Ptaszek împotriva Poloniei

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 41188/11 Barbara PTASZEK împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quatrième Secțiune), care a stat în calitate de comitet compus din: David Thór Björgvinsson, președinte, Vincent A. De Gaetano, Krzysztof Wojtyczek, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 28 iunie 2011, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 29 aprilie 2013 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Barbara Ptaszek, este un național polonez, care s-a născut în 1958 și trăiește în Broniszów.

Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz, succes de dna J. Chrzanowska, Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 septembrie 1998, Consiliul de Securitate Socială (Zakład Ubezpieczeń Społecznych – „SSB”) a acordat reclamantului dreptul la o pensie de pensionare anticipată pentru persoanele care cresc copii care au nevoie de îngrijire constantă (denumita pensie EWK) într-o sumă neespecificată. La 12 martie 2010, SSB a redeschis procedura, a revocat decizia inițială de acordare a unei pensii și a refuzat în cele din urmă să acorde reclamantului dreptul la pensia EWK. Plata pensiei a fost întreruptă cu efect imediat.

La 13 ianuarie 2011, recursul său a fost în cele din urmă respins în temeiul hotărârii Curții de Apel Rzeszów (Sād Apelacyjny Reclamantul nu a depus un recurs de casă. Invocând articolele 6, 7 și 14 din Convenție, reclamantul s-a plâns cu privire la redeschiderea procedurii de securitate socială care au dus la revocarea dreptului ei la pensia EWK. Prin scrisoarea din 29 aprilie 2013, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția care rezultă din revocarea bruscă a pensiei EWK ale reclamantului, care a atribuit unei sarcini excesive reclamantului incompatibil cu această dispoziție.

În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de 5.000 EUR (cincă mii de euro) pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de acoperire a oricărei prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor implicite plus trei puncte procentuale.

Guvernul ar sugera respectuos că declarația de mai sus ar putea fi a fost acceptată de Curte ca fiind „orice alt motiv” care justifică supunerea din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție (...)” Într-o scrisoare din 27 mai 2013 reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 77, CEDH 2003 VI; WAZA Spółka o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03).

Curtea a stabilit, în o serie de cazuri împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind redeschiderea procedurii de securitate socială care au dus la revocarea dreptului reclamantului la pensia de pensionare anticipată (a se vedea, de exemplu, Moskal c. Polonia, nr. 10373/05, 15 septembrie 2009; Antoni Lewandowski c. Polonia , nr. 38459/03, 2 octombrie 2012). În ceea ce privește chestiunile ridicate de reclamant în temeiul altor dispoziții ale Convenției, Curtea ar aminti că, în toate cazurile anterioare similare examinate până în prezent, a susținut că plângerile nu au nevoie de o examinare separată (de exemplu, Moskal , citat mai sus §§ 83 și 94; Antoni Lewandowski , citat mai sus, § 88 … Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare,

ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 litera (c) din Convenția. Fatoș Aracı David Thór Björgvinsson Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 41188/11 Barbara PTASZEK against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 10 September 2013 as a Committee composed of: David Thór Björgvinsson, President, Vincent A. De Gaetano, Krzysztof Wojtyczek, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 28 June 2011, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 29 April 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Ms Barbara Ptaszek, is a Polish national, who was born in 1958 and lives in Broniszów.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz, succeeded by Ms J. Chrzanowska, of the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 15 September 1998 the Social Security Board (Zakład Ubezpieczeń Społecznych – “the SSB”) granted the applicant the right to an early retirement pension for persons raising children who required constant care (the so-called “EWK” pension) in an unspecified amount. On 12 March 2010 the SSB reopened the proceedings, revoked the initial decision granting a pension and eventually refused to award the applicant the right to the EWK pension. The payment of the pension was discontinued with immediate effect.

The applicant appealed against these decisions to courts. On 13 January 2011 her appeal was finally dismissed by virtue of the judgment of the Rzeszów Court of Appeal ( Sąd Apelacyjny ). The applicant did not lodge a cassation appeal. COMPLAINT Invoking Articles 6, 7 and 14 of the Convention the applicant complained about the reopening of the social security proceedings which had resulted in the revocation of her right to the EWK pension. The complaint falls to be examined under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. THE LAW By letter dated 29 April 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application.

They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “(...) the Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of the violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention stemming from the sudden revocation of the applicant’s EWK pension which placed an excessive burden on the applicant incompatible with that provision. Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the sum of EUR 5,000 (five thousand euros) which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points. The Government would respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention (...)” In a letter of 27 May 2013 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75 ‑ 77, ECHR 2003 ‑ VI; WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases brought against Poland its practice concerning complaints under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the reopening of the social security proceedings which had resulted in the revocation of the applicant’s right to the early-retirement pension (see, for example, Moskal v. Poland , no. 10373/05, 15 September 2009; Antoni Lewandowski v. Poland , no. 38459/03, 2 October 2012). As regards the issues raised by the applicant under other provisions of the Convention, the Court would recall that in all the previous similar cases examined to date it held that the complaints did not require a separate examination (see, for example, Moskal , cited above, §§ 83 and 94; Antoni Lewandowski , cited above, § 88). It sees no reason to depart from this conclusion in the present case.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Fatoș Aracı David Thór Björgvinsson Deputy Registrar President