SCHOLVIEN AND OTHERS v. GERMANY

A cincea secțiune decizia nr. 13166/08 Carsten SCHOLVIEN și alții împotriva Germaniei Curții Europene a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care așeză la 12 noiembrie 2013 în calitate de comitet compus din: Ganna Yudkivska, președinte, Angelika Nußberger, André Potocki, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 4 martie 2008, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 10 mai 2013 cere Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Guvernul german („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl H.-J. Behrens, al Ministerului Federal al Justiției. Reclamanții nu au fost reprezentați de avocat în acțiunea dinaintea Curții. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, luat pe cont propriu și coroborat cu art. 14 și în conformitate cu articolele 9 și 11 din Convenție, cu privire la obligația de a tolera exercitarea vânării pe proprietatea lor și cu privire la aderarea lor obligatorie la o asociație de vânătoare. Plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție a fost comunicată guvernului DREPTUL I. ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUIUI 1 AL PROTOCOLUL nr. 1 LA CONVENȚIE Reclamanții se plângea de obligația lor de a tolera exercitarea vânării și de erecția aparatelor de vânătoare pe proprietatea lor. Ei se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 10 mai 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor ridicate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „1. Prin această declarație unilaterală, Guvernul Federal recunoaște că art. 1 din primul protocol suplimentar la Convenție a fost încălcat. 2. Guvernul Federal este pregătit să plătească compensații în valoare de € 7.000 pentru Reclamanții dacă Curtea, în condiția de plată a sumei, elimină cererea din listă în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Acest lucru ar fi considerat ca soluționarea tuturor cererilor reclamanților în legătură cu cererea menționată mai sus împotriva Republicii Federale de Germania și a Terenului Berlin. 3. Sumele sunt plătibile în termen de trei luni de la notificarea deciziei Curții de a elimina cazul din lista sa.” Prin scrisoarea din 7 iunie 2013, reclamanții au indicat că nu sunt satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale, motivând că plata unei sume forfetare nu era suficientă pentru a remedia încălcarea continuă a drepturilor convenției lor. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 10. De asemenea, acesta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. 11. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03). 12. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv una adusă împotriva Germaniei, practica sa privind plângerile cu privire la obligația de a tolera exercitarea vânării pe proprietate privată (a se vedea Chassagnou și alții c. France [GC], nos. 25088/94, 28331/95 și 28443/95, CEDH 1999 III; Schneider c. Luxemburg , nr. 2113/04, 10 iulie 2007 și Herrmann c. Germania [GC], nr. 9300/07, 26 iunie 2012]. Având în vedere această jurisprudență, Curtea consideră că plata de 5.000 de euro constituie o compensare adecvată pentru prejudiciile morale ale reclamanților (compară Herrmann , citată mai sus, § 123). 13. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). 14. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 15. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale sau al întreprinderilor lor generale prezentate Comitetului de Miniștri cu privire la cazul Herrmann v. Germania (documentul nr. DH-DD(2013)), cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović v. Serbia) (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). II. ÎNCĂLCAREA ALTE DREPTURI DE CONVENȚIE 16. Reclamanții se plângeau, de asemenea, de încălcarea drepturilor în temeiul art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 9 din Convenție. Având în vedere hotărârea Curții în cazul Herrmann (a se vedea Herrmann) , citat mai sus, §§ 105 și 119), Curtea a examinat aceste drepturi în contextul articolului 1 din Protocolul nr. 1. 17. Reclamantul s-a încălcat în continuare în temeiul articolului 11 cu privire la aderarea obligatorie la o asociere de vânătoare. având în vedere concluziile sale în cazul Herrmann (a se vedea Herrmann c. Germania , nr. 9300/07, § 79, 20 ianuarie 2011 și Herrmann , [GC], citat mai sus, § 38, 26 iunie 2012), Curtea consideră că această parte a plângerii este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 3 litera (a) și 4 din Convenție. III. APLICAREA REGULUI 43 § 4 ALE NORMELE CURTII 18. Reclamanții, care se bazează pe dovezi documentare, au susținut că costurile și cheltuielile suportate în încercarea de a împiedica încălcarea presupuselor încălcări a Convenției în cadrul procedurii dinaintea instanțelor interne au constituit 6,223,05 euro plus interese și au depășit astfel suma oferită de Guvern. 19. Guvernul a lăsat decizia dacă suma propusă în declarația lor unilaterală constituia o soluționare adecvată a cauzei la discreția Curții. 20. Curtea remarcă că, atunci când o cerere a fost formulată în conformitate cu art. 37 din Convenție, costurile se află la discreția Curții. Curtea reiterează că, atunci când face o atribuire în temeiul articolului 43 § 4 din Regulamentul Curții, principiile generale care reglementează rambursarea costurilor sunt în esență aceleași ca în temeiul articolului 41 din Convenția (a se vedea Pisano c. Italia) (striking out) [GC], nr. 36732/97, §§ 53-54, 24 octombrie 2002, Voorhuis v. Țările de Jos (dec.), nr. 28692/06, 3 martie 2009 și Youssef v. Țările de Jos (dec.) nr. 11936/08, 27 septembrie 2011). Cu alte cuvinte, pentru a fi rambursată, costurile trebuie să se referă la presupusa încălcare, au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. 21. Curtea observă că declarația unilaterală a Guvernului conține atribuirea de 2.000 de euro pentru costuri și cheltuieli. În circumstanțele excepționale ale cazului instant, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea în comun a reclamanților o sumă suplimentară de 4.223,05 de euro pentru costuri și cheltuieli în fața instanțelor interne. Curtea consideră oportună faptul că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și cu modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să ia această parte din aplicarea acesteia din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibil; hotărâre (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților, în termen de trei luni, în plus față de suma conținută în declarația unilaterală prezentată de Guvern la 10 mai 2013, 4.223,05 EUR (4 mii două sute două sute două sute trei euro și cinci sute) pentru costuri și cheltuieli suplimentare în fața instanțelor naționale; (b) care, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe valoarea totală la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale. Stephen Phillips Ganna Yudkivska Președintele adjunct al grefierului apendicele Sonja KLEIN este un național german născut în 1968 și locuiește în Bad Kreuznach. Hildegund Berta Mathilde SCHOLVIEN este un național german născut în 1943 și trăiește în Fischbach. Carsten SCHOLVIEN este un național german născut în 1969 și trăiește în Fischbach. Stefan SCHOLVIEN este un național german născut în 1967 și trăiește în Bad Kreuznach.

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 13166/08

Carsten SCHOLVIEN and others

against Germany

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 12

November 2013 as a Committee composed of:

Ganna Yudkivska,

President,

Angelika Nußberger,

André Potocki,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 4 March 2008,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 10 May 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicants’ reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

1.

A list of the applicants is set out in the appendix.

2.

The German Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr H.-J. Behrens, of the Federal Ministry of Justice. The applicants were not represented by counsel in the proceedings before the Court.

3.

The applicants complained under Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention taken on its own and in conjunction with Article 14 and under Articles 9 and 11 of the Convention about the obligation to tolerate the exercise of the hunt on their property and about their compulsory membership of a hunting association.

4.

The complaint under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention was communicated to the Government

.

THE LAW

I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1 TO THE CONVENTION

5.

The applicants complained about their obligation to tolerate the exercise of the hunt and about the erection of hunting appliances on their property. They relied on Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

6.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 10 May 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

7.

The declaration provided as follows:

“1. By way of this unilateral declaration, the Federal Government recognises that Article 1 of the First Additional Protocol to the Convention has been violated.

7,000 to the Applicants if the Court, on condition of payment of the amount, strikes the Application out of the list pursuant to Article 37 (1) (c) of the Convention. This would be deemed to settle all of the Applicants’ claims in connection with the above mentioned Application against the Federal Republic of Germany and the Land of Berlin.

8.

By a letter of 7 June 2013, the applicants indicated that they were not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that payment of a lump sum was not sufficient to remedy the on-going violation of their Convention rights.

9.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37

§

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

10.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued.

11.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin

Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§

75

‑

77, ECHR 2003-VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no.

11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

12.

The Court has established in a number of cases, including one brought against Germany, its practice concerning complaints about the obligation to tolerate the exercise of the hunt on private property (see

Chassagnou and Others v. France

[GC], nos. 25088/94, 28331/95 and 28443/95, ECHR 1999

‑

III;

Schneider v. Luxembourg

, no. 2113/04, 10

July

2007 and

Herrmann v. Germany

[GC], no. 9300/07, 26 June 2012). In the light of this case-law, the Court considers that payment of 5,000 euros constitutes adequate compensation for the applicants’ non-pecuniary damage (compare

Herrmann

, cited above, § 123).

13.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

14.

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

15.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration or with their general undertakings submitted to the Committee of Ministers concerning the case of

Herrmann v. Germany

(document no. DH-DD(2013)), the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

II. ALLEGED VIOLATION OF OTHER CONVENTION RIGHTS

16.

The applicants also complained about a violation of their rights under Article 14 in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 and under Article 9 of the Convention. Given the Court’s ruling in the

Herrmann

case (see

Herrmann

, cited above, §§ 105 and 119), the Court has examined these rights in the context of Article 1 of Protocol No. 1.

17.

The applicant further complained under Article 11 about their obligatory adherence to a hunting association. Having regard to its findings in the

Herrmann

case (see

Herrmann v. Germany

, no. 9300/07, § 79, 20

January 2011 and

Herrmann

[GC], cited above, § 38, 26 June 2012), the Court considers that this part of the complaint is incompatible

ratione

materiae

with the provisions of the Convention and must be rejected in accordance with Article 35 § 3(a) and 4 of the Convention.

III. APPLICATION OF RULE 43 § 4 OF THE RULES OF COURT

18.

The applicants, relying on documentary evidence, submitted that costs and expenses incurred in attempting to forestall the alleged violations of the Convention in the proceedings before the domestic courts amounted to 6,223.05 euros plus interests and thus exceeded the sum offered by the Government.

19.

The Government left the decision whether the sum proposed in their unilateral declaration constituted an adequate settlement of the case to the Court’s discretion.

20.

The Court observes that, when an application has been struck out in accordance with Article 37 of the Convention, the costs shall be at the discretion of the Court. The Court reiterates that when making an award under Rule 43 § 4 of the Rules of Court, the general principles governing reimbursement of costs are essentially the same as under Article 41 of the Convention (see

Pisano v. Italy

(striking out) [GC], no. 36732/97, §§ 53-54, 24 October 2002,

Voorhuis

v. the Netherlands (dec.), no. 28692/06, 3

March

2009 and

Youssef

v. the Netherlands (dec.) no. 11936/08, 27

September

2011). In other words, in order to be reimbursed, the costs must relate to the alleged violation, have been actually and necessarily incurred and be reasonable as to quantum.

21.

The Court observes that the Government’s unilateral declaration contains the award of 2,000 euros for costs and expenses. Under the exceptional circumstances of the instant case, the Court considers it reasonable jointly to award the applicants an additional sum of 4,223.05

euros for costs and expenses before the domestic courts.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike this part of the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay jointly to the applicants, within three months, in addition to the sum contained in the unilateral declaration submitted by the Government on 10 May 2013, EUR

4,223.05 (four thousand two hundred and twenty-three euros and five cents) for additional costs and expenses before the domestic courts;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the overall amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

Stephen Phillips

Ganna Yudkivska

Deputy Registrar

President

Appendix

Sonja KLEIN is a German national who was born in 1968 and lives in Bad Kreuznach.

Hildegund Berta Mathilde SCHOLVIEN is a German national who was born in 1943 and lives in Fischbach.

Carsten SCHOLVIEN is a German national who was born in 1969 and lives in Fischbach.

Stefan SCHOLVIEN is a German national who was born in 1967 and lives in Bad Kreuznach.