SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 19440/10 Maria Carmela MANISCALCO împotriva Italiei depusă la 30 martie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Maria Carmela Maniscalco, este un național italian, născut în 1952 și trăiește în Reggio Emilia. Circumstanțele cazului Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a lucrat într-o societate subsidiară a Băncii UNICREDIT, până la data în care a demisionat în așteptarea procedurilor disciplinare în urma cererilor formulate de bănci în ceea ce privește apropierea greșită a fondurilor de către solicitant. Banca a inițiat, de asemenea, o procedură împotriva reclamantului și a solicitat măsuri de conservare. La 9 octombrie 2009, Curtea de Muncă din Bologna (Il Giudice del Lavoro) ), având în vedere documentele prezentate de banca, a considerat că există atât cerințele unei „prezențe de bază juridică suficientă” ( fumus boni iuris ) cât și cele ale „perigorii în întârziere” ( periculum în mora ): reclamantul care a demisionat de la locul de muncă, ar putea dispărea cu ușurință sau ascunderea posesiunilor sale. Prin urmare, acesta a ordonat confiscarea activelor reclamantului până la o valoare de 5 milioane EUR (în valoare de daunele reclamate de banca). Curtea a stabilit o dată pentru a auzi părțile (după notificarea care a avut loc la 15 octombrie 2009). La 23 octombrie 2009, reclamantul a contestat această decizie. Cu toate acestea, ordinul a fost confirmat la 9 decembrie 2009. Curtea a luat în considerare în detaliu rezultatele obținute de la anchetă până la acea dată, și anume cele mai suspecte tranzacții (transferul de fonduri) au fost semnate de către reclamant. Cu toate acestea, instanța a remarcat că reclamantul nu a transferat fonduri în sine, ci la alte părți terțe, în special la dl S. Acesta a considerat că afirmația băncii că astfel de fonduri au fost transferate pe proprie inițiativă a reclamantului era nefondată. Cu toate acestea, era clar că reclamantul avea fonduri neapropiate în contravenție cu normele băncii interne, abuzând de puterea ei ca director al filialei băncii. Fumus boni iuris a persistat împreună cu cea a periculului în mora. Ordinea a fost confirmată prin urmare. Curtea a considerat, de asemenea, că nu a putut accepta cererea reclamantului de a auzi dl S. (a cărui relație cu reclamantul a fost, de asemenea, de relevanță, dar acest lucru nu a fost o chestiune de evaluat în această etapă). a fost beneficiarul fondurilor neapropiate pe care le avea în interes să fie parte la procedură, dar nu a fost citat să intervină de către niciunul dintre părți. În temeiul legii italiene, o persoană care are interesul de a fi parte la procedură nu poate fi auzită ca martor. Reclamantul a apelat (la Sezione per le controversie del Lavoro) , care după audiere a părților la o audiere din 10 februarie 2010 a respins recursul reclamantului printr-o decizie depusă în registrul relevant la 24 februarie 2010. Curtea a remarcat că reclamantul nu a refuzat concluziile referitoare la implicarea ei. ), o sumă forfetară acordată în compensare la sfârșitul unei relații de ocupare a forței de muncă, ar putea fi confiscată. Acesta a respins argumentul în conformitate cu jurisprudența constantă (inter altele , Cass S.L. n.6214/2004), menționând că singurul caz citat de reclamant (Cass. S.L. n.10629/2006) a fost o singură situație. La 29 iulie 2010, Tribunalul Brescia a deblocat 80 % din fondul său de pensii ( fondo pensione ). Această decizie a fost notificată la 3 septembrie 2010 și la 8 septembrie 2010 reclamantul a solicitat lichidarea sumei relevante. Aceste fonduri au fost eliberate doar șase luni mai târziu, și anume la 8 Martie 2011, iar intre timp instanța în cadrul procedurii principale a solicitat părților să treacă prin mediere cu scopul de a ajunge la o soluție. Acestea din urmă, care nu au avut succes în proceduri, au continuat și restul convulsiilor au rămas în vigoare. În iunie 2013, procedurile principale erau încă în așteptare în primă instanță în fața Tribunalului de la Bologna. art. 545 din Codul civil italian, cu privire la activele care nu pot fi confiscate, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „Sumele, cum ar fi salariile, indemnitățile sau prestațiile, inclusiv încheierea sumelor de ocupare a forței de muncă, datorate persoanelor private angajaților lor, pot fi confiscate în măsura în care un tribunal sau un judecător permite. Doar o cincime din aceste sume pot fi confiscate în scopul taxelor datorate statului, provinciei sau comunei și în aceeași măsură pentru orice alt credit. Conducerea în legătură cu mai multe dintre scopurile menționate mai sus nu poate depăși în comun jumătate din sumele menționate. Fără a aduce atingere oricărei alte limite prevăzute în dispoziții juridice specializate.” art. 1246 din Codul Civil prevede excepții la ce bunuri pot fi deblocate și include „credite care nu pot fi confiscate”. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în legătură cu amploarea confiscarii activelor ei care nu i-au permis să trăiască în demnitate. Ea se plânge în continuare că procedura de procedură care ordona astfel de confiscare nu a fost inversă. În sensul articolului 1 din Convenție, în conformitate cu legea și necesară în temeiul articolului 8 alineatul (2), în măsura în care deținerea activelor reclamantului pe durata relevantă constituie o ingerință în drepturile reclamantului în temeiul articolului 1 din Convenția? În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazul în care, în conformitate cu legea, aceasta impune reclamantului o sarcină individuală excesivă? A fost aplicabil art. 6 § 1 din Convenție pentru procedurile intermediare în acest caz (a se vedea Micallef c. Malta [GC], nr. 17056/06, § CEDH 2009)? 4. Dacă este cazul, reclamantul a avut o audiere echitabilă în conformitate cu art. 1 din Convenția? În special, a fost respectat principiul egalității de arme și dreptul la o audiere adversară?
Application no. 19440/10
Maria Carmela MANISCALCO
against Italy
lodged on 30 March 2010
The applicant, Mrs Maria Carmela Maniscalco, is an Italian national, who was born in 1952 and lives in Reggio Emilia.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant worked in a subsidiary company of UNICREDIT Bank, until the date she resigned pending disciplinary proceedings following claims made by the bank in respect of misappropriation of funds by the applicant. The bank also instituted proceedings against the applicant and requested conservatory measures.
On 9 October 2009, the Bologna Labour Court (
Il Giudice del Lavoro
), having seen the documents submitted by the bank, considered that there existed both the requirements of a “presumption of sufficient legal basis” (
fumus boni iuris
) and that of “danger in delay” (
periculum in mora
): the applicant having resigned from work, she could easily dispose of or hide her possessions. It therefore ordered the seizure of the applicant’s assets up to a value of EUR 5 million (amounting to the damage claimed by the bank). The court fixed a date to hear the parties (following notification which occurred on 15 October 2009).
On 23 October 2009 the applicant challenged this decision. However, the order was confirmed on 9 December 2009. The court considered in detail the results obtaining from the investigation to that date, namely that most suspicious dealings (transfer of funds) had been signed by the applicant. Nevertheless, the court noted that the applicant had not transferred any funds to herself, but to other third parties, particularly Mr S. It considered that the bank’s contention that such funds had been transferred on the applicant’s own initiative was ill-founded. Nevertheless, it was clear that the applicant had misappropriated funds contrary to internal bank rules, abusing her power as director of the bank branch. It followed that there was a real risk that the bank would lose such money, and therefore the requisite of
fumus boni iuris
persisted together with that of
periculum in mora
. The order was therefore confirmed.
The court also considered that it could not accept the applicant’s request to hear Mr S. (whose relation with the applicant was also of relevance, but that was not a matter to be assessed at that stage). It considered that although Mr S. was the beneficiary of the misappropriated funds he had an interest to be a party to the proceedings, but he had not been cited to intervene by any of the parties. Under Italian law a person who has an interest to be a party to the proceedings cannot be heard as a witness.
The applicant appealed (to the
Sezione per le controversie del Lavoro)
, which after having heard the parties at a hearing on 10 February 2010 dismissed the applicant’s appeal by a decision filed in the relevant registry on 24 February 2010. The court noted that the applicant had failed to disprove the findings referring to her involvement. Neither did the court accept her contention that only 20 % of her TFR (
spettanza di fine rapporto
), a lump sum awarded in compensation at the end of an employment relationship, could be seized. It rejected the argument in accordance with constant jurisprudence (
inter alia
, Cass. S.L. n.6214/2004), noting that the one case cited by the applicant (Cass. S.L. n.10629/2006) was a one-off.
The seizure of what appear to be all her assets remained in place.
On 29 July 2010 the Brescia Tribunal unblocked 80 % of her pension fund (
fondo pensione
). This decision was notified on 3 September 2010 and on 8 September 2010 the applicant requested the liquidation of the relevant amount. Such funds were only released six months later, namely on 8
March 2011, and in the meantime the court in the main proceedings had requested the parties to go through mediation with the aim of reaching a settlement. The latter not having been successful proceedings were continued and the rest of the seizure remained in force. In June 2013 the main proceedings were still pending at first instance before the Bologna Tribunal.
B.
Relevant domestic law
Article 545 of the Italian Civil Code, regarding assets which cannot be seized, in so far as relevant, reads as follows:
“Sums such as salaries, allowances or benefits, including termination of employment sums, owed by private individuals to their employees, may be seized to the extent allowed by a tribunal or judge. Only one fifth of such sums may be seized for the purposes of taxes owed to the state, province or commune, and in the same measure for any other credit.
Seizure in respect of more than one of the abovementioned purposes jointly cannot exceed half the mentioned sums.
Without prejudice to any other limitation expressly provided for in specialized legal provisions.”
Article 1246 of the Civil Code provides for exceptions to what assets can be set-off, and includes “credits which cannot be seized”.
The applicant complains about the extent of the seizure of her assets which did not allow her to live in dignity. She further complains that the proceedings ordering such confiscation were not adversarial.
ITMarkFactsComplaintsEND
QUESTIONs TO THE PARTIES
1.
Did the extent of the seizure of the applicant’s assets over the relevant duration constitute an interference with the applicant’s rights under Article
8
1.of the Convention which was in accordance with the law and necessary in terms of Article 8 § 2?
2.
Did the extent of the seizure of the applicant’s assets over the relevant duration constitute an interference with the applicant’s peaceful enjoyment of possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1? If so, was it in accordance with the law? Did it impose an excessive individual burden on the applicant?
3.
Was Article 6 § 1 of the Convention applicable to the interim proceedings in the present case (see
Micallef v. Malta
[GC], no. 17056/06, §
4.If so, did the applicant have a fair hearing in accordance with Article
6
§
1 of the Convention? In particular, was the principle of equality of arms and the right to an adversarial hearing respected?