ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3031/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3031/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în fața primei instanțe
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta B.M., în
contradictoriu cu pârâtul P.V., a solicitat instanței de contencios
administrativ să constate calitatea pârâtului de avocat, precum și refuzul
acestuia de a-i pune la dispoziție actul doveditor numit ”chitanță de plată
liberatorie”, din care să rezulte că pretinsul debit nenominalizat,
nedeterminat și neindividualizat în contractul de cesiune a fost stins prin
„predarea” sumei de 7.857,74 RON de către P.V. lui S.I., iar în subsidiar,
reclamanta a solicitat instanței să dispună repunerea părților în situația
anterioară încheierii contractului de cesiune de creanță.
Hotărârea instanței
de fond
Prin sentința civilă
nr. 4531 din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, a admis excepția necompetenței
materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta
B.M. în contradictoriu cu pârâtul P.V., în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut că, față de petitul cererii de chemare în judecată,
reclamanta urmărește soluționarea unui litigiu declanșat de executarea unui contract
de cesiune de creanță, încheiat între două subiecte de drept privat, astfel încât
competența soluționării cauzei aparține instanței de drept comun, respectiv judecătoriei,
conform art. 1 și 5 din C. proc. civ..
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs reclamanta B.M.,
invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8, art. 304
1
din C.
proc. civ. și art. 1309 din C. civ..
În motivarea recursului,
se arată că instanța competentă să judece cauza în fond este Curtea de Apel București,
întrucât actul dedus judecății este un act încheiat între Asociația de Proprietari
X. și avocatul P.V.. Pe de altă parte, recurenta a reiterat, în cererea de recurs
și în concluziile scrise depuse la dosar, argumentele și solicitările privind fondul
litigiului.
Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând cauza
în raport de actele și
lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările
legale incidente, inclusiv cele ale art. 304
1
din C. proc. civ., Înalta
Curte constată că recursul este nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică,
fiind corect stabilită competența de soluționare a cauzei.
Contenciosul administrativ
este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca
fiind „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ
competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți
este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,
după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea
în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare
la un drept sau interes legitim”, astfel cum rezultă din prevederile art. 8 din
Lege, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.
Sentința recurată este
legală întrucât reclamanta nu contestă acte administrative care pot fi cenzurate
pe calea contenciosului administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea
nr. 554/2004, care definește actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter
individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică,
în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care
dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
Raporturile juridice de
drept privat generate de încheierea și executarea contractului de cesiune de creanță
din 07 aprilie 2008 și, prin urmare, petitele acțiunii promovate de către reclamantă
nu se circumscriu dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, devenind aplicabile
normele de drept comun în ceea ce privește competența materială și teritorială de
soluționare a cauzei, respectiv art. 1 și art. 5 din C. proc. civ..
Pe cale de consecință,
Curtea de Apel București a stabilit, în mod legal, competența de soluționare a cauzei
în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.
Soluția de declinare a
competenței de soluționare a cauzei, menținută de către instanța de control judiciar,
face de prisos examinarea celorlalte cereri și susțineri ale recurentei, care privesc
fondul litigiului dedus judecății.
Soluția instanței de
recurs
Pentru aceste considerente,
neexistând motive de reformare a hotărârii instanței de fond, în temeiul dispozițiilor
art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,
Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.M. împotriva sentinței
civile nr. 4531 din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.