CASE OF PIETRIS S.A. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

CASE OF PIETRIS S.A. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2013)

Traducere neoficială a variantei franceze a hotărârii,

efectuată de către organizația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA PIETRIS S.A. c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 67576/10)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

3 decembrie 2013

Această

hotărâre este definitivă. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Pietris S.A.

c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), în Camera compusă din:

Luis López Guerra,

Președinte,

Nona Tsotsoria,

Valeriu Grițco,

judecători,

și dna Marialena Tsirli,

Grefier adjunct al Secției,

Deliberând la 12 noiembrie 2013 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

o companie înregistrată în Republica Moldova,

Pietris S.A.

(„compania reclamantă”), la 17 noiembrie 2010.

2.

Compania reclamantă

a fost reprezentată de către dna I. Soțchi, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol, de la Ministerul Justiției.

3.

Reclamantul a pretins, în special, o încălcare a drepturilor sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție ca urmare a casării unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate în favoarea sa și în absența unei căi efective de recurs împotriva încălcării principiului securității raporturilor juridice.

4.

La 1 iunie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului.

5.

Guvernul s-a opus examinării cererii de către un comitet. După examinarea obiecției Guvernului, Curtea a respins-o.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

6.

Reclamantul este o companie înregistrată în Republica Moldova, cu sediul în Vatra, municipiul Chișinău.

7.

La 26 decembrie 2003, Judecătoria Economică din Chișinău a admis acțiunea companiei reclamante împotriva companiei terțe T. cu privire la transmiterea în proprietatea reclamantului a unor imobile pentru plata unei datorii. Această hotărâre nu a fost atacată și, prin urmare, a devenit definitivă. La 12 martie 2004, compania „Pietris S.A.” a înregistrat dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile în cauză în registrul bunurilor imobile.

8.

La 4 septembrie 2008, compania T. a depus o cerere de revizuire împotriva hotărârii din 26 decembrie 2003. La 3 noiembrie 2008, judecătorul a pus sechestru pe bunurile disputate. Printr-o hotărâre irevocabilă din 6 octombrie 2010,

cererea de revizuire a fost admisă și cauza a fost remisă spre reexaminare.

9.

La

19 octombrie 2010, invocând aplicarea directă a articolelor 6 și 13 ale Convenției și jurisprudența Curții, compania reclamantă a contestat hotărârea din 6 octombrie 2010 în partea ce ține de revizuirea cererii.

10.

La 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel Economică a admis, în special în temeiul articolului 13 al Convenției, cererea companiei reclamante și a casat hotărârea adoptată la 6 octombrie 2010. Ea a constatat violarea articolelor 6 și 13 ale Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, fără însă a acorda despăgubiri în calitate de satisfacție echitabilă.

11.

La 14 septembrie 2011, compania reclamantă a depus o cerere la Curtea de Apel Economică, solicitând rambursarea costurilor și cheltuielilor angajate. Această cerere nu a fost examinată până în prezent.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

12.

În ceea ce privește revizuirea deciziilor irevocabile, prevederile relevante ale dreptului intern au fost stabilite în cauzele

Popov c. République de Moldova

(nr.

2)

(nr. 19960/04, §§ 27-29, 6 decembrie 2005) și

Jomiru et Crețu c.

République de Moldova

, (nr. 28430/06, §§ 26 - 27, 17 aprilie 2012).

13.

În ceea ce privește căile de recurs împotriva hotărârii de revizuire a unei hotărâri judecătorești irevocabile, prevederile relevante sunt cuprinse în articolul 453 al Codului de procedură civilă. Acest articol prevede că încheierea de admitere a cererii de revizuire se supune căilor de atac o dată cu fondul. Încheierea de respingere a cererii de revizuire poate fi atacată cu recurs în instanța ierarhic superioară.

14.

Jurisprudența Curții Supreme de Justiție a fost examinată în cauza

Galuschin c. République de Moldova

(déc.), (nr. 29568/06, § 16, 23

august 2011).

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI ȘI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENȚIE

15.

Compania reclamantă s-a plâns de neacordarea compensațiilor de către instanțele judecătorești naționale pentru încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a dreptului la protecția proprietății. Ea a pretins violarea articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție. Prevederile relevante ale acestor articole sunt următoarele:

Articolul 6 § 1

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... de către o instanță ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil...”

Articolul 1 al Protocolului nr. 1

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. (...)”

A.

Admisibilitatea

16.

Guvernul a formulat două obiecții cu privire la admisibilitatea.

1.

Cu privire la pretinsa neepuizare a căilor interne de recurs

17.

Având în vedere că reclamantul avea posibilitatea să invoce direct prevederile Convenției și să solicite instanțelor naționale compensarea prejudiciului cauzat prin încălcările suferite, Guvernul a declarat că compania reclamantă nu a epuizat toate căile interne de recurs disponibile.

18.

În opinia companiei reclamante, remediul invocat de Guvern este ineficient, mai ales având în vedere că la 14 septembrie 2011 a fost depusă cererea privind restituirea taxei de stat, care însă nu a fost examinată nici până în prezent.

19.

Curtea a notat că o cerere privind restituirea costurilor și cheltuielilor angajate a fost depusă în fața instanțelor judecătorești naționale doi ani în urmă și a rămas fără răspuns. În consecință, Curtea respinge obiecția preliminară a Guvernului bazată pe neepuizarea căilor interne de recurs.

2.

Cu privire la calitatea de victimă a companiei reclamante

20.

Guvernul a susținut că compania reclamantă nu poate pretinde că este victima unei încălcări a drepturilor garantate de Convenție și de Protocoalele sale, deoarece situația acesteia a fost remediată la nivel național.

21.

Compania reclamantă consideră că obiecția preliminară a Guvernului trebuie respinsă, deoarece, în absența despăgubirii daunelor și costurilor pretinse, aceasta și-a păstrat statutul de victimă.

22.

Curtea consideră că obiecția preliminară invocată de Guvern pentru pierderea statutului de victimă este atât de strâns legată de fondul pretențiilor reclamantului încât aceasta trebuie conexată la fondul cererii (a se vedea, printre altele,

Opuz c. Turquie

, nr. 33401/02, §

116, CEDH 2009

)

.

23.

Mai mult, Curtea constată că această pretenție nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Ea constată că aceasta nu este inadmisibilă sub nici un alt temei. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

B.

Cu privire la fond

1.

Argumentele părților

a)

Compania reclamantă

24.

Compania reclamantă susține că prin casarea unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate în favoarea sa a fost încălcat principiul securității raporturilor juridice. Cu toate că instanțele naționale au recunoscut această încălcare, ele nu au răspuns la cererea sa privind compensarea prejudiciului și a costurilor cauzate. În aceste circumstanțe, reclamantul consideră că a fost o victimă a violării articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

b)

Guvernul

25.

Guvernul a respins aceste argumente. Guvernul consideră că dreptul companiei reclamante a fost restabilit prin casarea revizuirii abuzive, și că pretențiile privind rambursarea costurilor și cheltuielilor nu pot fi considerate suficiente pentru menținerea statutului de victimă.

2.

Aprecierea Curții

a)

Principii generale

26.

Curtea reiterează că redresarea unei violări pretinse a Convenției ține în primul rând de competența autorităților naționale.

27.

De asemenea, Curtea reiterează că o decizie pronunțată în favoarea reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statutul de „victimă”, decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în substanță, și ulterior au reparat violarea Convenției (a se vedea, spre exemplu, hotărârea

Ganea c.

République de Moldova

, nr. 2474/06, § 18, 17 mai 2011, cu referințele citate;

Vladut c. Roumanie

, nr. 6350/02, § 30, 30

noiembrie 2006;

Mureșan c. Roumanie

, nr. 8015/05, § 20, 26 mai 2009;

Anișoara et Mihai Olteanu c. Roumanie

, nr. 37425/03, § 24, 13 octombrie 2009).

28.

Din cele menționate mai sus rezultă că în primul rând este de competența Curții să stabilească dacă autoritățile au recunoscut, cel puțin în esență, o încălcare a unui drept ocrotit de Convenție, și, pe de altă parte, dacă despăgubirea poate fi considerată corespunzătoare și suficientă (a se vedea, mai cu seamă,

Normann c. Danemark

(déc.), nr. 44704/98, 14 iunie 2001;

Jensen et Rasmussen c. Danemark

(déc.), nr. 52620/99, 20 martie 2003; și

Nardone c. Italie

(déc.), nr. 34368/02, 25 noiembrie 2004).

b)

Aplicarea principiilor sus-menționate în această cauză

29.

Curtea notează că ea a examinat în mod repetat pretențiile similare celor din această cauză și a constatat o violare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție (a se vedea

Popov c. République de Moldova (nr. 2)

, nr. 19960/04, §§

52-58, 6

decembrie 2005;

Oferta Plus SRL c. République de Moldova

, nr. 14385/04, §§

104-107 și 112-115, 19 decembrie 2006;

Melnic c. République de Moldova

, nr.

6923/03, §§ 38-44, 14 noiembrie 2006;

Istrate c. République de Moldova

, nr. 53773/00, §§ 46-61, 13 iunie 2006) și că instanțele de judecată din Republica Moldova s-au inspirat din aceste cauze atunci când au examinat această cauză la nivel național (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Prin urmare, singura problemă în această cauză este neacordarea despăgubirilor cu titlu de satisfacție echitabilă.

30.

Curtea observă că, în conformitate cu jurisprudența sa în cauza

Galuschin,

orice persoană are dreptul de a depune o cerere pentru rambursarea prejudiciului cauzat ca urmare a revizuirii necorespunzătoare a unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate în favoarea sa. Această cauză se referă la o procedură specială prevăzută de articolul 449 al Codului de procedură civilă. În cadrul acestei proceduri, inițiativa aparține Agentului Guvernamental și apoi Procurorului General, după comunicarea cererii pârâtului, privind depunerea cererii de revizuire la Curtea Supremă.

31.

Cu toate că situația reclamantului este diferită de cea în cauza

Galuschin

de mai sus, Curtea nu vede nici o diferență între cele două proceduri invocate cu privire la cererea de satisfacție echitabilă, și își reiterează poziția potrivit căreia partea interesată ar fi trebuit, în principiu, să facă uz de calea internă de recurs indicată mai sus (a se vedea

Daniel – P S.A. c. République de Moldova

(déc.), nr. 32846/07, 20 martie 2012 și

mutatis mutandis Mătăsaru et Savițchi c. République Moldova

, nr.

38281/08, § 72, 2 noiembrie 2010).

32.

Cu toate acestea, Curtea examinează cu atenție evoluția examinării cauzei de către instanțele naționale, și își rezervă dreptul de a revizui hotărârile acestora în cazul în care calea respectivă de atac nu mai este considerată eficientă.

33.

Astfel, Curtea constată că compania reclamantă a solicitat dar instanțele naționale nu i-au acordat compensații pentru pierderile suferite și costurile angajate. În astfel de circumstanțe, nu acceptăm faptul că statul pârât a redresat în mod suficient încălcarea drepturilor companiei reclamante, garantate de Convenție și Protocoalele sale.

34.

În consecință, Curtea consideră că este necesar de a respinge obiecția preliminară a Guvernului privind pierderea de către compania reclamantă a statutului de „victimă”, în sensul articolului 34 al Convenției și a constatat o violare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

II.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 AL CONVENȚIEI

35.

Compania reclamantă s-a plâns în fața instanțelor judecătorești naționale de absența unei căi de recurs pentru contestarea redeschiderii abuzive a unui proces. Ea a invocat articolul 13 al Convenției, care prevede următoarele:

„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale”.

36.

Guvernul a contestat argumentul reclamantului, reiterând, în esență, argumentele sale cu privire la neepuizarea pretinsă a căilor interne de recurs și pierderea statutului de victimă.

37.

Având în vedere constatarea sa cu privire la articolul 6 al Convenției (a se vedea paragraful 34 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar de a examina faptul dacă, în această cauză, a existat o încălcare a acestei prevederi (a se vedea, printre altele,

Popov c.

République de Moldova

citată mai sus, (§ 55)).

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciu

39.

Compania reclamantă nu a solicitat plata satisfacției echitabile pentru prejudiciul moral și material cauzat.

B. Costuri și cheltuieli

40.

Compania reclamantă a pretins 1,631 euro (EUR) cu titlu de costuri și cheltuieli suportate în fața instanțelor judecătorești naționale și 1,000 euro pentru costurile angajate în fața Curții.

41.

Guvernul a susținut că suma pretinsă era

excesivă.

42.

În conformitate cu jurisprudența Curții, reclamantul are dreptul la restituirea costurilor și cheltuielilor în măsura în care se demonstrează că acestea au fost reale, necesare și că au fost rezonabile în ceea ce privește cuantumul. În prezenta cauză, având în vedere documentele aflate în posesia Curții și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil să acorde companiei reclamante suma de 2,631 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

C.

Dobânda de întârziere

43.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în funcție de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1.

Conexează la fondul cauzei

obiecția preliminară a Guvernului privind pierderea de către compania reclamantă a statutului de „victimă” și o respinge;

2.

Declară

cererea admisibilă;

3.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 6 al Convenției

;

4.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenție

;

5.

Hotărăște

că nu este necesar de a examina pretenția în temeiul

articolului 13 al Convenției;

6.

Hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească companiei reclamante în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă, 2,631 (două mii șase sute treizeci unu) euro care să fie convertite în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data executării hotărârii;

b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.

Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 3 decembrie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții

Marialena Tsirli

Luis López Guerra

Grefier adjunct

Președinte