CtEDO 24.09.2013 Auto

VLAD BELLAMY v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
24.09.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
VLAD BELLAMY v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 2228/04 Adrian VLAD BELLAMY împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 24 septembrie 2013 ca Camera compusă din: Josep Casadevill, Președintele Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători și Santiago Quesada, secretarul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 21 noiembrie 2003, având în vedere decizia din 13 septembrie 2011, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Adrian Vlad Bellamy, este un național american și român, care s-a născut în 1943 și trăiește în Brașov. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna I. Cambrea, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La o dată neespecificată în 2000 agenția Vrancea pentru finanțare publică a încheiat proceduri penale împotriva reclamantului pentru desfășurarea activităților bancare fără autorizarea Băncii Naționale a României și pentru fraudă, având în vedere faptul că a furnizat împrumuturi financiare unor terțe părți care au fost garantate de proprietăți imobile terțe și le-a taxat dobânda asupra împrumuturilor. Prin hotărârea din 26 iunie 2002, Curtea de district Focșani a respins cauza împotriva reclamantului, bazand decizia sa pe documente și declarații de martor. Curtea a susținut că acordurile certificate de împrumut semnate între reclamant și mai multe părți terțe nu conțin clauze privind dobânzile care sunt imputate și că declarațiile martorilor citite în instanță nu ar putea respinge conținutul unui acord certificat de un notar public în absența oricăror alte dovezi justificative. În cadrul unei audieri de la Tribunalul județului Vrancea la 16 septembrie 2002, reclamantul a formulat o obiecție preliminară împotriva recursului procurorului Focșani și a susținut că recursul a fost interzis. El a susținut că, deși procurorul a participat la proceduri înaintea instanței de primă instanță la data hotărârii, recursul a fost depus mai mult de zece zile de la data în care hotărârea a fost pronunțată, în încălcarea normelor de procedură penală aplicabile. Oficiul Procurorului Focșani a contestat obiecția preliminară a reclamantului și a susținut că biroul și-a interzis recursul în termenul legal. Prin o hotărâre pronunțată la aceeași dată, Curtea județului Vrancea a hotărât că obiecția preliminară a reclamantului va fi examinată în același timp cu fondurile cauzei și a invitat părțile să prezinte depuneri orale în ceea ce privește fondurile cauzei. Curtea a respins ulterior recursul procurorului Focșani și a susținut hotărârea instanței de primă instanță. Curtea nu a examinat în mod expres obiecția preliminară formulată de reclamant. Oficiul Procurorului Focșani a interzis în fața hotărârii. La 23 septembrie 2002, reclamantul a apelat în fața punctelor de drept împotriva hotărârii din 16 septembrie 2002. În aceeași dată, el a declarat că motivele apelului său asupra punctelor de drept vor fi prezentate în finală. instanța de judecată în cadrul termenului legal autorizat. Reclamantul a depus Curtea o copie a depunerii scrise prezentate la instanța de instanție finală în sprijinul recursului său în privința punctelor de drept. Documentul este adresat Curții de Apel Galați și poartă semnătura reclamantului, dar este neutilizată și nu are nici un număr de înregistrare. În argumentele sale, reclamantul a susținut, printre altele , faptul că Curtea județului nu a examinat obiecția preliminară față de recursul procurorului din Focșani . Copia dosarului penal privind procedurile penale deschise împotriva reclamantului prezentat la Curte de către guvern nu include acest document, nici nu este făcută nicio trimitere la acesta. 10. Între 11 decembrie 2002 și 14 aprilie 2003, Curtea de Apel Galați a suspendat procedura de șapte ori, pentru că nu a convocat reclamantul, pentru a-l permite să păstreze serviciile unui reprezentant juridic și în așteptarea rezultatului procedurii de transfer inițiate de reclamant. 11. Părțile au prezentat observații orale la Curtea de Apel Galați la o ședință din 13 mai 2003. Reclamantul nu a fost prezent la audiere, deși a fost convocat legal. El a fost reprezentat de un avocat al alegerii sale. În prezentarea orală la instanța de instanție finală, reprezentantul juridic al reclamantului nu a făcut nici o trimitere expresă la nerespectarea instanței de judecată de examinare a obiecției preliminare formulate de reclamant în ceea ce privește faptul că apelul Oficiului Procurorului este interzis la timp. Nu au fost auziți de instanță. 12. Prin o hotărâre finală din 23 mai 2003, Curtea de Apel Galați a permis recursul Oficiului Procurorului Focșani privind punctele de drept, a anulat hotărârile instanțelor de judecată și a condamnat reclamantul la un an de închisoare pentru desfășurarea activităților bancare fără autorizarea Băncii Naționale a României. Cu toate acestea, instanța l-a concediat condițional, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 543/2002 privind permisiunea pentru anumite condamnari. Curtea a susținut că, în conformitate cu declarațiile martorilor disponibile în dosar, a fost clar că reclamantul a desfășurat activități bancare fără autorizarea impusă de lege. Deși acordurile certificate semnate între reclamant și terți au declarat în mod expres că nu ar fi fost percepute dobânzi pe sumele împrumutate, acordurile au fost contrazise prin declarații de martor. Intenția sa de a obține un venit din împrumuturi a fost, de asemenea, demonstrată de modul său operandi , în special publicități publice publicate în ziare care declară că a fost dispus să acorde împrumuturi garantate pe proprietăți imobile și că împrumuturile au fost luate de persoane din diferite părți ale țării și pe care reclamantul nu le-a mai întâlnit. 13. În aceeași ședință, instanța a respins recursul reclamantului în privința punctelor de drept nefondate și a susținut părțile rămase ale hotărârii dictate de instanța de a doua instanță. Nu a examinat plângerea reclamantului cu privire la obiecția preliminară pe care a susținut-o împotriva recursului procurorului de la Focșani. Dispozițiile relevante privind recursul privind punctele de drept ale Codului de Procedură Penală din România, în vigoare la momentul material, sunt descrise în Constantinescu c. România (nr. 28871/95, § 37, ECHR 2000-VIII); Dănilă c. România (nr. 3897/00, § 26, 8 martie 2007); și Popa și Tănăsescu c. România (nr. 19946/04, § 33, 10 aprilie 2012). COMPLAINT 15. Având în vedere art. 6 din Convenție, reclamantul s-a plâns de nedreptatea procedurii penale deschise împotriva acestuia deoarece autoritățile interne nu au examinat obiecția preliminară formulată de el împotriva recursului procurorului de la Focșani și de faptul că a fost condamnat de instanța de ultima instanță fără o evaluare directă a probelor și a declarațiilor martorilor care au condus instanțele inferioare să-l abțină. HOTĂRÂREA 16. Guvernul a formulat o opoziție preliminară de neepuizare a căilor de recurs interne, în măsura în care reclamantul nu a formulat o plângere la Curtea de Apel Galați că instanța de a doua instanță nu a examinat obiecția preliminară formulată de el în ceea ce privește apelul procurorului Focșani. Acestea au susținut că documentul care conține motivele recursului reclamantului cu privire la punctele de drept prezentate Curții, care sugerează că și-a formulat plângerea în fața instanțelor interne, nu are un număr de înregistrare și nu poate fi găsită printre documentele conținute în dosarul intern. Dosarul intern conține o scrisoare din data de 23 septembrie 2002, care nu conține niciun motiv pentru recursul său asupra punctelor de drept, numai declarația că va prezenta aceste motive la o dată ulterioară. Cu toate acestea, nu există dovezi în dosarul intern care să sugereze că reclamantul a prezentat aceste motive instanței de instanție finală sau că el sau reprezentantul său ales a solicitat instanței să examineze plângerea sa. 17. În plus, Guvernul a solicitat Curtea să reevalueze toate materialele în posesia sa pentru a stabili dacă modul în care reclamantul a formulat plângerea nu este în conformitate cu niciunul dintre criteriile de admisibilitate. 18. Reclamantul nu a prezentat nicio observație cu privire la acest punct în termenul necesar. 19. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 47 § 6 din Regulamentul Curții, reclamanții, care acționează în persoană sau prin intermediul reprezentanților legali ai acestora, sunt obligați să țină Curtea informată cu privire la toate circumstanțele importante referitoare la cererile lor. Aceasta reamintește că o cerere poate fi respinsă ca abuzivă în temeiul articolului 35 § 3 din Convenție în cazul în care, printre altele, se bazează pe fapte false (a se vedea Vasilevskiy c. Letonia (dec.), nr. 73485/01, 10 ianuarie 2012, Keretchashvili Georgia (dec.), nr. 5667/02, 2 mai 2006 și Rehak Ceh Republic (dec.), nr. 67208/01, 18 mai 2004). Informațiile incomplete și, prin urmare, înșelătoare pot constitui, de asemenea, un abuz al dreptului la cerere, în special în cazul în care informațiile se referă la miezul cazului și nu sunt furnizate explicații suficiente pentru faptul că nu se divulgă această informație (a se vedea Khvichia c. Georgia (dec.), nr. 26446/06, 23 iunie 2009; Bekauri c. Georgia (obiecție preliminară), nr. 14102/02, § 24, 10 aprilie 2012 și Alboreo c. Franța (dec.), nr. 56022/10, 15 mai 2012). 20. În ceea ce privește circumstanțele cauzei instantanee, Curtea observă că, la 23 septembrie 2002, reclamantul a apelat asupra punctelor de drept împotriva hotărârii Curții de județ Vrancea și a notificat autorităților că va prezenta motivele apelului său la o dată ulterioară. La o dată neespecificată, el a prezentat Curtea o copie a unui document care conține observații scrise în sprijinul recursului său asupra punctelor de drept, semnat de el și adresat Curții de Apel Galați. Acest document a susținut chestiunea depunerii presupuse întârziere a recursului Oficiului Procurorului. În același timp, Curtea observă că documentul nu are un număr de înregistrare, este neînregistrat și nu poate fi găsită printre copiile documentelor disponibile în dosarul intern pe care guvernul l-a depus Curtea. În plus, reprezentantul juridic ales al reclamantului nu a abordat în mod expres problema depunerii presupuse întârziere a recursului procurorului în prezentarea orală la instanța de instanție finală. 21. Tribunalul constată că reclamantul nu a prezentat observații cu privire la admisibilitatea și meritul cauzei în cadrul termenului impartit, în ciuda instrucțiunilor clare primite de el. 22. Curtea observă, de asemenea, că reclamantul nu a furnizat nici o explicație plauzibilă pentru aceste informații înșelătoare, care, în avizul său, se referă la esențialul obiectului prezentului cerere. 23. având în vedere importanța informațiilor în cauză pentru determinarea corectă a prezentului caz, Curtea constată că reclamantul” Conductul a fost contrar scopului unei cereri individuale, astfel cum este prevăzut la art. 34 din Convenție. Cererea trebuie, în consecință, respinsă ca abuzivă, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă