ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1263/2019

Ședința publică din data de 11 iunie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 ianuarie 2013 pe rolul pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2013, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, solicitând obligarea acesteia la repararea pagubei cauzate și eventual la plata de daune morale.

Acțiunea a fost întemeiată pe art. 1 alin. (1) și alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. h) și lit. i), art. 7 alin. (3), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010.

Prin încheierea din 22 mai 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2013, cauza a fost declinată în favoarea secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pe rolul căreia a fost înregistrată sub nr. x/2013*.

Prin sentința civilă nr. 3982 din 22 aprilie 2015, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1956 din 15 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru Cuze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins recursul ca tardiv formulat, reținând în esență incidența dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, raportat la art. 301 C. proc. civ., potrivit cărora termenul de recurs împotriva hotărârii tribunalului este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii.

De asemenea, instanța de recurs a notat că în speță sentința atacată a fost comunicată recurentului la 19 iunie 2015, astfel că termenul pentru declararea căii de atac, calculat conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pe zile libere și prorogat conform art. 101 alin. (5) C. proc. civ., s-a împlinit la 6 iulie 2015, zi lucrătoare. Astfel, raportat la împrejurarea că cererea de recurs a fost înregistrată la 27 august 2015, instanța de control judiciar a conchis că recursul a fost tardiv declarat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs.

În memoriul depus la dosar, recurentul a reiterat situația de fapt în cauză, exprimându-și nemulțumirea față de rapoartele de expertiză tehnică întocmite de doamna expert B..

De asemenea, acesta a susținut că procesul nu a fost echitabil, așa cum impun prevederile art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

În speța dedusă judecății, recurentul-reclamant A. a promovat prezentul recurs împotriva unei decizii irevocabile pronunțate în soluționarea recursului exercitat împotriva unei sentințe pronunțate într-un litigiu de muncă.

Potrivit art. 274 din Codul muncii, "hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept."

În speță, se constată că decizia recurată este o hotărâre pronunțată în calea de atac a recursului exercitată împotriva unei sentințe pronunțate în soluționarea unui conflict de muncă, fiind deci irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 5, nesusceptibilă de a mai fi atacată, la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Această concluzie decurge și din observarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs și în cuprinsul cărora nu sunt incluse și deciziile date în recurs, precum și din principiul unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

În concluzie, față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1956 din 15 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă pentru Cauze privind Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2019.