CASE OF JOVČOVA v. SERBIA

CASE OF JOVČOVA v. SERBIA (CtEDO, 2013)

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE JOVČOVA c. SERBIA (Depunerea nr. 49198/10) JUGDMENT STRASBOURG 5 noiembrie 2013 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Jovčova c. Serbia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca compusă în: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Dragoljub Popović, Helen Keller, judecători și, Seçkin Erel, Acting Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 15 octombrie 2013, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 49198/10) împotriva Republicii Serbiei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sârb, dna Stana Jovčova („reclamantul”), la 17 august 2010. Guvernul sârb (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl S. Carić. La 2 noiembrie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Introducere Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește în Bosilegrad. Reclamantul a fost angajat de HKP Yumco ad.d. , o societate social-estatală din Vranje (denumită în continuare „debitorul”). Primul set de proceduri La 12 februarie 2007, Curtea Municipală Bosilegrad a hotărât în favoarea reclamantului și a ordonat debitorului să-i plătească: (a) achiziții salariale în valoare de 70.387.12 dinari sârbi (RSD), [1] plus dobânzi legale; și (b) RSD 5,517 (aproximativ 70 EUR) pentru costurile sale juridice. La 2 martie 2007, hotărârea a devenit finală. La 13 februarie 2008, reclamantul a depus o cerere de punere în aplicare a hotărârii de mai sus în fața Curții Municipale Vranje, propunendu-se să fie efectuată prin intermediul unui transfer bancar. La 14 februarie 2008, instanța a acceptat cererea reclamantului și a emis un ordin de executare. 10. La 16 aprilie 2010, reclamantul a depus un recurs constituțional. 11. La 26 decembrie 2012, Curtea Constituțională a hotărât că „dreptul la judecată a reclamantului în timp rezonabil” a fost încălcat și a ordonat Curtea Municipală Vranje și Banca Națională a Serbiei să pună în aplicare hotărârea finală cât mai curând posibil. A doua sesiune a procedurii 12. La 28 aprilie 2007, Curtea Municipală Bosilegrad a hotărât în favoarea reclamantului și a ordonat debitorului să-i plătească: (a) achiziții salariale în valoare de RSD 78.712 (aproximativ 990 EUR), plus dobânzi legale; (b) prestații pentru mese de salariat (naknada za ishranu na radu ) în valoare de RSD 51.715.68 (aproximativ 650 EUR), plus dobânzi legale; (b) RSD 14,360 (aproximativ 185 EUR) pentru costurile sale juridice; și (c) contribuțiile pentru pensie, invaliditate și sănătate datorate pentru perioada 1 La 13 decembrie 2007, hotărârea a devenit finală. 14. La 13 februarie 2008, reclamantul a depus o cerere de punere în aplicare a hotărârii de mai sus în fața Curții Municipale Vranje, propunendu-se să fie efectuată prin intermediul unui transfer bancar. 15. La 15 aprilie 2008, instanța a acceptat cererea reclamantului și a emis un ordin de executare. 16. La 16 aprilie 2010, reclamantul a depus un recurs constituțional. 17. Potrivit informațiilor din dosar, cazul este încă în așteptare în fața Curții Constituționale II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 18. Legea internă relevantă este stabilită în hotărârile Curții privind EVT Company c. Serbia (n. 3102/05, §§ 26 și 27, 21 iunie 2007); Marčić și alții c. Serbia (n. 17556/05, § 29, 30 octombrie 2007); R. Kačapor și alții c. Serbia (n. 2269/06, 3041/06, 3042/06, 3043/06, 3045/06 și 3046/06, 15 ianuarie 2008, §§ 57-82; Vlahović c. Serbia (n. 42619/04, §37-47, 16 decembrie 2008); Crnišanin și alții c. Serbia (n. 35835/05, 43548/05, 43569/05 și 36986/06, 13 ianuarie 2009, § 100-104); Adamović c. Serbia, (n. 41703/06, § 17-22, 2 octombrie 2012); a se vedea și Marinković c. Serbia; (dec.) nr. 5353/11, 29 ianuarie 2013, §§ 26-29 și § 31-44). PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLE 6 ȘI 13 A CONVENȚIEI ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 LA CONVENȚIUNE 19. Reclamantul s-a plâns de faptul că Statul pârât nu a aplicat două hotărâri finale pronunțate în favoarea sa împotriva debitorului și de lipsa unui remediu eficace în această privință. Ea s-a bazat pe articolele 6 și 13 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1, care, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Admisibilitatea 20. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție. Guvernul a susținut că reclamantul este responsabil pentru neexecuție, deoarece ea nu a reușit să utilizeze toate etapele procedurale disponibile la dispoziția sa. În special, ea a propus ca executarea să fie efectuată numai prin intermediul unui transfer bancar. 22. Curtea reiterează că, în principiu, atunci când un reclamant, cum ar fi cel actual, obține o hotărâre finală împotriva unei entități controlate de stat, el sau ea este obligată doar să depună o cerere de executare a acestei hotărâri instanței competente sau, în cazul procedurii de lichidare sau de insolvență împotriva debitorului, să raporteze cererile sale la administrarea debitorului (a se vedea R. Kačapor și alții, citați mai sus, §§ 109-112. Se observă că actualul reclamant a solicitat executarea hotărârilor finale dictate în favoarea ei în februarie 2008 și că acestea au rămas neexecute până în prezent. 24. Curtea observă, de asemenea, că a constatat în mod frecvent încălcări ale articolului 6 din Convenție și/sau a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele prezentate în acest caz (a se vedea ibidem , §§ 115-116 și § 120; Crnišanin și alții c. Serbia , citat mai sus §§ 123-124 și § 133-134; Rašković și Milunović c. Serbia . , nr. 1789/07 și 28058/07, §§ 74 și 79, 31 mai 2011). 25. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, a fost încălcarea articolului 1 din Convenția și a articolului din Protocolul nr. 26. Curtea nu consideră necesar, în circumstanțele prezentului caz, să examineze în esență aceeași plângere în temeiul articolului 13 din Convenție (a se vedea mutatis mutandis, Kin -Stib și Majkić c. Serbia , nr. 12312/05 , § 90, 20 aprilie 2010). II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 DE PROTOCOL NR. 12 LA CONVENȚIE 27. De asemenea, reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârilor finale ale instanței în favoarea sa în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 12 care, în măsura în care este cazul, citește după cum urmează: art. 1 din Protocolul nr. 12 „Ducrarea oricărui drept prevăzut de lege este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau o altă opinie, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu este discriminat de către nicio autoritate publică pe niciun motiv, cum ar fi cele menționate la alineatul (1).” 28. Nu există elemente în dosarul care să permită Curții să constate că comportamentul organismelor interne a fost discriminatoriu (a se vedea mutatis mutandis Macready c. Republica Cehă , nr. 4824/06 și 15512/08, § 70, 22 aprilie 2010). 29. Rezultă că această plângere este manifestament nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 30. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daunele 31. Reclamantul a solicitat 3,640 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 32. Guvernul a susținut că Curtea nu ar trebui să ordone executarea hotărârilor interne examinate în acest caz, deoarece reclamantul nu a solicitat în mod expres acest lucru. 33. Cu toate acestea, Curtea nu este de acord cu Guvernul. O hotărâre în care Curtea constată încălcarea Convenției sau a Protocolelor sale impune statului contestat o obligație juridică nu doar de a plăti celor vizați sumele atribuite prin o justă satisfacție, ci și de a alege, sub supravegherea Comitetului de Miniștri, măsurile generale și/sau, dacă este cazul, individuale care trebuie adoptate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcării constatate (a se vedea Apostol c. Georgia , nr.40765/02 , §§ 71-73 , CEDO 2006-XIV și Marčić și alții c. Serbia , citat mai sus §§ 64-65 și Pralica c. Bosnia și Herțegovina , nr. 38945/05 , § 19, 27 ianuarie 2009 . 34. Având în vedere concluzia sa din cauza instantană și fără a aduce atingere oricărei alte măsuri care ar putea fi considerate necesare, Curtea consideră că Statul pârât trebuie să asigure executarea hotărârilor interne finale examinate în acest caz prin intermediul plății reclamantului, din fondurile proprii, sumele atribuite în aceste hotărâri finale, mai puțin orice sumă care ar fi putut fi deja plătită în ceea ce privește aceste hotărâri. 35. În plus, Curtea consideră că reclamantul a suferit o pierdere morală care rezultă din încălcarea Convenției constatată în acest caz. Facerea evaluării sale pe bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, Curtea consideră că este rezonabil și echitabil atribuirea 2.000 de euro reclamantului. Costuri și cheltuieli 36. Reclamantul nu a prezentat o cerere care solicită rambursarea costurilor suportate în fața instanțelor interne și a Curții. În consecință, Curtea consideră că nu există nici un apel pentru a-i atribui sumă pe contul respectiv. Dobânzi implicite 37. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerea în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție admisibile și al restului cererii inadmisibile; deține că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține că nu este necesar să examineze plângerea în temeiul articolului 13 din Convenție; deține litera (a) că statul pârât plătește, din fondurile sale proprii și în termen de trei luni, sumele atribuite în hotărârile finale examinate în acest caz, mai puține sume care ar fi putut fi deja plătite pe baza acestor hotărâri; (b) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în aceeași perioadă, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă care va fi convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție. 5 noiembrie 2013, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Seçkin Erel Paulo Pinto de Albuquerque Președintele Adjunct al Registrului interimar [1] Aproximativ 880 euro (EUR)

SECOND SECTION

CASE OF

JOVČOVA v. SERBIA

(Application no. 49198/10)

JUDGMENT

STRASBOURG

5 November 2013

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Jovčova v. Serbia,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Paulo Pinto de Albuquerque,

President,

Dragoljub Popović,

Helen Keller,

judges,

and, Seçkin Erel,

Acting

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 15 October 2013,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 49198/10) against the Republic of Serbia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Serbian national, Ms Stana Jovčova (“the applicant”), on 17 August 2010.

2.

The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr S. Carić.

3.

On 2 November 2011 the application was communicated to the Government.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

A.

Introduction

4.

The applicant was born in 1955 and lives in Bosilegrad.

5.

The applicant was employed by HKP

Yumco a.d.

, a socially/State-owned company based in Vranje (hereinafter – “the debtor”).

B.

First set of proceedings

6.

On 12 February 2007 the Bosilegrad Municipal Court ruled in favour of the applicant and ordered the debtor to pay her:

(a)

salary arrears in the amount of 70,387.12 Serbian dinars (RSD),

[1]

plus statutory interest; and

(b)

RSD 5,517 (approximately EUR 70) for her legal costs.

7.

On 2 March 2007 the judgment became final.

8.

On 13 February 2008 the applicant filed a request for the enforcement of the above judgment before the Vranje Municipal Court, proposing that it be carried out by means of a bank transfer.

9.

On 14 February 2008 the court accepted the applicant’s request and issued an enforcement order.

10.

On 16 April 2010 the applicant lodged a constitutional appeal.

11.

On 26 December 2012 the Constitutional Court held that the applicant’s “right to trial within reasonable time” was violated and ordered the Vranje Municipal Court and National Bank of Serbia to enforce the final judgment as soon as possible.

C.

Second set of proceedings

12.

On 28 April 2007 the Bosilegrad Municipal Court ruled in favour of the applicant and ordered the debtor to pay her:

(a)

salary arrears in the amount of RSD 78,712 (aproximatelly EUR 990), plus statutory interest;

(b) employee meal benefits (

naknada za ishranu na radu

) in the amount of RSD 51,715.68 (approximately EUR 650), plus statutory interest;

(b)

RSD 14,360 (approximately EUR 185) for her legal costs; and

(c)

the pension, disability, and health contributions due for the period 1

January 2004 to 8 February 2005.

13.

On 13 December 2007 the judgment became final.

14.

On 13 February 2008 the applicant filed a request for the enforcement of the above judgment before the Vranje Municipal Court, proposing that it be carried out by means of a bank transfer.

15.

On 15 April 2008 the court accepted the applicant’s request and issued an enforcement order.

16.

On 16 April 2010 the applicant lodged a constitutional appeal.

17.

According to information in the file the case is still pending before the Constitutional Court

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

18.

The relevant domestic law is set out in the Court’s judgments of

EVT Company v. Serbia

(no. 3102/05, §§ 26 and 27, 21 June 2007);

Marčić and Others v. Serbia

(no. 17556/05, § 29, 30 October 2007); R.

Kačapor and Others v. Serbia

(nos. 2269/06, 3041/06, 3042/06, 3043/06, 3045/06 and 3046/06, 15 January 2008, §§ 57-82);

Vlahović v. Serbia

(no. 42619/04, §§37-47, 16 December 2008);

Crnišanin and Others v. Serbia

(nos.

35835/05, 43548/05, 43569/05 and 36986/06, 13 January 2009, §§ 100-104);

Adamović v. Serbia,

(no. 41703/06, §§ 17-22, 2 October 2012); see also

Marinković v. Serbia

((dec.) no. 5353/11, 29 January 2013, §§ 26-29 and §§ 31-44).

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 AND 13 OF THE CONVENTION AND ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 1 TO THE CONVENTION

19.

The applicant complained about the respondent State’s failure to enforce two final judgments rendered in her favour against the debtor and about the lack of an effective remedy in this connection. She relied on Articles 6 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 which, in so far as relevant, read as follows:

Article 6 § 1

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law.”

Article 1 of Protocol No. 1

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

Article 13

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

A.

Admissibility

20.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

21.

The Government maintained that the applicant was responsible for the non-enforcement as she had failed to use all available procedural steps at her disposal. In particular, she proposed that the enforcement be carried out by means of a bank transfer only.

22.

The applicant disagreed.

23.

The Court reiterates that, in principle, when an applicant, such as the present one, obtains a final judgment against a State-controlled entity, he or she is only required to file a request for the enforcement of that judgment to the competent court or, in case of liquidation or insolvency proceedings against the debtor, to report his or her claims to the administration of the debtor (see

R. Kačapor and Others,

cited above, §§ 109-112). It is observed that the present applicant sought enforcement of the final judgments rendered in her favour in February 2008 and that they remained unenforced to the present day.

24.

The Court further observes that it has frequently found violations of Article 6 of the Convention and/or Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention in cases raising issues similar to those raised in the present case (see

ibidem

, §§ 115-116 and § 120;

Crnišanin and Others v. Serbia

, cited above, §§ 123-124 and §§ 133-134;

Rašković and Milunović v. Serbia

, nos. 1789/07 and 28058/07, §§ 74 and 79, 31 May 2011).

25.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. There has, accordingly, been a violation of Article

6

§

1 of the Convention and Article

1

of Protocol

No.

1.

26.

The Court does not find it necessary in the circumstances of this case to examine essentially the same complaint under Article

13 of the Convention (see

mutatis mutandis,

Kin

-Stib and Majkić v. Serbia

, no. 12312/05, § 90, 20 April 2010).

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 12 TO THE CONVENTION

27.

The applicant also complained about the non-enforcement of final court decisions in her favour under Article 1 of Protocol No. 12 which, in so far as relevant, reads as follows:

Article 1 of Protocol No. 12

“The enjoyment of any right set forth by law shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.

No one shall be discriminated against by any public authority on any ground such as those mentioned in paragraph 1.”

28.

There are no elements in the case file which enable the Court to find that the conduct of the domestic bodies was discriminatory (see,

mutatis mutandis

,

Macready v. the Czech Republic

, nos. 4824/06 and 15512/08, § 70, 22 April 2010).

29.

It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

30.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

31.

The applicant claimed 3,640 euros (EUR) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.

32.

The Government maintained that the Court should not order the enforcement of the domestic decisions under consideration in the present case as the applicant had failed to expressly request that.

33.

However, the Court disagrees with the Government. A judgment in which the Court finds a violation of the Convention or of its Protocols imposes on the respondent State a legal obligation not just to pay those concerned the sums awarded by way of just satisfaction, but also to choose, subject to supervision by the Committee of Ministers, the general and/or, if appropriate, individual measures to be adopted in its domestic legal order to put an end to the violation found (see

Apostol v. Georgia

, no.40765/02, §§

71-73, ECHR 2006-XIV, and

Marčić and Others v. Serbia

, cited above, §§

64-65, and

Pralica v. Bosnia and Herzegovina

, no. 38945/05, § 19, 27

January 2009).

34.

Having regard to its finding in the instant case, and without prejudice to any other measures which may be deemed necessary, the Court considers that the respondent State must secure the enforcement of the final domestic judgments under consideration in this case by way of paying the applicant, from their own funds, the sums awarded in the said final judgments, less any amounts which may have already been paid in respect of the said judgments.

35.

In addition, the Court considers that the applicant sustained some non-pecuniary loss arising from the breaches of the Convention found in this case. Making its assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court considers it reasonable and equitable to award EUR 2,000 to the applicant.

B.

Costs and expenses

36.

The applicant did not submit a claim seeking reimbursement of the costs incurred before the domestic courts and the Court. Accordingly, the Court considers that there is no call to award her any sum on that account.

C.

Default interest

37.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the complaint under Articles 6 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;

3.

Holds

that there is no need to examine the complaint under Article 13 of the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State shall, from its own funds and within three months, pay the applicant, the sums awarded in the final judgments under consideration in the present case, less any amounts which may have already been paid on the basis of the said judgments;

(b)

that the respondent State is to pay the applicant, within the same period, EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable on this amount which is to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement

;

(c)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on

5 November 2013, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Seçkin Erel

Paulo Pinto de Albuquerque

Acting Deputy Registrar

President

[1]

Approximately 880 euros (EUR)