SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 73138/10 Petr SEJK împotriva Republicii Cehe formulată la 10 decembrie 2010 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află la 26 noiembrie 2013 într-un comitet compus din Angelika Nußberger, președinte, Andre Potocki, Aleš Pejchal, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 decembrie 2010, având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 8 iulie 2013 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, dl Petr Sejk, este un resortisant ceh născut în 1961 și rezident în Soběslav.
P. Trnka, avocat în barou ceh. Guvernul ceh ( La 14 ianuarie 2010, Curtea Supremă a respins recursul în casarea reclamantului ca inadmisibil, considerând că hotărârea pronunțată în apel nu putea avea o importanță juridică crucială. La 22 iulie 2010, Curtea Constituțională a respins acțiunea constituțională a reclamantului pentru lipsa vădită de temei în ceea ce privește decizia Curții Supreme și pentru întârzierea cu privire la hotărârea pronunțată în apel. Cu privire la acest din urmă aspect, Curtea Constituțională a considerat că recursul în Casație a fost în speță declarat inadmisibil din cauza lipsei unui motiv de casare valabil, și anume fără ca Curtea Supremă să-și fi exercitat puterea discreționară.
Prin urmare, termenul de 60 de zile deschis pentru introducerea acțiunii constituționale a început să curgă de la notificarea hotărârii instanței regionale. ÎN După eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, guvernul a informat Curtea printr-o scrisoare din 8 iulie 2013 că a luat în considerare formularea unei declarații unilaterale pentru a rezolva problema ridicată de aceasta. De asemenea, a invitat Curtea să elimine această parte a cererii de a juca în temeiul articolului 37 din convenție. Guvernul admite că, având în vedere jurisprudența Curții în cauzele care țin de problema similară de acces la Curtea Constituțională cehă (a se vedea, de exemplu, Adamíček c. Republica Cehă, nr 35836/05, Hotărârea din 12 octombrie 2010), dreptul reclamantului la un proces echitabil garantat prin art. 6 din convenție a fost încălcat.
Guvernul se declară pregătit să plătească reclamantului cu titlu de satisfacție echitabilă suma de 4 100 EUR (patru mii de mii de euro), sumă pe care o consideră rezonabilă, având în vedere jurisprudența recentă a Curții, pentru a acoperi orice daune materiale și prejudicii morale, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate. Această sumă va fi convertită în coroane cehe la rata aplicabilă la data decontării și va fi plătită în contul bancar indicat de reclamant în termen de trei luni de la data primirii deciziei de radiere pronunțate de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Registrul se angajează să plătească, până la de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale.
Guvernul arată că veniturile provenite dintr-un regulament amiabil al cauzei în fața Curții nu sunt supuse impozitului pe venit [art. 3 alineatul (4) litera (d) și art. 18 alineatul (2) litera (d) din Legea nr. 586/1992]. Plata sumei propuse în condițiile de mai sus înseamnă soluționarea definitivă a cauzei care se află la originea cererii nr. 73138/10. Prin urmare, guvernul invită Curtea să șteargă prezenta cerere din rolul în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție (a se vedea, de exemplu, Harrach c. Republica Cehă, n 40974/09, Decizia din 19 iunie 2012). Declarația a fost trimisă reclamantului pentru observații, printr-o scrisoare din 28 august 2013, acesta și-a prezentat pretențiile cu privire la satisfacția echitabilă care depășesc suma propusă de guvern, pe care Curtea o interpretează drept dezacord al reclamantului cu termenii declarației unilaterale.
Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, aceasta poate decide în orice moment să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele duc la una dintre concluziile enunțate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 WAZA Spółka z o.o.
c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007). Curtea a stabilit într-o serie de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Republicii Cehe, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de acces la Curtea Constituțională (a se vedea, de exemplu, Adamíček c. Republica Cehă, nr 35836/05, 12 octombrie 2010; Tieze și Semeráková c. Republica Cehă, nr 26908/09 și 30809/10, 13 octombrie 2011). Având în vedere natura concesiunilor pe care le cuprinde declarația guvernului, precum și cuantumul de la (c) În plus, în lumina considerațiilor de mai sus, și având în vedere în special jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să fie examinată [art. 37 alineatul (1) în fine] În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plângea, de asemenea, că Curtea Supremă nu a examinat în fond recursul său în Casație.
Având în vedere toate elementele de care dispune și cu condiția ca aceasta să aibă competența de a cunoaște afirmațiile formulate, Curtea nu identifică nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție în această privință (a se vedea, mutatis mutandis, Soudek c. Republica Cehéque e (dec.), nr. 2871/06, 28 septembrie 2010). Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act termenii declarației guvernului pârât cu privire la accesul la Curtea Constituțională examinată pe teren de la art. 6 alin. (1) din Convenție și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate decid să elimine această parte a cererii de rol în conformitate cu art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție Declară restul cererii inadmisibile.
Stephen Phillips Angelika Nußberger Grefier Adjunct Președinte
DÉCISION Requête n o 73138/10 Petr SEJK contre la République tchèque introduite le 10 décembre 2010 La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 26 novembre 2013 en un comité composé de : Angelika Nußberger, présidente, André Potocki, Aleš Pejchal, juges, et de Stephen Phillips, greffier adjoint de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 10 décembre 2010, Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 8 juillet 2013 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :
Le requérant, M. Petr Sejk, est un ressortissant tchèque né en 1961 et résidant à Soběslav. Il a été représenté devant la Cour par M e P. Trnka, avocat au barreau tchèque. Le gouvernement tchèque (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. V. A. Schorm. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait d’avoir été privé de l’accès à la Cour suprême et à la Cour constitutionnelle. Le grief concernant l’accès à la Cour constitutionnelle a été communiqué au Gouvernement . La demande du requérant tendant à faire constater la nullité de son licenciement fut rejetée par les tribunaux inférieurs. Le 14 janvier 2010, la Cour suprême rejeta le pourvoi en cassation du requérant comme non admissible, considérant que l’arrêt rendu en appel ne pouvait pas revêtir une importance juridique cruciale.
Le 22 juillet 2010, la Cour constitutionnelle rejeta le recours constitutionnel du requérant pour défaut manifeste de fondement à l’égard de la décision de la Cour suprême et pour tardiveté quant à l’arrêt rendu en appel. Sur ce dernier point, la Cour constitutionnelle considéra que le pourvoi en cassation avait été en l’espèce déclaré non admissible faute de motif de cassation valable, c’est-à-dire sans que la Cour suprême eût exercé son pouvoir discrétionnaire. Dès lors, le délai de soixante jours ouvert pour l’introduction du recours constitutionnel courait à compter de la notification de l’arrêt du tribunal régional. EN DROIT 1. Le requérant se plaignait, sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, d’avoir été privé de l’accès à la Cour constitutionnelle qui n’avait pas examiné son recours au fond.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le Gouvernement a informé la Cour par une lettre du 8 juillet 2013 qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par ce grief. Il a en outre invité la Cour à rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article 37 de la Convention. La déclaration était ainsi libellée : « Le Gouvernement admet que, au vu de la jurisprudence de la Cour dans les affaires relevant le problème similaire d’accès à la Cour constitutionnelle tchèque (voir, par exemple, Adamíček c. République tchèque , n o 35836/05, arrêt du 12 octobre 2010), le droit du requérant à un procès équitable garanti par l’article 6 de la Convention a été violé.
Le Gouvernement se déclare prêt à verser au requérant au titre de satisfaction équitable la somme de 4 100 EUR (quatre mille cent euros), montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence récente de la Cour pour couvrir tout dommage matériel et préjudice moral ainsi que les frais et dépens encourus. Cette somme sera convertie en couronnes tchèques au taux applicable à la date du règlement et versée sur le compte bancaire indiqué par le requérant dans les trois mois à compter de la date de la réception de la décision de radiation rendue par la Cour sur le fondement de l’article 37 § 1 c) de la Convention. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Le Gouvernement relève que les revenus provenant d’un règlement amiable de l’affaire devant la Cour ne sont pas sujets à l’impôt sur le revenu (art. 3 § 4-d et art. 18 § 2-d de la loi n o 586/1992). Le paiement de la somme proposée dans les conditions ci-dessus vaudra règlement définitif de l’affaire qui se trouve à l’origine de la requête n o 73138/10. Par conséquent, le Gouvernement invite la Cour à rayer la présente requête du rôle selon l’article 37 § 1 c) de la Convention (voir, par exemple, Harrach c. République tchèque , n o 40974/09, décision du 19 juin 2012). » La déclaration a été envoyée au requérant pour commentaire. Par une lettre du 28 août 2013, celui-ci a présenté ses prétentions au titre de la satisfaction équitable qui sont supérieures à la somme proposée par le Gouvernement, ce que la Cour interprète comme désaccord de la partie requérante avec les termes de la déclaration unilatérale.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, elle peut à tout moment de la procédure décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si : « pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête ». La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt Tahsin Acar ( Tahsin Acar c. Turquie [GC], n o 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 ‑ VI ; WAZA Spółka z o.o.
c. Pologne (déc.) n o 11602/02, 26 juin 2007). La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la République tchèque, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit d’accès à la Cour constitutionnelle (voir, par exemple, Adamíček c. République tchèque , n o 35836/05, 12 octobre 2010; Tieze et Semeráková c. République tchèque , n os 26908/09 et 30809/10, 13 octobre 2011). Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui peut être considéré comme raisonnable au vu des montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1 c)). En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine ). Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention ( Josipović c. Serbie (déc.), nº 18369/07,
4 mars 2008). 2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait en outre que la Cour suprême n’avait pas examiné au fond son pourvoi en cassation. Compte tenu de l’ensemble des éléments dont elle dispose et pour autant qu’elle a compétence pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et des libertés garantis par la Convention à cet égard (voir, mutatis mutandis, Soudek c. République tchèqu e (déc.), no 28071/06, 28 septembre 2010). Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Prend acte des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’accès à la Cour constitutionnelle examiné sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris ; Décide de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention ; Déclare le restant de la requête irrecevable. Stephen Phillips Angelika Nußberger Greffier adjoint Présidente