ION v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
ION v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
Decizia nr. 40671/12 Constantin ION împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 1 octombrie 2013 în calitate de comitet compus din: Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 19 iunie 2012, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 11 martie 2013 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Constantin Ion, este un național român, născut în 1950 și locuiește în Constanța. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Cererea se referă în principal la durata procedurilor penale în care reclamantul a fost implicat, cu o perioadă de timp de 12 ani cu trei mandate ale cauzei către instanțele inferioare. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale dinaintea instanțelor interne, care a durat 12 ani cu trei mandate ale cauzei la instanțele inferioare. El s-a plâns, de asemenea, cu privire la nedreptatea procedurii penale aduse împotriva lui. În plus, în conformitate cu art. 5 § 1 din Convenție, el s-a plâns cu privire la lungimea și legalitatea detenției anterioare în anul 2000. Plecarea DREPTului în temeiul art. 6 § 1 privind durata procedurii penale. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii penale în temeiul art. 6 § 1 din Convenție. Această dispoziție prevede după cum urmează: „În determinarea ... orice acuzație penală împotriva lui toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Declarația unilaterală a Guvernului După eșecul unei încercări de a ajunge la o soluționare prietenoasă, prin scrisoarea trimisă la 11 martie 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor planteate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Prin prezenta declarație, autoritățile române au recunoscut că durata procedurii în cazul reclamantului nu a respectat cerința de „temps rezonabil” prevăzută la art. 6 din Convenție. De asemenea, au indicat că sunt gata să plătească reclamantului suma tabulată mai jos. Partea relevantă din declarație se menționează după cum urmează: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, că există o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește întârzierea excesivă a procedurii interne. Guvernul este dispus să plătească dlui Constantin Ion doar ca satisfacție suma de 3,240 EUR, suma considerată rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă trebuie să acopere toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozită care poate fi aplicabilă. Această sumă va fi plătită în lei românesc contului personal indicat de reclamant în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Poziția reclamantului Prin scrisoarea din 15 aprilie 2013, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului era inacceptabil scăzută și, prin urmare, a refuzat suma propusă de Guvern. Evaluarea Curtei Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Wende și Kukówka v. Polonia , nr. 56026/00 , 10 mai 2007; Abramiuc v. România , nr. 37411/02 , § 103-109, 24 februarie 2009 și Matica v. România , nr. 19567/02 , § 24, 2 noiembrie 2006 . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, această parte a cererilor ar trebui eliminată din listă. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Alte plângeri Reclamantul s-a mai plângut în conformitate cu art. 5 § 1 din Convenție cu privire la lungimea și licitatea deținerii sale înainte de judecată în 2000. De asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, s-a plâns cu privire la nedreptatea procedurii penale. Având în vedere toate materialele în posesia sa și, în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa, Curtea constată că nu există nicio încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în aceste dispoziții, prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 1, 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind durata procedurii penale și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu articolul (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Președintele adjunct al grefierului