ÎCCJ, Decizia nr. 263/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1611 din 28

octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta I.T.N.

împotriva rezoluției nr. 779/VIII-1/2010 din 13 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică. A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru a pronunța această soluție

prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 779/VIII-1/2010

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de

petenta I.T.N.

Procurorul a constatat că petenta

a formulat plângere penală împotriva „membrilor și președintelui Comisiei de

evaluare a lucrărilor de la concursul de intrare în magistratură organizat la

data de 19 martie 2005, a Comisiei de recorectare a lucrărilor, a Consiliului

Superior al Magistraturii și a Ministerului Justiției, pentru comiterea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și

pedepsită de art. 246 C. pen.”.

Prin rezoluția nr.779/VIII-I/2010

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă a

plângerii formulată de I.T.N., reținându-se că aceasta nu întrunește dispozițiile

art. 222 C. proc. pen., reținându-se totodată că plângerea a fost formulată la

4 ani și 11 luni de la data concursului, iar termenul de prescripție pentru

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., este de 5 ani.

Plângerea formulată de petentă

împotriva rezoluției susmenționate a fost respinsă, ca neîntemeiată de procurorul

șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin rezoluția nr. 2971/1471/VIII-1/2010.

Cu privire la plângerea adresată

Înaltei Curți de Casație și Justiție de petentă, întemeiată pe dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen. prima instanță a constatat că este

inadmisibilă, întrucât nu este îndreptată împotriva unei rezoluții sau

ordonanțe de netrimitere în judecată, în cauză nefiind adoptată o asemenea

soluție ci una de respingere a plângerii petentei pentru neîndeplinirea

condițiilor cerute de art. 222 C. proc. pen. În acest caz, rezoluția

procurorului putea fi supusă numai controlului ierarhic intern, conform art.

278 C. proc. pen., posibilitate de care petenta a uzat.

S-a concluzionat că, având în

vedere că măsura dispusă de procuror prin rezoluția atacată în prezenta cauză

nu este vizată de dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. și

că orice alte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate în baza

dispoziției acestuia nu sunt supuse plângerii ce se poate adresa judecătorului,

plângerea petentei a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs petenta; recursul nu a fost motivat.

Analizând cauza sub toate

aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. 3 C. proc. pen. se

constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce

urmează.

Astfel după cum rezultă din

interpretarea dispozițiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea

făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a

cauzat prin infracțiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea și

domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii,

indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Rezultă că neindicarea concretă,

în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres de dispozițiile art. 222

alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea verificărilor ce trebuie

efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerințelor legale privind

conținutul plângerii reprezentând o condiție de admisibilitate a acesteia,

conferindu-i un conținut precis și constituind, totodată, o precauțiune

împotriva plângerilor neîntemeiate și a exercitării abuzive a dreptului de

petiționare.

De asemenea, după cum reiese din

interpretarea dispozițiilor art. 275 următoarele C. proc. pen. împotriva

măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere,

dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea

fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C.

proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În materia soluțiilor de

netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea

exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe

cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

Rezultă așadar că în situația în

care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și

limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. și nici nu

sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul

de a se supune o soluție/măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există

dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

În cauză petenta a sesizat

instanța cu o plângere care, chiar dacă a fost formal întemeiată pe prevederile

art. 278

1

C. proc. pen. nu îndeplinea condițiile legale pentru a fi

aplicată această procedură, deoarece nu avea ca obiect o soluție de netrimitere

în judecată dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen., care să îndrituiască partea să

sesizeze instanța. Așadar, uzitând de un drept care în cazul concret nu era

prevăzut de lege, în mod just prima instanță a respins plângerea petentei, ca

inadmisibilă, hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Pentru considerentele ce preced,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta I.T.N. împotriva sentinței nr. 1611 din

28 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 5123/1/2010.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.