ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1402/2020

Ședința publică din data de 7 iulie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 31 octombrie 2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul C., solicitând obligarea acestuia la plata de daune morale în cuantum de 480.000 RON față de fiecare reclamant, de daune materiale în cuantum total de 36.000 RON față de ambii reclamanți și la plata dobânzii legale pentru sumele acordate începând cu data promovării acțiunii și până la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt părinții defunctei D., decedată la data de 29.08.2012 după ce a urmat o procedură medicală de fertilizare in vitro (FIV) la Clinica E. Sibiu, procedură realizată de către pârâtul C., medic ginecolog în cadru respectivei clinici.

Reclamanții susțin că decesul s-a produs în contextul în care, pe parcursul procedurii medicale pentru fertilizarea in vitro (FIV) efectuată de pârât, fiica acestora a fost supusă unui tratament de stimulare ovariană administrat de pârât, începând cu data de 27 iulie 2012, tratament din cauza căruia în următoarele 11 zile i s-a dezvoltat un număr enorm de ovule (ovocite), respectiv 54 (cincizeci si patru), în condițiile în care numărul obișnuit este de maxim 20-30, iar ovocitele ajunseseră la dimensiuni de 11-16 mm, adică minim un centimetru fiecare.

La data de 07 august 2012, cele 54 de ovocite (ajunse deja la dimensiuni foarte mari) au fost recoltate de către pârât (prin puncție ovariană, sub anestezie), ovocitele au fost criogenate, iar fiica reclamanților a fost trimisă acasă (de la Sibiu la Rm. Vâlcea), fără explicații, fără a se stabili data la care i se vor implanta embrionii, fără a fi supravegheată medical și fără o recomandare medicală care să permită reducerea riscurilor post-puncție, deși era deja evidentă instalarea la pacientă a sindromului de hiperstimulare ovariană care, în final, a condus la deces.

Analizele (impuse chiar de programul subvenționat de stat) pe care fiica reclamanților le-a prezentat medicului curant, adică pârâtului C., arătau că aceasta avea o condiție medicală (sindromul ovarelor micropotichistice) care reprezenta un risc pentru pacientă în cazul tratamentului de stimulare ovariană, aspect care, de asemenea, impunea prudență și supraveghere din partea medicului pe durata procedurii.

Cu toate aceste riscuri, pârâtul a aplicat fiicei reclamanților tratamentul de stimulare ovariană fără prudență, precauții și fără o supraveghere efectivă ulterior puncției ovariene, context în care, la aceasta, a apărut sindromul de hiperstimulare ovariană, pe fondul căruia organismul său a cedat și, în scurt timp, a intrat în comă apoi, pe 29 august 2012, a decedat.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 1357, art. 1365 și art. 1381 C. civ., precum si art. 2 din CEDO.

Prin sentința nr. 303 din 06.03.2020, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea soluției, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. potrivit cărora: "În afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: 9. instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.’’

Pentru cererile de chemare în judecată privind obligatii izovorate din săvârșirea unei faptei ilicite, legiuitorul instituie o competență teritorială alternativă, în sensul că sunt competente instanța domiciliului/sediului pârâtului, instanța locului săvârșirii faptei ilicite sau instanta locului producerii prejudiciului.

Instanța a reținut că în cauză pârâtul domiciliază în Sibiu, fapta ilicita a fost săvârșită tot în Sibiu, iar prejudiciul, constând în decesul fiicei reclamaților, D., s-a produs în Bucuresti.

Ca atare, având în vedere că pârâtul domiciliază în circumscripția Tribunalului Sibiu și că tot în circumscriptia acestui tribunal a fost savarsită fapta ilicită, Tribunalul Vâlcea a declinat competența teritorială de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Sibiu la 21.05.2020.

Tribunalul Sibiu, secția I civilă, prin sentința nr. 190 din 19 iunie 2020, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

Tribunalul Sibiu a reținut că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată - acțiune în răspundere civilă delictuală - în cauză sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. care prevăd că în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ. mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, precum și prevederile cuprinse în art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În motivarea soluției de declinare, instanța a avut în vedere susținerile reclamanților, în sensul că principala culpă în actul medical a pârâtului a constat în lipsa de supraveghere a pacientei după efectuarea actului medical și recomandarea acestuia de a se întoarce la domiciliul din mun. Rm. Vâlcea, loc în care pacienta nu a mai beneficiat de supravegherea medicală, ceea ce a determinat apariția accidentului vascular ischemic, care, prin întindere și gravitate, a condus la deces.

Ca atare, s-a reținut că fapta imputată pârâtului de către reclamanți este de nesupraveghere a pacientei, ulterior efectuării actului medical, ceea ce ar fi condus la decesul acesteia. Asistența medicală ar fi putut fi acordată la locul unde se afla victima, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

În concluzie, s-a apreciat că eventuala faptă ilicită pretins că ar fi fost săvârșită de către pârât s-ar fi consumat raportat la locul unde se afla pacienta, municipiul Rm. Vâlcea și, implicit, în același loc s-ar fi produs și prejudiciul solicitat, iar instanța competentă din punct de vedere teritorial este Tribunalul Vâlcea.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanții A. și B. au învestit instanța de judecată cu o acțiune în răspundere civilă delictuală prin care au solicitat obligarea pârâtului C. la plata de daune morale și materiale pentru prejudiciul suferit prin decesului fiicei acestora, după ce a urmat o procedură medicală de fertilizare in vitro (FIV) la Clinica E. Sibiu, procedură realizată de pârât, medic ginecolog în cadru respectivei clinici.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în răspundere civilă delictuală, acesteia nu-i sunt incidente numai dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, în sensul stabilirii acesteia în funcție de domiciliul pârâtului, ci și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 9 se stipulează că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Dezînvestirea reciprocă a instanțelor aflate în conflict nu a fost generată de aplicarea unor norme de competență teritorială diferite, întrucât ambele instanțe au reținut incidența în cauză a art. 113 pct. 9 C. proc. civ., ci a fost generată de interpretarea diferită pe care cele două instanțe au făcut-o cu privire la locul savârșirii faptei ilicite și cel al producerii prejudicului.

Tribunalul Vâlcea a reținut că fapta ilicită a fost săvârșită în Sibiu, iar prejudiciul constând în decesul fiicei reclamaților, D., s-a produs în municipiul Bucuresti, în timp ce Tribunalul Sibiu a reținut că fapta ilicită s-a produs în municipiul Râmnicu Vâlcea, având în vedere că după intervenția suferită pacientă nu a mai beneficiat de supravegherea medicală, ceea ce a determinat apariția accidentului vascular care a condus la deces, acesta fiind și locul producerii prejudiciului.

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanții pretind repararea prejudiciului suferit în urma decesului fiicei lor, prin obligarea pârâtului la plata de daune morale și materiale, fapta pretins ilicită a pârâtului constând în realizarea defectuoasă a unei proceduri medicale de fertilizare in vitro (FIV) la Clinica E. Sibiu, în cadrul căreia pârâtul era medic ginecolog, procedură în urma căreia pacienta a decedat.

Așadar, fapta pretins ilicită invocată de către reclamanți a fost săvârșită de către pârât la locul efectuării procedurii medicale de fertilizare in vitro (FIV) la Clinica E. Sibiu, în municipiul Sibiu, și nu în municipiul Râmnicu Vâlcea, localitate unde s-a aflat pacienta după intervenție.

În acest sens, nu se poate reține că desi fapta imputată pârâtului de către reclamanți constă în nesupravegherea pacientei ori de supravegherea medicală incompletă a acesteia, ulterior efectuării actului medical (ceea ce ar fi condus la decesul acesteia, prejudciul ce se cere a fi reparat prin acordarea de daune material și morale), asistența medicală ar fi trebuit sau ar fi putut fi acordată la locul unde se afla victima, respectiv în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Se apreciază că o atare concluzie - acordarea asistenței medicale post procedură la domiciliul pacientului -, nu este susținută de nicio dispoziție legală, statutară sau regulamentară ori de vreo uzanță medicală, cu atât mai mult cu cât procedura la care a fost supusă fiica reclamanților este una complexă, de strictă specialitate, pentru care este necesară infrastructura unei clinici medicale, nu numai pentru procedură în sine, ci și pentru urmărirea efectelor acesteia.

Pe de altă parte, în considerarea criteriului alternativ prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., se constată că locul unde s-a produs prejudicial este în municipiul București, la Spitalul de Urgență Floreasca, acolo unde fiica reclamanților a decedat, la data de 12.08.2012.

Ca atare, față de dipozițiile art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. care instituie o competență teritorială alternativă, dar și față de cele ale art. 116 din C. proc. civ. care acordă reclamantului alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Sibiu, ca instanța în a cărei circumscripție a fost săvârșită pretinsa faptă ilicită (criteriul legal valorificat de reclamanți), în timp ce în favoarea Tribunalului Vâlcea nu operează niciunul dintre criteriile alternative prevăzute de dipozițiile legale menționate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ. raportat la art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116 din din același cod, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iulie 2020.