ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3253/2013

Asupra conflictului de

competență, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Bistrița-Năsăud la data de 12 aprilie 2011, contestatorul C.Z. a chemat în judecată

pe intimații Ministerul Administrației și Internelor și Casa de Pensii a Ministerului

Administrației și Internelor solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța,

să dispună anularea deciziei de pensionare din 27 decembrie 2010, emisă de intimata

Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor.

Tribunalul Bistrița-Năsăud,

prin sentința civilă nr. 1822/F din 10 octombrie 2011 a admis excepția de necompetență

teritorială și a declinat în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de

muncă și asigurări sociale, competența soluționării contestației.

S-a reținut, pornind de

la prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii

și alte drepturi de asigurări sociale, în vigoare la momentul emiterii deciziei

contestate, că devin incidente dispozițiile tezei a doua a art. menționat, motiv

pentru care, ținând cont de faptul că sediul pârâtei este în București, competența

de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.

Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă

nr. 3618 din 27 februarie 2013 s-a declarat, la rându-i, necompetent a soluționa

cauza, astfel că a admis excepția de necompetență teritorială.

Pe cale de consecință,

și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

A constatat ivit conflictul

negativ de competență și a înaintat dosarul în vederea soluționării acestuia, Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se dezînvesti,

Tribunalul București a reținut că, la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,

competența de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale

de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale

Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației și Internelor și

ale S.R.I.) a fost modificată, în sensul că aceasta aparține instanței de la domiciliul

reclamantului.

A constatat totodată că,

decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010, iar

cererea de chemare în judecată a fost formulată la 12 aprilie 2011, după intrarea

în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.

Întrucât normele de procedură

civilă sunt de imediată aplicare, s-a considerat a fi competent a soluționa acțiunea,

Tribunalul Bistrița-Năsăud, respectiv instanța de la domiciliul ales al reclamantului.

Învestită astfel a pronunța

regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea

Tribunalului Bistrița-Năsăud, competența de soluționare a pricinii pentru considerentele

ce succed:

În stabilirea instanței

competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate

dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea

acestora.

Astfel,

este adevărat că dispozițiile

art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare

se solicită, prevedeau că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul mai sus evocat

a fost însă abrogat expres prin prevederile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispozițiile

cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat

competența de soluționare a c

ererilor îndreptate

împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii

sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi

reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat,

conform cărora „celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanță

al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat

totodată că, față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea

de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor

structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale,

Ministerul Administrației și Internelor și S.R.I., structuri care au fost desființate

și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre

de Guvern.

În ceea ce

privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010, unei acțiuni formulate

după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în

baza legii vechi, se reține că p

otrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care

reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează

că

prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor

sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.)

, dispozițiile legii

noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor

în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute

sub acea lege.

În considerarea celor

ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul pe raza teritorială a județului

Bistrița-Năsăud,

competența soluționării contestației revine Tribunalului Bistrița-Năsăud.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie

2013.