ARABADJI v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

A TREIA SECȚIE

DECIZIE

Cererea nr. 25620/06

Constantin ARABADJI

contra Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, statuînd la 17 septembrie 2013 într-o Cameră compusă din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

judecători,

și Marialena Tsirli,

Grefier adjunct al Secției

,

Ținînd cont de cererea menționată, depusă la 22 mai 2006,

Ținînd cont de observațiile prezentate de Guvernul respondent și de cele prezentate în replică din partea reclamantului,

Deliberînd, decide următoarele:

ÎN FAPT

1.

Reclamantul, dl Constantin Arabadji, este cetățean al Republicii Moldova, care s-a născut în 1973 și locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de dna I. Chirica, avocat care își desfășoară activitatea în Chișinău, și ulterior, de dl V. Pârlog, din cadrul asociației «

Alianța pentru justiție și drepturile omului

».

2.

Guvernul Republicii Moldova («

Guvernul

») a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu, din cadrul Ministerul Justiției.

A.

Circumstanțele cauzei

3.

Circumstanțele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

4.

La 7 iulie 2005 Procuratura a pornit urmărirea penală în privința reclamantului, care la acel moment activa în calitate de procuror. Acesta era bănuit de comiterea infracțiunilor de abuz de putere în favoarea unei organizații criminale și de neglijență în exercitarea atribuțiilor sale.

1.

Reținerea reclamantului

5.

La 1 noiembrie 2005 procurorul responsabil de cauza reclamantului a dispus reținerea reclamantului pentru 3 zile.

6.

Reclamantul a fost plasat în izolatorul de detenție provizorie al Comisariatului General de poliție din Chișinău. Reclamantul a afirmat că a fost deținut într-o celulă cu 2 recidiviști.

7.

La 4 noiembrie 2005 Judecătoria s. Rîșcani a respins demersul procurorului de menținere în arest la domiciliu a reclamantului pentru o perioadă de 10 zile.

Instanța de judecată a motivat decizia sa în felul următor

:

«

Cu toate că urmărirea penală împotriva bănuitului a fost dispusă la 7 iulie 2005, procurorul n-a prezentat instanței probe pertinente care să poată prezuma că bănuitul, fiind în libertate, ar putea influența în mod negativ probele și să se sustragă de la răspundere penală; apărarea a prezentat probe că ultimul are o familie, întreține doi copii minori, în cadrul urmăririi penale n-a încercat să se sustragă de la organul de urmărire penală și n-a influențat desfășurarea anchetei, are un domiciliu stabil și necesită tratament medical.

»

8.

La 10 noiembrie 2005 reclamantul a depus o plîngere la Judecătoria Rîșcani, solicitînd recunoașterea nulității procesului-verbal de reținere. Reclamantul a invocat caracterul ilegal al documentului în cauză.

9.

Printr-o hotărîre judecătorească definitivă din 23 noiembrie 2005, instanța de judecată a respins plîngerea ca nefondată și inadmisibilă. Instanța de judecată a menționat:

«

Conform procesului-verbal din 1 noiembrie 2005, învinuitul (...) a fost reținut de către procuror conform prevederilor (...) din Codul de procedură penală (CPP) în prezența avocatului invitat din oficiu

; concomitent i-au fost explicate drepturile și obligațiile sale (...), inclusiv și dreptul său de a tăcea, de a nu mărturisi împotriva sa, de a da explicații care se includ în procesul-verbal, de a beneficia de prezența unui apărător și de a face declarații în prezența acestuia... Astfel, admiterea de încălcări procesual penale nu au fost depistate și în consecință, nu au fost comise careva încălcări ale drepturilor și libertăților constituționale.

[Concomitent instanța de judecată] consideră că în acest caz, procesul-verbal de reținere [a reclamantului] nu este pasibil de a fi contestat, deoarece nu este decît un act procedural legat de desfășurarea normală a urmăririi penale și nu afectează prin sine careva drepturi sau libertăți constituționale. (...)

»

10.

La 26 noiembrie 2008 Judecătoria Centru l-a achitat pe reclamant de toate capetele de acuzare înaintate împotriva sa. La 6 aprilie 2009 hotărîrea instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău și la 21 iulie 2009 a fost menținută de Curtea Supremă de Justiție.

B.

Drept intern pertinent

11

.

Pasajele pertinente în cauză, ale Legii nr. 1545 din 4 iunie 1998 cu privire la «modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești» («Legea nr. 1545») prevăd următoarele:

Articolul

3

«

(1) În conformitate cu prevederile prezentei legi, este reparabil prejudiciul material și moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma [una din situațiile următoare]:

a) reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive (...) tragerii ilegale la răspundere penală;

b) condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată în folosul comunității; (...)

(2) Prejudiciul cauzat se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcție de răspundere din organele de urmărire penală, din procuratură și din instanțele judecătorești.

»

Articolul

6

«

Dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea și modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul:

a) devenirii definitive și irevocabile a sentinței de achitare; (...)

».

PLÎNGERI

12.

Invocînd articolul 3 din Convenție, reclamantul a invocat că plasarea sa, pe parcursul reținerii, într-o celulă cu doi recidiviști a constituit un tratament contrar prevederilor articolului invocat.

13.

În temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, reclamantul invocă faptul că a fost reținut de autorități în lipsa unor motive pertinente și suficiente.

14.

Invocînd articolul 6 din Convenție, reclamantul se plînge de caracterul arbitrar al încheierii Judecătoriei Rîșcani din 23 noiembrie 2005 prin care plîngerea sa cu privire la nulitatea procesului-verbal de reținere a fost respinsă.

15.

În cele din urmă, reclamantul s-a plîns de lipsa unui recurs intern eficient, în sensul articolului 13 din Convenție, susceptibil de a-i permite să-și apere drepturile garantate de Convenție și Protocoalele sale.

ÎN DREPT

A.

Cu privire la plîngerea formulată în temeiul articolului 3 din Convenție

16.

Curtea reiterează că relele tratamente urmează să atingă nivelul minim de severitate pentru a cădea sub incidența articolului 3. Aprecierea acestui nivel minim este relativă în esența sa; aceasta depinde de toate circumstanțele cauzei, precum, durata tratamentului, efectele fizice și/sau psihice, precum și în anumite cazuri, sexul, vîrsta și starea sănătății victimei (

Assenov și alți c. Bulgariei

, 28 octombrie 1998, § 94,

Culegere de hotărîri și decizii

1998

‑

VIII). Din această perspectivă, nu este suficient ca tratamentul în cauză să poarte aspecte dezagreabile (

Guzzardi c. Italiei

, 6 noiembrie 1980, § 107, seria A nr. 39).

17.

În speță, Curtea estimează că nu s-a stabilit, în pofida calității sale de procuror, că la momentul desfășurării evenimentelor detenția reclamantului pe parcursul celor 3 zile într-o celulă cu doi recidiviști ar fi condus la o astfel de suferință psihică sau anxietate întrucît să se vorbească despre un tratament inuman sau degradant în sensul articolului 3 din Convenție. Curtea consideră astfel, că tratamentul la care reclamantul a fost supus nu a atins nivelul minim de severitate necesar pentru a cădea sub incidența acestei prevederi.

18.

Rezultă că această plîngere este nefondată. Urmează, astfel, să fie respinsă ca inadmisibilă în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

B.

Cu privire la plîngerea formulată în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție

19.

Guvernul a invocat neepuizarea remediilor interne de recurs. Guvernul a menționat că reclamantul nu a inițiat o acțiune civilă contra Statului în vederea obținerii compensației în temeiul Legii nr. 1545 (§ 11

supra

). Guvernul a menționat că în cauzele

Topa c. Moldovei

((dec.), nr. 24451/08, 14 septembrie 2010) și

Mătăsaru și Savițchi c. Moldovei

, (nr. 38281/08, §§ 71-75, 2

noiembrie 2010), Curtea a declarat inadmisibile plîngerile reclamanților formulate în temeiul articolului 5 din Convenție din motivul neutilizării recursului oferit de legea menționată. Guvernul a invitat Curtea să adopte în prezenta cauză o poziție similară și să declare această plîngere inadmisibilă.

20.

Reclamantul susține că prevederile Legii nr. 1545 nu se aplică în prezenta cauză. El relevă că această lege permite repararea, printre altele, a prejudiciului cauzat urmare a reținerii ilegale, în timp ce, în prezenta cauză, nu există o decizie definitivă prin care s-ar fi constatat ilegalitatea reținerii sale. Reclamantul a subliniat că plîngerea cu privire la anularea procesului-verbal cu privire la reținere a fost respins ca nefondat de Judecătoria Rîșcani din 23 noiembrie 2005.

21.

Guvernul în replică a menționat că reclamantul a fost achitat definitiv prin decizia Curții Supreme de Justiție din 21 iulie 2009, ceea ce potrivit Legii nr. 1545, i-a oferit posibilitatea la compensare în baza acesteia. Guvernul a susținut că în cauza

Topa

, pre-citată, în care reclamantul, de asemenea a fost achitat, Curtea a estimat că ultimul trebuia să solicite compensarea prejudiciului în temeiul legii menționate.

22

.

Curtea reiterează că în cauza

Topa

, pre-citată, cu privire la o plîngere formulată în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție, ea a estimat că Legea nr. 1545 a pus în dispoziția reclamantului un recurs efectiv pe care el l-a omis să-l utilizeze după achitarea sa și în consecință, Curtea a declarat cererea inadmisibilă. Curtea menționează că a confirmat eficiența remediului acordat prin Legea nr. 1545 în cauza

Mătăsaru și Savițchi

(pre-citată, § 75); în această cauză, ea a respins plîngerile reclamanților înaintate în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție din motivul că aceștia n-au inițiat o acțiune civilă în temeiul prevederilor legii menționate. Prin urmare, Curtea de asemenea a respins ca inadmisibile, deoarece reclamanții au omis să utilizeze recursul oferit prin Legea nr. 1545, plîngerile formulate în temeiul articolelor 5 § 3 și 8 din Convenție (

Bisir și Tulus c. Moldovei

, nr. 42973/05, § 37, 17 mai 2011) și articolului 5 § 1 (

Djaparidze c. Moldovei

(dec.), nr. 32530/07, § 34, 31 ianuarie 2012, și

Șarupici c. Republicii Moldova și Ucrainei și Ganea și Gherșcovici c. Republicii Moldova

(dec.), nr.

37187/03 și 18577/08, §

60, 11

iunie 2013).

23.

Curtea reiterează, de asemenea, că și-a rezervat dreptul de a examina minuțios evoluția jurisprudenței instanțelor judecătorești naționale în partea ce ține de Legea nr. 1545 (

Mătăsaru și Savițchi

, pre-citată, §

74).

24

.

În prezenta cauză, Curtea menționează că părțile nu sunt de acord cu aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 1545 prezentei spețe. Curtea observă că, în temeiul prezentei legi (§ 11

supra

), reclamantul putea solicita o compensație pentru reținerea sa ilegală. Cu titlu suplimentar, Curtea relevă că articolul 6 din legea menționată, enunță, în termeni clari, că dreptul la compensație apare, printre altele, atunci cînd achitarea devine ca în cazul de față, autoritatea lucrului judecat. În aceste circumstanțe și ținînd cont de prevederile legii respective, Curtea estimează că nu poate specula asupra chestiunii, dacă ar fi fost sau nu examinată eficient din partea instanțelor judecătorești naționale o eventuală cerere de compensare formulată de reclamant în temeiul prevederilor legii respective cu privire la ilegalitatea reținerii sale (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Șarupici

, pre-citată, § 60).

25

.

În speță, Curtea nu observă niciun motiv să se îndepărteze de la jurisprudența menționată în § 22. Ținînd cont de faptul că în speță, reclamantul nu a inițiat o acțiune civilă în vederea obținerii unei compensații în temeiul prevederilor Legii nr. 1545, Curtea admite obiecția preliminară a Guvernului și respinge plîngerea formulată în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție pentru neepuizarea remediilor interne de recurs în sensul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

C.

Cu privire la plîngerea formulată în temeiul articolului 6 din Convenție

26.

Fiind competentă de calificarea juridică a faptelor (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Patoux c. Franței

, n

o

35079/06, § 60, 14 aprilie 2011, și

Tinner c.

Elveția

, nr. 59301/08 și 8439/09, § 68, 26 aprilie 2011), Curtea consideră că acest capăt de cerere se referă la prevederile articolului 5 § 4 din Convenție.

27.

În speță, Curtea menționează că, în circumstanțele particulare ale prezentei cauze, această plîngere este strîns legată de cea formulată în sensul articolului 5 § 1 din Convenție. Avînd în vedere constatările în temeiul acestei prevederi (§

24 și 25

supra

), Curtea consideră că reclamantul ar fi trebuit să exercite în prealabil recursul oferit de Legea nr. 1545 în vederea obținerii unei compensații pentru pretinsa violare a drepturilor sale garantate de articolul 5 § 4 din Convenție. Prin urmare, această plîngere este de asemenea inadmisibilă din cauza neepuizarea remediilor interne de recurs și urmează să fie respinsă în temeiul articolului

35 §§

1 și 4 din Convenție.

D.

Cu privire la plîngerea formulată în temeiul articolului 13 din Convenție

28.

Curtea reiterează că această prevedere se aplică numai cînd o persoană poate pretinde, într-un mod argumentat, că este victimă a violării unui drept protejat de Convenție (

Boyle și Rice c. Regatului Unit

, 27 aprilie 1988, § 52, seria

A nr. 131

;

Voyager Limited c. Turciei

(dec.), nr. 35045/97, 4

septembrie 2001

;

Ivison c. Regatului Unit

(dec.), nr.

.

39030/97, 16

aprilie 2002, și

Petersen c. Germaniei

(dec.), nr.

38282/97 și 68891/01, 12

ianuarie 2006).

29.

În speță, Curtea a constatat inadmisibilitatea plîngerilor formulate în temeiul articolului 3 și 5 din Convenție. Avînd în vedere cele constatate, Curtea estimează că reclamantul nu a invocat nicio «

plîngere argumentabilă

» în sensul articolului 13, care astfel nu este aplicabil. Rezultă că acest capăt de cerere este inadmisibilă în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenție și urmează să fie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Grefier adjunct

Președinte