ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1913/2013

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Prin cererea înregistrată la data de 12 februarie 2011 pe rolul Tribunalului

Bistrița-Năsăud, secția civilă sub nr. 515/112/2011, contestatorul B.M. a

chemat în judecată pe intimații Casa de Pensii a Ministerului Administrației și

Internelor București și Ministerul Administrației și Internelor București,

solicitând instanței să dispună anularea deciziei din 27 decembrie 2010,

menținerea deciziei din 13 ianuarie 2006 cu obligarea intimatei la plata

diferenței între pensia stabilită prin cele două decizii, cu dobânda legală de

la 1 ianuarie 2011 până la repunerea în plată a deciziei din 13 ianuarie 2006,

arătând ca decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 15

alin. (2) și art. 44 din Constituția României, art. 14 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și art. 17 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 1651/F/2011

din 19 septembrie 2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, a admis

excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și în baza

dispozițiilor art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000 a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța, raportat la norma legală precitată, a apreciat că deși, în principiu

competența teritorială este relativă, în speță sunt incidente dispozițiile

legii speciale (art. 156 din Legea nr. 19/2000), în cadrul căreia, legiuitorul

a prevăzut norme derogatorii, făcând distincție între acțiunile introduse

împotriva C.N.P.A.S./case teritoriale de pensii și cele formulate împotriva

altor părâți, în acest ultim caz, competența revenind în mod exclusiv,

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul pârâtul. În

consecință, având în vedere că intimații Casa de Pensii a Ministerului

Administrației și Internelor București și Ministerul Administrației și

Internelor București își au sediile în municipiul București, Tribunalul

Bistrița-Năsăud a declinat competența soluționării cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, reținând că este instanța competentă atât material conform art. 7 din

Legea nr. 119/2010 și art. 155 din Legea nr. 19/2000, cât și teritorial,

potrivit art. 156 din aceeași lege.

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, sub nr. 63451/2011 și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 2179

din 5 martie 2013, în sensul admiterii execepției necompetenței teritoriale a

Tribunalului București, invocată din oficiu, declinării competenței în favoarea

Tribunalului Bistrița-Năsăud, constatării ivirii conflictului negativ de

competență și înaintării cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea

soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție,

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a reținut în esență, următoarele:

Art. 154 alin. (1) din Legea nr.

263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în vigoare la 12 februarie

2011, data sesizării Tribunalului Bistrița-Năsăud, reglementează din punct de

vedere teritorial competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva

C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii

sectoriale, stabilind competența de soluționare în favoarea instanței în a

cărei rază teritorială se află domiciliul sau reședința reclamantului.

Totodată, potrivit art. 156 din același act normativ, prevederile legale referitoare

la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc.

civ. și cu cele ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată,

cu modificările și completările ulterioare.

Art. 725 alin. (1) C. proc. civ.

prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării

în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, iar

procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal

investite vor continua să fie judecate de acele instanțe.

Alin. (2) al articolului mai sus

menționat, statuează că dispozițiile C. proc. civ. constituie procedura de

drept comun în materie civilă, aplicându-se și în materiile prevăzute de alte

legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice.

Având în vedere dispozițiile legale

precitate, Tribunalul București a declinat competența în favoarea Tribunalului

Bistrița-Năsăud, reținând că, deși decizia contestată a fost emisă în baza

Legii nr. 119/2010, care la art. 7 alin. (1) face trimitere la procedură

prevăzută de art. 156 Legea nr. 19/2000 care stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, în

speță, având în vedere că cererea a fost depusă la 12 februarie 2011, sunt

incidente pentru stabilirea competenței teritoriale normele de procedură în

vigoare la momentul sesizării instanței, respectiv legea nouă, Legea nr.

263/2010, care a intrat în vigoare la data de 23 decembrie 2010 și a modificat

norma de competență reglementată prin art. 156 din Legea nr. 19/2000, pe care a

abrogat-o expres.

În raport de dispozițiile art. 20-art.

22 C. proc. civ., constatând declanșat conflictul negativ de competență, a

dispus înaintarea dosrului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea

soluționării conflictului și pronunțării regulatorului de competență.

III. Analizând actele și lucrările

dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea

cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării

acestei cereri în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția civilă, pentru

următoarele considerente:

Decizia de recalculare pensie a cărei

anulare se solicită a fost emisă la 27 decembrie 2010 în baza Legii nr.

119/2010, cererea de anulare fiind îndreptată la instanța de la domiciliul

contestatorului pensionar la data de 12 februarie 2011, după intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.

Potrivit art. 156 din Legea nr.

19/2000 „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor

teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.

La data de 1 ianuarie 2011 Legea

19/2000 a fost abrogată conform art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Art. 154 din Legea nr. 263/2010

prevede că: „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale

de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în

a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

(2) Celelalte cereri se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.

Prin urmare, odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor privind

deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii

sectoriale a fost modificată, revenind instanțelor de la domiciliul

reclamantului.

Art. 7 din Legea nr. 119/2010 dispune

că: „procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și

contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută

de Legea nr. 19/2000, modificările și completările ulterioare”.

Având în vedere că, decizia de pensie

ce se contestă a fost emisă la data de 27 decembrie 2010, în baza Legii nr.

119/2010, contestația împotriva acesteia fiind îndreptată la instanța de la

domiciliul contestatorului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010

și abrogării Legii nr. 19/2000, se pune problema, în contextul în care Legea

nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000, deja abrogată, dacă o lege

abrogată mai poate impune competența teritorială la domiciliul pârâtului.

Conform art. 725 C. proc. civ.,

normele de procedură sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 10/2000 și Legea

nr. 119/2010 sunt legi speciale ce cuprind norme de procedură referitoare la

competență, astfel că, atunci când o lege specială (Legea nr. 19/2000),

cuprinzând și norme de competență, este înlocuită de o altă lege (Legea nr.

263/2010) și există și o altă lege specială (Legea nr. 119/2010), care face

trimitere la normele de competență din legea abrogată, se aplică legea nouă,

competența fiind stabilită de la data intrării ei în vigoare.

Art. 156 din Legea nr. 263/2010

dispune că: „Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția

asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii

nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și

completările ulterioare”, iar art. 727 C. proc. civ. prevede: „Ori de câte ori

prin alte legi se face trimitere la dispozițiile abrogate sau modificate din

cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la

dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc”.

Deși Legea nr. 119/2010 nu face

trimitere la dispozițiile C. proc. civ., acestea constituind norma generală în

materie de procedură civilă, Înalta Curte apreciază că, prin analogie, în cazul

în care o normă specială trimite la o normă de competență dintr-o lege specială

abrogată, competența fiind o normă de procedură, textul trebuie intrepretat ca

făcând trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit

vechea prevedere.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport

de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,

va stabili competența de soluționare a litigiului dintre contestatorul B.M., în

contradictoriu cu intimații Ministerul Administrației și Internelor București

și Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor București, având

ca obiect contestație decizie de pensionare, în favoarea Tribunalului

Bistrița-Năsăud, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

14 mai 2013.