ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1266/2019

Ședința publică din data de 11 iunie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 312 din 12 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a constatat perimat apelul formulat de revizuenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 637 din 20 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata C. S.A. - Membră a Grupului D..

Împotriva deciziei sus-menționate, A. și B. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia.

În motivare, au arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., atât timp cât nu sunt îndeplinite condițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni."

În acest sens, au evocat dispozițiile art. 417 C. proc. civ., care statuează că "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes" și au subliniat că, în speță, cursul perimării a fost întrerupt prin înregistrarea pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la 25 ianuarie 2013, a contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, în care ulterior Tribunalul București, secția a III-a civilă a pronunțat decizia civilă nr. 538/R din 13 mai 2016.

În continuare, recurenții au conchis că la data la care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a pronunțat încheierea din 26 septembrie 2016, în dosarul nr. x/2015 și a dispus suspendarea judecății apelului, cursul perimării era întrerupt, măsura subzistând și în prezent.

În baza art. 498 alin. (1) C. proc. civ., au solicitat să fie soluționată cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să se constate că sentința comercială nr. 487 din 17 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Comercială se bucură de autoritate de lucru judecat, să se dispună anularea deciziei civile nr. 637 din 20 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă și, pe fond, să se constate că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 4 din Legea nr. 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale și, ca o consecință, să se dispună anularea contractului de credit bancar nr. x din 7 mai 2007.

În continuare, recurenții au expus argumentele în considerarea cărora, în opinia lor, în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar și cele vizând anularea contractului de credit bancar.

În drept, au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei, care la 5 mai 2018 a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că recurenții nu au indicat motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul, dar și că niciuna dintre criticile formulate nu se circumscrie motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

La 15 iunie 2018, recurenții au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2018, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, punându-li-se în vedere că pot depune puncte de vedere la acesta. În speță, părțile nu au înțeles să uzeze de acest beneficiu.

Prin încheierea din 26 martie 2019, instanța supremă, constatând că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata C. S.A. - Membră a Grupului D. prin întâmpinare, conform art. 489 alin. (2), raportat la 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat în considerarea celor ce succed:

Prin memoriul de recurs, recurenții-revizuenți au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora recursul este admisibil atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; când prin hotărârea atacată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat și respectiv, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Este de remarcat că autorii memoriului de recurs nu și-au structurat criticile formulate subsumat fiecărui motiv de nelegalitate indicat, ci au menționat toate motivele evocate subsecvent fiecăreia dintre susținerile dezvoltate în cuprinsul memoriului.

De asemenea, se constată că singura critică care vizează în concret decizia atacată și care poate fi subsumată unui caz de nelegalitate, respectiv celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este cea referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 417 C. proc. civ.

Astfel, autorii prezentului demers judiciar au susținut că la 26 septembrie 2016, când prin încheierea pronunțată în dosarul nr. x/2015, curtea de apel a dispus suspendarea judecății apelului, cursul perimării fusese întrerupt prin faptul că la 25 ianuarie 2013 promovaseră pe rolul Judecătoriei Sectorului IV București contestația la executare ce a format obiectul dosarului nr. x/2013, în care ulterior Tribunalul București, secția a III-a civilă a pronunțat decizia civilă nr. 538/R din 13 mai 2016.

Înalta Curte reține că prezentul recurs are ca obiect decizia pronunțată în soluționarea apelului declarat revizuenții A. și B. împotriva hotărârii prin care le-a fost respinsă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 637 din 20 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, fondată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 487 din 17 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Comercială, cursul perimării.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel București a constatat apelul perimat, reținând că, de la suspendarea judecății pentru lipsa părților, la termeul din 26 septembrie 2016, litigiul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța supremă, plecând de la apărarea întemeiată pe dispozițiile art. 417 C. proc. civ., care prevăd că "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes", o apreciază ca neîntemeiată, întrucât actul de procedură la care fac referire recurenții nu este îndeplinit în cauza a cărei judecată a fost suspendată, ci într-un alt dosar, astfel că nu are aptitudinea de a fi considerat ca o manifestare de voință în sensul continuării judecății.

Astfel, pentru a fi operat întreruperea perimării apelului, apelanții-revizuenți ar fi trebuit să îndeplinească un act de procedură în vederea reluării judecății căii ordinare de atac, anume nu au solicitat repunerea cauzei pe rol și nici măcar nu au declarat recurs împotriva încheierii din 26 septembrie 2016, prin care s-a dispus suspendarea cauzei.

Ca urmare, introducerea pe rolul judecătoriei a unei contestații la executare nu reprezintă un act care să aibă efectul întreruperii cursului perimării, întrucât nu este făcut în scopul reluării judecății suspendate într-o altă cauză.

În ceea ce privește restul susținerilor, dezvoltate de recurenți circumscris cazurilor de casare statuate la pct. 6, 7 și 8 ale aceleiași norme legale, instanța supremă impune concluzia că nu pot face obiectul examinării instanței de recurs, întrucât vizează nelegalitatea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond, care nu fac obiectul căii de atac.

În această categorie de critici se înscrie și cea vizând împrejuarea că apelanții ar fi cerut judecata cauzei în lipsă și că, în mod greșit, instanța de apel a dispus măsura suspendării judecății pentru lipsa părților, având în vedere că această critică privește încheierea din 26 septembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a V-a civilă și criticile ar fi putut fi valorificate în cadrul unui eventual recurs declarat împotriva acestei hotărâri, iar nu pe calea prezentului recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și constatând că restul criticilor nu pot fi încadrate în celelalte motive de recurs expres indicate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-revizuenți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 312/2018 din 12 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2019.