ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3067/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27.07.2017, sub nr. x/2017 reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor solicitând obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns cu privire la cererea de despăgubire formulată de către reclamantă precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 189 din 23 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, ca rămasă fără obiect.

Totodată, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 150 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței civile nr. 189 din 23 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate privind cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt și a prezentării procedurii de soluționare a cererilor de plată adresate FGA de către creditorii de asigurare ai societăților de asigurare intrate în faliment, prevăzută de Legea nr. 213/2015, în esență, a susținut recurentul-pârât că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, judecătorul fondului interpretând greșit dispozițiile art. 454 C. proc. civ., cu referire concretă la punerea în întârziere a instituției pârâte, reclamanta sesizând direct instanța de judecată cu acțiunea privind obligarea Fondului la soluționarea cererii sale de plată.

Prin prisma acestui considerent, pe care l-a invocat și prin întâmpinarea formulată în cadrului dosarului de fond și pe care prima instanță, în opinia sa, nu l-a analizat, sentința recurată este nemotivată.

În fine, recurentul-pârât a criticat reținerea greșită de către curtea de apel a culpei sale procesuale, fără a ține cont de procedura de soluționare de către acesta a cererilor de plată care persupune respectarea ordinii înregistrării și completării dosarelor.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor solicitând obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns cu privire la cererea de despăgubire formulată de către reclamantă precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința recurată s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, ca rămasă fără obiect, pârâtul FGA fiind obligat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin memoriul de recurs, pârâtul a criticat hotărârea prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că instituția pârâtă este în culpă procesuală potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Astfel, în sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta nu înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar apreciază că este nefondat, argumentele de ordin critic invocate de către recurent nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinței recurate.

Reține Înalta Curte că reclamanta în calitate de creditor de asigurare al S.C. B., societate de asigurări în faliment, a transmis prin poștă către pârât cererea sa de despăgubire, primirea fiind confirmată de către FGA la data de 22.07.2016, iar până la data de 27.07.2017, la care a sesizat instanța de contencios administrativ cu prezenta acțiune, reclamanta nu a primit niciun răspuns.

La data de 19.09.2017, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a emis decizia nr. 9143/2017 prin care a soluționat cererea de plată formulată de reclamantă și a acordat acesteia suma de 13.111 RON reprezentând daune morale și materiale, decizie pe care a depus-o la dosarul de fond.

Amintește Înalta Curte că potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată.

Prin Decizia FGA nr. 9143/19.09.2017, pârâtul a soluționat cererea reclamantei de plată nr. x/01.09.2016, cererea de chemare în judecată privind obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns cu privire la cererea de despăgubire formulată rămânând fără obiect, însă pârâtul nu a dovedit faptul că și-a executat într-un termen rezonabil obligațiile, Decizia FGA nr. 9143/19.09.2017 fiind emisă după introducerea cererii de chemare în judecată.

Constată Înalta Curte că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere care privește un act administrativ asimilat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv cu o contestație împotriva tăcerii instituției publice recurente, iar susținerile recurentului-pârât în sensul că nu are un termen prevăzut, impus de legiuitor, în care sa soluționeze cererea intimatei-reclamante, invocând procedura de soluționare a cererilor de plată prevăzută de Legea nr. 213/2015 nu sunt fondate.

Astfel reține instanța de control judiciar că, atunci când legea specială nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii, este aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004. Însă, când complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorității urmează a fi analizată prin prisma criteriilor termenului rezonabil, privit ca o garanție a dreptului la o bună administrare.

Intimatei-reclamante nu i-a fost comunicat niciun răspuns la cererea formulată, nefăcându-se dovada emiterii și comunicării către aceasta a unui răspuns la cererea înregistrată la data de 22.07.2016, nici, cel puțin, în sensul că, din cauze obiective, ar urma a fi soluționată într-un termen mai îndelungat, în cauză neputând fi invocată lipsa punerii în întârziere a pârâtului în sensul dispozițiilor art. 454 C. proc. civ., în condițiile în care reclamanta, cu un an înaintea sesizării instanței de judecată, s-a adresat FGA cu o cerere prin care a solicitat plata despăgubirilor.

În aceste condiții, în mod judicios s-a apreciat că cererea intimatei-reclamante de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar este întemeiată, întrucât recurentul-pârât nu i-a comunicat un răspuns în termenul legal sau într-un termen rezonabil.

Mai constată Înalta Curte că, la data de 19.09.2017, recurentul-pârât a emis Decizia nr. 9143/2017, prin care a soluționat cererea de plată a reclamantei, însă acest aspect nu prezintă relevanță în analiza refuzului nejustificat de soluționare cerere, după cum s-a reținut anterior, pârâtul fiind în culpă procesuală atunci când își execută obligațiile pe parcursul procesului și cererea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, fără a i se putea reține o culpă procesuală, Înalta Curte apreciază că în mod corect judecătorul fondului a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către aceasta, hotărârea recurată fiind dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 189 din 23 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iulie 2020.