PAKSÜT v. TURKEY

SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 6250/10 Osman Ali Feyyaz PAKSÜT împotriva Turciei depusă la 11 ianuarie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Osman Ali Feyyaz Paksüt, este un național turc, născut în 1953 și trăiește în Ankara. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este membru al Curții Constituționale și a fost în calitate de vicepreședinte al instanței respective la momentul evenimentelor în cauză.

La o dată neespecificată în octombrie 2008, reclamantul a fost informat că transcriptionele care conțin conversații telefonice au fost acordate președintelui Curții Constituționale într-o apendice a scrisoarea procurorului public șef din Istanbul din 15 octombrie 2008. În această scrisoare, procurorul public șef din Istanbul a informat președintele Curții Constituționale că, în timpul anchetei penale împotriva Ergenekon organizația teroristă, conversațiile telefonice ale soției reclamantei, dna Ferda Paksüt, au fost interceptate de când a suspectat unele membri ai organizației menționate și au vorbit despre cazul privind cererea de dizolvare a Adalet ve Kalkınma Partisi („AKP”, Partidul Justiție și Dezvoltare În acest sens, declarațiile sale au fost luate de către autoritățile judecătorești.

Procurorul public șef a remarcat că reclamantul a vorbit și cu aceiași suspecți. Referindu-se la articolele 135 § 2 și 135 6 din Codul de Procedință Penală, Procurorul public șef a declarat că a trimis deciziile și rapoartele privind intercepția conversațiilor telefonice și dosarele care conțin conversațiile telefonice Curții Constituționale. La 4 mai 2009, reclamantul a depus o cerere la președintele Curții Constituționale, cerând o copie a tranșelor care conțin conversațiile telefonice care au fost atașate la scrisoarea procurorului public șef din Istanbul. La 29 mai 2009, cererea sa a fost respinsă din cauza faptului că o plângere penală a fost depusă împotriva acestuia pentru furnizarea de informații detaliate cu privire la o serie de cazuri în deliberare în Curtea Constituțională, inclusiv în cazul cu privire la AKP.

La o dată neespecificată, reclamantul a făcut o declarație publică în care solicită Președinției Curții Constituționale să inițieze prompt o anchetă cu privire la acuzațiile împotriva lui. Dosarul de procedură arată că, la 6 mai 2009, o anchetă în temeiul articolului 55 din Lege privind procedurile de instituire și hotărâre ale Curții Constituționale (Legea nr. 2949 din 10 noiembrie 1983) și art. 24 din Regulamentul de procedură al Curții Constituționale au fost deschise împotriva reclamantului. Curtea Constituțională a desemnat unul dintre membrii săi, a căror identitate să rămână confidențiale, să efectueze un examen preliminar și, prin urmare, să pregătească un raport privind ancheta. La 5 iunie 2009, reclamantul a depus o cerere adresată președintelui Curții Constituționale, care a afirmat că dovezile utilizate pentru instituirea unui proces judiciar împotriva acestuia erau ilegale.

În scrisoarea sa, el a subliniat, de asemenea, că examinarea preliminară trebuie să fie încheiată în termen de patruzeci de zile, în funcție de dispozițiile relevante ale Legii nr. 4483 în judecata angajaților de stat și a altor funcționari. Mai mult, el a repetat cererea de a primi o copie a tranșelor de apeluri telefonice înregistrate. Reclamantul nu a primit un răspuns la petiția sa. Într-un raport din 13 iulie 2009 membrul investigator al Curții Constituționale a concluzionat că, în plus față de scrisoarea procurorului public șef din Istanbul din 15 octombrie 2008, alte documente, dovezi și informații privind interceptarea comunicațiilor reclamantului, dacă există, trebuie solicitate autorităților interne relevante.

Pe baza acestui raport, la 16 iulie 2009, Curtea Constituțională a concluzionat că dl Paksüt a divulgat în mod deliberat informații confidențiale privind deliberările instanței la anumite membri ai presei. Cu toate acestea, aceasta a hotărât să nu introducă niciun proces împotriva lui din cauza faptului că dovezile colectate au fost considerate contravenite articolele 135 și 138 din Codul de Procedință Penală (Legea nr. 5271), deoarece el a interceptat conversațiile telefonice fără nici o hotărâre. Curtea a votat 10-1 împotriva oricărei anchete asupra dlui Paksüt, cu un membru, dl S.K., disidente. Reclamantul a fost informat de decizia Curții Constituționale la 17 Iulie 2009. Decizia a fost, de asemenea, publicată pe site-ul oficial al Curții Constituționale timp de două zile consecutive, inclusiv avizul discordant în care dl S.K.

a declarat că „la dezbaterile care au avut loc la 16 iulie 2009, membrii Curții Constituționale au exprimat tristețe față de incapacitatea de a lansa o anchetă asupra reclamantului ca urmare a unei lacuiere juridice”. Legea și practicile interne relevante art. 22 din Constituție, astfel cum a fost modificat la 17 octombrie 2001, citește: „Toată lumea are dreptul la libertate de comunicare. Secreția comunicării este fundamentală.

Cu excepția cazului în care există o decizie luată în mod corespunzător de un judecător pe unul sau mai multe dintre motivele securității naționale, ordinea publică, prevenirea criminalității, protecția sănătății publice și a moralității, sau protecția drepturilor și libertăților altor persoane, sau cu excepția cazului în care există o ordine scrisă a unei agenții autorizate prin lege în cazurile în care întârzierea este prejudicială, din nou din motivele menționate mai sus, comunicarea nu poate fi împiedicată și nu va fi încălcată secretul său. Decizia agenției autorizate se depune pentru aprobarea judecătorului cu competență în termen de 24 de ore. Judecătorul își anunță hotărârea în termen de 48 de ore de la momentul convulsiilor; altfel, ordinul de convulsii se ridică automat.

Instituțiile publice sau instituțiile în care se aplică excepțiile de mai sus pot fi definite prin lege.” Noul cod de procedură penală (Legea nr. 5271 din 25 martie 2005) În temeiul Noului cod de procedură penală, interceptarea corespondenței electronice este reglementată prin următoarele dispoziții: art. 135 „(1) Judecătorul sau, în cazul în care o întârziere ar fi prejudicioasă, procurorul public poate decide să localizeze, să asculte sau să înregistreze corespondența electronică sau să evalueze înregistrările telefonice mobile ale unui suspect sau acuzat dacă, în timpul unei anchete sau acuzații efectuate în legătură cu o infracțiune, există suspiciuni puternice că infracțiunile au fost comise și nu există alte mijloace de obținere a dovezii.

Procurorul public prezintă imediat hotărârea judecătorului în vederea aprobării sale, iar judecătorul ia o decizie în termen de 24 de ore. La expirarea acestui termen sau în cazul în care judecătorul retrage aprobarea, măsura se ridică imediat de procurorul public. (2) Comunicarea suspectului sau acuzatului cu persoanele care au dreptul să nu acționeze ca martor nu trebuie înregistrată. În cazul în care această circumstanță a fost dezvăluită după înregistrare, materialul înregistrat este distrus imediat. (3) Decizia care urmează să fie pronunțată în conformitate cu dispozițiile alin. (1) prevede tipul de infracțiune atribuită, identitatea individului asupra căruia va fi aplicată măsura, mijloacele de comunicare, numărul de telefon sau codul care permite identificarea legăturii comunicării, natura măsurii, domeniul de aplicare și durata acesteia.

Decizia de aplicare a măsurii poate fi valabilă pentru maximum trei luni; această perioadă poate fi prelungită o dată. Cu toate acestea, pentru infracțiunile comise în cadrul unei organizații penale, judecătorul poate decide să prelungească perioada de mai multe ori, de fiecare dată pentru o lună nu mai mult de o lună, dacă este considerat necesar. (4) Locația unui telefon mobil poate fi stabilită după decizia judecătorului sau, în cazul în care o întârziere ar fi prejudicioasă, prin decizia procurorului public, pentru a putea prinde suspectul sau acuzatul. Decizia referitoare la această chestiune se referă la numărul de telefon mobil și durata procesului de localizare. Procesul de localizare se desfășoară pentru un maxim de trei luni; această perioadă poate fi prelungită o dată.

(5) Deciziile rendue și acțiunile luate în conformitate cu dispozițiile prezentului articol sunt menținute confidențiale în timp ce măsura este pusă în aplicare. (6) Dispozițiile din prezentul articol referitoare la monitorizarea, înregistrarea și evaluarea înregistrărilor telefonice mobile se aplică numai crimelor enumerate mai jos: a) Următoarele infracțiuni din Codul Penal Turc; 1 Contrabanda migrantă și traficul de persoane (articolele 79 și 80), 2) Omor deliberat (articolele 81, 82 și 83),

SECOND SECTION

Application no. 6250/10 Osman Ali Feyyaz PAKSÜT against Turkey lodged on 11 January 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Osman Ali Feyyaz Paksüt, is a Turkish national, who was born in 1953 and lives in Ankara. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. The applicant is a member of the Constitutional Court and was serving as the Vice President of the said court at the time of the events in question.

On an unspecified date in October 2008, the applicant was informed that transcripts containing his telephone conversations had been given to the President of the Constitutional Court in an appendix to the Istanbul Chief Public Prosecutor’s letter dated 15 October 2008. In this letter, the Istanbul Chief Public Prosecutor informed the President of the Constitutional Court that during the criminal investigation against the Ergenekon terrorist organisation, telephone conversations of the applicant’s wife, Ms Ferda Paksüt, had been intercepted since she had called some suspected members of the aforementioned organisation and had talked about the case concerning the request for dissolution of the Adalet ve Kalkınma Partisi (“AKP”, Justice and Development Party ), which had been pending before the court.

In this connection, her statements had been taken by the prosecuting authorities. The Chief Public Prosecutor noted that the applicant had also talked to the same suspects. Referring to Articles 135 § 2 and 135 § 6 of the Code of Criminal Procedure, the Chief Public Prosecutor stated that he had sent the decisions and reports concerning the interception of telephone conversations and the files containing the telephone conversations to the Constitutional Court. On 4 May 2009 the applicant filed a request with the President of the Constitutional Court asking for a copy of the transcripts containing his telephone conversations which had been attached to the Istanbul Chief Public Prosecutor’s letter.

On 29 May 2009 his request was dismissed on the ground that a criminal complaint had been filed against him for providing third parties with detailed information about a number of cases under deliberation in the Constitutional Court, including the case concerning the AKP. On an unspecified date the applicant made a public declaration calling upon the Presidency of the Constitutional Court to promptly commence an inquiry about the allegations against him. The case file reveals that on 6 May 2009 an inquiry under Article 55 of Law on the Establishment and Judgment Procedures of the Constitutional Court (Law no. 2949 of 10 November 1983) and Article 24 of the Rules of Procedure of the Constitutional Court was opened against the applicant.

The Constitutional Court designated one of its members, whose identity was to remain confidential, to conduct a preliminary examination and consequently to prepare a report on the inquiry. On 5 June 2009, the applicant submitted a petition addressed to the President of the Constitutional Court stating that the evidence relied on to institute a judicial process against him was unlawful. In his letter he also emphasised that the preliminary examination had to be concluded within a maximum of forty five days in the light of the relevant provisions of Law no. 4483 on the Trial of State Employees and other Civil Servants. Furthermore, he repeated his request for a copy of the transcripts of the taped phone calls.

The applicant did not receive a reply to his petition. In a report dated 13 July 2009 the investigating member of the Constitutional Court concluded that in addition to the Istanbul Chief Public Prosecutor’s letter dated 15 October 2008, other documents, evidence and information concerning the interception of the applicant’s communications, if there were any, must be requested from the relevant domestic authorities. On the basis of this report, on 16 July 2009 the Constitutional Court concluded that Mr Paksüt had deliberately disclosed confidential information regarding the court’s deliberations to certain members of the press. However, it decided not to bring any proceedings against him on the ground that the collected evidence was considered to have contravened Articles 135 and 138 of the Code of Criminal Procedure (Law no. 5271) as he had had his telephone conversations intercepted without any court decision.

The court voted 10 to 1 against any investigation into Mr Paksüt, with one member, Mr S.K., dissenting. The applicant was informed of the Constitutional Court’s decision on 17 July 2009. The decision was also published on the official web-site of the Constitutional Court for two consecutive days, including the dissenting opinion in which Mr S.K. stated that “at the deliberations which took place on 16 July 2009, the members of the Constitutional Court had expressed sadness over the inability to launch an investigation into the applicant as a result of a legal loophole”. B. Relevant domestic law and practice

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. May the applicant claim to be a victim of a violation of his rights under Article 8 of the Convention, within the meaning of Article 34? 2. If so, has there been an interference with the applicant’s right to respect for his private life or correspondence within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention, and was that interference in accordance with the law and justified in terms of Article 8 § 2?