ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1206/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1206/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față:
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 66 din 10 mai 2011
pronunțată de Tribunalul Buzău în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 75
lit. a) C. pen. și art. 320
1
C. proc. pen., introdus prin Legea nr.
202/2010 a fost condamnat inculpatul G.D., la 10 (zece) ani închisoare pentru
loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În baza art. 71 C.
pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza
a II-a și lit. b) C. pen.
Conform art. 50 C.
proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 s-a
dedus la zi reținerea și arestul preventiv cu începere de la 16 noiembrie 2010.
De asemenea, a fost obligat
inculpatul la 11.000 RON cheltuieli judiciare către stat și s-a disjuns soluționarea
laturii civile.
Pentru a dispune astfel,
instanța de fond a reținut că victima B.Ș. și soția acestuia B.G. au lucrat în cadrul
SC L.O. SRL București, societate al cărui administrator este făptuitorul S.M., începând
cu anul 2010.
În luna iunie 2010, victima
și soția sa au deschis o societate pe numele altei persoane, cu același obiect de
activitate și au început demersurile în vederea achiziționării de aparatură medicală
specifică.
Făptuitorul S.M. a aflat
de faptul că victima a desfășurat activitate concurentă, a încercat să determine
furnizorul de optică medicală să nu onoreze comenzile victimei și pentru că nu a
reușit a încercat să-l intimideze pe B.Ș., a luat legătura cu făptuitorul T.I. pentru
a-i aplica o corecție și a-i distruge aparatura.
La rândul său, T.I. a
luat legătura cu învinuitul N.G., s-au întâlnit cu făptuitorul S.M. și au convenit
să recruteze și alte persoane, să se deplaseze în Buzău, în zona în care locuia
victima, să o aștepte la ieșirea din bloc și să procedeze conform planului făptuitorului
S.
Au fost racolați făptuitorul
S.V.D., învinuitul A.A., care s-au deplasat în două rânduri în Buzău, dar nu au
reușit să pună planul în aplicare deoarece victima nu era singură.
În data de 18 august 2010
au revenit în Buzău, inculpatul A.G., făptuitorii V.S., A.A., precum și inculpatul
G.D., practicant al boxului de performanță.
În momentul în care victima
a ieșit din blocul în care locuia, în timp ce se deplasa de la autoturism pentru
a reintra în bloc, a fost acostată de inculpații G.D., A.G. și făptuitorul A.A.
Au avut loc discuții contradictorii
între cei trei și victimă, discuții pe fondul cărora inculpatul G.D. a lovit victima
cu pumnul în zona feței și datorită intensității loviturii, victima s-a dezechilibrat
și a căzut cu capul de asfalt, după care inculpații au fugit.
Victima a fost internată
de urgență în Spitalul Județean Buzău și apoi a fost transportată în Spitalul Universitar
de Urgență București, unde, la 20 august 2010 a decedat. Decesul s-a datorat hemoragiei
meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană
liniară medio-occipitală iradiată la bază, hematom extradural de fosă cerebrală
posterioară și hematom subdural bilateral operat, leziuni ce s-au produs prin lovire
cu corp dur urmată de cădere și lovire de plan dur, având legătură de cauzalitate
cu loviturile aplicate de inculpat.
La individualizarea pedepsei
s-au avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, modalitatea de comitere,
scopul urmărit, respectiv reglarea unor conturi între vechi parteneri de afaceri
în condițiile în care nu avea legătură cu vreuna dintre părți, limitele de pedeapsă
prevăzute de lege așa cum sunt reduse conform art. 320
1
alin. (7) C.
proc. pen., dar și persoana inculpatului care a recunoscut fapta, nu a avut antecedente
penale, a acționat împreună cu alte trei persoane.
În funcție de aceste considerente,
instanța de fond a considerat că aplicarea unei pedepse la limita superioară prevăzută
de textul de lege, limită redusă cu 1/3 conform art. 320
1
C. proc.
pen., a fost de natură să atingă scopul educativ coercitiv al pedepsei.
În baza art. 71 C.
pen. s-au interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă accesorie, drepturile prev.
de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Împotriva aceste soluții
a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acestei căi
de atac a arătat apelantul că
nu i s-a asigurat dreptul
la apărare, așa cum este reglementat de disp. art. 24 din Constituția României,
art. 6, art. 171-173 C. proc. pen. dar și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor
omului, având în vedere că la dosar nu există nicio dovadă, respectiv împuternicire
avocațială, că inculpatul a fost asistat de avocat ales. În consecință, apreciază
că sunt incidente art. 197 alin. (2) C. proc. pen. care atrag sancțiunea nulității
sentinței penale nr. 66 din 10 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, motiv pentru
care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
De asemenea,
hotărârea în opinia sa este nelegală întrucât disjungerea efectuată în cauză încalcă
disp. art. 38 C. proc. pen., motiv pentru care solicită admiterea apelului, desființarea
hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru reluarea
judecății, având în vedere că inculpatului i s-au reținut în mod greșit circumstanțele
agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., fără fundament. Susține că, în cauză
nu a fost vorba de o complicitate morală, așa cum se invocă în actul de inculpare
și în hotărâre, întrucât fapta principală este cea de lovire, iar ceilalți doi inculpați
prezenți nu au avut niciun fel de contribuție materială sau morală, această circumstanță
ar trebui înlăturată. Din tot ansamblul probator administrat în cauză nu a rezultat
că a existat o înțelegere prealabilă între inculpatul G.D. și ceilalți doi inculpați,
un plan de acțiune, iar acțiunea de lovire a fost una intempestivă și bazată pe
un conflict verbal avute cu victima.
Un alt motiv
a fost cel privitor la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, spre maximul
special prevăzut de lege, în condițiile în care s-a făcut aplicarea disp. art. 320
1
C. proc. pen. și instanța a făcut vorbire de circumstanțe atenuate.
A solicitat
în acest sens să fie avute în vedere setul de acte depuse la dosar din care a rezultat
circumstanțele atenuante și aplicarea fără echivoc a disp. art. 74 lit. a), b),
c) C. pen. și art. 76 C. pen., având în vedere că inculpatul a fost la prima infracțiune,
nu a avut cazier, a avut o prezență sinceră, a recunoscut, a regretat fapta și nu
a urmărit rezultatul acesteia și a fost de acord cu pretențiile părții vătămate.
De asemenea,
a susținut că la instanța de fond, elementele de provocare nu au fost puse în discuția
părților, motiv pentru care a considerat că se impune admiterea apelului, desființarea
hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de fond.
Relativ la împrejurarea
indicată de către inculpat că la dosarul cauzei nu s-ar afla
o delegație a vreunui avocat, Curtea a constatat că aceasta este reală, însă nu
i s-a putut admite că inculpatului nu i-a fost respectat dreptul la apărare.
Astfel, s-a
observat din încheierile existente în dosarul de fond din 08 martie 2011, 05
aprilie 2011 și practicaua sentinței apelate că de fiecare dată inculpatul a fost
asistat de avocatul I.G.
Însăși în
pledoaria sa, apărătorul ales, în fața instanței de apel nu a contestat această
asistență juridică, ci numai faptul că apărătorul numit din oficiu nu a depus o
delegație la dosarul cauzei.
Aceste aspecte
au condus instanța de apel la concluzia că inculpatul a fost asistat de apărător
din oficiu în fața instanței de fond, fiindu-i respectat dreptul la apărarea, așa
cum este reglementat de art. 24 din Constituția României, art. 6 din Convenția europeană
privind apărarea drepturilor și libertăților omului, cât și de art. 171 C. proc.
pen.
În ce privește
reținerea circumstanței agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., din situația
de fapt, așa cum a fost descrisă mai sus, s-a constatat că în momentul în care inculpatul
a lovit-o pe victimă a fost însoțit de către inculpații A.G. și S.A., iar între
aceștia și victimă a existat o discuție în contradictoriu în urma cărora inculpatul
a lovit-o pe aceasta din urmă.
Cele de mai
sus denotă faptul că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost judecat
în prezenta cauză în prezența a încă două persoane, ceea ce i-a dat putere și încredere
în sine pentru comiterea acestei fapte penale.
Sub acest
aspect Curtea a considerat că în mod justificat s-a reținut în sarcina inculpatului
circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. a) C. pen.
Nu s-a apreciat ca justificată
nici solicitarea inculpatului de reținere în favoarea sa a circumstanței atenuante
legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., din derularea evenimentelor,
rezultând că între cei trei inculpați și victimă a avut loc doar o discuție mai
aprinsă, fără însă a cuprinde elemente verbale de natură a-i provoca inculpatului
o puternică tulburare sau emoție.
Sub aspectul dozării pedepsei,
Curtea de apel a constatat că cei 10 ani închisoare aplicați inculpatului sunt într-un
cuantum mult prea mare față de circumstanțele reale ale faptei și circumstanțele
personale ale acestuia.
În aceste condiții, Curtea
de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia
penală nr. 138 din 28 septembrie 2011, a admis apelul declarat de inculpat și a
desființat în parte sentința penală a primei instanțe, pe latură penală.
Rejudecând, a redus de
la 10 ani închisoare la 8 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea
prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 320
1
C. proc. pen., cu menținerea celorlalte dispoziții.
Împotriva acestei decizii
a declarat recurs inculpatul G.D., care a invocat cazul de casare prev. de art.
385
9
pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând
hotărârea recurată sub aspectul criticilor formulate de inculpat, precum și conform
art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și
temeinică.
Instanța de apel a redus
pedeapsa aplicată inculpatului în considerarea argumentelor invocate de acesta,
respectiv circumstanțelor sale personale referitoare la lipsa antecedentelor penale,
conduita bună anterioară, pregătirea profesională, faptul că este căsătorit și are
un copil minor.
De asemenea, s-au avut
în vedere circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii, reținându-se că intenția
inițială a inculpatului a fost de a aplica victimei o corecție fizică.
Înalta Curte apreciază
că o nouă reducere a pedepsei nu se mai justifică, pedeapsa stabilită în apel, de
8 ani închisoare, rezultând un just echilibru între circumstanțele favorabile reținute,
pe de o parte și gravitatea faptei comise, pe de altă parte, fapte ce a avut drept
urmare ireversibilă decesul victimei.
Față de aceste considerente,
Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,
ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 385
16
,
art. 381 C. proc. pen. și art. 88 C. pen. se va deduce prevenția la zi pentru inculpat.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor
judiciare către stat, onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu, desemnat
în cauză până la prezentarea avocatului ales, urmând a fi avansat din fondul Ministerului
Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva deciziei penale nr. 138 din 28 septembrie
2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului, durata arestării preventive de la 16 noiembrie 2010, la 18 aprilie
2012.
Obligă recurentul inculpat
la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu,
se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 aprilie
2012.