ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2201/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În Dosarul nr. 540/2005 aflat pe rolul Curții

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauza cu minori și de

familie, reclamanta SC A. SA - Slobozia a invocat, în temeiul art. 4 din Legea

nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 25/1 din 25 aprilie 1990

emisă de Ministerul Economiei Naționale.

Prin încheierea din

18 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 540/2005, Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauza cu minori și de familie, a suspendat judecata

cauzei și a trimis dosarul la Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea excepției de

nelegalitate invocate de reclamanta SC A. SA - Slobozia.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 823 din 6 aprilie 2006, a respins, ca inadmisibilă, excepția de

nelegalitate, reținând în esență că Decizia nr. 25/1 din 25 aprilie 1990 este

un act administrativ individual care a fost emis anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 29/1990 și a Legii nr. 554/2004, astfel încât nu poate fi contestat

pe calea excepției de nelegalitate în procedura reglementată de art. 4 din Legea

nr. 554/2004.

Cu privire la

sentința civilă nr. 823 din 6 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, SC A. SA - Slobozia, a formulat

cerere de revizuire în temeiul art. III din Legea nr. 262/2007 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 554/2004, susținând că excepția de

nelegalitate este admisibilă și întemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 2955 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de

revizuire formulată de SC A. SA - Slobozia, reținând, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr.

25/1990 a Ministerului Economiei Naționale s-a dispus transferarea de la

Ministerul Industriei Chimice și Petrochimice la Primăria Județului Ialomița a

lucrărilor executate privind captarea, prepararea și transportul apei de la

Dunăre în Municipiul Slobozia și continuarea lucrărilor preluate potrivit

acestei dispoziții.

Actul juridic dedus

judecății este un act administrativ unilateral cu caracter individual emis

anterior intrării în vigoare a Legii 554/2004, iar în procesul de aplicare a

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. II alin. (2)

teza finală din Legea nr. 262/2007, (temeiul de drept al invocării excepției de

nelegalitate) judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, în sensul art.

20 alin. (2) din Constituție, cu privire la prioritatea tratatelor

internaționale la care România este parte, precum și, în sensul art. 148 alin.

(2) din Constituție, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din

dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară.

În exercitarea

rolului ce revine judecătorului național, ca judecător convențional și

comunitar, în raport cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție,

jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, Curtea de apel a

reținut că dispozițiile Legii nr. 554/2004, în măsura în care permit cenzurarea

fără limită în timp, pe cale incidentală a excepției de nelegalitate a actelor

administrative unilaterale cu caracter individual, încalcă dreptul la un proces

echitabil consacrat de art. 6 din CEDO și de art. 47 din Cartea Drepturilor

Fundamentale a Uniunii Europene prin prisma atingerii aduse principiului

securității juridice.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs recurenta - revizuientă SC A. SA Slobozia, susținând

că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind aplicabil motivul de

revizuire prevăzut de art. 111 din Legea nr. 262/2007; totodată, în mod nelegal

instanța de fond nu a ținut seama de Decizia nr. 1026/2009 a Curții Constituționale,

potrivit căreia prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, modificată și republicată, sunt constituționale. De asemenea,

recurenta argumentează că s-a aflat în imposibilitate de a ataca până în

prezent decizia Ministerului Economiei Naționale nr. 25/1 din 25 aprilie 1990

(actul administrativ ce face obiectul acțiunii în anulare), deoarece acest act

nu i-a fost comunicat nici ei, nici autorului ei (CIC Slobozia), luând

cunoștință despre existența sa doar cu ocazia acțiunii civile formulate de SC

A. SA Slobozia.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și criticile formulate de reclamantă

împotriva sentinței instanței de fond, critici ce se subsumează motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. III din

Legea nr. 262/2007 „hotărârile judecătorești pronunțate conform Legii nr.

554/2004, rămase definitive și irevocabile până la soluționarea în fond a

excepției de nelegalitate, care a fost respinsă ca inadmisibilă, pot forma

obiectul unei cereri de revizuire care se poate introduce în termen de 3 luni

de la intrarea în vigoare a Legii nr. 262/2007, deci până la data de 30

octombrie 2007.

Înalta Curte, interpretând

termenii textului de lege citat, după înțelesul lor juridic, dar și după scopul

normei de drept, constată că acest articol de lege are în vedere acele hotărâri

judecătorești prin care cauza s-a soluționat în baza unei veritabile excepții de

procedură, referitoare la condițiile de formă ale excepției (calitatea procesuală

a părților, existența obiectului, interesul, termenele de exercitare a unor acte

procedurale ș.a).

În speță, deși, prin dispozitivul

sentinței civile nr. 823 din 6 aprilie 2006, definitivă și irevocabilă (sentința

a cărei revizuire se cere) instanța s-a pronunțat în sensul respingerii excepției

ca inadmisibilă, din considerentele hotărârii rezultă că, în realitate, instanța

s-a pronunțat asupra fondului excepției, respectiv asupra legii aplicabile actului

administrativ, motivând că drepturile și obligațiile create prin decizia Ministerului

Economiei Naționale nr. 25/1 din 25 aprilie 1990 nu ar putea fi puse în discuție

pe calea contenciosului administrativ la un interval apreciabil de timp și în baza

unei legi care nu era în vigoare la data emiterii actului (Legea nr. 554/2004, astfel

cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007), fără a se încălca principiul stabilității

raporturilor juridice și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Prin urmare, instanța

de fond a respins în mod corect cererea de revizuire ce formează obiectul prezentului

dosar, motivul de revizuire invocat nefiind incident în speță, iar analiza celorlalte

critici formulate de recurentă fiind inutilă întrucât se referă la hotărârea definitivă

și irevocabilă a cărei revizuire se cere.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea

atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA - Slobozia

împotriva sentinței civile nr. 2955 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie

2011.