ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3104/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C. au chemat în judecată pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la soluționarea cererii formulate în data de 26 mai 2016, iar prin hotărârea adoptată să se stabilească un termen rezonabil în care pârâtul să soluționeze cererea de despăgubire, precum și să se dispună ca în măsura în care pârâtul nu își îndeplinește obligația de soluționare a cererii în termenul rezonabil impus de instanță, sau în decurs de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, obligația în sarcina FGA de plată a unor daune cominatorii în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere.

Prin cererea depusă la dosar, înregistrată sub nr. x din 26 ianuarie 2017, reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 223 alin. (3) C. proc. civ., precum și ca în temeiul art. 413 alin. (2) C. proc. civ. să se dispună suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, aflat la momentul formulării prezentei cereri în faza de cercetare și urmărire penală de către Inspectoratul de Poliție Județean Dolj - Serviciul Rutier. S-a considerat că se impune suspendarea prezentei cauze până la soluționarea în mod definitiv a cauzei penale anterior arătată, întrucât obligația de soluționare a cererilor lor adresate pârâtului și maniera de soluționare a acestora depinde de soluția ce urmează a se adopta în cauza penală ce are ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă.

Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. 130 din 24 februarie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a obligat pârâtul să comunice reclamanților răspuns la cererea înregistrată la FGA sub nr. x din 27 mai 2016 și a respins în rest acțiunea.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Apreciază recurentul că, instanța de fond deși a reținut că prin prezenta cerere a fost învestită în baza dispozițiilor art. 9 C. proc. civ. numai cu privire la obligarea FGA la emiterea unui răspuns, considerentele sentinței recurate cuprinde motive contradictorii.

Deși instanța de fond a motivat cele expuse în prezenta cerere, nu a aplicat dispozițiile art. 22 C. proc. civ., asimilând lipsa unui răspuns din partea FGA ca fiind o nesoluționare în termenul legal a unei cereri. Apreciază recurentul că, de fapt obiectul acțiunii a avut în vedere emiterea unei sentințe prin care FGA să fie obligat la emiterea unui răspuns prin care să fie obligat la plata unei anumite sume, astfel că, această cerere îmbracă forma unei acțiuni de drept comun și nu de contencios administrativ.

Instanța de fond, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a asimilat cererea de chemare în judecată cu o contestație împotriva tăcerii instituției publice pârâte, față de care sunt incidente exclusiv dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și a obligat FGA la emiterea unui răspuns.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului - reclamant, față de prevederile legale incidente, Curtea constată că recursul de față este nefondat, în sensul și pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea recurentului-pârât la soluționarea cererii adresată acestuia.

Prin urmare, prezenta cauză nu are ca obiect anularea/contestarea unei decizii de respingere a sumelor pretinse de reclamanți, așa cum susține recurentul. Obiectul cauzei, de care instanța este ținută în virtutea principiului disponibilității în procesul civil, consacrat de dispozițiile art. 9 și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., vizează obligarea recurentului-pârât la emiterea unui răspuns la cererea cu care intimații-reclamanți l-au investit.

În continuare se susține de recurentul-pârât, faptul că, cererea adresată de către reclamanții-intimați nu este un act administrativ, ci o manifestare a actului de voință a acestora prin care învestește FGA să soluționeze dosarul de daune existent.

Față de cele anterior expuse, se reține că instanța a fost investită cu un act administrativ asimilat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv cu o contestație împotriva tăcerii instituției publice recurente, față de care sunt incidente exclusiv dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel încât inadmisibilitatea reiterată de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu poate fi reținută.

Recurentul-pârât reiterează în cererea de recurs susținerea conform căreia, FGA nu are un termen prevăzut, impus de legiuitor în care sa soluționeze cererea intimaților-reclamanți.

Susținerile recurentului-pârât sunt neîntemeiate; intimaților-reclamanți nu le-a fost comunicat niciun răspuns la cererea formulată, nefăcându-se dovada emiterii și comunicării către aceștia a unui răspuns la solicitarea ce i-a fost adresată recurentului.

În aceste condiții, în mod judicios s-a apreciat că, și sub acest aspect cererea intimaților-reclamanți este întemeiată, întrucât recurentul-pârât nu le-a comunicat un răspuns în termenul legal sau într-un termen rezonabil, astfel că poate fi reținută în cauză ipoteza nesoluționării în termen legal a cererii reclamanților de către pârât, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea 554/2004, republicată, va respinge, recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva Sentinței nr. 130 din 24 februarie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 iunie 2019.

GGC - CP