ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3031/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta B.M., în

contradictoriu cu pârâtul P.V., a solicitat instanței de contencios

administrativ să constate calitatea pârâtului de avocat, precum și refuzul

acestuia de a-i pune la dispoziție actul doveditor numit ”chitanță de plată

liberatorie”, din care să rezulte că pretinsul debit nenominalizat,

nedeterminat și neindividualizat în contractul de cesiune a fost stins prin

„predarea” sumei de 7.857,74 RON de către P.V. lui S.I., iar în subsidiar,

reclamanta a solicitat instanței să dispună repunerea părților în situația

anterioară încheierii contractului de cesiune de creanță.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 4531 din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, a admis excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta

B.M. în contradictoriu cu pârâtul P.V., în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că, față de petitul cererii de chemare în judecată,

reclamanta urmărește soluționarea unui litigiu declanșat de executarea unui contract

de cesiune de creanță, încheiat între două subiecte de drept privat, astfel încât

competența soluționării cauzei aparține instanței de drept comun, respectiv judecătoriei,

conform art. 1 și 5 din C. proc. civ..

Împotriva acestei hotărâri,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs reclamanta B.M.,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8, art. 304

1

din C.

proc. civ. și art. 1309 din C. civ..

În motivarea recursului,

se arată că instanța competentă să judece cauza în fond este Curtea de Apel București,

întrucât actul dedus judecății este un act încheiat între Asociația de Proprietari

X. și avocatul P.V.. Pe de altă parte, recurenta a reiterat, în cererea de recurs

și în concluziile scrise depuse la dosar, argumentele și solicitările privind fondul

litigiului.

Curți asupra recursului

Examinând cauza

în raport de actele și

lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică,

fiind corect stabilită competența de soluționare a cauzei.

Contenciosul administrativ

este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca

fiind „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți

este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare

la un drept sau interes legitim”, astfel cum rezultă din prevederile art. 8 din

Lege, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Sentința recurată este

legală întrucât reclamanta nu contestă acte administrative care pot fi cenzurate

pe calea contenciosului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004, care definește actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter

individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică,

în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care

dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Raporturile juridice de

drept privat generate de încheierea și executarea contractului de cesiune de creanță

din 07 aprilie 2008 și, prin urmare, petitele acțiunii promovate de către reclamantă

nu se circumscriu dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, devenind aplicabile

normele de drept comun în ceea ce privește competența materială și teritorială de

soluționare a cauzei, respectiv art. 1 și art. 5 din C. proc. civ..

Pe cale de consecință,

Curtea de Apel București a stabilit, în mod legal, competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Soluția de declinare a

competenței de soluționare a cauzei, menținută de către instanța de control judiciar,

face de prisos examinarea celorlalte cereri și susțineri ale recurentei, care privesc

fondul litigiului dedus judecății.

recurs

Pentru aceste considerente,

neexistând motive de reformare a hotărârii instanței de fond, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.M. împotriva sentinței

civile nr. 4531 din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.