ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1595/2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.04.2020, A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 800 din 25 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, solicitând admiterea contestației și anularea deciziei contestate.

Contestatoarea a arătat că, prin recursul formulat împotriva hotărârilor anterioare a criticat aplicarea greșită a normelor legale în ceea ce privește dreptul dobândit de creditorul care se subrogă prin plata prețului, precum și a normelor privind efectele actelor întreruptive de prescripție asupra persoanelor care nu au fost parte în dosarul de executarea silită, respectiv față de care nu s-au făcut acte întreruptive de prescripție, recursul fiind admis în principiu.

Având în vedere starea de sănătate, vârsta înaintată și complexitatea cauzei a formulat o cerere de amânare a cauzei, dar cauza a rămas în pronunțare.

Contestatoarea solicită instanței a se avea în vedere afecțiunile medicale a căror gravitate rezultă din numărul de zile de spitalizare dar și din actele medicale, vârsta foarte înaintată a acesteia, fiind lesne de înțeles că în mod obiectiv nu se putea deplasa ori face demersuri pentru încheierea unui contract de asistență juridică. Totodată, având în vedere distanța dintre localitatea de domiciliu și sediul instanței, încheierea unui contract de asistență juridică presupunea dificultăți privind costurile, dar și a identificării unei persoane care să se deplaseze.

Susține contestatoarea că cererea de amânare a fost formulată o singură dată, iar complexitatea cauzei presupunea asistență de specialitate. Mai mult, instanța trebuia să aibă în vedere și obiectul cauzei, respectiv efectele juridice ale acțiunii, dar și afecțiunile probate și vârsta, din pricina cărora nu se poate deplasa, îngrijirea sa fiind realizată de familie.

În raport de aceste aspecte, apreciază că solicitarea sa întrunea condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. civ., iar prin respingerea cererii sale a ajuns în situația de a nu a beneficia de asistență juridică, a nu se putea prezenta în instanță, nici personal și nici printr-o altă persoană împuternicită în acest sens, în acest mod fiindu-i restricționat dreptul la apărare.

Totodată, se arată în cadrul contestației în anulare că, de pe portalul instanței nu a rezultat respingerea cererii de amânare formulată, sens în care la acest moment nu se cunoaște dacă instanța s-a pronunțat asupra cererii.

La data de 22.06.2020 intimata B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile art. 503 C. proc. civ.

Prin cererea depusă la data de 2.06.2020, intimata B. a invocat excepția lipsei calității procesuale de folosință a contestatoarei A., predecedată la data depunerii acțiunii.

Astfel, s-a arătat că la data de 26.04.2020, contestatoarea A. a decedat, conform certificatului de deces seria x nr. x, depus la dosar, contestația fiind depusă la poștă a doua zi, respectiv la data de 27.04.2020.

Rezultă cu certitudine că la momentul promovării acțiunii, contestatoarea era decedată, neavând capacitate de folosință și fiind incidente dispozițiile art. 56 alin. (3) C. proc. civ. ce sancționează cu nulitatea absolută actele de procedură îndeplinite de cei care nu au capacitate de folosință.

La data de 2.06.2020, a fost înregistrată cererea formulată de C. și D., prin care au arătat că își însușesc contestația în anulare formulată de A., formulând la rândul lor o nouă contestație în anulare împotriva aceleiași hotărâri.

În motivarea contestației în anulare formulată de C. și D., după prezentarea situației de fapt, în ceea ce privește judecarea cauzei în fața instanței de recurs,aceștia susțin că dosarul s-a judecat fără a ține cont de imposibilitatea de prezentare, determinată, pe de o parte de afecțiunile recurentei A., iar pe de altă parte că aceasta era într-o stare în care necesita îngrijiri permanente, astfel încât nu putea efectua demersurile necesare pentru a fi prezentă la instanță.

În aceste condiții au fost formulate cereri de amânare a cauzei, cereri care, având în vedere documentele depuse erau circumscrise motivelor temeinice prevăzute de art. 222 C. proc. civ.

Contestatorii apreciază că instanța a procedat la aplicarea greșită a normelor legale cu privire la dreptul dobândit de creditorul care se subrogă prin plata prețului, precum și a normelor privind efectele actelor întreruptive de prescripție asupra persoanelor care nu au fost parte în dosarul de executare silită, respectiv față de care nu s-au făcut acte întreruptive de prescripție.

Ținând cont de faptul că nu au avut posibilitatea unei apărări de specialitate, de complexitatea cauzei și de distanța dintre localitatea de domiciliu și instanță, apreciază că dreptul la o apărare efectivă garantat lor a fost încălcat, sens în care solicită admiterea cererii.

Prin cererea înregistrată la data de 24.06.2020, C. a arătat că moștenitorii lui A. este aceasta și sora sa, E., instanța procedând la introducerea acestora în cauză și dispunând citarea lor.

Prin cererea depusă la data de 19.06.2020, intimata B. raportat la contestația în anulare formulată de contestatorii C. și D., a arătat că, pe lângă excepția lipsei capacității de folosință a defunctei A., înțelege să invoce și excepția lipsei de interes a contestatorilor C. și D.

Astfel, se solicită aplicarea dispozițiilor art. 458 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 40 C. proc. civ. arătând că aceștia nu justifică un interes în promovarea contestației în anulare, solicitând anularea ei ca fiind promovată de persoane lipsite de interes juridic.

Precizează intimata că această soluție se impune prin prisma calității de intimați a contestatorilor C. și D. în cadrul Dosarului nr. x/2017, recurentă fiind A. precum și prin raportare la soluția de respingere a recursului.

S-a mai arătat că, lecturând contestația formulată, se constată că aceasta nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 503 și urm. C. proc. civ., nefiind invocate aspecte care să se circumscrie acestui text de lege. De altfel, contestatorii nici nu menționează în concret aspectele de nelegalitate de fapt și temeiul de drept pe care-și motivează demersul juridic, limitându-se a relua criticile de nelegalitate prezentate și prin recursul promovat de către A.

Examinând contestațiile în anulare, prin prisma excepțiilor lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei de interes invocate de intimată și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În prealabil, instanța reține că potrivit art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța trebuie a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii (...).

Ca atare, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a contestatoarei A. și a lipsei de interes a contestatorilor C. și D.

Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual, iar în ceea ce privește folosința și exercițiul drepturilor procedurale, în special cu referire la capacitatea procesuală de folosință, art. 56 C. proc. civ., statuează că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.

Potrivit art. 56 alin. (3) C. proc. civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, iar actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.

Ca atare, actele de procedură făcute de o persoană fizică sau juridică fără capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută, iar excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond, absolută și peremptorie ce poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului.

Potrivit art. 35 C. civ., capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.

Conform certificatului de deces seria x nr. x, depus la dosar, contestatoarea A. a decedat la data de 26.04.2020, contestația fiind depusă la poștă a doua zi, la data de 27.04.2020, conform ștampilei aplicată pe plicul anexat contestației în anulare.

Ca atare, la data promovării în justiție a cererii sale, contestatoarea A. era deja decedată, deci capacitatea de folosință a acesteia deja încetase.

În aceste condiții, indiferent dacă moștenitorii contestatoarei au arătat că înțeleg să își însușească cererea acesteia, acordul lor nu poate acoperi viciul fundamental al cererii defunctei care nu a fost de natură prin ea însăși, la data promovării în justiție de a produce efecte juridice.

Potrivit art. 40 alin. (1) teza I C. proc. civ., cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile.

În aceste condiții, Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 35 C. civ., prin raportare la art. 40, 56 C. proc. civ. și art. 248 C. proc. civ., temeiuri de drept enunțate anterior, va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință și, pe cale de consecință, va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A., însușită de C. și E., împotriva Deciziei nr. 800 din 25 martie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a contestației în anulare formulată de contestatorii C. și D. împotriva aceleiași decizii, Înalta Curte va constata că este de asemenea întemeiată, având în vedere următoarele considerente.

Prin Decizia nr. 800 din 25 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 270 din 22 mai 2019 a Curții de Apel Iași, secția civilă, obligând recurenta la 4733 RON, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă B.

Din studierea actelor și lucrărilor Dosarului nr. x/2017 rezultă că Înalta Curte a fost învestită cu soluționarea doar a recursului formulat de A., C. și D. nedeclarând recurs împotriva Deciziei nr. 270 din 22 mai 2019 a Curții de Apel Iași și având pe cale de consecință calitatea de intimați în dosar.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Aceste concluzii au fost confirmate de dispozițiile C. proc. civ. care la art. 33 statuează că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Dintre aceste condiții impuse de legiuitor pentru promovarea unei cereri în justiție, condiția interesului determinat vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerința existenței interesului însuși.

Or, câtă vreme contestatorii C. și D. nu au învestit Înalta Curte cu ocazia soluționării Dosarului nr. x/2017 cu o cerere de recurs, atacarea Deciziei nr. 800 din 25 martie 2020, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de o altă parte, respectiv de pârâta A., nu poate avea nicio finalitate.

Mai mult, prin contestația în anulare promovată, se susțin motive prin care se tinde la admiterea recursului unei alte părți, nefiind îndeplinită nici condiția interesului personal, care presupune că cel care recurge la această formă procedurală urmărește să obțină, direct sau indirect, un folos practic pentru sine și nu pentru altul, cum este cazul de față.

Potrivit art. 40 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., (...), în cazul lipsei calității procesuale sau a interesului, instanța va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz.

În aceste condiții, lipsind condițiile necesare dovedirii interesului în promovarea contestației în anulare, fiind o excepție absolută care poate fi invocată de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, conform art. 247 alin. (1) C. proc. civ., instanța va admite excepția lipsei de interes invocată de intimata B. și, pe cale de consecință, va respinge contestația în anulare formulată de contestatorii C. și D., împotriva Deciziei nr. 800 din 25 martie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, ca lipsită de interes.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., vor fi obligați contestatorii, la plata sumei de 1.200 RON către intimata B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei de interes.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A., însușită de contestatoarele C. și E., împotriva Deciziei nr. 800 din 25 martie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.

Respinge, ca lipsită de interes, contestația în anulare formulată de contestatorii C. și D. împotriva aceleiași decizii.

Obligă contestatorii la plata sumei de 1.200 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.

GGC - NN