ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1098/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1098/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 19 mai 2021
asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cauzei - decizia atacată
Prin decizia nr. 706 din 31 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 284/Ap din 19 martie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. A casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. A anulat recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiași decizii.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare B. S.A., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 prima teză C. proc. civ. coroborate cu cele ale alin. (1), arătând că absența sa a fost determinată de forța majoră.
Totodată, contestatoarea și-a rezervat dreptul completării și dezvoltării în termen după comunicarea deciziei.
Prin cererea din 27 aprilie 2021, însoțită de înscrisuri, contestatoarea, ca proprietar al imobilelor MTS S.A., în dovedirea motivului invocat, a învederat că nicio instanță nu este abilitată ca să judece cauze privind deținerea și folosirea bunurilor provenite din săvârșirea unei infracțiuni, sens în care a susținut că se impune anularea, în totalitate, a deciziei.
Prin cererea depusă la 11 mai 2021, contestatoarea a arătat că, deși legal citat, reprezentantul său nu s-a putut prezenta la judecată din cauza accidentului feroviar petrecut la 17 martie 2021 pe traseul Baia Mare - București, motiv ce echivalează cu situația prevăzută în alin. (1) al art. 503 C. proc. civ.
A reiterat aspectul necompetenței absolute a instanțelor care au pronunțat hotărârile în fond, apel și recurs în soluționarea intereselor privind bunuri provenite din săvârșirea unor infracțiuni, motiv prevăzut de alin. (2) pct. 1 al articolului anterior menționat.
Procedura derulată în fața Înaltei Curți
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 12 aprilie 2021, a dispus comunicarea cererii și a stabilit termen de judecată, cu citare părți, în ședință publică la 19 mai 2021.
S-a dispus, totodată, emiterea unei adrese către contestatoare cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, în raport de dispozițiile art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curți
Prioritar analizării motivelor cererii, Înalta Curte constată netimbrarea de contestatoare a căii extraordinare de atac exercitate.
Neîndeplinirea prealabilă a obligațiilor legale de timbrare este de natură a împiedica discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza de față.
Astfel, contestatoarei i s-a pus în vedere, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, solicitare căreia nu i-a dat curs.
În raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 33 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Potrivit alin. (2) al articolului menționat, dacă cererea este netimbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Nu pot fi primite susținerile orale formulate de reprezentantul contestatoarei în ședință publică, în sensul scutirii de la plata taxei de timbru motivat de faptul că litigiul provine dintr-o cauză penală, în condițiile în care acestea au fost formulate subsecvent față de împrejurarea omiterii achitării taxei.
Se observă, totodată, că invocarea orală a unei scutiri de taxă de timbru nu îmbracă cerințele unei veritabile cereri de reexaminare formulate în condițiile impuse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013.
Ca atare, cum contestatoarea nu s-a conformat îndeplinirii obligației legale de plată a taxei judiciare de timbru prevăzută de actul normativ mai sus menționat, cererea va fi anulată, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de B. S.A. împotriva deciziei nr. 706 din 31 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 19 mai 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.