ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2667/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta G.I. a chemat în judecată

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând instanței ca în

contradictoriu cu pârâtul și pe calea contenciosului administrativ să dispună

obligarea acestuia de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române

în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă hotărârii, precum și obligarea

la plata către reclamantă, a sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale.

În motivarea

cererii,reclamanta a arătat că este cetățean a Republicii Moldova care

îndeplinește criteriul de eligibilitate prevăzut de art. 10

1

din

Legea nr. 21/1991 republicată, pentru a dobândi cetățenia română.

Astfel, la data de 6

aprilie 2009 reclamanta a depus cererea de redobândire a cetățeniei române

însoțită de actele doveditoare la Secția Consulară a Ambasadei României la

Londra, dosarul fiind transmis de către Ministerul Afacerilor Externe Direcției

Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției.

În lipsa unui răspuns,

la data de 2 septembrie 2009 reclamanta a revenit cu o nouă cerere de urgentare,

iar la data de 22 septembrie 2009 a formulat acțiunea de față, susținând că i-au

fost vătămate drepturile fundamentale la petiționare și la cetățenie.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

794 din 12 februarie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat

pârâtul să-i soluționeze cererea în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii.

Totodată, l-a obligat

la plata către reclamantă a sumei de 160 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că pârâtul nu a soluționat cererea reclamantei într-un

termen rezonabil, or dreptul de soluționare în termen rezonabil reprezintă o garanție

pentru soluționarea echitabilă în procedura prealabilă, cât și în contencios, fiind

statuat ca atare în Convenția europeană a drepturilor omului - art. 6.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Justiției.

Recurentul a susținut,

în esență, că instanța de fond a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a legii,

întrucât la momentul soluționării cauzei Ministerul Justiției nu mai avea calitate

procesuală pasivă, singura instituție abilitată în materia cetățeniei fiind, potrivit

legii, Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

din

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, se va reține că nu

este întemeiată, întrucât, deși prin O.U.G. nr. 5/2010 a fost atribuită competența

în materie de cetățenie Autorității Naționale pentru Cetățenie, prin același act

normativ s-a prevăzut că „

Până la operaționalizarea Autorității,

procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunțare la cetățenie, precum

și orice alte aspecte care decurg din funcționarea Autorității vor fi asigurate

prin Direcția cetățenie și, după caz, prin alte direcții de specialitate ale Ministerului

Justiției

”

(art. 19 alin. (4)); or, la data publicării actului normativ în discuție, 10 februarie

2010 - M. Of. nr. 93, acțiunea reclamantei se afla deja pe rolul instanței, pe de

o parte, iar litigiul a fost determinat de atitudinea autorității pârâte cu privire

la o cerere formulată încă din anul 2009, când competența în materie îi aparținea,

pe de altă parte.

Nici cu privire la fondul

cauzei criticile recurentului nu sunt întemeiate.

Astfel, într-adevăr, Legea

cetățeniei române nr. 21/1991 stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea,

examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române,

fără să prevadă, însă, în forma în vigoare la data formulării de către intimata-reclamantă

a cererii de redobândire a cetățeniei, un termen în care autoritățile române să

proceseze astfel de cereri.

În lipsa unui asemenea

termen legal, trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană

pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată

de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie

să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui

atestat de cetățenie”.

În același sens sunt,

de asemenea, și prevederile art. 7 din

Recomandarea CM/Rec

(2007) 7 a Comitetului de Miniștri

al Consiliului

Europei, cu privire la buna administrare

, adoptată de Comitetul de

Miniștri la 20 iunie 2007, articol

intitulat „Principiul acționării într-un termen

rezonabil”, potrivit căruia „

Autoritățile publice trebuie

să acționeze și să își îndeplinescă atribuțiile într-un termen rezonabil

”.

Cu privire la noțiunea

de „termen rezonabil”, în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune

relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat

într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod

global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil,

stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului

proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei

durate rezonabile.

În acest sens, s-a arătat

că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci

când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În speța dedusă judecății,

Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii,

6 aprilie 2009, și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil,

în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene

a Drepturilor Omului, acesta fiind un argument suficient pentru a considera întemeiată

acțiunea reclamantei, sub aspectul obligării pârâtului de a proceda la analizarea/avizarea

cererii de redobândire a cetățeniei.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției

împotriva sentinței civile nr. 794 din 12 februarie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.