FORNAZINI c. PORTUGAL
FORNAZINI c. PORTUGAL (CtEDO, 2013)
Secțiunea a doua Cerere nr. 41782/12 Tomé António FORNAZINI împotriva Portugaliei introdusă la 3 iulie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, domnul Tomé António Fornazini, este un resortisant portughez născut în 1977 și rezident la Lisabona. Acesta este reprezentat în fața Curții de către J.A. Fernandes Pedroso, avocat la Lisabona. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 14 iunie 2010, Parchetul din apropierea tribunalului de la Lisabona a emis un mandat european de arestare împotriva recurentului pentru capete de omucidere și jaf agravate în legătură cu fapte comise la 16 și 17 martie 2008 la Lisabona. La 30 noiembrie 2010, reclamantul a fost arestat în timpul unui control la frontieră, în timp ce acesta circula la bordul unui autobuz din Bruxelles și în direcția Regatului Unit. La 1 decembrie 2010, acesta a fost pus în detenție la închisoarea Douai (Franța). Printr-o decizie din 8 decembrie 2010, Tribunalul de Primă Instanță din Douai: extrădarea reclamantului către Portugalia, în executarea mandatului european de arestare din 14 iunie 2010. La 17 decembrie 2010, reclamantul a fost extrădat și prezentat judecătorului de judecată penal din cadrul Tribunalului de la Lisabona, care a dispus detenția sa preventivă ținând cont de riscul ridicat de evadare și de gravitatea faptelor care i-au fost reproșate. În acest caz, instanța i-a reținut pe șefii de omucidere agravați, furt agravat, escrocherie și fraudă informatică (burla informatica) La o dată nespecificată, mama victimei a solicitat să intervină în calitate de procuror general (adjutant al statului) în cadrul procedurii. La o dată nespecificată, părinții și frații victimei au depus o cerere de despăgubire, solicitând 205 159 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și prejudiciul moral suferit. La 27 decembrie 2010, procurorul i-a cerut judecătorului să audieze în prealabil un martor la acuzare, care se ocupa să călătorească în străinătate, cu o întoarcere prevăzută numai în aprilie. La 28 decembrie 2010, tribunalul de judecată penală a acceptat această cerere, în conformitate cu art. 1 alineatul (1) din Codul de procedură penală (denumit în continuare "CPP") (denumit în continuare "CPP")). Martorul a fost audiat de instanța de judecată penală din Lisabona la 4 ianuarie 2011. La 7 ianuarie 2011, Parchetul din apropierea tribunalului din Lisabona și-a prezentat rechizițiile, acuzându-l pe reclamant de capete de omucidere agravate, furt agravat și fraudă informatică. La 2 iunie 2011, procesul a fost deschis în fața Tribunalului de la Lisabona. Prin hotărârea din 10 august 2011, Tribunalul din Lisabona l-a condamnat pe reclamant la 17 ani de închisoare pentru omucidere agravată, furt și fraudă informatică, prin care se soluționa reclamantul șefului de zbor agravat. În hotărârea sa, Tribunalul a fost parțial îndreptățit la cererea de despăgubire prezentată de părțile civile, condamnând reclamantul să le plătească în comun suma de 2 230 EUR pentru prejudiciul material și 108 200 EUR pentru prejudiciul moral. a prezentat o cerere de rectificare a hotărârii pentru eroare de calcul în stabilirea valorii despăgubirilor, în conformitate cu art. 380 alineatul (1) litera (b) din CPP. Printr-o ordonanță din 9 septembrie 2011, Tribunalul a acceptat această cerere, prin care se dispune corectarea sumelor acordate pentru prejudiciile suferite de părțile civile în valoare de 2 570, 30 EUR pentru prejudiciul material și 177 500 EUR pentru prejudiciul moral. Instanța notatifia solicită acest ordin printr-o scrisoare trimisă la 9 septembrie 2011. Între timp, la aceeași dată, reclamantul a solicitat Tribunalului de la Lisabona să prelungească cu 30 de zile termenul de apel acordat pentru a interja apela la judecată, invocând complexitatea cauzei. Printr-o ordonanță din 19 septembrie 2011, instanța a respins cererea reclamantului pe motiv că cauza nu prezenta o complexitate excepțională care să justifice un termen mai lung pentru depunerea acțiunii. La 30 septembrie 2011, reclamantul și-a formulat apelul la judecată în fața instanței de apel din Lisabona. Printr-o ordonanță din 4 octombrie 2011, Tribunalul de la Lisabona a declarat recursul inadmisibil pe motiv că a fost întârziat, în conformitate cu art. 411 alineatul (1) și art. 4 din CPP. La 18 octombrie 2011, reclamantul a solicitat această ordonanță în fața președintelui Tribunalului de Primă Instanță de la Lisabona, susținând că termenul de apel începea să curgă de la data ordonanței care a rectificat judecata pentru eroare materială și nu de la data hotărârii. Printr-o ordonanță din 9 noiembrie 2011, președintele instanței de recurs a luat în considerare validitatea argumentului reclamantului și a declarat recursul admisibil. Acesta ține seama în special de o hotărâre a instanței constituționale din 12 ianuarie 2010 (hotărârea nr. 16/10), care a considerat neconstituțională, cu încălcarea art. 32 alin. (1) din Constituție, interpretarea art. 380 din CPP, coroborată cu art. 411 alineatul (1) din CPP, conform căruia cererea de corectare a unei hotărâri, formulată de pârât, nu suspendă termenul acordat pentru a interjecta apelul acestei decizii. În urma acestei hotărâri, Tribunalul de la Lisabona a admis recursul, retrimițând cauza în fața instanței de apel din Lisabona. Printr-o decizie sumară din 6 ianuarie 2012, subliniind că aceasta nu era obligată prin decizia care a admis acțiunea, Tribunalul de apel de la Lisabona a infirmat ordonana din 9 noiembrie 2011, având în vedere acțiunea întârziată. Aceasta a considerat că art. 411 alineatul (1) litera (b) din CPP era clar în ceea ce privește modul de contorizare a termenului de recurs, de la data hotărârii, și nu de la data hotărârii, o ordonanță pronunțată în urma unei cereri de rectificare pentru eroare materială. Instanța de apel a considerat că cazul de speță se deosebea de situația descrisă în hotărârea Tribunalului Constituțional nr. 16/2010 din 12 ianuarie 2010 în măsura în care cererea de corecție a avut, în acest caz, nu a fost făcută de pârât, ci de reclamant la 6 februarie 2012, în fața Curții Supreme. Printr-o decizie din 15 februarie 2012, Curtea de apel de la Lisabona nu a acceptat recursul, considerând că reclamantul ar fi trebuit mai întâi să depună o plângere în fața comitetului de trei judecători (conferencia) din curtea de apel de la Lisabona. La 2 martie 2012, reclamantul a solicitat această decizie în fața Curții Supreme. La 5 aprilie 2012, a adresat o cerere comună Tribunalului de la Lisabona, Tribunalului de Primă Instanță de la Lisabona și Curții Supreme, acuzându-se de respingerea acțiunii sale și de aprecierea probelor de către Tribunalul de la Lisabona. Prin hotărârea din 12 aprilie 2012, Curtea Supremă l-a exonerat pe reclamant de pretenția sa cu privire la plângerea sa din 2 martie 2012, pe motiv că hotărârea Tribunalului de Primă Instanță de la Lisabona nu se referea la fondul cauzei. Dreptul și practica internă relevante la art. 32 alineatul (1) din Constituția portugheză prevede Procedura penală garantează toate drepturile la apărare și include căi de atac. (...) Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală se citesc astfel Art. 271 În caz de boală gravă sau de călătorie în străinătate a unui martor, care poate împiedica în mod previzibil audierea acestuia în cursul mai multor instanțe (...), la cererea Parchetului, a pârâtului, a unui martor, Tribunalul poate, dacă este necesar, să ia în considerare mărturia sa în cadrul procesului (...).art. 380 Neoficial sau la cerere, Tribunalul poate proceda la corectarea hotărârii în cazul în care (...) Hotărârea conține o eroare, omisiune, o imprecisitate sau ambiguitate a cărei eliminare nu implică o modificare esențială. (...). art. 411 Termenul de interpunere a căii de atac este de 20 de zile, el numără (...) cu privire la o hotărâre, începând cu depunerea în cadrul Secretariatului (...) În cazul în care acțiunea privește reevaluarea probelor înregistrate, termenele stabilite la alineatele (1) și (3) se ridică la 30 de zile. (...). În Hotărârea nr. 16/2010 din 12 ianuarie 2010, Tribunalul Constituțional a considerat următoarele (...) Trebuie amintit că disciplina termenelor de procedură intră sub incidența dreptului stricto sensu , din motive evidente de securitate și certitudine juridică (...). Și în domeniul procedurii penale, în care dreptul la o cale de atac este una dintre garanțiile de apărare recunoscute în mod constituțional de pârât, orice reducere a certitudinii juridice în cadrul cererii de rectificare și dreptul la o cale de atac poate pune în discuție eficiența sa. (...) Astfel, interpretarea pusă sub semnul întrebării, potrivit căreia termenul de interjectare a unui apel continuă să curgă, de la termenul stabilit inițial la art. 411, chiar și atunci când pârâtul solicită corectarea hotărârii în conformitate cu art. 380 din Codul de procedură penală, este neconstituțională, întrucât ea dezvăluie o structură a procedurii penale incompatibilă cu dreptul la acțiune, consacrată la art. 32 alineatul (1) din Legea Fondamentală. (...) GRIFS Invocând art. 5 alineatul (1) din Convenție, reclamantul denunță o încălcare a dreptului său la libertate, susținând că motivele de arest preventiv erau diferite de cele care au întemeiat extrădarea sa în Portugalia. Pe teritoriul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, acesta denunță caracterul inechitabil al procedurii care soluționează aprecierea probelor de către Tribunalul de la Lisabona, în special audierea anticipată a unui martor și luarea în considerare a declarațiilor indirecte. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție și 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, reclamantul se plânge de respingerea de către Tribunalul de la Lisabona a cererii sale de prelungire a termenului limită. De asemenea, Comitetul consideră că interpretarea articolului 380 din CPP coroborată cu art. 411 alineatul (1) din CPP realizat de instanțele interne au încălcat dreptul său garantat prin aceste dispoziții ale Convenției, susținând că termenul de recurs ar fi trebuit să fie numărat începând cu data deciziei de rectificare a hotărârii și nu de la data hotărârii. Pe marginea unghiului articolului 6 alineatul (3) litera (c), reclamantul susține că nu a beneficiat de o apărare efectivă în timpul procedurii. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea dreptului intern relevant de către instanțele sesizate, în ceea ce privește momentul de la care trebuia să fie numărat termenul de recurs al reclamantului împotriva hotărârii de condamnare au adus atingere principiului egalității armelor (a se vedea, de exemplu, Ghirea c. Moldova, 15778/05, § 31, 26 iunie 2012) și dreptul de acces la o instanță din partea acesteia (a se vedea Hotărârea din 28 octombrie 1998, Pijevschi c. Portugalia, nr. 6830/05, § 42, 13 noiembrie 2008, Pérez de Rada Cavanilles c. Spania, 28 octombrie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998 VIII) și Miragall Escolano și alții c. Spania, nr. 38366/97, 38688/97, 40777/98, 40843/98, 4115/98, 41448/98, 41484/98, 41487/98 și 4550/98, CEDO 2000 I), încălcând prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție?