SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 40472/11 Gülsen DUTÇU împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 15 octombrie 2013 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Seçkin Erel, grefier adjunct al secțiunii f.f., având în vedere cererea formulată anterior la 1 iulie 2010 Având în vedere declarația unilaterală depusă de guvernul pârât la 17 ianuarie 2013 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA recurenta, Gülșen Dutçu, este un resortisant turc, născut în 1959 și rezident în Antalya. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul Aksar Fără a invoca nicio dispoziție a convenției sau a protocoalelor sale, recurenta se plângea, în primul rând, de durata detenției sale provizorii, impusă de faptul că a rănit cu gloanțe S.C., și anume portarul localului său comercial. În plus, aceasta prezenta acuzații cu privire la o serie de conflicte între ea și S.C. care, după incident, ar fi luat în posesie localul respectiv. La sfârșitul instanței ținute la 6 iulie 2010, în cadrul procesului său, reclamanta a fost eliberată de instanța de judecată. Până în prezent, procedura este încă în curs de desfășurare în fața acestei instanțe. Cererea a fost comunicată guvernului la 25 ianuarie 2012 ÎN DREPT Durata detenției provizorii, reclamanta se plângea de durata detenției provizorii suferită de acesta. După eșecul încercărilor de soluționare amiabilă, printr-o scrisoare din 17 februarie 2012, În ianuarie 2013, guvernul a informat Curtea că va lua în considerare formularea unei declarații unilaterale pentru a soluționa problema ridicată în acest sens și a invitat Curtea să elimine rolul Curții în aplicarea articolului 37 din convenție. I declare that the Government of the Republic of Turkey offers to pay to the applicant, Ms Gülsen Dutçues, the amount of 3 260 (three thousand and two hundred and șasety) Euros in respect of the application reglemented under no. 40472/11. Acest sum, apted in the light of the jurisprudence of the Court, covers any pecuniary and moraly damage as well as costs, and shall be paid in Turkish Liras, free of any tax that may be aplicabily. The sum shall be plata within three montans from the data of delivery of the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. Această plată va constitui ultima resoluție a căsuței. The Guvern considers that in the present case, the length of the applicant.s detention was not in acordance with the requirements established by the case-law of the Court, failed to meet the standard enshrined in Article 5 § 3 of the European Convention on Human Rights (Cahit Demirel v. Turkey , 18623/03, 7 July 2009). The Government respectfully invitas the Court to declaration that it is not justited anymore to continue the examination of the application and to strike the case out of its lists in acordance with Article 37 of the Convention. La 11 februarie 2013, reclamantei i s-a solicitat să își prezinte observațiile cu privire la declarația unilaterală trimisă de guvern. Printr-o scrisoare din 10 martie 2013, recurenta a indicat că nu este satisfăcută de termenii acestei declarații. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația pe baza principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit într-o serie de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile similare întemeiate pe durata deteniei provizorii (a se vedea, de exemplu, Cahit Demirel c. Turcia, n 18623/03,7 iulie 2009). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei propuse, care este, de altfel, în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (art. 37 § c)). În această privință, trebuie subliniat faptul că Curtea acordă o importanță deosebită faptului că reținerea provizorie a recurentei în sensul articolului 5 alineatul (3) din Convenție s-a încheiat la 6 iulie 2010, cu punerea sa în libertate prin intermediul tribunalului de judecată (Zdziarski c. Polonia, 14239/09, §§ 22-24, 25 ianuarie 2011 și Bieniek c. Polonia, n 46117/07, § 22, 1 iunie 2010). În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și având în vedere, în special, jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu prevede că: În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr 18369/07, 4 martie 2008). În aceste circumstanțe, este necesar să se șteargă cauza rolului în măsura în care se referă la acest aspect precis. Restul cererii a fost, de asemenea, invocată o serie de obiecții legate de conflictele patrimoniale pe care le-ar fi avut, după incident, cu S.C. Întrucât a examinat cu atenție aceste plângeri în lumina tuturor elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care aspectele în litigiu intră în sfera sa de competență, Curtea consideră că nu dezvăluie nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute de convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit fondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 5 alineatul (3) din convenție și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate decise să șteargă cererea de a juca un rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție, cu condiția ca aceasta să se refere la durata detenției provizorii Declară restul cererii inadmisibile. Seçkin Erel Dragoljub Popović grefier adjunct f.f. Președinte
Requête n
o
40472/11
Gülșen DUTÇU
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 15 octobre 2013 en un comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Seçkin Erel,
greffier adjoint
de section f.f.,
Vu la requête susmentionnée introduite le 1
er
juillet 2010
;
Vu la déclaration unilatérale déposée par le gouvernement défendeur le 17 janvier 2013 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Gülșen Dutçu, est une ressortissante turque, née en 1959, et résidant à Antalya. Elle a été représentée devant la Cour par M
e
N.
Aksarı, avocat à Antalya.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Sans invoquer aucune disposition de la Convention ou de ses Protocoles, la partie requérante se plaignait, avant tout, de la durée de sa détention provisoire, imposée du fait pour elle d’avoir blessé par balles S.C., à savoir le concierge de son local commercial.
Elle soumettait en outre des allégations concernant une série de conflits entre elle et S.C. qui, après l’incident, aurait pris possession dudit local.
A l’issue de l’audience tenue le 6 juillet 2010, dans le cadre de son procès, la requérante fut mise en liberté par la cour d’assises. A ce jour, la procédure est toujours pendante devant cette juridiction.
La requête a été communiquée au Gouvernement le 25 janvier 2012
.
A.
Durée de la détention provisoire
La partie requérante se plaignait de la durée de la détention provisoire subie par elle.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 17
janvier 2013, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée à ce titre. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
I declare that the Government of the Republic of Turkey offers to pay to the applicant, Ms Gülșen Dutçu, the amount of 3
260 (three thousand and two hundred and sixty) Euros in respect of the application registered under no. 40472/11. This sum, appropriate in the light of the jurisprudence of the Court, covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and shall be paid in Turkish Liras, free of any tax that may be applicable. The sum shall be payable within three monts from the date of delivery of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. This payement will constitute the final resolution of the case.
The Gouvernement considers that in the present case, the length of the applicant’s detention was not in accordance with the requirements established by the case-law of the Court, failed to meet the standards enshrined in Article 5 § 3 of the European Convention on Human Rights (
Cahit Demirel v. Turkey
, n
o
18623/03, 7 July 2009). The Government respectfully invites the Court to declare that it is not justified anymore to continue the examination of the application and to strike the case out of its lists in accordance with Article 37 of the Convention.
»
Le 11 février 2013, la requérante a été invitée à présenter ses commentaires sur la déclaration unilatérale envoyée par le Gouvernement. Par une lettre du 10 mars 2013, la partie requérante a indiqué qu’elle n’était pas satisfaite des termes de cette déclaration.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI,
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.) n
o
28953/03, 18
septembre 2007).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, sa pratique en ce qui concerne les griefs similaires tirés de la durée d’une détention provisoire (voir, par exemple,
Cahit Demirel c.
Turquie
, n
o
18623/03,7
juillet 2009).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est au demeurant conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §
1
c)). A cet égard, il convient de souligner que la Cour attache une importance particulière au fait que la détention provisoire de la requérante au sens de l’article 5 § 3 de la Convention a pris fin le 6 juillet 2010 avec sa mise en liberté par la cour d’assises (
Zdziarski c. Pologne,
n
o
14239/09, §§ 22-24, 25 janvier 2011, et
Bieniek c. Pologne
, n
o
46117/07, §
22, 1
er
juin 2010).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent et eu égard, en particulier, à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37 §
1
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), n
o
18369/07, 4 mars 2008).
Dans ces circonstances, il y a lieu de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne ce grief précis.
B.
Le restant de la requête
La partie requérante faisait également valoir certains griefs relativement aux conflits patrimoniaux qu’elle aurait eus, après l’incident, avec S.C.
Ayant examiné avec soin ces doléances à la lumière de l’ensemble des éléments en sa possession, et pour autant que les questions litigieuses relèvent de sa compétence, la Cour estime qu’ils ne révèlent aucune apparence de violation des droits et libertés énoncés par la Convention ou ses Protocoles.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 5 § 3 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention pour autant qu’elle concerne la durée de la détention provisoire
;
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Seçkin Erel
Dragoljub Popović
Greffier adjoint f.f.
Président