JANS c. BELGIQUE

RESPONDENT

BEL

HOTĂRÂRE

01.10.2013

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

JANS c. BELGIQUE (CtEDO, 2013)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 68494/10 Rik JANS împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 1 octombrie 2013 într-o Cameră compusă din Mark Villiger, președinte, Angelika Nußberger, Bošjan M. Zupančič, Ann Power-Forde, André Potocki, Paul Lumpres, Helena Jäderblom, judecători și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 noiembrie 2010, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, domnul Rik Jans, este un resortisant belgian născut în 1971 și aflat în prezent în închisoarea Hasselt. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul K. Van der Straeten, avocat la Dendermonde. Circumstanțele din speță La 18 ianuarie 2007, reclamantul a fost arestat, suspectat de crimă asupra persoanei lui D. L. A fost pus în detenție preventivă. La 20 martie 2007, în timpul unui interogatoriu în cursul căruia nu a fost asistat de un avocat, reclamantul a recunoscut că l-a ucis pe D. Printr-o hotărâre din 18 iunie 2009, camera de acuzare a instanței de apel a pus sub acuzare pe reclamanta șefului asasinatului și l-a trimis în fața instanței de judecată din provincia Limburg. La 26 ianuarie 2010, instanța de judecată din provincia Limburg a pronunțat o hotărâre asupra declarației juriului și a motivării (arest verklaring van în motiving La 27 ianuarie 2010, tribunalul din provincia Limburg a stabilit pedeapsa și l-a condamnat pe reclamant la 30 de ani de închisoare penală. În memoriul depus la 3 mai 2010, reclamantul a invocat o lipsă de motivare a hotărârii judecătorești și o încălcare a dreptului său la prezumția de nevinovăție. El nu s-a plâns de absența unei asistențe de către un avocat în cursul interviului din 20 martie 2007. În iunie 2010, Curtea de Casație a declarat recursul inadmisibil. Aceasta a considerat că reclamantul sa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În dreptul belgian, toți judecătorii și, prin urmare, și Curtea de Casație controlează legile, decretele și ordonanțele în ceea ce privește dispozițiile cuprinse în convențiile internaționale privind drepturile omului, în măsura în care acestea au un efect direct. Acest control implică faptul că, atunci când o dispoziție este contrară sau incompatibilă cu o convenție internațională, dispoziția menționată nu se aplică. 11. În această privință, Curtea de Casație a lăsat deja, în repetate rânduri, o legislație neaplicată pe motiv că nu a fost compatibilă cu art. 6 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Cass., 29 mai 1985, Nu., 1985, I, n 592, Cass., 16 martie 1999, Pas., 1999, n 158. Legislație în vigoare în momentul faptelor 12. Înainte de modificarea lor prin Legea din 13 aprilie 2011 (a se vedea punctele 17-20 de mai jos), articolele 16 și 20 din Legea din 20 iulie 1990 privind detenția preventivă prevedeau că art. 16 alineatul (1). În cazul în care este necesară numai pentru siguranța publică și dacă faptul este de natură să antreneze o închisoare corecțională principală de un an sau o pedeapsă mai gravă, instanța judecătorească poate decerna un mandat de arestare. (...) § 2. Cu excepția cazului în care acuzatul este fugar sau latiant, instanța judecătorească trebuie, înainte de a da un mandat de arestare, să interogheze faptele care stau la baza acuzației și care pot duce la eliberarea unui mandat de arestare și la audierea observațiilor sale. În lipsa acestui interogatoriu, acuzatul este eliberat. De asemenea, el trebuie să informeze persoana acuzată cu privire la posibilitatea ca un mandat de arestare să fie acordat împotriva sa și să audă în observațiile sale pe această temă. În lipsa respectării acestor condiții, acuzatul este eliberat. (...) Art. 20 alin. (1) imediat după prima audiere, acuzatul poate comunica liber cu avocatul său. (...) 13. La art. 47a Codul de procedură penală (înainte de modificarea prin legea din 13 august 2011) se citea după cum urmează: (a) pe care o poate solicita ca toate întrebările care îi sunt adresate și răspunsurile pe care le dă să fie primite în termenii utilizați (b) pe care o poate solicita să se procedeze la un astfel de act de informare sau la o astfel de audiere (c) că declarațiile sale pot fi utilizate ca probe în instanță. (...) [GC] (n 36391/02, CEDH 2008), Curtea de Casație a fost de multe ori condusă să examineze . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15. Comisia a considerat că, în cazul în care dreptul belgian nu prevedea că un avocat să fie asistat de un avocat imediat ce acesta era privat de libertate, acest lucru nu ar fi condus automat la o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Potrivit acesteia, această restricție trebuia să fie apreciată în raport cu ansamblul procedurii și cu garanțiile legale furnizate, de altfel, în instanță, pentru a asigura respectarea drepturilor sale de apărare încă din momentul angajării acțiunii publice. Curtea de Casație verifica atunci in concreto în cazul în care autorul a făcut declarații auto-incriminatoare, fără a se adresa unui avocat în timpul interviului și dacă acestea au fost utilizate de judecătorii din fond pentru a declara acuzatul vinovat (a se vedea în special Cass. 5 mai 2010, P.10.0257.F. ; a se vedea, de asemenea, Cass. 23 martie 2010, P.10.0474.N, Cass. 19 mai 2010, P.10.0600.F, Cass. 26 mai 2010, P.10.0503.F, Cass. 22 iunie 2010, P.10.0872.N. 16. Prin hotărârea din 15 decembrie 2010 (P.10.0914.F), Curtea de Casație a încălcat, pentru încălcarea articolului 6 din convenție, o decizie a judecătorului din fond care reține declarații auto-acuzatoare făcute poliției în cursul unei detenții fără ca aceasta să fi avut posibilitatea de a beneficia de asistența unui avocat. Aceasta a subliniat în special următoarele [...] Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 alin. (1) din Convenție (...), implică faptul că persoana arestată sau pusă la dispoziția justiției beneficiază de asistență efectivă din partea unui avocat în cursul audierii poliției efectuate în termen de 24 de ore de la privarea sa de libertate, cu excepția faptului că, în lumina circumstanțelor speciale din speță, există motive imperative de restricționare a acestui drept. În calitatea sa de Öil n Õ permite accesul la Õ avocat Õ după prima audiere de către instanța de judecată Õ , art. 20 Õ 1 din Legea din 20 iulie 1990 privind detenția preventivă trebuie să fie considerat contrar art. 6 din Convenție. Legalitatea unui proces penal este apreciată în raport cu întreaga procedură, verificând dacă drepturile la apărare au fost respectate, examinând dacă persoana acuzată a avut posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor și de a se opune utilizării lor, verificând dacă circumstanțele în care elementele la plată au fost obținute pun la îndoială credibilitatea sau exactitatea acestora și evaluând în mod corespunzător elementul de probă obținut în mod ilegal pe baza acțiunii publice. ... Reforma procedurii penale: Legea Salduz 17. Dreptul intern a fost reformat prin legea din 13 august 2011 de modificare a Codului de procedură penală și a Legii din 20 iulie 1990 privind detenția preventivă pentru a conferi drepturi, inclusiv dreptul de a consulta un avocat și de a fi asistat de acesta, la orice persoană care a fost audiată și la orice persoană privată de libertate (denumită în continuare "ea"). Legea din 13 august 2011 prevede că, înainte de prima audiere a unei persoane cu privire la o persoană care ar putea fi supusă unui interogatoriu [...], persoana care urmează să fie interogată este informată cu privire la faptele cu privire la care va fi audiată și îi este comunicat: nu poate fi obligată să se acuze pe ea însăși că are de ales, după ce și-a declinat identitatea, să facă o declarație, să răspundă la întrebările care îi sunt adresate sau să tacă. are dreptul, înainte de prima audiere, să se consulate în mod confidențial cu un avocat ales sau cu un avocat desemnat, cu condiția ca faptele care îi pot fi imputate să se refere la o infracțiune a cărei sancțiune poate duce la emiterea unui mandat de arestare, cu excepția celor menționate la art. 138, 6a și 6b. 19. art. 4 din Legea din 13 august 2011 introduce un articol 2a în Legea din 20 iulie 1990 privind detenția preventivă, conform căreia: § 1. Oricine este privat de libertatea sa în conformitate cu art. 1 sau în executarea unui mandat de a aduce menționat la art. 3, are dreptul, încă din acest moment și înainte de primul interogatoriu următor de către poliție sau, în caz contrar, de către procurorul regelui sau de către instanța de judecată, să se confeseze în mod confidențial cu un avocat ales de acesta. În cazul în care nu a fost ales un avocat sau dacă acesta este împiedicat, contactul este luat în contact cu permanenta organizată de către: Ordinul barelor francofone și germanofon, și la: Orde van Vlaamse balies sau, în caz contrar, de către bastonul de la mail sau delegatul acestuia. (...) § 2. Persoana vizată are dreptul de a fi asistată de avocatul său în timpul audierilor care au loc în termenul menționat la art. 1 , 1o, 2, 12 sau 15a (...) 20. Legea Salduz a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012. GRIEF 21. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (c) din Convenție, reclamantul a declarat că nu a avut un proces echitabil pe motiv că mărturisirile pe care le-a făcut în timpul unui interogatoriu fără a se adresa unui avocat au fost utilizate de instanțele de fond pentru a-l condamna. În plus, nu a fost informat cu privire la dreptul său de a-și ține gura și la dreptul său de a se adresa unui avocat. Reclamantul se plânge că nu a beneficiat de asistența unui avocat în timpul interviului în cursul căruia a făcut mărturisirea. Părțile relevante ale dispoziției invocate se citesc după cum urmează: (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) (3) Orice acuzat are dreptul în special la: (...) (c) (...) să aibă la dispoziție un susținător ales de el. 23. Curtea a amintit principiile generale referitoare la cerința de epuizare a căilor de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție în cauza Scoppola c. Italia (n ([GC], n 10249/03, § 68-70, 17 septembrie 2009, a se vedea, de asemenea, Sejdovic c. Italia [GC], n 56581/00, § 43-45, CEDH 2006 II. Aceasta se exprimă în acești termeni 68. Curtea reamintește că regula de epuizare a căilor de atac interne urmărește să își mențină posibilitatea statelor contractante de a preveni sau de a corecta presupusele încălcări ale acestora înainte ca aceste afirmații să fie prezentate (a se vedea, printre multe altele, Remli c. Franța, 23 aprilie 1996, § 33, Rec., 1996-II, și Selmuni c. Franța [GC], n 25803/94, § 74, CEDO 1999-V. Această regulă se bazează pe ipoteza, obiect al articolului 13 din Convenția 152, CEDO 2000-XI). Astfel, aceasta constituie un aspect important al principiului conform căruia mecanismul de salvgardare instituit prin Convenție are un caracter subsidiar față de sistemele naționale de garantare a drepturilor omului (Akdivar și alții c. Turcia, 16 septembrie 1996, § 65, Rec., 1996-IV). 69. Regula de epuizare a căilor de atac interne trebuie să se aplice cu o anumită flexibilitate și fără formalism excesiv. În același timp, aceasta impune, în principiu, să se ridice în fața instanțelor naționale corespunzătoare, cel puțin în esență, în formele și termenele prevăzute de dreptul intern, obiecțiunile pe care le reprezintă ulterior la nivel internațional (a se vedea, printre multe altele, Fressoz și Roire c. Franța [GC], n 29185/95, § 37, CEDH 1999-I și Azinas c. Cipru [GC], n 56679/00, § 38, CEDO 2004 III. 70. Cu toate acestea, obligația care decurge din art. 35 se limitează la aceea de a face uz normal de acțiuni care ar putea fi potențial efective, suficiente și accesibile (Sofri și alte acțiuni c. Italia (dec.), 37235/97, CEDO 2003-VIII). În special, Convenția prevede epuizarea doar a recursurilor atât referitoare la încălcările incriminate, disponibile și adecvate. Ele trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel le lipsesc eficiența și accesibilitatea dorită (Dalia c. Franța, 19 februarie 1998, § 38, Repertoriu 1998-I. În plus, conform principiilor de drept internațional general recunoscute, anumite circumstanțe speciale pot scuti reclamantul de obligația de a epuiza căile de atac interne care îi aparțin (Aksoy c. Turcia, 18 decembrie 1996, § 52). 1996-VI).Cu toate acestea, simplul fapt de a nutri îndoieli cu privire la perspectivele de succes ale unei căi de atac date, care, în mod evident, nu este condamnat la eșec, nu constituie un motiv întemeiat pentru a justifica neutilizarea căilor de atac interne ( Brusco c. Italia (dec.), nr. 69789/01, CEDH 2001-IX și nr. 1006as Albo c. Italia (dec.), nr. 56271/00, CEDH 2004-I). În prezenta cauză, Curtea constată că, deși a formulat acțiunea până la cea mai înaltă instanță internă, Curtea de Casație, reclamantul nu și-a ridicat obiecțiunile întemeiate pe lipsa unui avocat în timpul interviului din 20 martie 2007 și pe lipsa de informare cu privire la drepturile sale în fața niciunei instanțe naționale (a se vedea punctul 8). Recurentul susține că, în conformitate cu hotărârea Dayanan c. Turcia 7377/03, § 33, 13 octombrie 2009), privarea sistematică de o persoană reținută pentru a primi asistență de la un avocat pe baza dispozițiilor penale relevante este suficientă pentru a încheia o încălcare a articolului 6 din convenție și că, prin urmare, nu este necesar să se ridice cauza în fața instanțelor interne. 25. Curtea nu împărtășește acest aviz în speță. Într-adevăr, aceasta amintește că toate instanțele belgiene, inclusiv Curtea de Casație, controlează compatibilitatea din mai multe acte legislative cu convențiile internaționale privind drepturile omului și că acest control poate duce la neaplicarea legislației în cauză (a se vedea punctul 10). În această privință, Curtea arată că Curtea de Casație a lăsat deja, în repetate rânduri, o lege neaplicare pe motiv că nu era compatibilă cu art. 6 din convenție [a se vedea alineatul (11) ]. În plus, în cazul în care legislaia în vigoare în momentul faptelor nu prevedea posibilitatea ca un suspect să fie asistat de un avocat înainte de a fi acuzat de instana judecătorească, nici obligaia de a informa suspectul cu privire la dreptul său de a se tăcea și la dreptul său la a-i adresa un avocat (a se vedea alineatele (12) și (13)), Curtea subliniază că, de la pronunarea hotărârii Salduz c. Turcia [GC] (n 36391/02, CEDO 2008), Curtea de Casație a examinat în repetate rânduri motivele întemeiate pe încălcarea articolului 6 alineatul (1) sau alineatul (3) litera (c) din Convenție (a se vedea punctul 15). În aceste circumstanțe și subliniind importanța principiului subsidiarității în mecanismul instituit prin Convenție, Curtea nu are nici un motiv care să îl scutească pe solicitant de o astfel de obligație în fața instanțelor naționale. Curtea consideră că, prin faptul că nu a făcut acest lucru, recurentul nu a epuizat căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție. 28. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Mark Villiger Grefier Președinte