ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2020/2011

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 208/P/2008 din 15 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați,

au fost trimiși în judecată inculpații:

În referire la art. 17 alin. (1) lit. d ) din Legea nr. 78/2000; luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

2.

T.M.F.,

în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de: lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) și (3) C. pen.; dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

3.

B.N.

- pentru săvârșirea infracțiunilor de: lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) și (3) C. pen.; dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Cauza a fost înaintată spre competentă soluționare Curții de Apel Galați la data de 16 martie 2011 și formează obiectul Dosarului nr. 295/44/2011. Potrivit programului de repartizare aleatorie, s-a fixat termen pentru judecarea cauzei la data de 03 mai 2011.

La acest termen, după citirea rechizitoriului, conform dispozițiilor art. 323 și 324 C. proc. pen., au fost audiați inculpații M.L., T.M.F. și B.N., partea vătămată M.V.G. și martora M.M.

Pentru continuarea cercetării judecătorești, judecarea cauzei a fost amânată la data de 02 iunie 2011, termen la care urmează să fie audiați martorii M.V., M.D.R., D.M., D.I.L. și P.L.

La termenul din 03 mai 2011, inculpatul T.M.F. a formulat cerere și a solicitat punerea în libertate sub control judiciar,iar instanța, conform art. 300

2

în referire la art. 160

b

C. proc. pen., a pus în discuția părților legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului. Amânarea pronunțării cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar s-a dispus la data de 4 mai 2011.

În susținerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, inculpatul T.M.F. a invocat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 160

2

C. proc. pen., deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat nu depășește 18 ani, nu are antecedente penale, nu există date că va săvârși alte infracțiuni, sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor și că este student la Universitatea D. Galați.

A invocat că deține un apartament în municipiul Galați și că se va prezenta la toate termenele de judecată.

Pe fond, a susținut că nu sunt probe din care să rezulte cu certitudine că a săvârșit faptele pentru care este cercetat. In concret, a

susținut că la data la care se presupune că a săvârșit faptele se afla în Spania, unde avea un loc de muncă stabil și că totul ar fi o răzbunare din partea martorei M.V.G., pe motiv că a întrerupt relația pe care o avea cu aceasta.

Deliberând asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive și asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, față de probele administrate până în prezent în cauză, s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului T.M.F. a fost luată cu respectarea condițiilor impuse de art. 143 și art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen. și că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune ca măsura arestării preventive să fie menținută.

Astfel, din plângerile și declarațiile martorilor M.M. și M.V., declarațiile victimei M.V.G., declarațiile martorului M.D.R. și a celorlalți 13 martori audiați în cauză, relațiile furnizate de autoritățile judiciare spaniole și procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice rezultă indicii certe că la data de 09 august 2007, martorii M.M. și M.V. au formulat o plângere la I.P.J. Brăila - Serviciul Investigații Criminale - Compartimentul Urmăriri, cu privire la dispariția de la domiciliu a fiicei lor M.V.G., plângerea fiind consemnată în fața inculpatului M.L. și înregistrată sub nr. 36587 din 13 august 2007

La data de 13 august 2007, inculpatul M.L. a fost încunoștințat de martorii M.M. și M.V. despre faptul că fiica lor M.V.G. se află în Spania și este victima traficului de persoane, săvârșit de inculpatul T.M.F., care face parte dintr-o rețea de proxeneți.

La data de 14 august 2007, martora M.M., însoțită de fiul său, martorul M.D.R. s-a prezentat din nou la I.P.J Brăila, unde a sesizat că fiica sa M.V.G. a dispărut de la domiciliu în împrejurări suspecte, fiind posibil ca aceasta să fie victimă a traficului de ființe umane.

Deși nu mai avea competență să continue cercetările, inculpatul M.L. nu a clasat lucrarea și nici nu a trimis-o de îndată procurorului în vederea sesizării organului competent, așa cum prevăd dispozițiile art. 210 C. proc. pen. și a ținut-o până la data de 28 august 2007.

La data de 13 august 2007, aflând de la mama sa că martorii M.M. și M.V. au formulat plângere și au denunțat dispariția fiicei lor, la data de 14 august 2007, inculpatul T.M.F. a

trimis-o în țară pe victima M.V.G., cu scopul vădit de a da o declarație, în sensul că nu-l cunoaște pe inculpat, nu este victima traficului de ființe umane și că în realitate, în acea perioadă a stat în București, la o bătrânică și a lucrat la Carrefour.

În acest sens, victima M.V.G. a fost trimisă în țară cu un autocar, pe timpul transportului fiind însoțită și păzită de un prieten de-al inculpatului, care a predat-o inculpatului B.N.

Victima M.V.G. a fost sechestrată până la data de 28 august 2007 de inculpații T.M.F. și B.N., în apartamentul celui din urmă din municipiul Brăila.

În baza unei înțelegeri cu inculpatul M.L., în ziua de 28 august 2007, inculpații T.M.F. și B.N. au escortat-o pe victima M.V.G. la sediul I.P.J Brăila și au predat-o acestuia pentru a fi audiată, ofițerul de poliție cunoscând că martora era amenințată și prelucrată cu privire la ce trebuia să declare, inculpatul M.L. acoperind activitatea infracțională desfășurată de ceilalți doi inculpați.

După audierea victimei M.V.G. în modalitatea dorită de inculpați, aceștia s-au deplasat la apartamentul inculpatului B.N. Partea vătămată și ofițerul de poliție au rămas în autoturism, iar inculpatul B.N. a mers în apartament și s-a întors cu o sticlă de sticlă de whiskey de 5 litri și suma de 500 euro, pe care le-a dat inculpatul M.L.

După audierea victimei M.V.G., inculpatul M.L. a procedat la clasarea plângerii de dispariție.

La data de 01 septembrie 2007, inculpatul B.N. a urcat-o pe martora M.V.G. în autocarul cu destinația Spania, fiind preluată în orașul Malaga de inculpatul T.M.F. și fratele acestuia T.G., fiind obligată să se prostitueze, sumele de bani astfel obținute fiind folosite în interes personal de către inculpatul T.M.F.

S-a reținut de Curtea de Apel Galați că, în drept, faptele săvârșite în modalitatea prezentată mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani.

Având în vedere modul și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit faptele, gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, urmările produse și care se vor putea produce în viitor asupra părții vătămate, perseverența infracțională și atitudinea procesuală pe care inculpatul a avut-o până în prezent, s-a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului T.M.F. ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

S-a mai reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege nu depășește 18 ani, însă trebuie să se rețină și dispozițiile alin. (2) din același articol, dispoziții conform cărora, libertatea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea unor martori.

Potrivit art. 160

1

C. proc. pen., acordarea liberării provizorii sub control judiciar este facultativă, lăsată la aprecierea instanței, ori, în această apreciere instanța trebuie să țină seama de modul și împrejurările concrete în care faptele au fost săvârșite, de pericolul social concret al faptelor săvârșite, de urmările produse și care se vor putea produce.

Sub acest aspect, s-a avut în vedere că din probele administrate rezultă indicii că, după clasarea dosarului de dispariție, victima M.V.G. a fost trimisă în Spania, unde a fost preluată de inculpatul T.M.F. și obligată la practicarea prostituției (pentru aceste fapte, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea).

Tot sub acest aspect trebuie s-a avut în vedere declarația dată de victima M.V.G. la judecarea cauzei, aceasta arătând că îi este teamă să locuiască în municipiul Brăila, are pierderi de memorie și îi este frică să meargă pe stradă. De asemenea, se are în vedere declarația martorei M.M., din care rezultă că la o înmormântare, soțul său s-a așezat în genunchi în fața inculpatului B.N., l-a implorat să-i lase fata în pace și să o trimită acasă, însă acesta l-a lovit cu pumnul. Susținerile inculpatului T.M.F., în sensul că nu s-a sustras de la urmărirea penală au fost infirmate de probele administrate în cauză, probe din care rezultă că acesta, începând cu data de 21 februarie 2011 a fost căutat în repetate rânduri, a fost contactat telefonic și cu toate acestea nu s-a prezentat pentru a fi audiat.

În ceea ce privește apărarea inculpatului, în sensul că la data săvârșirii faptelor, se afla în Spania, aceasta a fost infirmată de declarațiile constante ale martorei M.V.G.

S-a mai reținut că în ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, acestea sunt elemente preexistente săvârșirii infracțiunilor și urmează a fi avute în vedere la individualizarea pedepselor, în situația în care se va dovedi existența faptelor și a vinovăției. Oricum, simplul fapt că inculpatul este student și nu are antecedente penale, nu a justificat punerea acestuia în libertate

Pentru considerentele de mai sus, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, prin încheierea din 4 mai 2011 pronunțată în Dosarul nr. 295/44/2011, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.M.F. și, potrivit art. 300

2

în referire la art. 160

2

C. proc. pen., s-a constatat că măsura aretării preventive este legală și s-a dispus menținerea acesteia, aceasta fiind necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva încheierii din 4 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 295/44/2011, a declarat recurs inculpatul T.M.F., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr, 4043/1/2011.

Examinând motivele de recurs ale recurentului inculpat T.M.F. și prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează liberarea provizorie sub control judiciar, înalta Curte constată că aceasta întrunește cerințele textului legal. În concret, maximul special al pedepselor, stabilit de legiuitor pentru faptele reținute în sarcina inculpatului nu depășeșete 18 ani închisoare, iar în cauză nu există date din care să rezulte că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.

Așa fiind, este de subliniat ca de la momentul luării măsurii preventive si până în prezent nu au survenit modificări sub aspectele anterior relevate, respectiv acuzarea nu a făcut dovada faptului că inculpatul ar intenționa să fugă sau să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei sau că ar exista date că încearcă sa zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba.

În consecință, urmează a se constata ca cererea de liberare provizorie sub control judiciar, dedusă judecății întrunește toate cerințele legale pentru a fi admisă.

Curtea de Apel Galați a reținut faptul că, în raport de gravitatea faptelor aflată în curs de judecată cererea de liberare provizorie ar fi neîntemeiată.

În opinia Înaltei Curți însă, o asemenea apreciere este eronată deoarece ar institui o prevalentă de nedorit a unor criterii subiective asupra celor obiective, reprezentate de cerințele textului legal incident, considerând că măsura arestării preventive este o măsură de excepție si că aceasta trebuie luată doar în situația în care niciuna dintre celelalte

măsuri preventive cuprinse în dispozițiile art. 136 C. proc. pen. nu este potrivită datelor speței (cauza Wemhoff contra Germaniei).

Pe de alta parte, astfel cum s-a statuat constant în practica instanțelor, gradul de pericol social al faptelor investigate nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publică, acesta din urmă fiind necesar a fi stabilit în baza unor probe certe, probe ce nu se regăsesc în dosarul cauzei.

Totodată, în raport de datele concrete ale cauzei nu s-ar mai putea aprecia că opinia publică ar fi afectată de lipsa de reacție a autorităților judiciare în condițiile în care riposta acestora survine la mai bine de 4 ani luni de la înregistrarea lucrării penale, respectiv la data de 27 august 2007.

De altfel, soluția preconizată de Înalta Curte este în consonanță si cu dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, potrivit cărora „ orice persoană arestată sau deținută. are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere", dar si cu jurisprudența instanței europene.

Astfel, în mai multe cauze C.E.D.O. a arătat că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă nu pot fi negate (împiedică persoana suspectă sa fugă, se evită distrugerea unor probe, se împiedică săvârșirea unor noi infracțiuni), dar că aceasta are si o serie de inconveniente, reprezentând o atingere adusă prezumției de nevinovăție, producând o ruptură în mediul familial si profesional, putând constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească.

În cauza Neumeister contra Austriei, C.E.D.O. a decis că temerea că acuzatul urmează să se

sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport de datele personale ale inculpatului, respectiv dacă are un loc de muncă, o stabilitate familiala, daca are cazier etc.

Or, în speță, prin documentele depuse în probațiune este dovedit că recurentul este student la Universitatea D. din Galați acesta beneficiind de stabilitate locativă și familială, Înalta Curte constatând că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a vedea în ce măsură există indicii certe cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.

Înalta Curte, mai are în vedere că Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului a afirmat încă din 1789 că unul din cele mai importante drepturi este dreptul la libertate și la siguranță, enunțat la art. 5 al Convenției, drept care se poate defini, în ansamblul său, ca acela de a nu fi privat de libertate, cu excepția unor situații excepționale și de a nu fi arestat, deținut în mod arbitrar.

Curtea reamintește că lista excepțiilor la dreptul la libertate care figurează in art. 5 § 1 din Convenție prezintă un caracter exhaustiv si ca numai o interpretare restrânsă se încadrează în scopul acestei prevederi, să se asigure că nimeni nu este lipsit in mod arbitrar de libertatea sa.

Pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice.

La fel este și cazul tulburării ordinii publice; dacă un astfel de motiv poate intra în discuție din perspectiva art. 5 al Convenției în aceste circumstanțe excepționale si în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, el nu poate fi considerat ca relevant si suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică.

Astfel cum a mai arătat C.E.D.O. în cauza Neumeister împotriva Austriei (Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A nr. 8, p. 37, § 4), cea de-a doua latură a art. 5 § 3 nu oferă autorităților judiciare o opțiune între trimiterea in judecată într-un termen rezonabil și o punere în libertate provizorie. Până la condamnarea sa, persoana acuzată trebuie considerată nevinovată, iar prevederea analizată are, în esență, ca obiect să impună punerea în libertate provizorie imediat ce menținerea în arest încetează a mai fi rezonabilă.

Așadar, continuarea detenției nu se mai justifică intr-o speță dată decât dacă anumite indicii concrete relevă o veritabilă cerință de interes public care prevalează, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii de respectare a libertății individuale stabilite la art. 5 din Convenție( McKay împotriva Regatului Unit, nr. 543/03, §§ 41-42, C.E.D.O. 2006).

Înalta Curte observă că în hotărârea referitoare la respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, respectiv încheierea din 4 mai 2011 pronunțată în Dosar nr. 295/44/2011, Curtea de Apel Galați a statuat că se impune menținerea în arest a inculpatului T.M.F., cu motivarea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică, ca urmare a împrejurării concrete în care inculpatul a săvârșit faptele, urmările produse și care se vor putea produce în viitor asupra părții vătămate precum și perseverența infracțională și atitudinea procesuală pe care a avut-o inculpatul până în prezent.

Înalta Curte reține că, chiar și în absența unei jurisprudențe naționale care să fie în mod constant coerentă în materie, instanțele interne au definit criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenței "pericolului pentru ordinea publică", printre care reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul personal al acestuia.

Or, trebuie menționat că, în speță, hotărârea Curții de Apel Galați care l-a menținut pe inculpat în stare de detenție în perioada în discuție nu a oferit motive concrete pentru a susține acest argument al "pericolului pentru ordinea publică" și pentru a justifica, necesitatea de a menține inculpatul în detenție. Această hotărâre s-a limitat, în esență, la a reproduce textul acestui articol într-un mod teoretic.

Înalta Curte constată că instanța de fond, Curtea de Apel Galați nu a precizat modul concret în care s-ar aplica aceste prevederi în cazul inculpatului și nu a analizat motivele invocate de către acesta, imediat după punerea sa în detenție referitor la profilul său personal și la situația sa familială, în timp ce art. 136 C. proc. pen. prevede că astfel de motive trebuie luate în considerare, printre altele, în alegerea celei mai potrivite măsuri provizorii. în această privință, C.E.D.O. reamintește că, potrivit art. 5 § 3 din Convenție, autoritățile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanții în ceea ce privește prezentarea sa la proces. Cu toate acestea, fără a justifica în mod concret împiedicarea adusă de inculpat la buna desfășurare a cercetării judecătorești sau a invoca riscul ca el să nu se prezinte în instanță,

instanța de fond nu a analizat în speță posibilitatea de a adopta una dintre măsurile alternative prevăzute în dreptul intern.

Scurta referire, în încheierea de ședință a Curții de Apel Galați din 4 mai 2011 că inculpatul este cercetat pentru comiterea unor infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, aspect care rezultă nu numai din limitele mari de pedepse stabilite de legiuitor, dar și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, apreciind că sunt îndeplinite, dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. referitoare la pericolul social concret pe care îl prezintă inculpatul, având în vedere tocmai natura și gravitatea faptelor reținute a fi săvârșite de inculpat ( dare de mită și lipsire de libertate în mod ilegal), modalitatea concretă de comitere a faptelor, rolul acestuia în activitatea judiciară, suma de bani remisă (500 euro), scopul urmărit și nu în ultimul rând rezultatul produs - impactul social negativ și crearea unei stări de nesiguranță a părții vătămate, constatându-se că arestarea preventivă a inculpatului este legală, nu poate suplini lipsa de motivare citată anterior, întrucât este capabilă să genereze si mai multe întrebări în ceea ce privește rolul acestor elemente în pretinsa existență a unui pericol pentru ordinea publică în speță.

C.E.D.O. reamintește că a statuat deja că este de datoria instanțelor interne să ofere în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată dacă acuzatul ar fi lăsat liber. De asemenea/instanțele interne trebuie să respecte prezumția de nevinovăție atunci când analizează necesitatea de a menține arestarea preventivă a unui acuzat, trebuie reamintit faptul că menținerea în detenție nu ar putea fi folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate sprijinindu-se în mod esențial si abstract pe gravitatea faptei comise.

Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curtea constată că nu s-au prezentat fapte concrete în ceea ce privește riscurile antrenate în caz de punere în libertate a inculpatului și prin faptul că nu s-a ținut cont de măsurile alternative, precum si prin faptul că motivarea s-a sprijinit în principal pe gravitatea faptei comise și nu s-a analizat individual situația inculpatului, Curtea de Apel Galați nu a oferit motive relevante si suficiente pentru a justifica necesitatea de a-l menține în arest preventiv pe inculpatul T.M.F.

Pentru a justifica refuzul punerii în libertate a inculpatului T.M.F., Curtea de Apel Galați a precizat că punerea sa în libertate ar fi creat temeri asupra victimei M.V.G., care a declarat că are pierderi de memorie și îi este teamă să locuiască în

municipiul Brăila, fiindu-i frică să meargă pe stradă, nu ar putea rezulta din simpla săvârșire a infracțiunilor pentru care inculpatul este trimis în judecată.

Pericolul unei asemenea tulburări, care este echivalentă cu tulburarea opiniei publice în urma eliberării unui suspect, nu poate rezulta doar din gravitatea infracțiunilor ori din acuzațiile aduse persoanei. Pentru a se stabili dacă există un asemenea pericol, este necesar a se lua în considerare și alți factori, precum atitudinea si comportamentul celui acuzat după eliberare; acest aspect nu a fost avut în vedere de către instanța de fond, ba chiar Curtea de Apel Galați a reținut că simplul fapt că inculpatul este student, are domiciliu stabil, și nu are antecedente penale, nu justifică punerea acestuia în libertate.

Înalta Curte este de acord că, datorită gravității și reacției publicului la săvârșirea lor, unele infracțiuni pot da naștere la tulburări de natură socială care să justifice arestarea, cel puțin pentru o anumită perioada. Totuși, acest motiv poate fi privit ca fiind întemeiat și suficient doar dacă este întemeiat pe aspecte de fapt care duc la concluzia că punerea în libertate a acuzatului ar tulbura cu adevărat ordinea publică. Arestarea poate fi legitimă doar dacă ordinea publică este efectiv amenințată, menținerea sa nu poate constitui o anticipare a pedepsei.

În cazul de față, aceste condiții nu sunt îndeplinite. Curtea de Apel Galați, prin încheierea din 4 mai 2011, a invocat nevoia menținerii privării de libertate a inculpatului T.M.F. dintr-un punct de vedere abstract, luând în considerare doar gravitatea infracțiunilor, astfel că Înalta Curte, constată că cel puțin din data de 4 mai 2011, detenția în discuție a inculpatului T.M.F. a încetat să fie bazată pe motive suficiente și relevante.

Curtea de Apel Galați, prin urmare trebuia să precizeze, într-o modalitate mult mai clară și exactă, motivele pentru care a considerat că se impune menținerea arestării preventive a inculpatului T.M.F..

Pentru toate aceste considerente Înalta Curte constată că recursul inculpatului T.M.F. declarat împotriva încheierii din 4 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 295/44/2011, este fondat, motiv pentru care, îl va admite.

Va casa, în parte, încheierea atacată și, rejudecând:

Va admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.M.F.

Va dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului și va impune în sarcina acestuia respectarea următoarelor obligații prevăzute de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen.:

a)

să nu depășească limita teritorială a municipiului Brăila.

b)

să se prezinte la organul de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

c)

să se prezinte la organul de poliție din raza teritorială a adresei de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;

e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

În baza art. 160

2

alin. (3)

1

C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, va stabili în sarcina inculpatului să nu ia legătura cu inculpații M.L. și B.N., martora M.V.G. și ceilalți martori din rechizitoriu.

În baza art. 160

2

alin. (3)

2

C. proc. pen., va atrage atenția inculpatului T.M.F. că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

În baza art. 160

2

alin. (4) C. proc. pen., va dispune comunicarea prezentei decizii administrației locului de deținere, inculpatului T.M.F. și tuturor instituțiilor prevăzute la art. 145 alin. (2)

1

C. proc. pen.

Va dispune punerea în libertate a inculpatului T.M.F. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 24 februarie 2011 emis de Curtea de Apel Galați, secția penală, în Dosarul nr. 199/44/2011, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Va menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul T.M.F. împotriva încheierii din 4 mai 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 295/44/2011.

Casează, în parte, încheierea atacată și, rejudecând:

Admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.M.F.

Dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului și impune în sarcina acestuia respectarea următoarelor obligații prevăzute de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen.:

a)

să nu depășească limita teritorială a municipiului Brăila.

b)

să se prezinte la organul de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

c)

să se prezinte la organul de poliție din raza teritorială a adresei de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;

e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

În baza art. 160

2

alin. (3)

1

C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, stabilește în sarcina inculpatului să nu ia legătura cu inculpații M.L. și B.N., martora M.V.G. și ceilalți martori din rechizitoriu.

În baza art. 160

2

alin. (3)

2

C. proc. pen., atrage atenția inculpatului T.M.F. că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

În baza art. 160

2

alin. (4) C. proc. pen., dispune comunicarea prezentei decizii administrației locului de deținere, inculpatului T.M.F. și tuturor instituțiilor prevăzute la art. 145 alin. (2)

1

C. proc. pen.

Dispune punerea în libertate a inculpatului T.M.F., de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 24 februarie 2011 emis de Curtea de Apel Galați, secția penală, în Dosarul nr. 199/44/2011, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Onorariul parțial pentru apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2011.