CASE OF DANALACHI v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A TREIA

CAUZA

DANALACHI v. REPUBLICA MOLDOVA

(Cererea nr. 25664/09)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

17 septembrie 2013

DEFINITIVĂ

17.12.2013

Poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Danalachi v. Republica Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită într-o Cameră compusă din:

Josep Casadevall,

președinte,

Alvina Gyulumyan,

Corneliu Bîrsan,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

judecători,

și Santiago Quesada,

grefier al Secției,

Deliberînd la 27 august 2013 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceiași dată:

PROCEDURA

1.

Cauza a fost inițiată prin cererea (nr. 25664/09) depusă la 29 aprilie 2009 contra Republicii Moldova la Curte potrivit articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”), de către o cetățeană a Republicii Moldova, dna Angela Danalachi (,,reclamanta”).

2.

Reclamanta, căreia i-a fost acordată asistență juridică, a fost reprezentată de către dl I. Grecu, avocat care își desfășoară activitatea în Cahul. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

3.

Reclamanta s-a plîns, în particular, că a fost deținută ilegal deoarece nu a reușit să achite o amendă și că i-au fost încălcate drepturile ei procedurale.

4.

La 10 ianuarie 2011 cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29§1).

ÎN FAPT

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamanta s-a născut în 1972 și locuiește în Cantemir.

6.

La 3 martie 2008 Judecătoria Cantemir a recunoscut-o pe reclamantă culpabilă pentru însușirea ilegală a mijloacelor bănești (1400 lei moldovenești (MDL)), care au fost alocate comunității din localitatea sa pentru organizarea unor sărbători. Reclamantei i-a fost stabilită pedeapsa în formă de amendă în mărime de 600 unități convenționale (unitatea convențională de amendă este egală cu 20 MDL; în total 12000 MDL (aproximativ 775 Euro (EUR) la acel moment) și cu privarea de dreptul de a activa în organele administrației publice pe un termen de doi ani și șase luni.

7.

La 7 iulie 2008 Curtea de Apel Cahul, invocînd alte alineate din Codul penal, a menținut parțial sentința în cauză, însă a aplicat aceiași pedeapsa. La 26 noiembrie 2008 această decizie a fost menținută prin decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție.

8.

Reclamanta a solicitat prelungirea termenului pentru achitarea plății, deoarece nu avea bani, fiind mamă solitară a unui copil mic și fiind însărcinată la acel moment, avea anumite complicații pentru care a primit tratament medical în perioada 1 septembrie 2008 și 3 februarie 2009. Instanța de judecată a acceptat cererea ei și a prelungit termenul de plată pentru două luni. Totuși, reclamanta nu a achitat amenda în termenul stabilit.

9

.

La 20 februarie 2009 un executor judecătoresc din cadrul Oficiului de Executare Cantemir a solicitat Judecătoriei Cantemir înlocuirea pedepsei penale sub formă de amendă cu închisoare, deoarece reclamanta cu rea voință se eschiva de la plata amenzii. Reclamanta, care nu a fost reprezentată de către un avocat, a cerut instanței de judecată înlocuirea pedepsei penale sub formă de amendă cu munca neremunerată în folosul comunității, afirmînd că ea va încerca să achite amenda pînă la finele anului. În aceeași zi instanța de judecată a acceptat demersul executorului judecătoresc și a dispus înlocuirea pedepsei stabilite reclamantei cu aplicarea a 12 luni închisoare (o lună pentru fiecare 50 unități convenționale - a se vedea paragraful 14

supra

), menționînd că legea interzice aplicarea muncii neremunerate în folosul comunității femeilor gravide așa cum era reclamanta.

10.

Reclamanta a fost arestată în aceeași zi și încarcerată. Potrivit reclamantei, copilul ei minor a fost lăsat acasă fără supraveghere. La 21 februarie 2009 avocatul reclamantei a declarat recurs împotriva încheierii.

11

.

La 12 martie 2009 Curtea de Apel Cahul a admis recursul declarat de avocat și a casat încheierea instanței judecătorești ierarhic inferioare, restituind pricina spre rejudecare în Judecătoria Cantemir. Instanța de judecată a constatat că reclamanta nu a fost asistată de un avocat în cadrul ședinței de judecată din 20 februarie 2009, deși dreptul la apărare este garantat prin lege și ea a solicitat în mod expres aceasta. Prin urmare, instanța judecătorească inferioară "a admis încălcarea gravă a normelor legii procesual penale, ceea ce servește drept temei pentru casarea încheierii ...". Curtea de Apel Cahul a menționat în dispozitivul deciziei sale,

inter alia

, că menține reclamanta în stare de arest.

12.

La 25 martie 2009 avocatul reclamantei a depus o cerere la Judecătoria Cantemir prin care a solicitat examinarea în mod de urgență a cauzei, avînd în vedere că amenda penală a fost achitată integral la 12 martie 2009 și a anexat bonul de plată drept probă. În consecință, el a invocat că reclamanta este privată de libertate ilegal.

13.

La 31 martie 2009 Judecătoria Cantemir a admis cererea avocatului reclamantei și a încetat procedura de examinare a demersului executorului judecătoresc. Reclamanta a fost eliberată în aceeași zi.

II.

DREPTUL INTERN PERTINENT

14

.

Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele:

Articolul 64 (Amenda)

“...(5)

În caz de eschivare cu rea-voință a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau complementară, instanța de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu închisoare în limitele termenelor prevăzute la art.70. Suma amenzii se înlocuiește cu închisoare, calculîndu-se o lună de închisoare pentru 50 unități convenționale.”

15

.

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:

Articolul 176

“(1)

Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului de urmărire penală, sau, după caz, de către instanța de judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanță, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvîrșească alte infracțiuni, de asemenea ele pot fi aplicate de către instanță pentru asigurarea executării sentinței.

(2)

Arestarea preventivă și măsurile preventive de alternativă arestării se aplică numai în cazurile existenței unei bănuieli rezonabile privind săvîrșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de doi ani, iar în cazul existenței unei bănuieli rezonabile privind săvîrșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mic de 2 ani, ele se aplică dacă ... inculpatul a comis cel puțin una din acțiunile menționate în alin. (1).

...”

ÎN DREPT

I.

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 5 § 1 DIN CONVENȚIE

16.

Reclamanta a susținut că a fost deținută ilegal, contrar articolului 5

§

1 din Convenție, prevederile relevante ale căruia sunt următoarele:

“1.

Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale :

(a)

dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent;

(b)

dacă a făcut obiectul unei arestări sau dețineri legale pentru nerespectarea unei hotărîri pronunțate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege;

(c)

dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci cînd există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau cînd există motive temeinice ale necesității de a-l împiedica să săvîrșească o infracțiune sau să fugă după săvîrșirea acesteia;

...”

A.

Admisibilitatea

17.

Curtea notează că această plîngere nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenție. De asemenea, Curtea notează că aceasta nu este inadmisibilă sub nici un alt temei. Prin urmare, cererea trebuie să fie declarată admisibilă.

B. Fondul

1.

Argumentele părților

18.

Guvernul a susținut, că în ceea ce privește perioada după 12 martie 2009, dată la care a fost anulată încheierea din 20 februarie 2009 de către Curtea de Apel, instanța judecătorească națională a avut atît dreptul cît și un motiv întemeiat să aplice arestul în privința reclamantei ca o măsură preventivă, pe motiv că aceasta nu a plătit amenda, deși termenul de achitare a fost prelungit pentru două luni și reclamanta avea un loc de muncă stabil.

19.

Referitor la perioada după 25 martie 2009, dată la care avocatul reclamantei a informat instanța de judecată despre achitarea integrală a amenzii, Guvernul a susținut că judecătorul de instrucție nu putea să dispună eliberarea reclamantei fără audierea tuturor părților interesate și fără a verifica dacă plata a fost într-adevăr efectuată (avocatul reclamantei a prezentat doar o copie a bonului de plată). Prin urmare, judecătorul a dispus eliberarea reclamantei, de îndată ce a fost posibilă desfășurarea unei ședințe de judecată.

20.

Reclamanta a menționat că după casarea încheierii din 20 februarie 2009 de către Curtea de Apel detenția ei a fost ilegală. În opinia ei, Curtea de Apel nu putea să dispună arestarea, fără să expună motivele în decizia sa, în absența unei hotărîri judecătorești prin care să fie înlocuită pedeapsa amenzii cu închisoarea. De asemenea, ea a menționat că detenția sa după această dată nu a fost considerată ca o măsură preventivă și că, în orice caz, instanțele judecătorești nu au dreptul să aplice măsuri preventive, fără a avea vreun motiv legal. În egală măsură, reclamanta a susținut că a fost deținută ilegal după 12 martie 2009, cînd a fost achitată suma integrală a amenzii.

2.

Aprecierea Curții

21.

Curtea reiterează că expresiile “legal” și “în conformitate cu procedura stabilită de lege” din articolul 5 § 1 din Convenție se referă în esență la legislația națională și stabilește obligația statului de a se conforma normelor materiale și procedurale. Cu toate acestea, “legalitatea” detenției în conformitate cu legislația națională nu este întotdeauna un element decisiv. De asemenea, Curtea trebuie să fie convinsă de faptul că orice detenție aplicată în perioada în cauză este compatibilă cu scopul articolului 5 § 1 din Convenție, de a preveni privarea de libertate a persoanelor într-un mod arbitrar (a se vedea

Anguelova c. Bulgariei

, nr. 38361/97, § 154, CEDO 2002-IV, și

Fedotov c. Rusiei

, nr. 5140/02, § 74, 25 octombrie 2005; și

Levința c. Moldovei (nr. 2)

, nr. 50717/09, § 29, 17 ianuarie 2012).

22.

În prezenta cauză, Curtea notează că la 12 martie 2009 Curtea de Apel Cahul a casat încheierea din 20 februarie 2009 și a restituit pricina spre rejudecare în prima instanță (a se vedea paragraful 11

supra

). Din acel moment reclamanta nu era subiectul unei “dețineri legale pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent ” (articolul 5 § 1 (a) din Convenție), deoarece condamnarea ei inițială nu a dispus aplicarea pedepsei cu închisoarea. În consecință, privarea de libertate a reclamantei după 12 martie 2009 trebuia să fie întemeiată pe alte motive pentru detenție prevăzute de articolul 5 § 1 din Convenție, decît cele prevăzute în articolul 5 § 1 (a), astfel încît să se respecte principiul că nimeni nu trebuie să fie privat de libertate în mod arbitrar (a se vedea

Levința (nr.2)

, menționat

supra

, § 31).

23.

Curtea consideră că este în primul rînd de competența instanțelor naționale de a decide dacă o persoană trebuie să fie deținută în anumite circumstanțe. Totuși, în fiecare caz temeiul legal pentru detenție trebuie să fie clar și instanțele judecătorești trebuie să invoce motivele pentru detenție. Curtea constată că în încheierea din 12 martie 2009 Curtea de Appel Cahul nu a depus nici un efort pentru a analiza temeiurile legale și justifica detenția reclamantei (a se vedea,

a contrario, Mooren c. Germaniei

[MC], nr. 11364/03, §§ 82

‑

89, 9 iulie 2009). De fapt, prelungirea detenției reclamantei a fost menționată doar în dispozitivul hotărîrii, fără a fi invocate careva temeiuri. Mai mult ca atît, instanța de judecată a omis să specifice perioada de detenție a reclamantei.

24.

Avînd în vedere că în prezenta cauză nu există vreo justificare a detenției reclamantei în încheierea Curții de Apel Cahul din 12 martie 2009, este imposibil de verificat care temei specific enumerat în mod exhaustiv în articolul 5 § 1 din Convenție se aplică în această cauză, și dacă oare se aplică vreunul.

25.

Argumentele de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să conchidă că detenția reclamantei după 12 martie 2009 nu a fost compatibilă cu scopul articolului 5 § 1 din Convenție (a se vedea

Levința (nr.2)

, menționată

supra

, § 35).

II.

ALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENȚIEI

26.

De asemenea, reclamanta s-a plîns în temeiul articolelor 6, 7 și 13 din Convenție despre pretinsa condamnare ilegală în 2008 în lipsa unor probe că ea ar fi comis o infracțiune. În egală măsură, ea s-a plîns în temeiul articolului 6 § 3 din Convenție că nu a fost reprezentată de către un avocat la ședința de judecată din 20 februarie 2009. În cele din urmă reclamanta s-a plîns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 4 la Convenție că ea a fost încarcerată pentru imposibilitatea de a-și achita datoriile.

Ținînd cont de materialele cauzei aflate în posesia sa, Curtea constată că aceste plîngeri nu relevă nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind nefondată, în conformitate cu articolul 35 § § 3 (a) și 4 din Convenție.

III.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

27.

Articolul 41 din Convenție prevede:

“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A.

Prejudiciu

28.

Reclamanta a pretins suma de 100000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu pentru deținerea și condamnarea ei ilegală.

29.

Guvernul a susținut că suma pretinsă este neîntemeiată și excesivă în lumina jurisprudenței Curții referitoare la articolul 5 din Convenție.

30.

Curtea acordă reclamantei suma de 5000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B.

Costuri și cheltuieli

31.

Reclamanta, căreia i-a fost acordată asistență juridică, nu a prezentat vreo pretenție la acest capitol.

C.

Penalitate

32.

Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependență de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

plîngerea invocată în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție admisibilă, iar restul cererii inadmisibilă;

2.

Hotărăște

că a fost încălcat articolul 5 § 1 din Convenție;

3.

Hotărăște

(a) că Statul pîrît trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, suma de 5000 EUR (cinci mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, care va fi convertită în lei moldovenești conform ratei de schimb aplicabile la data plății, plus orice taxă care poate fi percepută;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus și pînă la efectuarea plății, urmează să fie plătită o penalitate la suma de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade, plus trei procente;

4.

Respinge

restul pretențiilor reclamantei cu privire la satisfacția echitabilă.

Redactată în limba engleză și notificată în scris la 17 septembrie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte