ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3718/2013

Asupra conflictului de competență de față,

constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată pe rolul Tribunalului

Bistrița-Năsăud la data de 12 februarie 2011, sub nr. 519/112/2011,

contestatorul D.C. a chemat în judecată pe intimații Ministerul Administrației și

Internelor și Casa Județeană de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor,

solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei emisă de intimați din 27 decembrie

2010, și menținerea drepturilor de pensie stabilite anterior.

Prin sentința nr. 1814/F din 10 octombrie

2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția

I c

ivilă,

a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că în stabilirea

competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare

la momentul emiterii deciziei contestate, care instituie o competență teritorială

exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială

se află domiciliul pârâtului pentru contestațiile împotriva deciziilor emise de

casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speță.

Învestit prin declinare, Tribunalului București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a pronunțat sentința nr. 3962 din 19

aprilie 2013, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei

instanțe sesizate, Tribunalul Bistrița-Năsăud și, constatând ivit conflict negativ

de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această din urma

instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data

de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță,

determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale

legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența teritorială

de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale

(fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației

și Internelor și SRI) a fost modificată în sensul că cererile în această materie

se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Normele de procedură civilă sunt de imediată

aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel că în raportat de

norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă în art. 154 din Legea

nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul

reclamantului, în speță Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Cu privire la conflictul negativ de competență,

cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art 22 alin. (3) raportat la art.

20 pct. 2, C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea dedusă judecății are natura unei

contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010,

emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor.

Decizia contestată a fost emisă la data

de 27 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 12 februarie

2011.

Este adevărat că la data emiterii deciziei

contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile

îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul pârâtului".

Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată

odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii

publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor

art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței,

și anume 12 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții

privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154

din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale

de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit

alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei

rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."

Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare

a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire

la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii

ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și

SRI, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța

de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile art. 725

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată

aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea

cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță, instanța a fost învestită

cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154

alin. (1) din Legea nr. 263/2010, o astfel de cerere se adresează instanței de la

domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este

cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Bistrița-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2013.