Simitzi-Papachristou și alții împotriva Greciei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, se pot rezuma după cum urmează. 1. Cerere nr o 50634/11

La 21 ianuarie 2008, reclamanta a depus la procuratura pe lângă tribunalul penal din Atena, o plângere penală, cu constituire de parte civilă pentru o sumă care nu depășea patruzeci și patru de euro, împotriva I.V. Acesta din urmă întocmise o expertiză în cadrul altei cauze penale în care reclamanta se constituise și ea parte civilă. Reclamanta susținea că I.V. utilizase termeni difamatori la adresa ei în acea expertiză.

Din dosarul cauzei rezultă că după două amânări, cauza este încă pendintă în fața tribunalului penal din Atena. 2. Cerere nr o 50775/11

La 22 decembrie 2005, reclamanta a depus o plângere penală, cu constituire de parte civilă, împotriva A.H., E.K., A.K. și M.K. pentru defăimare. Susținea că pârâții, în cadrul altei proceduri penale inițiate de ea împotriva lor, utilizaseră termeni difamatori la adresa ei, printre altele că era o « femei vorbăreaț ». Din dosarul cauzei rezultă că procedura în fața tribunalului penal din Atena este încă pendintă. 3. Cerere nr o 60759/11

La 2 noiembrie 2007, reclamanta a depus o plângere penală, cu constituire de parte civilă pentru o sumă care nu depășea patruzeci și patru de euro, împotriva E.M. și S.K. Susținea că în cadrul altei proceduri penale inițiate de ea împotriva pârâților pentru neglijență în îndeplinirea datoriei, aceștia se exprimasem în mod difamator și insultător la adresa ei, în special că o numiseră « o reclamantă mincinoasă ».

La 4 ianuarie 2012, procurorul pe lângă tribunalul penal din Atena a clasat plângerea penală a reclamantei fără urmare și i-a impus să plătească cheltuielile judiciare. În particular, consideră că plângerea era în mod evident netemeinică, deoarece plângerea inițială a reclamantei împotriva E.M. și S.K. era falsă și prin utilizarea termenului « o reclamantă mincinoasă » pârâții nu aveau intenția de a insulta reclamanta ci de a-și exprima surpriza și indignarea față de acuzația la adresa lor. Mai mult, procurorul estimă că cheltuielile judiciare trebuie suportate de reclamantă, dat fiind că acuzațiile ei erau în mod evident false și faite cu cunoștință de cauză a inexactității lor. Pe acest punct, procurorul a adăugat că reclamanta depusese de două ori în trecut plângeri pentru neglijență în îndeplinirea datoriei împotriva E.M. și S.K. și că acestea fuseseră respinse prin hotărâri pe deplin motivate ale procurorilor competenți. Ca urmare, în cauza de față reclamanta știa bine că noua ei plângere pentru neglijență în îndeplinirea datoriei împotriva acelorași persoane era sortită să eșueze. La 20 martie 2012, procurorul pe lângă curtea de apel din Atena a confirmat decizia din 4 ianuarie 2012. 4. Cerere nr o 61477/11

La 1 decembrie 2005, reclamanta a depus o plângere penală, cu constituire de parte civilă, împotriva V.T. Susținea că în cadrul unei proceduri penale inițiate de ea împotriva lui pentru construcția ilegală a unei anexe la domiciliul ei, inculpatul formulase acuzații false la adresa ei. În particular, a remarcat că V.T. declarase în mod fals în cadrul cercetării cauzei că reclamanta depusese în trecut acuzații false la adresa părinților săi și că după moartea acestora continuă aceeași tactică împotriva lui.

La 13 iunie 2012, tribunalul penal din Atena l-a achitat pe V.T. sub acuzația de defăimare caluninioasă (hotărârea nr o 34421/12). 5. Cerere nr o 61566/11

La 26 septembrie 2005, reclamanta a depus o plângere penală, cu constituire de parte civilă pentru suma de patruzeci de euro, împotriva M.K. Susținea că în cadrul unei proceduri penale în care erau implicate atât reclamanta cât și M.K., aceasta din urmă declarase în fața judecătorului de instrucție că reclamanta denunțase în mod fals orice vecin locuitor în raza de cinci sute de metri de domiciliul ei. Ar fi adăugat că reclamanta era o femei vorbăreaț.

La 20 iunie 2011, tribunalul penal din Atena a achitat pe M.K. de acuzațiile de defăimare caluninioasă, insulă și amenințare. În fața acelei instanțe, M.K. afirmase că reclamanta depusese în trecut mai mult de douăzeci și cinci de plângeri penale. Adăugase că reclamanta depusese plângeri penale nu numai împotriva ei ci și împotriva avocatei sale, H.K., și altor persoane care depășeau numărul de cincizeci. În sfârșit, inculpata se referise și la hotărârea nr o 64706/2006 a tribunalului penal din Atena care acceptase că reclamanta « depunea în mod constant plângeri penale » și că « crease neliniste în cartier depunând fără încetare plângeri penale ». Tribunalul penal din Atena acceptă că M.K. avea convingerea că declarațiile ei erau exacte și că nu avea nicio intenție de a insulta reclamanta (hotărârea nr o 44834/11). 6. Cerere nr o 66554/11

La 18 septembrie 2006, reclamanta a depus o plângere penală împotriva lui K.K., soția sa, și M.K., cu constituire de parte civilă, pentru insulă și defăimare caluninioasă. Susținea că K.K. și-a parcat în mod ilegal mașina în fața domiciliului ei și că atunci când i-a atras atenția, fuseseră tratată de « nebună » de către inculpați. Din dosarul cauzei rezultă că cauza este pendintă în fața tribunalului penal din Atena. 7. Cerere nr o 70318/11

La 22 martie 2007, reclamanta a depus o plângere penală, cu constituire de parte civilă pentru suma de patruzeci și patru de euro, împotriva A.S. și M.K. pentru fals mărturie și defăimare caluninioasă. Susținea că în cadrul unei proceduri penale, pârâtele fuseseră audiate ca martori de judecătorul de paix din Ilion și o calificase, printre altele, drept « litigioasă » și « femei vorbăreaț ».

La 12 decembrie 2012, tribunalul penal din Atena a achitat pe A.S. și M.K. În particular, acea instanță a invocat disputele judiciare lungi care opuseseră reclamanta în special celei de-a doua inculpate și altor particulari care erau vecinii ei. Într-adevăr, reclamanta depusese în trecut o serie de plângeri împotriva vecinilor ei, atât la Biroul de urbanism cât și în fața autorităților penale, denunțând încălcări ale Codului de urbanism. Tribunalul penal consideră că termenii litigioși folosiți de inculpate erau aprecieri de valoare provocate de numărul important de cauze depuse de reclamantă în fața Biroului de urbanism și a tribunalelor penale. Aceeași instanță judecă că inculpatele nu aveau intenția de a defăima reclamanta ci de a sublinia ciclul de dispute al acesteia cu vecinii ei (hotărârea nr o 61471/12). 8. Cerere nr o 28435/12

La 16 aprilie 2008, reclamanta a formulat plângere împotriva judecătorului de paix P.R. pentru neglijență în îndeplinirea datoriei. La 15 septembrie 2011, procurorul pe lângă tribunalul penal din Atena a clasat plângerea ei fără urmare considerând-o ca fiind în mod evident netemeinică. La 4 octombrie 2011, reclamanta a sesizat procurorul pe lângă curtea de apel din Atena cu o contestație împotriva deciziei procurorului pe lângă tribunalul penal din Atena din 15 septembrie 2011. La 2 noiembrie 2011, procurorul pe lângă curtea de apel din Atena a respins contestația ei (decizia nr o 797/2011). 9. Cerere nr o 35312/12

La 23 noiembrie 2006, reclamanta a formulat plângere pentru neglijență în îndeplinirea datoriei împotriva lui K.N., judecător pe lângă tribunalul de primă instanță din Atena. La 23 februarie 2011, procurorul pe lângă tribunalul penal din Atena a clasat plângerea fără urmare, decizie care a fost confirmată la 12 iunie 2011 de procurorul pe lângă curtea de apel din Pireu (decizia nr o 139/2011). 10. Cerere nr o 41269/12

La 15 decembrie 2006, reclamanta a formulat plângere, cu constituire de parte civilă, împotriva lui H.K., pentru defăimare caluninioasă și denunț fals. La 24 septembrie 2012, camera de acuzare a tribunalului penal din Atena a decis să nu trimitată pe inculpat în judecată. Consideră că nu s-a dovedit că acuzațiile lui la adresa reclamantei erau false nici că avea intenția de a o defăima (decizia nr o 3451/2012). 11. Cerere nr o 41272/12

La 5 ianuarie 2009, reclamanta a formulat plângere, cu constituire de parte civilă pentru o sumă care nu depășea patruzeci și patru de euro, împotriva lui H.G. și G.E. pentru neglijență în îndeplinirea datoriei și defăimare caluninioasă. În particular, reclamanta susținea că în urma denunțurilor ei împotriva agenților Biroului de urbanism, pârâții, în calitate de inspectori publici, nu și-au îndeplinit datoria de a efectua un examen cuprinzător al acuzațiilor ei.

La 29 septembrie 2011, procurorul pe lângă tribunalul penal din Atena a clasat plângerea fără urmare considerând că pârâții estimaseră în mod legitim și rezonabil că denunțurile reclamantei erau false. Această decizie a fost confirmată la 11 ianuarie 2012 prin decizia nr o 890/2011 a procurorului pe lângă curtea de apel din Atena. 12. Cerere nr o 41275/12

La 24 noiembrie 2006, reclamanta a formulat plângere împotriva lui H.K., cu constituire de parte civilă, pentru defăimare. Susținea că pârâtul inclusese acuzații false la adresa ei în cadrul altor proceduri penale inițiate de el însuși împotriva ei. Aceste proceduri priveau denunțuri deja formulate la Biroul de urbanism de reclamantă împotriva lui. Din dosarul cauzei rezultă că cauza este încă pendintă în fața tribunalului penal din Atena. 13. Cerere nr o 41277/12

La 27 noiembrie 2006, reclamanta a formulat plângere, cu constituire de parte civilă, împotriva lui S.K. și M.K. pentru defăimare caluninioasă. Susținea că pârâții, audiați ca martori, formulaseră acuzații false la adresa ei în cadrul examinării unei plângeri penale depuse împotriva ei de H.K. Din dosarul cauzei rezultă că cauza este pendintă în fața tribunalului penal din Atena. 14. Cerere nr o 41279/12

La 9 noiembrie 2006, reclamanta a formulat plângere, cu constituire de parte civilă, împotriva lui H.K. pentru defăimare caluninioasă. Susținea că acuzațiile lui la adresa ei incluse în plângere penală deja depusă de el însuși la adresa ei erau false. Din dosarul cauzei rezultă că cauza este încă pendintă în fața tribunalului penal din Atena. 15. Cerere nr o 41282/12

La 6 mai 2008, reclamanta a formulat plângere, cu constituire de parte civilă pentru o sumă care nu depășea patruzeci și patru de euro, împotriva lui S.K. Susținea că pârâtul, audiat ca martor în cadrul unei cauze penale deja inițiate de reclamanta împotriva lui M.K., soția sa, formulase acuzații false la adresa ei. În particular, ar fi remarcat că reclamanta denunțase deja autorităților publice jumătate din locuitori ai cartierului ei. Din dosarul cauzei rezultă că cauza este pendintă în fața tribunalului penal din Atena. 16. Cerere nr o 41288/12

La 20 martie 2007, reclamanta a formulat plângere împotriva lui H.K., cu constituire de parte civilă, pentru defăimare caluninioasă. Susținea că pârâtul inclusese acuzații false la adresa ei în cadrul altei proceduri penale inițiate de el însuși împotriva ei. Această procedură privea denunțuri deja formulate la Biroul de urbanism și la Baroului avocaților din Atena de reclamantă împotriva lui. Din dosarul cauzei rezultă că cauza este încă pendintă în fața tribunalului penal din Atena. 17. Cerere nr o 47746/12

La 12 iulie 2007, reclamanta a formulat plângere, cu constituire de parte civilă, împotriva lui S.K. pentru fals mărturie și defăimare caluninioasă. Susținea că pârâtul, audiat ca martor în cadrul unei proceduri penale inițiate de reclamantă împotriva lui M.K., soția sa, formulase acuzații false la adresa ei. În particular, afirmă că pârâtul declarase că în trecut reclamanta depusese denunțuri la Biroul de urbanism sub nume false.

Într-o dată neprecizată, procurorul pe lângă tribunalul penal din Atena decidă să scindeze cauza și să examineze separat cele două acuzații. În ceea ce privește acuzația de fals mărturie, din dosarul cauzei rezultă că cauza este pendintă în fața tribunalului penal din Atena. În ceea ce privește acuzația de defăimare caluninioasă, la 11 octombrie 2011, tribunalul penal din Atena a achitat pe S.K. Tribunalul s-a referit la contextul cauzei, și anume disputele lungi între S.K. și M.K. cu reclamanta. A concluzionat că din această situație, era legitim pentru S.K. să creadă că acuzațiile lui la adresa reclamantei nu erau false (hotărârea nr o 101838/2011).

La 3 februarie 2012, reclamanta a cerut procurorului pe lângă Curtea de Casație să se pourniciască împotriva hotărârii nr o 101838/2011. La aceeași dată, cererea ei a fost respingă. 18. Cerere nr o 48438/12

La 11 iulie 2008, reclamanta a formulat plângere, cu constituire de parte civilă, împotriva polițistului D.P. pentru defăimare caluninioasă. Afirma că pârâtul, audiat de autoritatea competentă în cadrul altei proceduri penale inițiate de reclamantă împotriva lui, formulase acuzații false la adresa ei. La 3 ianuarie 2011, procurorul pe lângă tribunalul penal din Atena a clasat plângerea fără urmare, decizie care a fost confirmată la 30 ianuarie 2012 de procurorul pe lângă curtea de apel din Atena (decizia nr o 4/2012). 19. Cerere nr o 2548/13

La 31 martie 2009, reclamanta a formulat plângere, cu constituire de parte civilă, împotriva lui H.K. pentru defăimare caluninioasă. Susținea că examinat în cadrul altei proceduri penale inițiate de reclamantă împotriva lui, H.K. formulase acuzații false la adresa ei, relative în special la denunțuri formulate de reclamantă la Biroul de urbanism.

La 30 august 2011, procurorul pe lângă tribunalul penal din Atena a clasat plângerea fără urmare, după ce consideră că acuzațiile pârâtului era fie adevărate fie constituiau aprecieri de valoare.

La 20 februarie 2012, reclamanta a cerut procurorului pe lângă curtea de apel din Atena să anuleze decizia din 30 august 2011 și să inițieze proceduri penale împotriva lui H.K.

La 31 mai 2012, procurorul pe lângă curtea de apel din Atena a respins cererea ei și a confirmat decizia procurorului pe lângă tribunalul penal din 30 august 2011. În particular, procurorul pe lângă curtea de apel a făcut o lungă referire la disputele judiciare inițiate de reclamantă împotriva lui H.K. și vecinilor ei, privind în special probleme de urbanism. A concluzionat că din acest context rezultă « obținăria reclamantei de a proceda la denunțuri care au fost de mai multe ori considerate netemeinice în trecut » (decizia nr o 165/2012). PLÂNGERILE

Invocând articolele 6 § 1 și 13 din Convenție, reclamanta se plânge de durata procedurilor litigioase. În cererea nr o 2548/13, se plânge de lipsă de echitate a procedurii în cauză.

Curtea amintește că noțiunea de « abuz », în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, trebuie înțeleasă în sensul obișnuit reținut de teoria generală a dreptului – și anume faptul, de către titularul unui drept, de a-l exercita în afara scopului său într-un mod prejudiciabil. În jurisprudența sa constantă, Curtea a apelat la această noțiune în special în două cazuri, subliniind totodată că este vorba de o măsură de procedură excepțională ( Miroļubovs și alții c. Letonia , nr o 798/05, § 62, 15 septembrie 2009).

Curtea a stabilit deja că o cerere poate fi declarată abuzivă dacă se bazează deliberat pe fapte controverse cu intenția de a înșela Curtea ( Varbanov c. Bulgaria , nr o 31365/96, § 36, CEDO 2000 ‑ X). Mai mult, poate exista abuz al dreptului de cale individuală de atac atunci când reclamantul utilizează, în comunicarea sa cu Curtea, expresii deosebit de vexatoare, ofensatoare, amenințătoare sau provocatoare – fie împotriva guvernului pârât, fie împotriva agentului acestuia, autorităților Statului pârât, Curții înseși, judecătorilor ei, cancelariei sale sau agenților acesteia ( Řehák c. Republica Cehă (dec.), nr o 67208/01, 18 mai 2004). Mai mult, Curtea a stabilit deja că orice comportament al reclamantului în mod evident contrar vocației dreptului de cale individuală de atac stabilit de Convenție și care împiedică buna funcționare a Curții sau buna desfășurare a procedurii în fața sa, poate fi calificat drept abuziv. Astfel, abuziv este faptul, pentru o cale individuală de atac, de a multiplica în fața Curții cereri cachinice și în mod evident netemeinice, analoge cererii sale deja declarate inadmisibile în trecut ( M. c. Regatul Unit , nr o 13284/87, decizie a Comisiei din 15 octombrie 1987, DR 54, p. 214, și Philis c. Grecia , nr o 28970/95, decizie a Comisiei din 17 octombrie 1996).

Mai recent, Curtea a judecă că caracterul în mod evident lipsit de orice issue reală a unei cereri poate determina respingerea sa pentru abuz al dreptului de cale individuală de atac în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. În special, în acest caz Curtea va ține seama în special de desproporia între banalitatea faptelor cauzei, și anume caracterul ridicol al sumei litigioase, în raport cu rolul supraîncărcat al Curții cu numeroase cereri pendinte care ridică probleme grave de drepturi ale omului. Curtea va lua în considerare în acest context și situația financiară a reclamantului și repercusiunile eventuale ale cauzei în cauză asupra acesteia, precum și natura și importanța violării alese a Convenției (a se vedea, Bock c. Germania (dec.), nr o 22051/07, 19 ianuarie 2010, și Jenik c. Austria (dec.), nr o 37794/07, 11568/08, 23036/08, 23044/08, 23047/08, 23053/08, 23054/08, 48865/08, 20 noiembrie 2012 ) . Având în vedere cele de mai sus, Curtea va examina prezenta cauză la lumina principiilor precitate. Ea se va ocupa în special cu problema de a stabili dacă în cauza de față, ținând seama de obiectul celor 19 cereri și de utilizarea extensivă de către reclamantă a procedurilor interne precum și de sistemul de protecție instituit de Convenție, a existat abuz al dreptului de cale individuală de atac.

În primul rând, Curtea estimă oportun să examineze contextul și particularitățile prezentei cauze, așa cum rezultă din analiza faptelor care privesc cele nouăsprezece cereri combinate în cauza de față (a se vedea, în sensul menționat, Belhomme c. Franța (dec.), nr o 45839/99, 46950/99, 48721/99, 51459/99, 46147/99, 47012/99, 49814/99, 51461/99, 18 noiembrie 1999). Într-adevăr, reclamanta s-a constituit parte civilă într-un număr considerabil de proceduri penale inițiate de ea însuși împotriva diferitelor persoane. Se plângea de atitudinea pe care pârâții o adopțiră la adresa ei în cadrul altor proceduri penale deja pendinte și privind în special aspecte de vecinătate între reclamantă și pârâți. Reclamanta reproa acestor persoane în special că au formulat la adresa ei remarci insultante sau difamatoare. În particular, pârâții ar fi afirmat de mai multe ori sau insinuat că reclamanta ar fi o femei vorbăreaț, având obișnuința de a-i denunța pe toți în permanență autorităților administrative și judiciare, în special Biroului de urbanism și justiției penale.

Curtea constată că unele dintre procedurile în cauză sunt încă pendinte în fața instanțelor penale iar altele s-au deja încheiat fie prin achitarea inculpaților fie prin clasare fără urmare. Ca rezultat, în stadiul actual al dosarului nici una dintre procedurile inițiate de reclamantă nu a avut rezultat favorabil pentru ea. Trebuie de asemenea remarcat că de mai multiple ori autoritățile judiciare au subliniat contextul și numărul de litigii care opuneau pârâții reclamantei cât și utilizarea inadecvată din partea ei a justiției penale.

De exemplu, clasând fără urmare plângerea penală a reclamantei, la 4 ianuarie 2012, procurorul pe lângă tribunalul penal din Atena consideră că prin utilizarea termenului « o reclamantă mincinoasă » pârâții nu aveau intenția de a insulta reclamanta ci de a-și exprima surpriza și indignarea față de acuzația la adresa lor. De ce mai mult, în aceeași cauză, procurorul impuse reclamantei plata cheltuielilor judiciare, după ce remarcă că acuzațiile ei erau în mod evident false și faite cu cunoștință de cauză a inexactității lor (§7 mai sus). Mai mult, în cadrul unei cauze distincte tribunalul penal s-a referit în hotărârea sa de achitare din 12 decembrie 2012 la disputele judiciare lungi care opuseseră reclamanta în special uneia dintre inculpate și altor particulari care era vecinii ei. Ca atare, tribunalul penal consideră că inculpatele nu aveau intenția de a defăima reclamanta ci de a sublinia litigiile repetate ale ei cu vecinii ei (§14 mai sus). În fine, cu privire la o cauză ulterioare, la 31 mai 2012, procurorul pe lângă curtea de apel din Atena fecă o lungă referire la litigiile judiciare inițiate de reclamantă împotriva vecinilor ei subliniind « obținăria ei de a proceda la denunțuri care au fost de mai multiple ori considerate netemeinice în trecut » (§32 mai sus).

Curtea estimă că multiplicarea plângerilor penale netemeinice din partea reclamantei inscriindu-se într-un context de litigii private în special cu vecinii ei constituie o utilizare inadecvată, ba chiar abuzivă a sistemului judiciar intern. Cu atât mai mult cu cât banalitatea problemei pecuniare din cauze este în mod clar evidentă în cauza de față : în cazurile în care reclamanta indicase autorității judiciare competente suma pentru care se constituise parte civilă, aceasta nu depășea patruzeci și patru de euro. Având în vedere cele de mai sus, o desproporie evidentă între banalitatea faptelor cauzei și rolul supraîncărcat al nu numai al Curții cu numeroase cereri pendinte care ridică probleme grave de drepturi ale omului ci, în același timp, al instanțelor penale interne ressortă din prezenta cauză. Trebuie de remarcat pe acest punct că Curtea a deja judecat că durata excesivă a procedurilor în fața instanțelor penale constituie o problemă persistentă în Grecia care a condus la numeroase constatări de violări ale Convenției la Strasbourg ( Michelioudakis c. Grecia , nr o 54447/10, § 55, 3 aprilie 2012). Curtea consideră în privința aceasta că funcționarea eficace a sistemului judiciar nu aparține exclusiv responsabilității autorităților judiciare. Depinde în același timp de o manieră nu neglijabilă de o utilizare corespunzătoare și responsabilă din partea utilizatorilor justiției. În cauza de față, atitudinea în cauză a reclamantei nu putea decât să contribuie la supraîncărcarea rolului instanțelor penale și, ca urmare, la cel al Curții.

În al doilea rând, Curtea constată că din dosarul cauzei nu rezultă cu absolut nici un fel de dovadă că cauzele în cauză ar avea eventuale repercusiuni asupra situației financiare a reclamantei. În fine, cu privire la natura și importanța violărilor alese ale Convenției, Curtea constată că deja s-a pronunțat de mai multiple ori cu privire la chestiuni de durată și echitate a procedurilor în fața instanțelor penale grecești, similare celor ridicate de prezenta cauză (a se vedea, Michelioudakis , precitat, în special § 68, și Roïdakis c. Grecia (nr o 2) , nr o 50914/06, § 26, 28 mai 2009). De altfel, în hotărârea sa Michelioudakis (precitată), în aplicarea procedurii « de hotărâre pilot » Curtea a precizat, cu privire la art. 13 din Convenție, că autoritățile interne trebuie să instituie un recurs sau o combinație de recursuri garantând cu adevărat o reparație efectivă a violărilor Convenției rezultând din durate excesive ale procedurilor în fața instanțelor penale ( Michelioudakis , precitat, § 78).

Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că nu există o proporție rezonabilă între faptele cauzei și utilizarea extensivă a procedurilor judiciare demarate de reclamantă. Comportamentul ei constituie deci un abuz al dreptului de cale individuală de atac în sensul articolului 35 § 3 a) din Convenție. Ca urmare, este corespunzător să se respingă cererile în circumstanțele cauzei de față în aplicarea articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, Decide să combine cererile ; Declară cererile inadmisibile. Søren Nielsen Isabelle Berro-Lefèvre Șef de cancelarie Președintă Anexă Nr Cerere Nr Introdusă la 50634/11 04/08/2011 50775/11 01/08/2011 60759/11 29/08/2011 61477/11 19/09/2011 61566/11 09/09/2011 66554/11 03/10/2011 70318/11 02/11/2011 28435/12 30/04/2012 35312/12 01/06/2012 41269/12 28/06/2012 41272/12 28/06/2012 41275/12 28/06/2012 41277/12 28/06/2012 41279/12 28/06/2012 41282/12 28/06/2012 41288/12 28/06/2012 47746/12 24/07/2012 48438/12 27/07/2012 2548/13 12/12/2012

La requérante, M me Eleni Simitzi-Papachristou, est une ressortissante grecque, née en 1952 et résidant à Athènes. Dans toutes les requêtes, à part celle sous le n o 50775/11, la requérante est représentée devant la Cour par M es V. Chirdaris et E. Salamoura, avocats au bareau d’Athènes. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. 1. Requête n o 50634/11

Le 21 janvier 2008, la requérante déposa auprès du procureur près le tribunal correctionnel d’Athènes, une plainte pénale, avec constitution de partie civile pour une somme ne dépassant pas quarante-quatre euros, contre I.V. Celui-ci avait dressé une expertise dans le cadre d’une autre affaire pénale où la requérante s’était aussi constituée partie civile. La requérante alléguait que I.V. avait employé des termes diffamatoires à son égard dans l’expertise.

Il ressort du dossier qu’après deux ajournements l’affaire est toujours pendante devant le tribunal correctionnel d’Athènes. 2. Requête n o 50775/11

Le 22 décembre 2005, la requérante déposa une plainte pénale, avec constitution de partie civile, contre A.H, E.K., A.K. et M.K. pour diffamation. Elle alléguait que les défendeurs, dans le cadre d’une autre procédure pénale initiée par la requérante contre eux, avaient employé des termes diffamatoires à l’égard de sa personne, entre autres qu’elle était « procédurière ». Il ressort du dossier que la procédure devant le tribunal correctionnel d’Athènes est toujours pendante. 3. Requête n o 60759/11

Le 2 novembre 2007, la requérante déposa une plainte pénale, avec constitution de partie civile pour une somme ne dépassant pas quarante-quatre euros, contre E.M. et S.K. Elle alléguait que dans le cadre d’une autre procédure pénale engagée par elle-même contre les défendeurs pour manquement au devoir, ceux-ci s’étaient exprimés de manière diffamatoire et insultante à son égard, notamment qu’ils l’avaient qualifiée de « plaignante mensongère ».

Le 4 janvier 2012, le procureur près le tribunal correctionnel d’Athènes classa la plainte pénale de la requérante sans suite et lui imposa de s’acquitter des frais de justice. En particulier, il considéra que la plainte en cause était manifestement infondée, puisque la plainte initiale de la requérante contre E.M. et S.K. était fausse et que par l’emploi du terme « plaignante mensongère » les défendeurs n’avaient pas l’intention d’insulter la requérante mais d’exprimer leurs surprise et indignation face à l’accusation portée à leur encontre. En outre, le procureur estima que les frais de justice devaient être payés par la requérante, du fait que ses accusations étaient manifestement fausses et étaient faites en pleine connaissance de leur inexactitude. Sur ce point, le procureur ajouta que la requérante avait à deux reprises dans le passé porté plainte pour manquement au devoir contre E.M. et S.K. et que celles-ci avaient été rejetées par des décisions pleinement motivées des procureurs compétents. Par conséquent, dans le cas d’espèce la requérante savait bien que sa nouvelle plainte pour manquement au devoir contre les mêmes personnes était vouée à l’échec. Le 20 mars 2012, le procureur près la cour d’appel d’Athènes confirma la décision datée du 4 janvier 2012. 4. Requête n o 61477/11

Le 1 er décembre 2005, la requérante déposa une plainte pénale, avec constitution de partie civile, contre V.T. Elle alléguait que, dans le cadre d’une procédure pénale engagée contre lui par elle-même pour avoir fait construire une annexe illégale à son domicile, l’accusé avait fait des allégations fausses sur sa personne. En particulier, elle releva que V.T. avait faussement déclaré lors de l’instruction de l’affaire que la requérante avait porté dans le passé de fausses accusations contre ses parents et qu’après sa mort elle avait repris la même tactique contre lui.

Le 13 juin 2012, le tribunal correctionnel d’Athènes acquitta V.T. du chef de diffamation calomnieuse (jugement n o 34421/12). 5. Requête n o 61566/11

Le 26 septembre 2005, la requérante déposa une plainte pénale, avec constitution de partie civile pour le montant de quarante euros, contre M.K. Elle alléguait que dans le cadre d’une procédure pénale dans laquelle étaient impliquées tant la requérante que M.K., la dernière avait déclaré devant la juge d’instruction que la requérante avait dénoncé faussement tout voisin habitant dans un rayon de cinq cents mètres de son domicile. Elle aurait ajouté que la requérante était procédurière.

Le 20 juin 2011, le tribunal correctionnel d’Athènes acquitta M.K. des chefs d’accusation de diffamation calomnieuse, insulte et menace. Devant ladite juridiction, M.K. avait affirmé que la requérante avait déposé dans le passé plus de vingt-cinq plaintes pénales. Elle avait ajouté que la requérante avait déposé des plaintes pénales non seulement contre elle mais aussi contre son avocat, H.K., et d’autres personnes qui dépassaient le nombre de cinquante. Enfin, l’accusée s’est aussi référée au jugement n o 64706/2006 du tribunal correctionnel d’Athènes ayant admis que la requérante « déposait constamment des plaintes pénales » et qu’elle avait « semé le trouble dans le quartier en déposant sans cesse des plaintes pénales ». Le tribunal correctionnel d’Athènes admit que M.K. avait la conviction que ses déclarations étaient exactes et qu’elle n’avait aucune intention d’insulter la requérante (jugement n o 44834/11). 6. Requête n o 66554/11

Le 18 septembre 2006, la requérante déposa une plainte pénale contre K.K. son épouse et M.K., avec constitution de partie civile, pour insulte et diffamation calomnieuse. Elle alléguait que K.K. avait garé illégalement sa voiture devant son domicile et que lorsque la requérante le lui indiqua, elle avait été traité de « folle » par les accusés. Il ressort du dossier que l’affaire est pendante devant le tribunal correctionnel d’Athènes. 7. Requête n o 70318/11

Le 22 mars 2007, la requérante déposa une plainte pénale, avec constitution de partie civile pour le montant de quarante-quatre euros, contre A.S et M.K. pour faux témoignage et diffamation calomnieuse. Elle alléguait que, dans le cadre d’une procédure pénale, les défenderesses avaient été auditionnées comme témoins par le juge de paix d’Ilion et l’avaient qualifiée, entre autres, de « querelleuse » et « procédurière ».

Le 12 décembre 2012, le tribunal correctionnel d’Athènes acquitta A.S. et M.K. En particulier, ladite juridiction fit référence aux longues disputes judiciaires qui opposaient la requérante notamment à la seconde accusée et d’autres particuliers qui étaient ses voisins. En effet, la requérante avait dans le passé déposé une série de plaintes contre ses voisins, tant auprès du Bureau d’urbanisme que devant les autorités pénales, en dénonçant des violations du Code d’urbanisme. Le tribunal correctionnel considéra que les termes litigieux employés par les accusées étaient des jugements de valeur provoqués par le nombre important d’affaires portées par la requérante devant le Bureau d’urbanisme et les tribunaux pénaux. La même juridiction jugea que les accusées n’avaient aucune intention de diffamer la requérante mais de souligner le cycle de disputes de la dernière avec ses voisins (jugement n o 61471/12). 8. Requête n o 28435/12

Le 16 avril 2008, la requérante porta plainte contre la juge de paix P.R. pour manquement au devoir. Le 15 septembre 2011, le procureur près le tribunal correctionnel d’Athènes classa sa plainte sans suite en la considérant comme manifestement mal fondée. Le 4 octobre 2011, la requérante saisit le procureur près la cour d’appel d’Athènes d’un recours contre la décision du procureur près le tribunal correctionnel d’Athènes datée du 15 septembre 2011. Le 2 novembre 2011, le procureur près la cour d’appel d’Athènes rejeta son recours (décision n o 797/2011). 9. Requête n o 35312/12

Le 23 novembre 2006, la requérante porta plainte pour manquement au devoir contre K.N., juge près le tribunal de première instance d’Athènes. Le 23 février 2011, le procureur près le tribunal correctionnel d’Athènes classa la plainte sans suite, décision qui fut confirmée le 12 juin 2011 par le procureur près la cour d’appel du Pirée (décision n o 139/2011). 10. Requête n o 41269/12

Le 15 décembre 2006, la requérante porta plainte, avec constitution de partie civile, contre H.K., pour diffamation calomnieuse et fausse dénonciation. Le 24 septembre 2012, la chambre d’accusation du tribunal correctionnel d’Athènes décida de ne pas renvoyer l’accusé en jugement. Elle considéra qu’il n’avait pas été établi que ses allégations à l’égard de la requérante étaient fausses ni qu’il avait l’intention de la diffamer (décision n o 3451/2012). 11. Requête n o 41272/12

Le 5 janvier 2009, la requérante porta plainte, avec constitution de partie civile pour une somme ne dépassant pas quarante-quatre euros, contre H.G. et G.E. pour manquement au devoir et diffamation calomnieuse. En particulier, la requérante alléguait que, suite à ses dénonciations contre des agents du Bureau d’urbanisme, les défendeurs avaient manqué, en tant qu’inspecteurs publics, à leur devoir de procéder à un examen approfondi de ses allégations.

Le 29 septembre 2011, le procureur près le tribunal correctionnel d’Athènes classa la plainte sans suite en considérant que les défendeurs avaient légitimement et raisonnablement estimé que les dénonciations de la requérante étaient fausses. Cette décision fut confirmée le 11 janvier 2012, par la décision n o 890/2011 du procureur près la cour d’appel d’Athènes. 12. Requête n o 41275/12

Le 24 novembre 2006, la requérante porta plainte contre H.K., avec constitution de partie civile, pour diffamation. Elle soutenait que le défendeur avait inclus de fausses allégations à son égard dans le cadre d’autres procédures pénales initiées par lui-même contre elle. Ces procédures avaient trait à des dénonciations déjà faites au Bureau d’urbanisme par la requérante contre lui. Il ressort du dossier que l’affaire est toujours pendante devant le tribunal correctionnel d’Athènes. 13. Requête n o 41277/12

Le 27 novembre 2006, la requérante porta plainte, avec constitution de partie civile, contre S.K. et M.K. pour diffamation calomnieuse. Elle soutenait que les défendeurs, auditionnés comme témoins, avaient porté des fausses allégations à son égard dans le cadre de l’examen d’une plainte pénale déposée contre elle par H.K. Il ressort du dossier que l’affaire est pendante devant le tribunal correctionnel d’Athènes. 14. Requête n o 41279/12

Le 9 novembre 2006, la requérante porta plainte, avec constitution de partie civile, contre H.K. pour diffamation calomnieuse. Elle soutenait que ses allégations à son égard incluses dans une plainte pénale déjà déposée par lui-même à son encontre étaient fausses. Il ressort du dossier que l’affaire est toujours pendante devant le tribunal correctionnel d’Athènes. 15. Requête n o 41282/12

Le 6 mai 2008, la requérante porta plainte, avec constitution de partie civile pour une somme ne dépassant pas quarante-quatre euros, contre S.K. Elle soutenait que le défendeur, auditionné comme témoin dans le cadre d’une affaire pénale déjà initiée par la requérante contre M.K., son épouse, avait fait de fausses allégations à son encontre. En particulier, il aurait, entre autres, relevé que la requérante avait déjà dénoncé aux autorités publiques la moitié des habitants de son quartier. Il ressort du dossier que l’affaire est pendante devant le tribunal correctionnel d’Athènes. 16. Requête n o 41288/12

Le 20 mars 2007, la requérante porta plainte contre H.K., avec constitution de partie civile, pour diffamation calomnieuse. Elle soutenait que le défendeur avait inclus de fausses allégations à son égard dans le cadre d’une autre procédure pénale initiée par lui-même contre elle. Cette procédure avait trait à des dénonciations déjà faites au Bureau d’urbanisme et au Barreau des avocats d’Athènes par la requérante contre lui. Il ressort du dossier que l’affaire est toujours pendante devant le tribunal correctionnel d’Athènes. 17. Requête n o 47746/12

Le 12 juillet 2007, la requérante porta plainte, avec constitution de partie civile, contre S.K. pour faux témoignage et diffamation calomnieuse. Elle soutenait que le défendeur, auditionné comme témoin, dans le cadre d’une procédure pénale initiée par la requérante contre M.K., son épouse, avait procédé à de fausses allégations à son encontre. En particulier, elle affirma que le défendeur avait déposé que dans le passé la requérante avait fait des dénonciations au Bureau d’urbanisme sous de faux noms.

A une date non précisée, le procureur près le tribunal correctionnel d’Athènes décida de scinder l’affaire et d’examiner séparément les deux chefs d’accusation. S’agissant du chef de faux témoignage, il ressort du dossier que l’affaire est pendante devant le tribunal correctionnel d’Athènes. S’agissant du chef de diffamation calomnieuse, le 11 octobre 2011, le tribunal correctionnel d’Athènes acquitta S.K. Le tribunal se référa au contexte de l’affaire, c’est-à-dire aux longs litiges entre S.K. et M.K. avec la requérante. Il conclut qu’en raison de cette situation, il était légitime pour S.K. de croire que ses allégations à l’égard de la requérante n’étaient pas fausses (jugement n o 101838/2011).

Le 3 février 2012, la requérante demanda au procureur près la Cour de cassation de se pourvoir contre le jugement n o 101838/2011. A la même date, sa demande fut rejetée. 18. Requête n o 48438/12

Le 11 juillet 2008, la requérante porta plainte, avec constitution de partie civile, contre le policier D.P. pour diffamation calomnieuse. Elle affirmait que le défendeur, auditionné par l’autorité compétente, dans le cadre d’une autre procédure pénale initiée par la requérante contre lui, avait fait de fausses allégations à son encontre. Le 3 janvier 2011, le procureur près le tribunal correctionnel d’Athènes classa la plainte sans suite, décision qui fut confirmée le 30 janvier 2012 par le procureur près la cour d’appel d’Athènes (décision n o 4/2012). 19. Requête n o 2548/13

Le 31 mars 2009, la requérante porta plainte, avec constitution de partie civile, contre H.K. pour diffamation calomnieuse. Elle soutenait qu’examiné dans le cadre d’une autre procédure pénale initiée par la requérante contre lui, H.K. avait procédé à de fausses allégations à son égard, relatives notamment à des dénonciations faites par la requérante au Bureau de l’urbanisme.

Le 30 août 2011, le procureur près le tribunal correctionnel d’Athènes classa la plainte sans suite, après avoir considéré que les allégations du défendeur étaient soit véridiques soit constituaient des jugements de valeur.

Le 20 février 2012, la requérante demanda au procureur près la cour d’appel d’Athènes d’annuler la décision datée du 30 août 2011 et d’initier des poursuites pénales contre H.K.

Le 31 mai 2012, le procureur près la cour d’appel d’Athènes rejeta sa demande et confirma la décision du procureur près le tribunal correctionnel datée du 30 août 2011. En particulier, le procureur près la cour d’appel fit une longue référence aux litiges judiciaires initiés par la requérante contre H.K. et ses voisins, portant notamment sur des questions d’urbanisme. Il conclut qu’il ressortait de ce contexte « l’obstination de la requérante de procéder à des dénonciations qui avaient à plusieurs reprises étaient considérées infondées dans le passé » (décision n o 165/2012). GRIEFS

Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, la requérante se plaint de la durée des procédures litigieuses. Dans la requête n o 2548/13, elle se plaint de l’iniquité de la procédure en cause. EN DROIT

La Cour relève, tout d’abord, la similitude des présentes requêtes quant aux faits et aux questions de fond qu’elles posent. Elle décide donc de les joindre et de les examiner conjointement.

La Cour rappelle que la notion d’« abus », au sens de l’article 35 § 3 de la Convention, doit être comprise dans son sens ordinaire retenu par la théorie générale du droit – à savoir le fait, par le titulaire d’un droit, de le mettre en œuvre en dehors de sa finalité d’une manière préjudiciable. Dans sa jurisprudence constante, la Cour a fait recours à cette notion notamment dans deux cas de figure, tout en soulignant qu’il s’agit d’une mesure procédurale exceptionnelle ( Miroļubovs et autres c. Lettonie , n o 798/05, § 62, 15 septembre 2009).

La Cour a déjà conclu qu’une requête peut être déclarée abusive si elle se fonde délibérément sur des faits controuvés en vue de tromper la Cour ( Varbanov c. Bulgarie , n o 31365/96, § 36, CEDH 2000 ‑ X). Par ailleurs, il peut y avoir abus du droit de recours individuel lorsque le requérant utilise, dans sa communication avec la Cour, des expressions particulièrement vexatoires, outrageantes, menaçantes ou provocatrices – que ce soit à l’encontre du gouvernement défendeur, de son agent, des autorités de l’Etat défendeur, de la Cour elle-même, de ses juges, de son greffe ou des agents de ce dernier ( Řehák c. République tchèque (déc.), n o 67208/01, 18 mai 2004). En outre, la Cour a déjà considéré que tout comportement d’un requérant manifestement contraire à la vocation du droit de recours établi par la Convention et entravant le bon fonctionnement de la Cour ou le bon déroulement de la procédure devant elle, peut être qualifié d’abusif. Ainsi est abusif le fait, pour un requérant, de multiplier devant la Cour des requêtes chicanières et manifestement mal fondées, analogues à sa requête déjà déclarée irrecevable dans le passé ( M. c. Royaume-Uni , n o 13284/87, décision de la Commission du 15 octobre 1987, DR 54, p. 214, et Philis c. Grèce , n o 28970/95, décision de la Commission du 17 octobre 1996).

Plus récemment, la Cour a jugé que le caractère manifestement dépourvu de tout enjeu réel d’une requête peut entraîner son rejet pour abus du droit de recours au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. En particulier, dans ce cas la Cour retiendra notamment la disproportion entre la banalité des faits de la cause, c’est-à-dire le caractère dérisoire de la somme litigieuse, par rapport au rôle surchargé de la Cour de nombreuses requêtes pendantes soulevant de graves questions de droits de l’homme. La Cour prendra aussi en compte dans ce contexte la situation financière du requérant et les répercussions éventuelles de l’affaire en cause sur celle-ci, ainsi que la nature et l’importance de la violation alléguée de la Convention (voir, Bock c. Allemagne (déc.), n o 22051/07, 19 janvier 2010, et Jenik c. Autriche (déc.), n os 37794/07, 11568/08, 23036/08, 23044/08, 23047/08, 23053/08, 23054/08, 48865/08, 20 novembre 2012 ) . Au vu de ce qui précède, la Cour examinera la présente affaire à l’aune des principes précités. Elle se penchera notamment sur la question de savoir si en l’espèce, compte tenu de l’objet des affaires et de l’usage extensif par la requérante des procédures internes ainsi que du système de protection instauré par la Convention, il y a eu abus du droit de recours.

En premier lieu, la Cour estime opportun d’examiner le contexte et les particularités de la présente affaire, tels qu’ils ressortent de la relecture des faits se rapportant aux dix-neuf requêtes jointes en l’espèce (voir, en ce sens, Belhomme c. France (déc.), n os 45839/99, 46950/99, 48721/99, 51459/99, 46147/99, 47012/99, 49814/99, 51461/99, 18 novembre 1999). En effet, la requérante s’est constituée partie civile dans un nombre conséquent de procédures pénales engagées par elle-même contre diverses personnes. Elle se plaignait de l’attitude dont les défendeurs avaient fait preuve à son égard dans le cadre d’autres procédures pénales déjà pendantes et se rapportant notamment à des questions de voisinage entre la requérante et les défendeurs. La requérante reprochait à ces personnes notamment d’avoir formulé à son encontre des propos insultants ou diffamatoires. En particulier, les défendeurs auraient à plusieurs reprises affirmé ou sous ‑ entendu que la requérante serait procédurière, ayant l’habitude de les dénoncer constamment auprès des autorités administratives et judiciaires, notamment le Bureau d’urbanisme et la justice pénale.

La Cour note que certaines des procédures en cause sont toujours pendantes devant les juridictions pénales et d’autres se sont déjà achevées soit par l’acquittement des accusés soit par leur classement sans suite. Il en résulte qu’en l’état actuel du dossier aucune des procédures initiées par la requérante n’a aboutie en sa faveur. Il convient aussi de relever qu’à plusieurs reprises les autorités judiciaires ont mis l’accent sur le contexte et le nombre de litiges opposant les défendeurs à la requérante ainsi qu’à l’emploi inadéquat de sa part de la justice pénale.

A titre d’exemple, en classant sans suite la plainte pénale de la requérante, le 4 janvier 2012, le procureur près le tribunal correctionnel d’Athènes a considéré que par l’emploi du terme « plaignante mensongère » les défendeurs n’avaient pas l’intention d’insulter la requérante mais d’exprimer leurs surprise et indignation face à l’accusation portée à leur encontre. De surcroît, dans la même affaire, le procureur a imposé à la requérante le paiement des frais de justice, après avoir relevé que ses accusations étaient manifestement fausses et faites en pleine connaissance de leur inexactitude (paragraphe 7 ci-dessus). En outre, dans le cadre d’une affaire distincte le tribunal correctionnel s’est référé dans son jugement d’acquittement du 12 décembre 2012 aux longues disputes judiciaires qui opposaient la requérante notamment à l’une des accusées et à d’autres particuliers qui étaient ses voisins. A ce titre, le tribunal correctionnel a considéré que les accusées n’avaient pas l’intention de diffamer la requérante mais de souligner ses litiges répétitifs avec ses voisins (paragraphe 14 ci-dessus). Enfin, s’agissant d’une affaire consécutive, le 31 mai 2012, le procureur près la cour d’appel d’Athènes a aussi fait une longue référence aux litiges judiciaires initiés par la requérante contre ses voisins en soulignant son « obstination de procéder à des dénonciations qui avaient à plusieurs reprises été considérées infondées dans le passé » (paragraphe 32 ci-dessus).

La Cour estime que la multiplication de plaintes pénales infondées de la part de la requérante s’inscrivant dans un contexte de litiges privés notamment avec ses voisins relève de l’usage inadéquat, voire abusif du système judiciaire interne. Cela est d’autant plus vrai que la trivialité de l’enjeu pécuniaire des affaires est manifeste en l’espèce : dans les cas où la requérante a indiqué à l’autorité judiciaire compétente la somme pour laquelle elle s’était constituée partie civile, celle-ci ne dépassait pas les quarante-quatre euros. Au vu de ce qui précède, une disproportion évidente entre la banalité des faits de la cause et le rôle surchargé de nombreuses requêtes non seulement de la Cour mais, en même temps, des juridictions pénales internes ressort de la présente affaire. Il convient sur ce point de relever que la Cour a déjà jugé que la durée excessive des procédures devant les juridictions pénales est un problème persistant en Grèce qui a conduit à de nombreux constats de violation de la Convention à Strasbourg ( Michelioudakis c. Grèce , n o 54447/10, § 55, 3 avril 2012). La Cour considère à cet égard que le fonctionnement efficace du système judiciaire ne relève pas de la charge exclusive des autorités judiciaires. Il dépend en même temps de manière non négligeable de son usage approprié et responsable de la part des justiciables. En l’occurrence, l’attitude en cause de la requérante ne pouvait que contribuer à la surcharge du rôle des juridictions pénales et, par la suite, de celui de la Cour.

En second lieu, la Cour relève qu’il ne ressort aucunement du dossier que les affaires en cause auraient des répercussions éventuelles sur la situation financière de la requérante. En dernier lieu, s’agissant de la nature et l’importance des violations alléguées de la Convention, la Cour note qu’elle s’est déjà à plusieurs reprises prononcée sur des questions de durée et d’équité des procédures devant les juridictions pénales grecques, similaires à celles posées par la présente affaire (voir, Michelioudakis , précité, notamment § 68, et Roïdakis c. Grèce (n o 2) , n o 50914/06, § 26, 28 mai 2009). Par ailleurs, dans son arrêt Michelioudakis (précité), en application de la procédure « d’arrêt pilote » la Cour a précisé, en ce qui concerne l’article 13 de la Convention, que les autorités internes devaient mettre en place un recours ou une combinaison de recours garantissant réellement une réparation effective des violations de la Convention résultant de durées excessives des procédures devant les juridictions pénales ( Michelioudakis , précité, § 78).

Au vu de ce qui précède, la Cour conclut à l’absence de proportion raisonnable entre les faits de l’affaire et l’usage extensif des procédures judiciaires instituées par la requérante. Son comportement constitue donc un abus du droit de recours individuel au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Par conséquent, il convient de rejeter les requêtes dans les circonstances de l’espèce en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de joindre les requêtes ; Déclare les requêtes irrecevables. Søren Nielsen Isabelle Berro-Lefèvre Greffier Présidente Annexe N o Requête N o Introduite le 50634/11 04/08/2011 50775/11 01/08/2011 60759/11 29/08/2011 61477/11 19/09/2011 61566/11 09/09/2011 66554/11 03/10/2011 70318/11 02/11/2011 28435/12 30/04/2012 35312/12 01/06/2012 41269/12 28/06/2012 41272/12 28/06/2012 41275/12 28/06/2012 41277/12 28/06/2012 41279/12 28/06/2012 41282/12 28/06/2012 41288/12 28/06/2012 47746/12 24/07/2012 48438/12 27/07/2012 2548/13 12/12/2012