SVAZ KLUBŮ MLÁDEŽE c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 20777/13 SVAZ KLUB Electrolux MLÁDEŽE împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 2 decembrie 2014 într-un comitet compus din Angelika Nußberger, președinte, Bošjan M. Zupančič, Vincent A. De Gaetano, judecători, și Stephen Phillips, grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată anterior la 19 martie 2013 Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, pronunțând următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA recurenta, Svaz klubć mládeže, este o asociație de drept ceh, având sediul la Praga.

Ea a fost reprezentată în fața Curții de către M. Hubbálek, avocat în barou ceh. Guvernul ceh ( Cererea societății reclamante de a face să se constate că aceasta era proprietară și unicul acționar al unei întreprinderi S. și de a primi înapoierea bunurilor în cauză a fost respinsă de instanțele inferioare. La 19 iunie 2012, Curtea Supremă a declarat inadmisibil recursul în casarea asociației solicitante, considerând, pe baza articolului 237 alineatul (1) litera (c) din Codul de procedură civilă, că aceasta nu i-a adresat nicio chestiune de importanță juridică crucială. La 15 octombrie 2012, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă pentru întârzierea acțiunii constituționale introduse de asociația solicitantă.

Având în vedere faptul că recursul în casation nu a fost în speță respins din motive care depind de puterea discreționară a Curții Supreme, aceasta a considerat că termenul de 60 de zile acordat pentru introducerea acțiunii constituționale a fost de la data notificării deciziei instanței judecătorești de apel și nu a fost respectat în speță. La data de 6 alin. (1) din Convenție, asociația reclamantă se plângea că a fost privată de accesul la Curtea Constituțională care nu a examinat acțiunea sa pe fond. După eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, guvernul a informat Curtea printr-o scrisoare din 19 septembrie 2014 că a avut în vedere formularea unei declarații unilaterale pentru a soluționa problema ridicată de cerere.

În plus, a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. Guvernul admite că, având în vedere jurisprudența Curții în cauzele care țin de problema similară de acces la Curtea Constituțională cehă (a se vedea, de exemplu, Adamíček c. Republica Cehă, nr 35836/05, Hotărârea din 12 octombrie 2010), dreptul recurentei la un proces echitabil garantat prin art. 6 din convenție a fost încălcat. Guvernul se declară pregătit să plătească recurentei cu titlu de satisfacție echitabilă suma de 4 100 EUR (patru mii de mii de euro), sumă pe care o consideră rezonabilă, având în vedere jurisprudența recentă a Curții, pentru a acoperi orice daune materiale și prejudicii morale, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate.

Această sumă va fi convertită în coroane cehe la rata aplicabilă la data regulamentului și transferată, în termen de trei luni de la data primirii deciziei de radiere pronunțată de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție, în contul bancar indicat în timp util de reclamantă sau pus la dispoziția recurentei prin intermediul poștei. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat anterior, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei menționate la alineatul precedent, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale.

Guvernul arată că veniturile care au ca bază o cauză care se desfășoară în fața Curții, și anume că rezultă dintr-o hotărâre a Curții care acordă o satisfacție echitabilă, dintr-un regulament în la mai mult de un an sau dintr-o declarație unilaterală a guvernului aprobată de Curte, nu sunt supuse impozitului pe venit în temeiul articolului 3 alineatul (4) litera (d) sau al articolului 18 alineatul (2) litera (d) din Legea nr. 586/1992 modificată. Plata sumei propuse în condițiile de mai sus va însemna decontarea definitivă a cauzei, care se află la originea cererii nr. 20777/13.

Prin urmare, guvernul invită Curtea să elimine prezenta cerere a rolului în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție (a se vedea, de exemplu, Harrach c. Republica Cehă, nr. 40974/09, Decizia din 19 iunie 2012). Prin scrisoarea din 20 octombrie 2014, recurenta a indicat că nu este satisfăcută de termenii declarației unilaterale și consideră că suma propusă de guvern este insuficientă deoarece nu reflectă toate daunele materiale și morale suferite de aceasta, pe care o calculează, printre altele, în funcție de valoarea întreprinderii S. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat.

pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația pe baza principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03).

Curtea a stabilit într-o serie de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Republicii Cehe, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de acces la Curtea Constituțională (a se vedea, de exemplu, Adamíček c. Republica Cehă, nr 35836/05, 12 octombrie 2010; Tieze și Semeráková c. Republica Cehă, nr 26908/09 și 30809/10, 13 octombrie 2011). Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și în suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [articolul § 1 in fine] În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Pred act din declarația guvernului pârât cu privire la art. 6 alin. (1) din Convenție și din modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel asumate se decide să șteargă restul cererii de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Stephen Phillips Angelika Nußberger Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 20777/13

SVAZ KLUBŮ MLÁDEŽE

contre la République tchèque La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 2 décembre 2014 en un comité composé de : Angelika Nußberger, présidente, Boštjan M. Zupančič, Vincent A. De Gaetano, juges, et de Stephen Phillips, greffier de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 19 mars 2013 ; Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration ; Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :

FAITS ET PROCÉDURE

La requérante, Svaz klubů mládeže, est une association de droit tchèque, ayant son siège à Prague. Elle a été représentée devant la Cour par M e P. Hubálek, avocat au barreau tchèque. Le gouvernement tchèque (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. V.A. Schorm. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, l’association requérante se plaignait notamment de la violation de son droit d’accès à la Cour constitutionnelle. Ce grief a été communiqué au Gouvernement . La demande de l’association requérante tendant à faire constater qu’elle était propriétaire et unique actionnaire d’une entreprise S. et à se voir remettre les biens concernés fut rejetée par les tribunaux inférieurs. Le 19 juin 2012, la Cour suprême déclara non admissible le pourvoi en cassation de l’association requérante, considérant, sur le fondement de l’article 237 § 1 c) du code de procédure civile, que celle-ci ne lui avait soumis aucune question d’importance juridique cruciale.

Le 15 octobre 2012, la Cour constitutionnelle déclara irrecevable pour tardiveté le recours constitutionnel introduit par l’association requérante. Considérant que le pourvoi en cassation n’avait pas été en l’espèce rejeté pour les motifs dépendant du pouvoir discrétionnaire de la Cour suprême, elle estima que le délai de soixante jours imparti pour l’introduction du recours constitutionnel courait à compter de la notification de la décision de la juridiction d’appel, et n’avait pas été respecté en l’espèce. EN DROIT L’association requérante se plaignait, sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, d’avoir été privée d’accès à la Cour constitutionnelle qui n’avait pas examiné son recours au fond.

Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le Gouvernement a informé la Cour par une lettre du 19 septembre 2014 qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention. La déclaration était ainsi libellée : « Le Gouvernement admet que, au vu de la jurisprudence de la Cour dans les affaires relevant le problème similaire d’accès à la Cour constitutionnelle tchèque (voir, par exemple, Adamíček c. République tchèque , n o 35836/05, arrêt du 12 octobre 2010), le droit de la requérante à un procès équitable garanti par l’article 6 de la Convention a été violé.

Le Gouvernement se déclare prêt à verser à la requérante au titre de satisfaction équitable la somme de 4 100 EUR (quatre mille cent euros), montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence récente de la Cour pour couvrir tout dommage matériel et préjudice moral ainsi que les frais et dépens encourus. Cette somme sera convertie en couronnes tchèques au taux applicable à la date du règlement et transférée, dans les trois mois à compter de la date de la réception de la décision de radiation rendue par la Cour sur le fondement de l’article 37 § 1 c) de la Convention, sur le compte bancaire indiqué en temps utile par la requérante ou mise à la disposition de la requérante par l’intermédiaire de la poste.

A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question décrit à l’alinéa précédent, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le Gouvernement relève que les revenus ayant pour base une affaire portée devant la Cour, qu’ils résultent d’un arrêt de la Cour accordant une satisfaction équitable, d’un règlement à l’amiable ou d’une déclaration unilatérale du Gouvernement approuvés par la Cour, ne sont pas soumis à l’impôt sur le revenu en vertu de l’article 3§ 4 d) ou de l’article 18 § 2 d) de la loi n o 586/1992 modifiée.

Le paiement de la somme proposée dans les conditions ci-dessus vaudra règlement définitif de l’affaire qui se trouve à l’origine de la requête n o 20777/13. Par conséquent, le Gouvernement invite la Cour à rayer la présente requête du rôle selon l’article 37 § 1 c) de la Convention (voir, par exemple, Harrach c. République tchèque , n o 40974/09, décision du 19 juin 2012). » Par une lettre du 20 octobre 2014, la partie requérante a indiqué qu’elle n’était pas satisfaite des termes de la déclaration unilatérale.

Elle considère que la somme proposée par le Gouvernement est insuffisante car elle ne reflète pas tout le dommage matériel et moral subi par elle, qu’elle calcule entre autres en fonction de la valeur de l’entreprise S. La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si : « pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête ». La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.

À cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt Tahsin Acar ( Tahsin Acar c. Turquie (question préliminaire) [GC], n o 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 ‑ VI, WAZA Spółka z o.o. c. Pologne (déc.) n o 11602/02, 26 juin 2007, et Sulwińska c. Pologne (déc.) n o 28953/03).

La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la République tchèque, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit d’accès à la Cour constitutionnelle (voir, par exemple, Adamíček c. République tchèque , n o 35836/05, 12 octobre 2010; Tieze et Semeráková c. République tchèque , n os 26908/09 et 30809/10, 13 octobre 2011). Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 c)). En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine ). Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention ( Josipović c. Serbie (déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008). Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 § 1 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris ; Décide de rayer le restant de la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Stephen Phillips Angelika Nußberger Greffier Présidente