CtEDO 03.09.2013 Auto

RADU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
03.09.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
RADU c. ROUMANIE (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 484/08 Mărioara RADU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 3 septembrie 2013 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Biersan, Ján Šikuta, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 decembrie 2007, După ce a deliberat, face următoarea decizie în fața recurentei, Maurioara Radu, este o resortisantă română născută în 1954 și rezidentă în Moravița. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul C. Bot, avocat în Timișoara. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: la o dată nespecificată, partea de crimă organizată și terorismul din Timișoara ( Ei au fost suspectați de a se prostitua într-o rețea de trafic de ființe umane și de a transporta mai multe femei în Italia unde au fost forțate să se prostitueze. Soțul reclamantei a fost în mod special reținut de faptul că a locuit la domiciliul ei mai multe dintre aceste femei, inclusiv femei minore, și că le-a facilitat transportul în Italia. Întotdeauna la o dată nespecificată, DICOT a efectuat o percheziție la domiciliul reclamantei și al soțului ei. Cu această ocazie, procurorii au confiscat suma de 3 850 EUR, precum și 185 de grame de aur. Printr-un rechizitoriu din 23 iunie 2005, DIICOT l-a trimis înapoi pe soțul reclamantei în judecată pe șeful traficului de ființe umane și a solicitat, printre altele, confiscarea banilor și a leului care fuseseră capturați în timpul percheziției. La cauza a fost înregistrată de tribunalul județ din Timiș. Recurenta a contestat în fața instanței sechestrarea banilor și a aurului, susținând că aceste bunuri îi aparțineau și că nici ea însăși nu a făcut obiectul unei urmăriri penale. Prin hotărârea din 23 iunie 2006, tribunalul departamental l-a condamnat pe soțul reclamantei la o pedeapsă de șapte ani de închisoare pentru trafic de persoane. În ceea ce privește contestarea reclamantei, instanța a respins-o, pe motiv că nu prezentase dovada provenienței legale a acestor bunuri. Recurenta și soțul ei au intervenit în recurs la instanța de apel din Timișoara. Prin hotărârea din 13 septembrie 2006, Curtea de apel a confirmat condamnarea soțului reclamantei și a respins cererea acesteia din urmă. Instanța de apel a precizat că confiscarea bunurilor fusese efectuată la domiciliul recurentei pe care o partaja cu unul dintre inculpați și a considerat că bunurile în cauză fuseseră confiscate în vederea confiscării lor din cauza provenienței lor ilicite. În recursul recurentei și al soțului ei, Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o hotărâre din 28 noiembrie 2006, în recurs pronunțat în apel și retrimite cauza Tribunalului de Primă Instană din Timișoara, solicitându-i, printre altele, să identifice și să examineze elementele de probă referitoare la proveniena bunurilor în cauză. 10. Prin hotărârea din 10 mai 2007, Curtea de apel din Timișoara a confirmat condamnarea soțului reclamantei. În ceea ce privește recurenta, instana de apel a statuat că nu a avut calitatea de parte civilă, ci cea de parte interesată ; mai precis, instana de apel a hotărât că, potrivit Codului de procedură penală, partea interesată putea formula doar un recurs în recurs împotriva hotărârii pronunțate în primă instană 11. Prin hotărârea definitivă din 22 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat din nou condamnarea soțului reclamantei și a respins recursul recurentei ca nefondat. 12. Recurenta a fost reprezentată în fața Tribunalului de apel din Timișoara și în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție de către un avocat la alegerea sa. Dreptul intern relevant 13.L 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane prevede că bunurile dobândite ca urmare a unei infracțiuni prevăzute de această lege sau cele care au servit la executarea acestor infracțiuni, precum și bunurile prevăzute la art. 118 din Codul penal sunt supuse confiscării speciale 14. La art. 111 din Codul penal se referă la măsurile de securitate al căror scop este de a pune capăt unei stări de pericol sau de a preveni infracțiunile. Printre aceste măsuri de securitate, art. 118 din Cod include confiscarea specială a bunurilor care au legătură cu executarea unei infracțiuni. 15. Codul de procedură penală autorizează procurorul și instanța să ia măsuri speciale ( Maesurile asiguratoriui, prin instituirea sechestrului asupra bunurilor suspectului, ale persoanei acuzate sau ale părții responsabile din punct de vedere civil, în vederea, printre altele, a confiscării lor speciale (art. 163). 168 alin. (1) prevede că suspectul, acuzat, partea responsabilă din punct de vedere civil, precum și orice altă persoană interesată pot contesta aceste măsuri speciale sau execuția lor în fața procurorului sau a instanței, pe parcursul procedurilor penale. alin. (2) din acest ultim articol prevede că decizia instanței poate face doar obiectul unui recurs separat. 16. În conformitate cu art. 30 din Codul familiei, în vigoare în momentul faptelor, bunurile pe care soții le dobândesc în timpul căsătoriei sunt proprietatea lor comună. Nu a fost permis nici un alt regim matrimonial n mai. GRIEF 17. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanta se plânge că a fost privată de bunurile sale, în timp ce aceasta nu făcea obiectul unei urmăriri penale și că proveniența ilicită a bunurilor nu a fost stabilită. Recurenta invocă o încălcare a dreptului său de proprietate, invocând art. 6 din Convenție. Având în vedere natura afirmațiilor sale, Curtea consideră că este necesar să se examineze instanța din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care este astfel formulată Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 19. Curtea reamintește că confiscarea bunurilor de către autoritățile judiciare în cadrul unei proceduri penale trebuie examinată sub aspectul dreptului statului de a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general, în sensul celui de-al doilea alineat al articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție (Raimondo c. Italia, 22 februarie 1994, § 29, seria A n 281 Grifhorst c. Franța, 28336/02, § 85, 26 februarie 2009 și Begu c. România, n 20448/02, § 159, 15 martie 2011). Această interferență trebuie să se bazeze pe o bază legală, suficient de accesibilă și previzibilă, iar autoritățile naționale trebuie să asigure un echilibru corect între imperativele de interes general al comunității, pe de o parte, și cerințele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului, pe de altă parte ( Edwards c. Malta, nr 17647/04, § 69, 24 octombrie 2006 21. În timp ce art. 1 din Protocolul nr. 1 nu consacră garanii procedurale explicite, Curtea a considerat că recurentului care invocă o interferenă în dreptul său la respectarea proprietăii sale trebuie să i se ofere o ocazie adecvată de a-și prezenta cauza autorităilor competente (AGOSI c. Regatul Unit, 24 octombrie 1986, § 55, seria A n 108 și Saccoccia c. Austria, 69917/01, § 89, 18 decembrie 2008). 22. În speță, Curtea constată că bunurile în cauză au fost confiscate la domiciliul recurentei. În consecință, aceasta poate pretinde că are un Curtea ia notă de faptul că legea românească privind prevenirea și combaterea traficului de persoane permite confiscarea bunurilor care au legătură cu executarea infracțiunilor interzise prin această lege. În speță, bunurile au fost confiscate la domiciliu pe care recurenta le împărtășea cu soțul său în cadrul procedurii penale îndreptate împotriva acestuia din urmă pentru traficul de persoane; prin urmare, această sechestrare s-a bazat pe o bază legală, suficient de accesibilă și previzibilă. 25. În al doilea rând, Curtea consideră că confiscarea bunurilor poate fi considerată necesară în interesul unei bune administrări a justiției, ceea ce constituie un scop legitim care se încadrează în domeniul de aplicare al Mai rămâne de stabilit dacă autoritățile au prezentat în speță un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, având în vedere, de asemenea, marja largă de apreciere recunoscută statului în acest domeniu (Sacoccia citată anterior, § 90 și Silickienėc. Lituania, n 20496/02, § 70, 10 aprilie 201227). Curtea ia notă de faptul că legea românească a autorizat recurenta să fie parte la procedură și să își prezinte argumentele cu privire la proveniența bunurilor în cauză, o posibilitate de care aceaceasta este devansată. În această privință, procedura internă este contestată și recurenta, care a fost reprezentată de un avocat, a avut posibilitatea de a ridica excepțiile și de a prezenta mijloacele de probă necesare pentru protejarea intereselor sale, ceea ce demonstrează că drepturile sale la apărare au fost respectate (Bongiorno și alții c. Italia, nr 4514/07, § 49, 5 ianuarie 28. Recurenta nu a pretins că a depus la dosarele interne elemente referitoare la proveniența bunurilor în cauză (a contrario Gabrić c. Croația, nr 9702/04, § 38, 5 februarie 2009). Pe de altă parte, Curtea consideră, pe baza elementelor din dosar, că instanțele naționale au stabilit și au evaluat în mod obiectiv faptele prezentate de părți. Nimic din dosar nu permite, de altfel, să se considere că instanțele au apreciat în mod arbitrar elementele care le-au fost prezentate. 29. Prin urmare, Curtea nu descoperă în speță nicio aparență de încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție. 30. Prin urmare, se concluzionează că cererea este în mod vădit greșit întemeiată și că aceasta trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă