CtEDO 02.10.2013 Auto

FÜRST-PFEIFER v. AUSTRIA

RESPONDENT
AUT
HOTĂRÂRE
02.10.2013
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
FÜRST-PFEIFER v. AUSTRIA (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 52340/10 Gabriele FÜRST-PFEIFER împotriva Austriai depusă la 9 septembrie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Gabriele Fürst-Pfeifer, este un național austriac, născut în 1964 și locuiește în Mödling. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl G. Lansky, avocat practicant la Viena. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este psihiatru și lucrează din anul 2000 ca expert psihologic în procedurile judiciare, în principal în cadrul litigiilor legate de custodie. La 23 decembrie 2008, un articol a apărut în publicația săptămânală „Bezirksblätter Wiener Neustadt „, publicată și editată de Compania Editorului „Imprimă” ltd., care a raportat un aviz de experți psihologici cu privire la reclamantul însuși, datând din 1993. Articolul conținea titlul „Calitatea experților în lumina luminii” (“Gutachterqualität im Visier „) și a explicat că un aviz de experți psihologici a fost comandat să examineze starea mentală a reclamantului în cursul procedurilor civile care se ocupă de încălcarea promisiunii căsătoriei. Această opinie expertă de către un neurolog venezian din 1993 a descris „deficite psihologice”, cum ar fi leagănurile de dispoziție pronunțate sus și jos, atacuri de panică, gânduri suicidare și iluzii optice, împreună cu ideile paranoice. Expertul de atunci a concluzionat că deficiențele reclamantului erau ereditare. Articolul a continuat să declare că trei ani mai târziu, reclamantul a fost introdus la „scena de experți” la Curtea Regională Wiener Neustadt și că integritatea ei a fost dincolo de replici de un deceniu. Acesta a urmat observațiile unui membru al Partidului Verde, al avocatului Tineretului la Guvernul Regional al Inferiorului Austria și al vicepreședintelui Curții Regionale Wiener Neustadt, care a fost responsabil pentru gestionarea listei de experți la instanță. Ca urmare a rapoartei reclamantului a fost confruntat cu întrebări legate de colegii și pacienții, iar procedurile au fost inițiate la Curtea Regională Wiener Neustadt în ceea ce privește capacitatea ei de a lucra în calitate de expertă comisă de instanță. În cursul procedurii respective, statutul mental al reclamantului a fost, de asemenea, examinat. La 7 aprilie 2009, reclamantul a depus o acțiune în fața instanțelor care solicită daune în temeiul Legii Media (Mediengesetz ) și publicării hotărârii. Ea a susținut că articolul și în special pasajele referitoare la opinia expertă psihologică a reclamantului au încălcat sfera ei personală intimă și au compromis-o public. La 2 octombrie 2009, Curtea Regională Innsbruck ( Landesgericht Innsbruck ) a urmat propunerile reclamantului, a ordonat editorului să plătească daune în valoare de 5.000 de euro și publicarea părții operative a hotărârii. În plus, editorul a trebuit să suporte costurile procedurii. Curtea a constatat că cititorul medie ar înțelege articolul în sensul că reclamantul a fost incapabil de a fi un expert în procedurile de custodie din cauza propriilor deficiențe de sănătate mentală în 1993 și de a pune la îndoială calitatea lucrărilor reclamantului până acum. Prezentul articol nu a menționat doar starea de sănătate mentală a reclamantului, ci și simptome unice exagerate, care a fost, de asemenea, capabile să o compromită. Articolul a fost atât de incomplet și deformat încât nu a putut fi considerat ca raportând fapte veritabile. Curtea Regională a remarcat în special că articolul nu menționează faptul că perioada de examinare era chiar înainte de 1993 și că anumite aspecte ale avizului expert au fost publicate, în timp ce altele nu. În mod scandalos, articolul a creat impresia că reclamantul a eliberat opinii decisive în cadrul procedurii de custodie de peste un deceniu, în timp ce s-a suferit de simptomele descrise mai sus. În plus, publicul nu a fost legat în nici un fel de statutul public al reclamantului. Nu a existat nicio legătură între activitatea reclamantului în prezent și statutul ei mental în urmă cu anii în urmă. Lucrările sale în contextul procedurii de custodie nu au fost de asemenea publice. Editorul a depus un recurs asupra punctelor de drept și de fapt, precum și împotriva sentinței (Berufung wegen Nichtigkeit, Schuld und Strafe Theopon, la 11 februarie 2010, Curtea de Apel Innsbruck (Oberlandesgericht Innsbruck ) a urmat recursul, a anulat hotărârea de prima instanță și a respins moțiunile reclamantului. În schimb cu Curtea Regională, a constatat că cititorul medie ar înțelege din articolul în cauză că în 1993 a fost emis un aviz expert în ceea ce privește reclamantul care a arătat deficiențe psihologice menționate mai sus. Cu toate acestea, s-a afirmat, de asemenea, că integritatea reclamantului nu a fost interogat de mai mult de un deceniu. Articolul, în timp ce se concentrează pe activitatea reclamantului în cadrul procedurii de custodie, a oferit loc la observațiile de la avocatul Tineretului al Guvernului Regional al Bazinului Austria, membru al Partidului Verde și vicepreședinte al Curții Regionale Wiener Neustadt. Cu toate acestea, nu a provenit din articolul că reclamantul nu a fost competent să își exercite profesia ca expert psihologic. În plus, informațiile publicate au fost adevărate. Faptul că numai părțile avizului expert au fost repetate în acest articol nu a rendu articolul falsiv, nici informațiile relevante false. În ceea ce privește legătura cu viața publică și interesul public, Curtea de Apel a constatat că administrația publică împreună cu administrația justiției fac parte din viața publică. Reclamantul a fost inclus pe lista de experți comis de instanță din anul 2000, iar activitatea sa repetată ca expert în proceduri judiciare trebuie considerată aparținând sferei publice. Activitatea a fost strâns legată de administrarea justiției și a influențat în mod considerabil procesul decizional al judecătorilor. Având în vedere importanța și sensibilitatea domeniului procedurilor de custodie și rolul dominant al experților în domeniu, integritatea psihologică a unui expert atribuit acestor cazuri a trebuit să fie fără îndoială. Orice rezervare în legătură cu sănătatea mentală a experților – dacă se bazează pe motive suficiente – a trebuit să fie întâlnită cu o investigație aprofundată în interesul unei administrații bine lucrate a justiției, care a fost ceea ce s-a întâmplat ca un pas următor în acest caz. Prin urmare, Curtea de Apel a concluzionat că articolul prin intermediul unui comentariu adecvat a examinat în mod critic o chestiune de interes public și, prin urmare, a exercitat rolul său de „dog de supraveghere publică”. Această hotărâre a fost conferită reprezentantului reclamantului la 11 martie 2010. Legea internă relevantă Secțiunea 7 din Legea Media, care are titlul „Interferența cu sfera personală cea mai intimă a unei persoane” ( Verletzung des höchstpersönlichen Lebensbereiches ), se citește după cum urmează: „(1) În cazul în care viața strict privată a unei persoane este discutată sau prezentată în mass-media într-un mod care este apt să compromită această persoană în public, persoana în cauză poate solicita compensații de la proprietarul mediului de presă pentru prejudiciul suferit. Suma de compensație nu depășește 20.000 EUR ... (2) Nu există nicio cerere de compensare în temeiul alineatului (1) în cazul în care Publicarea în cauză se bazează pe un raport veritabil privind o sesiune publică a Consiliului Național sau a Consiliului Federal, a Adunării Federale, a unei diete regionale sau a unui comitet al unuia dintre aceste organisme reprezentative generale; publicația este adevărată și are o legătură directă cu viața publică; în circumstanțe, ar fi putut fi presupus că persoana în cauză a fost de acord cu publicarea; este o difuzare directă la radio sau la televiziune (program live) și angajații sau contractanții postului de radio sau televiziune nu au neglijat principiile diligencei jurnalistice; informațiile au fost publicate pe un site web care poate fi recuperat și proprietarul mass-media sau angajații sau contractanții săi nu au neglijat principiile diligencei jurnalistice.” COMPLAINT Reclamantul se plânge în temeiul articolului 8 din Convenție că decizia de recurs a Curții de Apel a încălcat dreptul ei de a respecta viața ei privată. Întrebarea părților a existat o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața ei privată contrar articolului 8 din Convenție?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă