ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4971/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4971/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul cererii deduse
judecății
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București,
reclamanta
G.I., cetățean al R. Moldova cu domiciliul stabil în R. Moldova si cu reședința
temporara declarata pe teritoriul României, a solicitat în contradictoriu cu
pârâții O.R.I. și P.I., anularea actului administrativ cu Nr. 1513045 din 11
aprilie 2011 semnat de către pârât, prin care, în mod nejustificat, i s-a
refuzat cererea de acordare/prelungire a dreptului de ședere temporara pentru
reîntregirea familiei în calitate de străin căsătorit cu un cetățean român
depusa în baza art. 62 alin. (3) lit. a) din O.U. nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România, cu modificările si completările ulterioare; obligarea
pârâtului O.R.I. sa-i soluționeze favorabil cererea, respectiv, sa-i
acorde/prelungească dreptul de ședere temporara si pe cale de consecința sa-i
emită documentul care atesta acest drept si calitate, respectiv Cartea de
rezidenta pentru străinii membri de familie ai cetățenilor români, document
prevăzut de art. 114 alin. (1) lit. a) din O.U. nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România, cu modificările si completările ulterioare;
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că deși
deține calitatea, de străin membru de familie al
unui cetățean român și a depus la data de 1 februarie 2O11, la sediul
pârâtului o cerere de prelungire a dreptului de ședere temporară
a primit la adresa declarata
ca reședința temporara refuzul explicit al pârâtului de a i se soluționa
favorabil cererea.
2.
Hotărârea primei instanțe
Prin Sentința
civilă nr. 4644 din 5 iulie 2011, Curtea de Apel București, a respins ca
neîntemeiată acțiunea formulată reclamanta
G.I., în contradictoriu cu pârâții O.R.I. și P.I.
,
reținând următoarele:
În urma
cererii formulate de reclamantă prin care aceasta a solicitat prelungirea
dreptului de ședere în România în calitate de soț al unui cetățean român cu
domiciliul în România, la data de 10 martie 2011 pârâtul a procedat la luarea
interviului celor doi soți, iar la data de 8 aprilie 2011 a fost întocmit
referatul prin care s-a propus respingerea cererii formulată de către
reclamantă.
Curtea de
apel a reținut că din referatul întocmit de pârât rezultă că soții s-au
căsătorit la data de 21 august 2010, iar dovada spațiului de locuit este făcută
cu contractul de comodat nr. 988 din 1 februarie 2011, având ca părți
contractante pe reclamantă și comodantul C.V., însă la adresa respectivă s-a
constatat că alți 925 de cetățeni moldoveni figurează cu reședința, astfel că
nu este îndeplinită în fapt condiția prevăzută expres și limitativ la art. 50 alin.
2 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002.
S-a mai
constatat că deși formal condițiile de fond și de formă ale valabilității
contractului de comodat au fost îndeplinite, în realitate ar fi imposibil ca
reclamanta să locuiască la adresa menționată, având în vedere împrejurarea că
la această adresă figurează alte 930 de persoane cu care proprietarul a avut
aceeași înțelegere, iar beneficiarul - reclamanta a declarat în scris că nu
este interesată de a beneficia de prevederile contractului, conform interviului
luat acesteia la data de 10 martie 2011.
S-a mai arătat în
considerentele sentinței atacate că
în referat s-a reținut că reclamanta are ca unic
scop intenția de a călători liber pe teritoriul U.E. și nu a redobândi unitatea
familială în România, nefiind respectate în fapt disp. art. 24 lit. f), art. 50
lit. f) și art. 51 alin. (2) din O.U.G. Nr. 194/2002, fiind nejustificată
solicitarea reclamantei.
Din analiza
răspunsurilor date de către cei doi soți la interviul luat acestora de către
pârâtă, prima instanță a constatat că deși în fapt soțul reclamantei
figurează cu domiciliul în România, potrivit mențiunilor de pe cartea de
identitate atașată în fotocopie la dosarul cauzei, totuși soții locuiesc
împreună în mod stabil și au locuri de muncă în R. Moldova, aceștia
intenționând conform declarațiilor acestora să se deplaseze în Italia pentru
obținerea unor venituri suficiente pentru a li se asigura un trai
corespunzător, iar nu să se stabilească împreună pe teritoriul României.
Prin
urmare, judecătorul fondului a constatat că susținerile reclamantei sunt
neîntemeiate, având în vedere că prin deținerea calității de soție a unui
cetățean român nu îi este recunoscut automat dreptul de ședere pe teritoriul
României.
Calea
de atac exercitată
Împotriva
sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, arătând că în cauză, hotărârea
pronunțată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică
privitoare la competența materială.
II.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Înalta Curte constată
că recursul este lipsit de interes pentru considerentele arătate în continuare.
Argumente de fapt
și de drept relevante
Conform celor expuse anterior,
reclamanta G.I. a învestit instanța de contencios administrativ, cu o cerere
formulată
în
contradictoriu cu
O.R.I.
și P.I.
, având ca obiect
anularea actului administrativ cu Nr. 1513045 din 11
aprilie 2011, prin care, în mod nejustificat, i s-a refuzat cererea de
acordare/prelungire a dreptului de ședere temporara
.
Cu referire la
critica din recurs referitoare la excepția necompetenței materiale, Înalta
Curte constată că nu pot fi primite susținerile recurentului, având în vedere
dispozițiile art. 52 alin. (2), art. 82 alin. (1) și art. 84 alin. (1)din
O.U.G. nr. 194/2002.
Prin sentința ce formează obiectul
prezentului recurs, Curtea de apel București a respins ca neîntemeiată
acțiunea formulată de reclamantă.
Se constată că
Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a declarat recurs împotriva
sentinței prin care Curtea de apel, a respins ca neîntemeiată acțiunea
formulată reclamanta
G.I.,
în contradictoriu cu pârâții O.R.I. și P.I.
În acest context,
Înalta Curte urmează a stabili dacă mai subzistă interesul recurentului
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în
susținerea recursului declarat în prezentul dosar, având ca obiect cererea
reclamantei de
anulare
a actului administrativ cu Nr. 1513045 din 11 aprilie 2011
.
În
dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind
folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv
oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar
interesul trebuie să fie legitim, juridic, născut și actual, personal și
direct. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în
raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Prin
impunerea cerinței interesului, se urmărește evitarea litigiilor lipsite de
utilitate, pur vexatorii.
Înalta Curte reține că interesul
urmărit de către recurent prin promovarea prezentului recurs rezidă din
prevederile art. 131 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora ” În
activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale
societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile
cetățenilor.”
Or, dincolo de faptul că nu se aduce
nicio critică de fond sentinței pronunțate de instanță, niciuna
dintre părțile litigiului nu a invocat vreo vătămare, prin urmare în cauză
nu există un interes care să justifice demersul de față.
Temeiul legal al soluției adoptate
în recurs
Având în vedere considerentele expuse,
în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul
declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,
ca fiind lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București, împotriva Sentinței civile nr. 4644 din 5 iulie 2011 a Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit
de interes.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2013.