dificultăți inerente de interpretare, ceea ce aduce atingere scopului
previzibilității legii, conform art. 6 din Convenție, așa cum a
fost interpretat în jurisprudența C.E.D.O.
De
asemenea, prima instanță a constatat că în cauză, este îndeplinită și
condiția prevenirii unei pagube iminente, având în vedere pe de-o parte
cuantumul ridicat al obligațiilor fiscale stabilite în sarcina
reclamanților care depășește suma de 1.700.000 lei, iar pe de
altă faptul că debitorii sunt persoane fizice și nu juridice, al căror
patrimoniu este limitat.
Calea
de atac exercitată
Împotriva
sentinței pronunțate de curtea de apel a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiș,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivele de recurs
prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C.proc.civ.
Printr-o
primă critică din recurs, pârâta a susținut că încheierea atacată este
netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond și-a
fundamentat soluția pe aspecte ce țin de fondul cauzei, iar îndoiala
reclamantului asupra certitudinii creanței nu poate constitui un motiv
temeinic pentru suspendarea executării actului.
Recurenta
a mai susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit
ca fiind excepțională situația reclamantului, invocând faptul că textele
de lege și normele metodologice sunt disparate și interpretabile,
câtă vreme aceste texte de lege sunt general valabile și aplicabile.
Totodată,
recurenta a arătat că în cauză, nu este îndeplinită nici condiția
prevenirii unei pagube iminente, întrucât executarea silită efectuată înainte
de discutarea valabilității actului și temeiniciei titlului de
creanță este permisă de lege.
Prin
urmare, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea
sentinței atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a deciziilor
atacate.
II.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând
cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 pct.
9 și art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este
nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
1.
Argumente de fapt și de drept relevante
Așa cum rezultă din lucrările
dosarului, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ,
cu o cerere privind
suspendarea
executării Deciziilor de impunere nr. 7378 din 30 iunie 2011 și nr. 7378
din 11 august 2011, prin care au fost stabilite următoarele
obligații:874.962 lei reprezentând T.V.A.,769.932 lei reprezentând dobânzi
de întârziere, 131.244 lei reprezentând penalități de întârziere, în total
1.776.138 le și a Deciziei de soluționare a contestației
administrative nr. 1995 din 22 noiembrie 2011.
Conform Raportului de Inspecție fiscală
nr. 7378 din 30 iunie 2011 (filele 39 la dosarul de fond), care a stat la baza
emiterii Deciziei de impunere nr. 7378 din 30 iunie 2011, înlocuită cu Decizia de
impunere 7378 din 11 august 2011, (filele 80 la dosarul de fond), în sarcina
reclamanților au fost stabilite obligațiile fiscale suplimentare de plată
reprezentând T.V.A. (pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie .2009),
precum și dobânzi de întârziere (pentru perioada 26 aprilie 2008 - 30 mai 2011)
și penalități (pentru perioada 1 iulie 2010 - 30 mai 2012), pentru tranzacții
imobiliare efectuate în perioada 1 ianuarie 2005 și - 31 decembrie 2009 în
temeiul dispozițiilor art. 126, art. 127 alin. (1), (2),(8) și (9), art. 132, art.
134
1
, art. 137 alin. (1) lit. a), art. 140 alin. (1), art. 141 alin.
(2) lit. f) și m) art. 152 alin. (1), (2), (4), (6) (7) și art. 153 alin. (1)
lit. a) din C. fisc
.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării
actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a
drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța
competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,
presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului
administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține
îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr.
554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt
definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.
Aceste condiții se
analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza
împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea
trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de
care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii
unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios
administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului
temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța
nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se
întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și
limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept
care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de
legalitate de care se bucură un act administrativ.
În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei
cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept
prezentate de reclamanți, îndeplinirea cumulativă condițiilor impuse de art.
14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.
Este eronată susținerea recurentei potrivit căreia
prima instanță s-a pronunțat asupra fondului cauzei, întrucât judecătorul
cauzei a reținut doar că în speță este evidentă îndoiala asupra prezumției de
legalitate a actului administrativ, având în vedere incertitudinea și
instabilitatea legislativă în materie cu dificultăți inerente de interpretare.
Este adevărat că în cadrul procedurii suspendării de
executare nu se poate face o analiză aprofundată a conținutului raportului juridic
dedus judecății, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar aceasta nu
înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială
serioasă în privința legalității actului administrativ se limitează la
dimensiun
ea
formală a acesteia.
Dimpotrivă, aparența de
nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, esențial fiind ca
motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului
cauzei.
În acord cu
judecătorul fondului, Înalta Curte reține
că în cauză este conturată o îndoială serioasă
asupra actului administrativ atacat, având în vedere
aspectele de drept
substanțial, referitoare la calitatea de persoană impozabilă și la calificarea
juridică a tranzacțiilor imobiliare efectuate de reclamanți, prin prisma prevederilor
art. 127 și 141 C. fisc., a normelor din legislația secundară în materie și a jurisprudenței
naționale și europene relevante.
În speță, Înalta Curte constată că
împrejurările amplu
și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin
înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește
aplicarea art. 127
C. fisc. în perioada supusă inspecției fiscale, îndoială decurgând din lipsa de
coerență a conduitei autorităților fiscale, cu consecința imposibilității
contribuabililor de a-și orienta propria conduită într-o manieră adecvată,
fiind încălcat, astfel, principiul certitudinii impunerii, conform căruia
legiuitorului - atunci când elaborează norma fiscală - și autorității - atunci
când aplică norma pentru determinarea sarcinii fiscale - le revine sarcina să
nu ajungă la interpretări arbitrare și să stabilească în mod precis termenele,
modalitatea și sumele de plată pentru fiecare plătitor, pentru ca aceștia să
poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată
determina influența deciziilor de management financiar asupra sarcinii lor
fiscale.
Totodată, Înalta Curte constată, că în prezenta cauză,
înscrisurile
dosarului și ansamblul circumstanțelor speței atestă și îndeplinirea condiției
privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție și efectele
unei executării silite asupra patrimoniului reclamanților
.
2.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele
expuse, Înalta Curte constată că încheierea recurată nu este afectată de
niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304
și art. 304
1
C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin.
(1) teza a II- a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,
cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de D.G.F.P. Timiș împotriva Încheierii din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2013.