SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 6634/07 Davut ÖZLEN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 17 septembrie 2013 într-o cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători și Stanley Naismith, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 26 ianuarie 2007, După ce a deliberat, face următoarea decizie FĂCUT de către reclamant, dl Davut Özlen, este un resortisant turc născut în 1968 și rezident la Ankara. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Özlü, avocat la Ankara. Guvernul turc ( Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este tatăl unui copil născut în 1998. La 31 august 2004, soția sa a introdus o procedură de divorț. octombrie 2005, tribunalul familiei d. Ankara a pronunțat divorțul și a atribuit mamei autoritatea părintească asupra copilului, cu dreptul reclamantului de a găzdui copilul și d. cu privire la relațiile personale cu acesta, care trebuie exercitate conform următorului calendar: la fiecare 2 și 4 săptămâni ale lunii, de vineri, 17 ore până duminică, 17 ore; din ziua dinaintea sărbătorii Ramadanului, 10 ore, în ziua a doua, ora 17:00; prima săptămână a vacanței școlare semestriale; și în timpul unei părți a vacanței din iulie. În plus, el a impus reclamantului plata unei pensii lunare în beneficiul copilului cu o sumă de 150 de lire sterline turci. În conformitate cu motivele deciziei sale, instanța de familie a arătat că ambii părinți manifestau interes față de copilul lor și aveau relații sănătoase cu acesta. El a decis să încredințeze autoritatea părintească mamei ținând cont de profesia sa de profesoară, vârsta copilului și nevoia pentru el, la vârsta sa, de atenția și afecțiunea maternă. La 17 mai 2006, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. La 21 septembrie 2006, aceasta a respins acțiunea prin rectificarea reclamantului. GRIFS Reclamantul se plângea de insuficiența timpului pe care îl putea petrece cu fiul său de la divorț. În plus, reclamantul nu a putut participa la nicio decizie privind alegerea fiului său, în special în ceea ce privește educația și activitățile sale sociale și culturale, ci a susținut că nu se bucură de aceleași drepturi și responsabilități ca și mama, considerând că această situație era contrară art. 5 din Protocolul 7 la Convenție. Curtea arată că nu este necesar să se examineze în continuare cererea formulată de reclamantă din următoarele motive. Curtea amintește mai întâi că, la 6 noiembrie 2009, a decis să comunice guvernului obiecțiunile părții reclamante, cum ar fi cele de mai sus. Mai 2010, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la justificarea cererii. Acestea au fost adresate reclamantului la 18 mai 2010, care a fost invitată să transmită observațiile sale ca răspuns până la 29 iunie 2010. În martie 2013, grefa a adresat avocatului reclamantului o scrisoare pentru a solicita informații suplimentare indispensabile pentru prelucrarea cererii, în ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia nu ar putea participa la deciziile privind alegerile referitoare la fiul său. Această scrisoare este neîntemeiată printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 29 martie 2013. În aprilie 2013, Curtea a atras atenția avocatului reclamantului asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor suplimentare a fost mai scurt și că nu a fost solicitată nicio prelungire a termenului respectiv. (a) din Convenție, ea putea să șteargă o cerere de rol atunci când, ca și în speță, circumstanțele dau de înțeles că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea. Ea constată că, în această zi, această scrisoare a rămas, de asemenea, fără răspuns. În lumina celor menționate anterior, Curtea concluzionează că partea reclamantă nu intenționează să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (a) Convenției. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 § in fine, Curtea consideră că Guido Raimondi Modululer Președinte
Requête n
o
6634/07
Davut ÖZLEN
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 17 septembre 2013 en une chambre composée de
:
Guido Raimondi,
président,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges
et de Stanley Naismith,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 26 janvier 2007,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
FAITS
Le requérant, M.
Davut
Özlen, est un ressortissant turc né en 1968 et résidant à Ankara. Il a été représenté devant la Cour par M
e
H.
Özlü, avocat à Ankara.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant est le père d’un enfant né en 1998.
Le 31
août 2004, son épouse introduisit une procédure en divorce.
Le 25
octobre 2005, le tribunal de la famille d’Ankara prononça le divorce et attribua à la mère l’autorité parentale sur l’enfant, avec pour le requérant un droit d’héberger l’enfant et d’entretenir des relations personnelles avec lui, à exercer selon le calendrier suivant
: toutes les 2
e
et 4
e
semaines du mois, du vendredi 17
heures au dimanche 17
heures
; du jour précédant la fête du ramadan, 10
heures, au 2
e
jour, 17
heures
; la première semaine des vacances scolaires semestrielles
; et pendant une partie des vacances de juillet. Il imputa en outre au requérant le paiement d’une pension mensuelle au profit de l’enfant d’un montant de 150
livres
turques. Dans l’exposé des motifs de sa décision, le tribunal de la famille releva que les deux parents manifestaient un intérêt pour leur enfant et entretenaient des relations saines avec celui-ci. Il décida de confier l’autorité parentale à la mère en prenant en compte sa profession d’enseignante, l’âge de l’enfant et le besoin pour lui, à son âge, de l’attention et l’affection maternelles.
Le requérant se pourvut en cassation.
Le 17
mai 2006, la Cour de cassation confirma ce jugement.
Le 21
septembre 2006, elle rejeta le recours en rectification du requérant.
Le requérant se plaignait de l’insuffisance du temps qu’il pouvait passer avec son fils depuis son divorce. Il n’invoquait aucun article de la Convention à l’appui de ce grief.
En outre, le requérant alléguait ne pouvoir participer à aucune décision relative aux choix concernant son fils, notamment quant à son éducation et à ses activités sociales et culturelles. Il soutenait à cet égard ne pas jouir des mêmes droits et des mêmes responsabilités que la mère. Il estimait que cette situation était contraire à l’article
5 du Protocole
n
o
7 à la Convention.
La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant la requête introduite par la partie requérante pour les motifs suivants.
La Cour rappelle d’abord que le 6
novembre 2009, elle a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs de la partie requérante tels qu’exposés ci-dessus.
Le 3
mai 2010, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 18
mai 2010, laquelle a été invitée
à faire parvenir les siennes
en réponse au plus tard le 29
juin 2010. A cette date, la partie requérante a transmis ses observations.
Le 7
mars 2013, le greffe a adressé à l’avocat du requérant une lettre pour lui demander des informations complémentaires indispensables au traitement de la requête, concernant l’allégation du requérant selon laquelle il ne pourrait pas participer aux décisions relatives aux choix concernant son fils. Cette lettre est demeurée sans réponse.
Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 29
avril 2013, la Cour a attiré l’attention de l’avocat du requérant sur le fait que le délai qui lui
était imparti pour la présentation de ses observations complémentaires était échu et qu’aucune prorogation de ce délai n’avait été sollicitée. Elle a indiqué qu’aux termes de l’article
37 §
1
a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle constate qu’à ce jour, cette lettre est également restée sans réponse.
A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que la partie requérante n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article
37 §
1
a) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l’article
37 §
1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.
Il y a donc lieu de rayer l’affaire
du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Stanley Naismith
Guido Raimondi
Greffier
Président