PAKSÜT v. TURKEY

SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 6250/10 Osman Ali Feyyaz PAKSÜT împotriva Turciei depusă la 11 ianuarie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Osman Ali Feyyaz Paksüt, este un național turc, născut în 1953 și trăiește în Ankara. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este membru al Curții Constituționale și a fost în calitate de vicepreședinte al instanței respective la momentul evenimentelor în cauză. La o dată neespecificată în octombrie 2008, reclamantul a fost informat că transcriptionele care conțin conversații telefonice au fost acordate președintelui Curții Constituționale într-o apendice a scrisoarea procurorului public șef din Istanbul din 15 octombrie 2008. În această scrisoare, procurorul public șef din Istanbul a informat președintele Curții Constituționale că, în timpul anchetei penale împotriva Ergenekon organizația teroristă, conversațiile telefonice ale soției reclamantei, dna Ferda Paksüt, au fost interceptate de când a suspectat unele membri ai organizației menționate și au vorbit despre cazul privind cererea de dizolvare a Adalet ve Kalkınma Partisi („AKP”, Partidul Justiție și Dezvoltare În acest sens, declarațiile sale au fost luate de către autoritățile judecătorești. Procurorul public șef a remarcat că reclamantul a vorbit și cu aceiași suspecți. Referindu-se la articolele 135 § 2 și 135 6 din Codul de Procedință Penală, Procurorul public șef a declarat că a trimis deciziile și rapoartele privind intercepția conversațiilor telefonice și dosarele care conțin conversațiile telefonice Curții Constituționale. La 4 mai 2009, reclamantul a depus o cerere la președintele Curții Constituționale, cerând o copie a tranșelor care conțin conversațiile telefonice care au fost atașate la scrisoarea procurorului public șef din Istanbul. La 29 mai 2009, cererea sa a fost respinsă din cauza faptului că o plângere penală a fost depusă împotriva acestuia pentru furnizarea de informații detaliate cu privire la o serie de cazuri în deliberare în Curtea Constituțională, inclusiv în cazul cu privire la AKP. La o dată neespecificată, reclamantul a făcut o declarație publică în care solicită Președinției Curții Constituționale să inițieze prompt o anchetă cu privire la acuzațiile împotriva lui. Dosarul de procedură arată că, la 6 mai 2009, o anchetă în temeiul articolului 55 din Lege privind procedurile de instituire și hotărâre ale Curții Constituționale (Legea nr. 2949 din 10 noiembrie 1983) și art. 24 din Regulamentul de procedură al Curții Constituționale au fost deschise împotriva reclamantului. Curtea Constituțională a desemnat unul dintre membrii săi, a căror identitate să rămână confidențiale, să efectueze un examen preliminar și, prin urmare, să pregătească un raport privind ancheta. La 5 iunie 2009, reclamantul a depus o cerere adresată președintelui Curții Constituționale, care a afirmat că dovezile utilizate pentru instituirea unui proces judiciar împotriva acestuia erau ilegale. În scrisoarea sa, el a subliniat, de asemenea, că examinarea preliminară trebuie să fie încheiată în termen de patruzeci de zile, în funcție de dispozițiile relevante ale Legii nr. 4483 în judecata angajaților de stat și a altor funcționari. Mai mult, el a repetat cererea de a primi o copie a tranșelor de apeluri telefonice înregistrate. Reclamantul nu a primit un răspuns la petiția sa. Într-un raport din 13 iulie 2009 membrul investigator al Curții Constituționale a concluzionat că, în plus față de scrisoarea procurorului public șef din Istanbul din 15 octombrie 2008, alte documente, dovezi și informații privind interceptarea comunicațiilor reclamantului, dacă există, trebuie solicitate autorităților interne relevante. Pe baza acestui raport, la 16 iulie 2009, Curtea Constituțională a concluzionat că dl Paksüt a divulgat în mod deliberat informații confidențiale privind deliberările instanței la anumite membri ai presei. Cu toate acestea, aceasta a hotărât să nu introducă niciun proces împotriva lui din cauza faptului că dovezile colectate au fost considerate contravenite articolele 135 și 138 din Codul de Procedință Penală (Legea nr. 5271), deoarece el a interceptat conversațiile telefonice fără nici o hotărâre. Curtea a votat 10-1 împotriva oricărei anchete asupra dlui Paksüt, cu un membru, dl S.K., disidente. Reclamantul a fost informat de decizia Curții Constituționale la 17 Iulie 2009. Decizia a fost, de asemenea, publicată pe site-ul oficial al Curții Constituționale timp de două zile consecutive, inclusiv avizul discordant în care dl S.K. a declarat că „la dezbaterile care au avut loc la 16 iulie 2009, membrii Curții Constituționale au exprimat tristețe față de incapacitatea de a lansa o anchetă asupra reclamantului ca urmare a unei lacuiere juridice”. Legea și practicile interne relevante art. 22 din Constituție, astfel cum a fost modificat la 17 octombrie 2001, citește: „Toată lumea are dreptul la libertate de comunicare. Secreția comunicării este fundamentală. Cu excepția cazului în care există o decizie luată în mod corespunzător de un judecător pe unul sau mai multe dintre motivele securității naționale, ordinea publică, prevenirea criminalității, protecția sănătății publice și a moralității, sau protecția drepturilor și libertăților altor persoane, sau cu excepția cazului în care există o ordine scrisă a unei agenții autorizate prin lege în cazurile în care întârzierea este prejudicială, din nou din motivele menționate mai sus, comunicarea nu poate fi împiedicată și nu va fi încălcată secretul său. Decizia agenției autorizate se depune pentru aprobarea judecătorului cu competență în termen de 24 de ore. Judecătorul își anunță hotărârea în termen de 48 de ore de la momentul convulsiilor; altfel, ordinul de convulsii se ridică automat. Instituțiile publice sau instituțiile în care se aplică excepțiile de mai sus pot fi definite prin lege.” Noul cod de procedură penală (Legea nr. 5271 din 25 martie 2005) În temeiul Noului cod de procedură penală, interceptarea corespondenței electronice este reglementată prin următoarele dispoziții: art. 135 „(1) Judecătorul sau, în cazul în care o întârziere ar fi prejudicioasă, procurorul public poate decide să localizeze, să asculte sau să înregistreze corespondența electronică sau să evalueze înregistrările telefonice mobile ale unui suspect sau acuzat dacă, în timpul unei anchete sau acuzații efectuate în legătură cu o infracțiune, există suspiciuni puternice că infracțiunile au fost comise și nu există alte mijloace de obținere a dovezii. Procurorul public prezintă imediat hotărârea judecătorului în vederea aprobării sale, iar judecătorul ia o decizie în termen de 24 de ore. La expirarea acestui termen sau în cazul în care judecătorul retrage aprobarea, măsura se ridică imediat de procurorul public. (2) Comunicarea suspectului sau acuzatului cu persoanele care au dreptul să nu acționeze ca martor nu trebuie înregistrată. În cazul în care această circumstanță a fost dezvăluită după înregistrare, materialul înregistrat este distrus imediat. (3) Decizia care urmează să fie pronunțată în conformitate cu dispozițiile alin. (1) prevede tipul de infracțiune atribuită, identitatea individului asupra căruia va fi aplicată măsura, mijloacele de comunicare, numărul de telefon sau codul care permite identificarea legăturii comunicării, natura măsurii, domeniul de aplicare și durata acesteia. Decizia de aplicare a măsurii poate fi valabilă pentru maximum trei luni; această perioadă poate fi prelungită o dată. Cu toate acestea, pentru infracțiunile comise în cadrul unei organizații penale, judecătorul poate decide să prelungească perioada de mai multe ori, de fiecare dată pentru o lună nu mai mult de o lună, dacă este considerat necesar. (4) Locația unui telefon mobil poate fi stabilită după decizia judecătorului sau, în cazul în care o întârziere ar fi prejudicioasă, prin decizia procurorului public, pentru a putea prinde suspectul sau acuzatul. Decizia referitoare la această chestiune se referă la numărul de telefon mobil și durata procesului de localizare. Procesul de localizare se desfășoară pentru un maxim de trei luni; această perioadă poate fi prelungită o dată. (5) Deciziile rendue și acțiunile luate în conformitate cu dispozițiile prezentului articol sunt menținute confidențiale în timp ce măsura este pusă în aplicare. (6) Dispozițiile din prezentul articol referitoare la monitorizarea, înregistrarea și evaluarea înregistrărilor telefonice mobile se aplică numai crimelor enumerate mai jos: a) Următoarele infracțiuni din Codul Penal Turc; 1 Contrabanda migrantă și traficul de persoane (articolele 79 și 80), 2) Omor deliberat (articolele 81, 82 și 83), 3. Tortura (articole 94 și 95), 4. Agresiune sexuală (art. 102, cu excepția alin. (1), (5) Abuz sexual asupra copiilor (art. 103), 6. Producerea și comerțul de narcotice sau stimulanți (art. 188), 7. Bani contrafacători (art. 197) 8. Formarea unei organizații penale (art. 220, cu excepția alineatele (2), 7 și 8), 9. Prostituția (art. 227 alineatul (3) și 10. Corupția în licitația de oferte (art. 235); 11. Bribery (art. 252), 12. Laminarea veniturilor obținute prin activitate penală (art. 282), 13. Organizații criminale armate (art. 314) sau furnizarea unor astfel de organizații cu arme (art. 315), 14. Crime împotriva secretelor și spionajului statului (articolele 328, 329, 330, 331, 333, 334, 335, 336 și 337), b) Contrabanda de arme, așa cum este definită în Actul privind armele, cuțile și alte instrumente (art. 12), c) Dezlănțuirea conform definiției din Legea privind băncile (art. 22, alineatele (3) și 4), d) Crimele definite în Legea privind combaterea traficului de persoane care transportă închisoarea ca pedeapsă, e) Crimele definite în Legea privind protecția patrimoniului cultural și natural (articolele 68 și 74); (7) Nimeni nu poate asculta sau înregistra comunicațiile electronice ale altor persoane, cu excepția principiilor și procedurilor definite în prezentul articol.” art. 138 „Proba condiționată (1) În cazul în care o căutare sau criză dezvăluie dovezi care nu sunt legate de o anchetă sau urmărire penală în curs de desfășurare, dar creează motive rezonabile pentru a suspecta că a fost comisă o altă infracțiune penală, aceste elemente trebuie asigurate imediat, iar procurorul public este informat cu privire la aceasta. (2) Dacă, în timpul interceptării comunicării, se obține o probă care nu este legată de o investigație sau urmărire penală în curs, dar care susține că a fost comisă o infracțiune enumerată la art. 135 § 6, aceste dovezi sunt garantate și că biroul procurorului public va fi notificat imediat.” jurisprudența Curții de casă Prin hotărâre din 3 iulie 2007 (decizie nr. 2007/167, privind dosarul nr. 2007/5-23), într-un caz privind interceptarea apelurilor telefonice ale suspectului, Marea Camera a Curții de Casație a hotărât că înregistrările conversațiilor telefonice ale pârghiei ar trebui considerate drept dovezi ilegale, deoarece au fost obținute fără autorizarea prealabilă a unui judecător și că, prin urmare, nu ar putea fi admise în dosarul anchetei. În acest caz, presupusa implicare a inculpatului într-o crimă a fost descoperită prin coincidență, și anume, în timpul interceptării legale a unui alt suspect de conversații telefonice, iar poliția a informat biroul procurorului public după înregistrarea tuturor conversațiilor telefonice ale inculpatului. Reclamantul se plânge de o încălcare a drepturilor sale protejate de articolele 6 și 8 din Convenție. Reclamantul plânge că dreptul său la o audiere echitabilă în temeiul articolului 6 din Convenție a fost încălcat din următoarele motive: procurorii Ergenekon nu au notificat prompt Curtea Constituțională că comunicațiile reclamantului au fost monitorizate. pe parcursul examinării preliminare, reclamantul nu a primit ocazia de a face cererile sale de apărare; transcrierea unei conversații telefonice între reclamant și soția sa care a avut loc la 30 iulie 2008 a fost inclusă în raportul preliminar de anchetă; publicarea avizului discordant al dlui S.K. pe site-ul oficial al Curții Constituționale împiedică principiul secretului deliberărilor Curții Constituționale. Reclamantul susține în temeiul articolului 8 din Convenție că dreptul său la viață privată a fost încălcat ca urmare a interceptării conversațiilor telefonice și a eșecului Ergenekon Procurorii să informeze autoritatea competentă de investigare, în acest caz Curtea Constituțională, fără întârziere. Întrebări către părți Pot reclamantul să pretind că este victimă de o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 8 din Convenție, în sensul articolului 34? Dacă este cazul, a existat o ingerință în dreptul reclamantului de a respecta viața sau corespondența sa privată în sensul articolului 8 § 1 din Convenție și a fost această interferență în conformitate cu legea și justificată în temeiul articolului 8 § 2?

SECOND SECTION

Application no. 6250/10

Osman Ali Feyyaz PAKSÜT against Turkey

lodged on 11 January 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Osman Ali Feyyaz Paksüt, is a Turkish national, who was born in 1953 and lives in Ankara.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

The applicant is a member of the Constitutional Court and was serving as the Vice President of the said court at the time of the events in question. On an unspecified date in October 2008, the applicant was informed that transcripts containing his telephone conversations had been given to the President of the Constitutional Court in an appendix to the Istanbul Chief Public Prosecutor’s letter dated 15 October 2008. In this letter, the Istanbul Chief Public Prosecutor informed the President of the Constitutional Court that during the criminal investigation against the

Ergenekon

terrorist organisation, telephone conversations of the applicant’s wife, Ms Ferda Paksüt, had been intercepted since she had called some suspected members of the aforementioned organisation and had talked about the case concerning the request for dissolution of the Adalet ve Kalkınma Partisi (“AKP”,

Justice and Development Party

), which had been pending before the court. In this connection, her statements had been taken by the prosecuting authorities. The Chief Public Prosecutor noted that the applicant had also talked to the same suspects. Referring to Articles 135 § 2 and 135

§

6 of the Code of Criminal Procedure, the Chief Public Prosecutor stated that he had sent the decisions and reports concerning the interception of telephone conversations and the files containing the telephone conversations to the Constitutional Court.

On 4 May 2009 the applicant filed a request with the President of the Constitutional Court asking for a copy of the transcripts containing his telephone conversations which had been attached to the Istanbul Chief Public Prosecutor’s letter. On 29 May 2009 his request was dismissed on the ground that a criminal complaint had been filed against him for providing third parties with detailed information about a number of cases under deliberation in the Constitutional Court, including the case concerning the AKP.

On an unspecified date the applicant made a public declaration calling upon the Presidency of the Constitutional Court to promptly commence an inquiry about the allegations against him.

The case file reveals that on 6 May 2009 an inquiry under Article 55 of

Law

on the Establishment and Judgment Procedures of the

Constitutional Court

(Law no. 2949 of 10 November 1983) and Article 24 of the Rules of Procedure of the Constitutional Court was opened against the applicant. The Constitutional Court designated one of its members, whose identity was to remain confidential, to conduct a preliminary examination and consequently to prepare a report on the inquiry.

On 5 June 2009, the applicant submitted a petition addressed to the President of the Constitutional Court stating that the evidence relied on to institute a judicial process against him was unlawful. In his letter he also emphasised that the preliminary examination had to be concluded within a maximum of forty five days in the light of the relevant provisions of Law no.

4483 on the Trial of State Employees and other Civil Servants. Furthermore, he repeated his request for a copy of the transcripts of the taped phone calls. The applicant did not receive a reply to his petition.

In a report dated 13 July 2009 the investigating member of the Constitutional Court concluded that in addition to the Istanbul Chief Public Prosecutor’s letter dated 15 October 2008, other documents, evidence and information concerning the interception of the applicant’s communications, if there were any, must be requested from the relevant domestic authorities.

On the basis of this report, on 16 July 2009 the Constitutional Court concluded that Mr Paksüt had deliberately disclosed confidential information regarding the court’s deliberations to certain members of the press. However, it decided not to bring any proceedings against him on the ground that the collected evidence was considered to have contravened Articles 135 and 138 of the Code of Criminal Procedure (Law no. 5271) as he had had his telephone conversations intercepted without any court decision. The court voted 10 to 1 against any investigation into Mr Paksüt, with one member, Mr S.K., dissenting.

The applicant was informed of the Constitutional Court’s decision on 17

July 2009. The decision was also published on the official web-site of the Constitutional Court for two consecutive days, including the dissenting opinion in which Mr S.K. stated that “at the deliberations which took place on 16 July 2009, the members of the Constitutional Court had expressed sadness over the inability to launch an investigation into the applicant as a result of a legal loophole”.

B.

Relevant domestic law and practice

1.

The Constitution

Article 22 of the Constitution, as amended on 17 October 2001, reads:

“Everyone has the right to freedom of communication.

Secrecy of communication is fundamental.

Unless there exists a decision duly taken by a judge on one or several of the grounds of national security, public order, prevention of crime, protection of public health and morals, or protection of the rights and freedoms of others, or unless there exists a written order of an agency authorised by law in cases where delay is prejudicial, again on the above-mentioned grounds, communication shall not be impeded nor its secrecy violated. The decision of the authorised agency shall be submitted for the approval of the judge with jurisdiction within 24 hours. The judge shall announce his decision within 48 hours from the time of seizure; otherwise, the seizure order shall automatically be lifted.

Public establishments or institutions where exceptions to the above may be applied are defined by law.”

2.

The new Code of Criminal Procedure (Law no. 5271 of 25

March 2005)

Under the new Code of Criminal Procedure the interception of electronic correspondence is regulated by the following provisions:

Article 135

“(1) The judge or, in cases where a delay would be detrimental, the public prosecutor, may decide to locate, listen to or record the electronic correspondence or evaluate the mobile phone records of a suspect or accused if, during an investigation or prosecution conducted in relation to a crime, there is strong suspicion that the crime has been committed and there is no other means of obtaining evidence. The public prosecutor shall submit his decision immediately to the judge for his approval and the judge shall make a decision within 24 hours. Upon the expiry of this period or if the judge withdraws approval, the measure shall be lifted by the public prosecutor immediately.

(2) The suspect’s or accused’s communication with individuals who are entitled to refrain from acting as a witness shall not be recorded. In cases where this circumstance has been revealed after the recording, the recorded material shall be destroyed immediately.

(3) The decision to be rendered in accordance with the provisions of paragraph (1) shall state the type of crime attributed, the identity of the individual upon whom the measure is to be applied, the means of communication, the telephone number, or the code that makes it possible to identify the connection of the communication, the nature of the measure, its scope and its duration. The decision to apply the measure may be valid for a maximum of three months; this period may be extended once. However, for crimes committed within a criminal organisation, the judge can decide to extend the period several times, each time for no longer than one month, if deemed necessary.

(4) The location of a mobile phone may be established upon the decision of the judge or, in cases where a delay would be detrimental, by the decision of the public prosecutor, in order to be able to apprehend the suspect or the accused. The decision related to this matter shall state the number of the mobile phone and the duration of the locating process. The locating process shall be conducted for a maximum of three months; this period may be extended once.

(5) Decisions rendered and actions taken in accordance with the provisions of this article shall be kept confidential while the measure is being implemented.

(6) The provisions contained in this article relating to the monitoring, recording and evaluation of mobile phone records shall only be applicable to the crimes listed below:

a) The following crimes in the Turkish Criminal Code;

1 Migrant smuggling and human trafficking (Articles 79 and 80),

b) Arms smuggling as defined in the Act on Guns, Knives and Other Tools (Article

12),

c) Embezzlement as defined in the Act on Banks (Article 22, paragraphs 3 and 4),

d) Crimes as defined in the Act on Combating Smuggling which carry imprisonment as punishment,

e) Crimes as defined in the Act on the Protection of Cultural and Natural Heritage (Articles 68 and 74),

(7) No one may listen to or record the electronic communications of another person except in accordance with the principles and procedures defined in this Article.”

Article 138

“Coincidental evidence

(1) If a search or seizure reveals evidence that is not connected to an ongoing investigation or prosecution but creates reasonable grounds for suspecting that another criminal offence has been committed, those items shall be secured immediately and the public prosecutor shall be informed thereof.

(2) If during the interception of communication, a piece of evidence is obtained that is not related to an ongoing investigation or prosecution but which raises the suspicion that a crime listed in Article 135 § 6 has been committed, this evidence shall be secured and the public prosecutor’s office shall be notified immediately.”

3.

The case-law of the Court of Cassation

By a judgment dated 3 July 2007 (decision no. 2007/167, on file no.

2007/5-23) in a case concerning the interception of a suspect’s telephone calls, the Grand Chamber of the Court of Cassation decided that the records of the defendant’s telephone conversations were to be regarded as unlawful evidence, since they had been obtained without the prior authorisation of a judge, and that therefore they could not be admitted to the investigation file.

In this case, the defendant’s alleged involvement in a crime was discovered by coincidence, namely, during the lawful interception of another suspect’s telephone conversations, and the police informed the public prosecutor’s office of it after recording all the defendant’s telephone conversations.

COMPLAINTS

The applicant complains of a violation of his rights protected by Articles 6 and 8 of the Convention.

The applicant complains that his right to a fair hearing under Article 6 of the Convention was violated for the following reasons:

‑

the

Ergenekon

prosecutors failed to promptly notify the Constitutional Court that the communications of the applicant were being monitored.

‑

throughout the preliminary examination, the applicant was not given an opportunity to make his defence submissions;

‑

the transcript of a telephone conversation between the applicant and his wife which took place on 30 July 2008 had been included in the preliminary investigation report;

‑

the publication of the dissenting opinion of Mr S.K. on the official web-site of the Constitutional Court impeded the principle of secrecy of the Constitutional Court’s deliberations.

The applicant alleges under Article 8 of the Convention that his right to private life was breached as a result of the interception of his telephone conversations and of the failure of the

Ergenekon

prosecutors to inform the competent investigation authority, in this case the Constitutional Court, without delay.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

May the applicant claim to be a victim of a violation of his rights under Article 8 of the Convention, within the meaning of Article 34?

2.

If so, has there been an interference with the applicant’s right to respect for his private life or correspondence within the meaning of Article

8 § 1 of the Convention, and was that interference in accordance with the law and justified in terms of Article 8 § 2?