CASE OF GAVRILITA v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 3 - Prohibition of torture (Article 3 - Degrading treatment;Inhuman treatment) (Substantive aspect);Violation of Article 5 - Right to liberty and security (Article 5-1 - Lawful arrest or detention)
CASE OF GAVRILITA v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2014)
Traducere neoficială a variantei franceze a hotărârii,
efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”
SECȚIA A TREIA
CAUZA GAVRILIȚĂ c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 22741/06)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
22 aprilie 2014
Această hotărâre va rămâne definitivă în conformitate cu articolul 44 §
2 al Convenției. Ea poate fi supusă redactării.
În cauza Gavriliță c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall,
președinte,
Alvina Gyulumyan,
Dragoljub Popović,
Luis López Guerra,
Johannes Silvis,
Valeriu Grițco,
Iulia Antoanella Motoc,
judecători,
și Santiago Quesada,
grefier al secțiunii,
Deliberând la 1 aprilie 2014 în ședință închisă,
Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1.
La originea cauzei se află o cerere (nr. 22741/06) depusă la Curte la 19 mai 2006 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către doi cetățeni al Republicii Moldova, dl Vasile și dl Victor Gavriliță („reclamanții”).
2.
Reclamanții au fost reprezentați de dl T. Ciorap. Guvernul („Guvernul”) Republicii Moldova a fost reprezentat de agentul său, dl L.
Apostol.
3.
Reclamanții a invocat în fața Curții, în special, încălcarea articolelor 3 și 5 ale Convenției.
4.
La 17 ianuarie 2012, plângerile formulate în temeiul articolelor 3 și 5 ale Convenției au fost comunicate Guvernului, iar restul capetelor de cerere au fost declarate inadmisibile.
ÎN FAPT
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
5.
Reclamanții sunt frați. Ei s-au născut în 1978 și 1984 și locuiesc la Chișinău.
A.
Plângerea privind maltratarea primului reclamant
6.
La 22 octombrie 2001, Judecătoria Râșcani a emis un mandat de reținere a primului reclamant, care era bănuit de săvârșirea unui viol.
7.
La 8 aprilie 2003, în jurul orei 13.30, primul reclamant a fost reținut de doi colaboratori ai poliției, potrivit cărora, reclamantul a opus rezistență și l-a lovit pe unul dintre ei cu un cuțit. Polițistul rănit a folosit arma din dotare trăgând în direcția picioarelor reclamantului.
8.
Potrivit primului reclamant, după reținere, el a fost transportat la sediul Batalionului Forțelor cu Destinație Specială aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, unde a fost maltratat. Potrivit lui, el a fost suspendat de o bară de fier, cu mâinile și picioarele legate, în poziția denumită „rândunica”. Apoi a fost legat la o sursă de curent electric. În plus, el a fost filmat de către colaboratorii poliției în timpul maltratării.
9.
Potrivit unei scrisori a directorului Centrului Național Științifico-Practic de Medicină Urgentă din 9 iunie 2006, primul reclamant a fost spitalizat în această unitate la 8 aprilie 2003, la ora 19.10, cu următorul diagnostic:
„plagă cauzată prin împușcare în regiunea piciorului strâng în a treia porțiune a părții laterale; corp străin (glonț) (...); contuzie în regiunea parietală strângă.”
Medicii care l-au operat pe reclamant au extras glonțul. Potrivit unui certificat medical din 31 mai 2006, medicii au recomandat ca după intervenția chirurgicală primul reclamant să fie transferat la spitalul penitenciarului. Din dosar reiese că transferul nu a fost efectuat și că primul reclamant a fost transportat la sediul Batalionului Forțelor cu Destinație Specială.
10.
La 9 aprilie 2003, procurorul din cadrul Procuraturii Chișinău l-a reținut oficial pe reclamant. El a menționat în procesul-verbal aferent că reținerea a avut loc la sediul Procuraturii Chișinău în aceeași zi, la ora 14.00.
11.
În aceeași zi, polițiștii l-au audiat pe primul reclamant.
12.
La o dată necunoscută din aprilie 2003, primul reclamant a fost transferat la Comisariatul general de poliție din Chișinău. El a susținut că, timp de 3 luni, el a fost transportat regulat la sediul Batalionului Forțelor cu Destinație Specială, unde a fost maltratat și deținut într-o celulă fără apă potabilă, pat, saltea, toaletă sau alte comodități. El și-a pierdut cunoștința de mai multe ori, iar pentru a-și veni în simțiri era stropit cu apă.
13.
De asemenea, el a fost constrâns să-și cumpere cu propriile mijloace medicamentele necesare pentru tratamentul leziunilor cauzate prin rele tratamente.
14.
La 22 septembrie 2004, primul reclamant a fost pus în libertate, iar la 8 februarie 2006 a fost din nou reținut.
15.
La 17 mai 2006, primul reclamant a sesizat Procuratura cu o plângere în privința utilizării armei de foc împotriva lui la momentul reținerii în 2003 și a aplicării relelor tratamente de către polițiști.
16.
La 5 iulie 2006, procurorul responsabil a clasat procesul penal, notând că la momentul reținerii care a avut loc la 8 aprilie 2003 la ora 24.00 reclamantul a opus rezistență celor doi polițiști care i-au întins o ambuscadă, că el l-a rănit cu cuțitul în piept pe unul dintre polițiști, că a încercat să fugă și că, după ce a tras câteva focuri în aer, polițistul rănit a tras în direcția lui, rănindu-l la picior. Procurorul a indicat că, drept consecință, primul reclamant a fost acuzat de huliganism și atentarea șa viața unui colaborator al poliției. Procurorul a concluzionat că utilizarea armei a fost legitimă și conformă prevederilor legale.
17.
La o dată nespecificată, primul reclamant a atacat respectiva ordonanță.
18.
La 1 august 2006 judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Buiucani a confirmat ordonanța procurorului de clasare a procesului penal, constatând că procurorul a verificat într-un mod obiectiv și amănunțit faptele expuse de primul reclamant și că plângerea penală a acestuia a fost respinsă pe bună dreptate.
19.
Ulterior, primul reclamant a depus mai multe plângeri penale în privința relelor tratament la procuratură și în instanțele de judecată. Autoritățile au respins aceste plângeri ca inadmisibile, în principal făcând trimitere la ordonanța de clasare din 5 iulie 2006.
20.
La 13 iulie 2006, Judecătoria Buiucani l-a achitat pe primul reclamant în raport de acuzația de viol și a clasat procesul penal referitor la atentatul asupra vieții unui colaborator al poliției. La 1 decembrie 2008, Curtea de Apel Cahul a casat hotărârea instanței de judecată inferioare și l-a găsit vinovat pe reclamant de săvârșirea infracțiunii de viol agravat și de atentare la viața unui colaborator al poliției. Instanța la condamnat pe reclamant la 20 de ani de închisoare. Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărârea Curții de Apel din 24 iunie 2009.
B.
Circumstanțele cauzei referitoare la al doilea reclamant
21
.
La 1 și 2 noiembrie 2005, reclamanții împreună cu o altă persoană au săvârșit un furt prin efracție într-o vilă din suburbia Chișinăului. Ei au sustras 320
000
de dolari americani (SUA), 20 000 de euro (EUR) și două lingouri de aur.
22.
La o dată nespecificată, reclamantul a fost dat în căutare.
1.
Acuzația de maltratare la momentul reținerii și în timpul detenției celui de-al doilea reclamant
23.
Potrivit reclamantului, el a fost reținut la 28 decembrie 2005 în Ucraina de către doi colaboratori ai poliției moldovenești, care l-au urcat cu forța în portbagajul unei mașini și l-au transportat în Moldova. El a fost maltratat atât la reținere cât și în timpul călătoriei, fiind lovit în timpul traversării frontierei moldo-ucrainene. Ulterior, în apropiere de orașul Căușeni (Moldova), a fost legat de o mașină și târât pe pământ pentru a-l determina să mărturisească unde a ascuns primul reclamant banii furați (a se vedea paragraful 21 de mai sus). Apoi, polițiștii au tras în dreptul picioarelor lui cu gloanțe de cauciuc și și-au stins țigările în rănile provocate de gloanțe; după aceea ținând pistolul în gura lui l-au amenințat că trag. El și-a pierdut cunoștința de mai multe ori. Mai târziu a fost dus la un garaj din Chișinău, unde a fost dezbrăcat și bătut cu bastoanele de cauciuc. Polițiștii i-au stropit picioarele cu benzină și l-au amenințat că-i dau foc.
24.
În aceeași zi, al doilea reclamant a fost transportat la Comisariatul general de poliție din Chișinău, unde, potrivit lui, a fost supus relelor tratamente. El susține în special că a fost electrocutat cu fire electrice fixate pe urechi și degete, și că a fost suspendat de o bară de fier.
25.
El a afirmat că a fost examinat de cinci ori de către medici, însă din cauza refuzului polițiștilor el nu a putut fi spitalizat. La 3 sau 4 ianuarie 2006 a început să-i curgă sânge din urechi, naz și gură și a fost spitalizat de urgență. La puțin timp reclamantul a fost transportat la comisariat, contrar indicațiilor medicilor.
26.
Potrivit unui extras din registrul acordării asistenței medicale reținuților în izolatoarele de detenție provizorie (IDP)) ale Comisariatul general de poliție din Chișinău, între 6 ianuarie și 21 martie 2006 al doilea reclamant a fost examinat de mai multe ori de un asistent medical, care a menționat că reclamantul suferă de următoarele boli: nevralgie intercostală, cefalee, angină catarală, neurodistonie, tensiune arterială ridicată, faringită.
27.
La 24 martie 2006, autoritățile competente l-au transferat pe al doilea reclamant la Penitenciarul 13. Potrivit reclamantului, transferul său a avut loc după vindecarea urmelor de violență pe corpul său.
28.
Printr-o scrisoare din 28 august 2008 adresată celui de-al doilea reclamat, Comisariatul General a confirmat că acesta a fost deținut în IDP Comisariatului General al Poliției din 28 decembrie 2005 până pe 24 martie 2006 și că reclamantul a fost scos în curtea închisorii de zece ori în acest interval de timp.
2.
Reținerea și arestarea preventivă a celui de-l doilea reclamant
29.
Colaboratorul de poliție responsabil l-a reținut pe al doilea reclamant, menționând în procesul-verbal că reținerea a avut loc la sediul Comisariatului General al Poliției din Chișinău la 5 ianuarie 2006, la ora 10.20.
30.
La 6 ianuarie 2006, Judecătoria Râșcani a admis demersul procurorul de a aplica asupra reclamantului măsura arestului preventiv pe un termen de 10 zile. Instanța a menționat că termenul arestului preventiv se va calcula din data de 5 ianuarie 2006, ora 10.20.
3.
Plângerea celui de-al doilea reclamant în privința relelor tratamente
31.
La 23 mai 2006, al doilea reclamant s-a plâns, prin intermediul unei scrisori deschise adresată mai multor autorități, printre care și Parlamentul, de maltratare și detenție ilegală.
32.
Plângerea lui a fost transmisă Procuraturii Chișinău pentru elucidarea faptelor.
33.
Potrivit unui certificat din 31 mai 2006, al doilea reclamant a fost internat la Spitalul Clinic Republican la 1 ianuarie 2006 acuzând dureri abdominale. În urma analizelor, medicii de gardă au constatat absența semnelor unei hemoragii interne și a leziunii organelor interne. De asemenea, ei au exclus orice patologie chirurgicală acută.
34.
La 21 iunie 2006, al doilea reclamant a fost examinat de un medic legist, care a constatat că prezintă o cicatrice pe hemitorace cu dimensiunea de 2 cm pe 1,5 cm și zone depigmentate pe piciorul drept. El a considerat că cicatricea a fost probabil cauzată cu un corp incandescent, însă nu a putut stabili data și circumstanțele în care aceasta a fost provocată. El a calificat leziunile drept leziuni corporale care nu prezintă pericol asupra sănătății.
35.
La 22 iunie 2006, procurorul responsabil a emis o ordonanță de clasare a procesului penal pe motiv că lipsește caracterul ilicit al acțiunilor colaboratorilor poliției. El s-a bazat pe explicațiile unuia dintre polițiștii vizați care a negat că al doilea reclamant a fost maltratat și a afirmat că autoritățile ucrainene l-au condus pe al doilea reclamant până la frontiera moldo-ucraineană, unde reclamantul a fost preluat de autoritățile moldovenești. Procurorul a notat că al doilea reclamant a fost arestat preventiv la 2 ianuarie 2006 și că, în timpul detenției la IDP din cadrul Comisariatului General de Poliție al municipiului Chișinău, el nu a formulat nicio plângere în privința comportamentului polițiștilor nici în fața procurorul competent, nici în fața judecătorului de instrucție. Procurorul a făcut trimitere la raportul medico-legal din 21 iunie 2006 care a constatat doar o singură cicatrice pe corpul reclamantului, a cărei origine și dată nu a putut fi stabilită. El a subliniat că medicul legist nu a observat nicio urmă de leziune provocată cu o armă de fot sau prin ardere.
36.
La o dată nespecificată, reclamantul a contestat ordonanța procurorului.
37.
La 1 august 2006, judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Râșcani a respins plângerea reclamantului.
C.
Condamnarea penală a reclamanților pentru furtul săvârșit în noiembrie 2005
38.
La 26 decembrie 2006, Judecătoria Buiucani i-a condamnat pe reclamanți pentru săvârșirea la 1 și 2 noiembrie 2005 a unui furt prin efracție. El a aplicat în privința primului reclamant o pedeapsă cu închisoarea de 17 ani și în privința celui de-al doilea reclamant o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani și șase luni.
39.
La 2 iulie 2009, Curtea de Apel Chișinău a admis parțial apelul reclamanților și a redus pedepsele lor la 7 ani și 3 luni în privința primului reclamant și 7 ani și șase luni în privința celui de-al doilea reclamant.
D.
Acțiunea civilă privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin maltratare
40.
La 20 septembrie 2006, reclamanții au acționat în justiție Ministerul Finanțelor, Procuratura Generală și Ministerul Afacerilor Interne pentru repararea prejudiciului cauzat prin maltratare. Ei au invocat expres, între altele, articolul 3 al Convenției. Al doilea reclamant s-a plâns în plus că, înainte de reținerea oficială, el a fost deținut ilegal.
41
.
La 4 septembrie 2009, Judecătoria Râșcani a admis parțial acțiunea. Instanța a constatat următoarele:
„[În ceea ce-l privește pe primul reclamant]
(...) [S-a confirmat] că [primul reclamant] a fost spitalizat la 8 aprilie 2003, la ora 19.10, la Spitalul de urgență cu diagnosticul de „plagă primară cauzată la piciorul stâng cu o armă de foc”.
După intervenția medicilor, colaboratorii poliției aveau obligația de a-l spitaliza pe primul reclamant la spitalul penitenciarului, însă el nu a fost transferat acolo.
Reclamantul spune că de la Spitalul de Urgență a fost dus la sediul Batalionului Forțelor cu Destinație Specială, unde a fost torturat, deținut într-o celulă de beton, fără apă și hrană, fără lumină, saltea, toaletă, pat, scaun sau masă; (...)
Aceste torturi i-au fost aplicate deliberat ca răzbunare pentru că a rănit un polițist cu cuțitul. Pentru a ascunde urmele torturii, la 9 aprilie 2003, autoritățile competente au întocmit un proces-verbal de reținere, în care au menționat că reținerea a avut loc în acea zi la ora 14.00.
Judecătoria Buiucani a constatat în hotărârea din 13 iulie 2006 că:
„La 9 aprilie 2009, a doua zi după ce a fost rănit prin împușcare și operat și după ce medicii au recomandat transferul lui la spitalul penitenciarului, primul reclamant a fost audiat. Instanța califică drept ilegale acțiunile organelor de urmărire penală, deoarece dosarul penal nu conține niciun aviz medical care să confirme că reclamantul era apt de a participa la măsurile de urmărire penală.”
Procuratura nu a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru a aprecia starea de sănătate la 9 aprilie 2003 a primului reclamant (...)
Interogarea primului reclamant a doua zi după intervenția chirurgicală, lovirea cu arma automată în regiunea piciorului operat și târârea lui pe beton (...) reprezintă tortură.
Tortura și umilința au fost înregistrate cu o cameră video, iar caseta video se găsește la dosar.
(...)
Primul reclamant a depus o plângere la Procuratură (...), însă această plângere a fost respinsă la 5 iulie 2006 pe motiv că faptele invocate nu s-au confirmat. Procuratura nu s-a pronunțat asupra cererii primului reclamant de a fi examinat de un medic legist.
În plus, Procuratura nu a stabilit unde s-a aflat primul reclamant timp de șase ore după ce a fost rănit cu un glonț în picior.
(...)
Instanța admite argumentele primului reclamant, deoarece ele sunt confirmate prin probe directe și indirecte și sunt concordante cu circumstanțele faptelor (...)
[În ceea ce-l privește pe al doilea reclamant]
[Al doilea reclamant] s-a plâns la Procuratură (...), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) că a fost torturat și că a fost deținut ilegal (...)
La 22 iunie 2006, procurorul V.P. din cadrul Procuraturii Chișinău, care a condus urmărirea penală și a întocmit rechizitoriul în cadrul procesului penal împotriva celui de-al doilea reclamant, a respins plângerea respectivă. (...)
Potrivit ordonanței procurorului, al doilea reclamant a fost reținut la 2 ianuarie 2007 în Ucraina și a fost extrădat în Moldova în baza unui acord.
Potrivit procesului-verbal de reținere, al doilea reclamant a fost reținut la 5 ianuarie 2006, iar la 6 ianuarie 2006 a fost arestat preventiv pentru 10 zile (...)
Nici procurorul și nici MAI nu a prezentat acordul din 2 ianuarie 2006 privind extrădarea celui de-al doilea reclamant de către Ucraina în Moldova, iar serviciile de frontieră, invocând secretul de stat, au refuzat să prezinte informații privind extrădarea acestuia (...)
Argumentul procurorului că al doilea reclamant a fost extrădat la 2 ianuarie 2006 a fost combătut de certificatul medical eliberat de Spitalul Clinic Republican la 1 ianuarie 2006, în care se indică expres că în acea zi, la ora 19.00, al doilea reclamant a fost transportat din IDP din cadrul Comisariatului General de Poliția din Chișinău la spital (...). De asemenea, argumentul procurorul este combătut și de scrisoarea Comisariatului General de Poliție Chișinău din 28 august 2008, din care reiese că la 28 decembrie 2005 al doilea reclamant se găsea deja în incinta Comisariatului (...)
Există multe probe care dovedesc încălcarea drepturilor reclamanților, pe care pârâții nu le-au combătut.”
Instanța de judecată a statuat că reclamanții au fost maltratați, că nu au avut acces la un medic legist și că cererile lor de examinare a plângerilor privind relele tratament nu au fost examinate, contrar articolelor 3, 6, și 13 ale Convenției. Instanța de judecată a acordat primului reclamant o despăgubire în valoare de 500 de lei moldovenești (MDL) (cca. 30 EUR) și celui de al doilea reclamant 1 000 MDL (cca. 60 EUR).
42.
La date nespecificate, reclamanții au declarat apel. La 23 septembrie 2009, Procuratura a declarat apel.
43.
La 3 martie 2010, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul Procuraturii și a clasat procesul penal pe motiv că instanța civilă nu este competentă să examineze acțiunea, competența aparținând judecătorului de instrucție.
44.
La 6 iulie 2010, reclamanții au declarat recurs.
45.
La 23 februarie 2011, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, a casat hotărârea Curții de Apel din 3 martie 2010 și a remis cauza spre reexaminare. Instanța a constatat că faptele invocate de reclamanți sunt diferite de cele care intră sub incidența judecătorului de instrucție și că instanțele de judecată naționale, inclusiv ea însăși, au examinat deja cauze similare și au aplicat legile interne în lumina dispozițiilor Convenției.
46.
La 7 iunie 2011, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul reclamanților și al procurorului și a menținut hotărârea Judecătoriei Râșcani din 4 septembrie 2009.
47.
La 26 iunie 2011, reclamanții au declarat recurs.
48.
La 16 mai 2012, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârile instanțelor de judecată inferioare în partea ce ține de cuantumul prejudiciului moral și a acordat fiecărui reclamant 15 000 MDL (cca. 900 EUR).
ÎN DREPT
49.
Invocând articolele 2, 3, 6 și 8 ale Convenției, reclamanții au susținut că au fost maltratați la reținere și în timpul detenției de către colaboratorii poliției,. Ei au invocat în plus lipsa unei investigații efective în privința relelor tratamente. Fiind responsabilă cu încadrarea juridică a faptelor cauzei, Curtea consideră că în speță plângerea reclamanților intră sub incidența articolului 3 al Convenției, care prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
50.
Fără a invoca dispozițiile Convenției, reclamanții s-au plâns și de faptul că au fost deținuți ilegal în prima parte a privării lor de libertate, și anume în 8 și 9 aprilie 2003 în ceea ce-l privește pe primul reclamant, și din 28 decembrie 2005 până în 5 ianuarie 2006 în ceea ce-l privește pe al doilea reclamant. Curtea consideră că plângerea intră sub incidența articolului 5 § 1 al Convenției. Această dispoziție prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale ...”
I.
ADMISIBILITATEA
A.
În ceea ce privește caracterul prematur al plângerii întemeiate pe articolul 3 al Convenției
51
.
În observațiile sale din 10 mai 2012, Guvernul a invocat neepuizarea căilor de recurs interne, notând că procesul civil privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat reclamanților nu se finalizase la acea dată, fiind pe rolul Curții Supreme de Justiție. El a susținut că plângerea este prematură și trebuie declarată inadmisibilă.
52.
Curtea amintește că ea admite ca ultima parte a recursurilor interne să fie finalizată la scurt timp după depunerea cererii la Curte, însă aceasta trebuie să se întâmple înainte ca ea să se pronunțe asupra admisibilității cererii (
Ringeisen c. Autriche
, 16 iulie 1971, § 91, seria A nr. 13,
Karoussiotis c. Portugal
, nr.
23205/08, §
57, CEDH 2011, și
Yelden et autres c. Turquie
, nr.
16850/09, § 40, 3 mai 2012).
53
.
În speță, Curtea observă că reclamanții au angajat acțiunea privind repararea de către stat după depunerea cererii la Curte. Totodată, ea relevă că prezenta cauză a fost comunicată Guvernului în timp ce procesul civil vizat se afla pe rolul Curții Supreme de Justiție și că această instanță de judecată a pronunțata hotărârea ei la puțin timp după comunicare. În aceste condiții, ținând cont de faptul că la data adoptării prezentei hotărâri ea nu mai este chemată să se pronunțe asupra admisibilității plângerii întemeiate pe articolul 3 al Convenției, Curtea respinge excepția Guvernului (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Ghimp et autres c. la République de Moldova
, nr.
32520/09, § 36, 30 octombrie 2012).
B.
În ceea ce privește plângerea întemeiată pe articolul 5 § 1 al Convenției
54.
Guvernul a invocat tardivitatea plângerii privind ilegalitatea detenției primului reclamant din 8-9 aprilie 2003. El susține că, deși acela a contestat legalitatea privării de libertate, decizia internă definitivă a fost adoptată, în orice caz, în 2003. De asemenea, el a menționat că primul reclamant nu a invocat această plângere în plângerea sa penală din 2003 și că, în consecință, ea este tardivă. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să o declare inadmisibilă.
55.
În privința plângerii pe marginea ilegalității detenției celui de-al doilea reclamant, Guvernul a invocat excepția de neepuizare a căilor de recurs interne. El a argumentat că al doilea reclamant, pe de o parte, nu a ridicat această plângere în cadrul procedurii privind arestarea lui preventivă, iar pe de altă parte, el nu s-a plâns expres de încălcarea articolului 5 al Convenției în acțiunea sa civilă împotriva statului. Guvernul consideră că, chiar dacă această plângere ar fi fost ridicată pe fond în fața instanțelor de judecată civile, aceasta ar fi fost prematură din aceleași motive ca și în cazul plângerii întemeiate pe articolul 3 al Convenției (a se vedea paragraful 51 de mai sus)
56.
Reclamantul a combătut opinia Guvernului.
57.
Curtea amintește că nu este necesar ca un drept consacrat în Convenție să fie invocat explicit în cadrul unei proceduri interne cu condiția ca plângerea să fie invocată „cel puțin pe fond” (
Castells c. Espagne
, 23
aprilie 1992, § 32, seria A nr. 236
,
Ahmet Sadık c. Grèce
, 15 noiembrie 1996, § 33,
Recueil des arrêts et décisions
1996
‑
V
, și
Fressoz et Roire c.
France
[GC], nr. 29183/95, § 38, CEDH 1999
‑
I, etc.
). Este suficient ca reclamantul, prin angajarea unor căi cu efect echivalent sau similar întemeiate pe dreptul intern, să fi acordat ocazia jurisdicțiilor naționale să remedieze în primul rând încălcarea pretinsă (
Gäfgen c. Allemagne
[GC], nr. 22978/05,
§§ 142, 144 și 146
, CEDH 2010, și
Karapanagiotou et autres c. Grèce
, nr.1571/08, § 29, 28 octombrie 2010
).
58.
În speță, Curtea consideră că nu este necesar să ia atitudine în raport cu excepția de tardivitate invocate de Guvern în cazul primului reclamant, întrucât plângerea lui este inadmisibilă din alte motive.
59.
Astfel, ea notează că din elementele cauzei nu reiese că primul reclamant a contestat în fața autorităților competente legalitatea detenției sale din 8-9 aprilie 2009. Acțiunea civilă privind repararea de către stat a prejudiciului moral nu arată că reclamantul a ridicat, expres sau pe fond, plângerea privind ilegalitatea privării sale de libertate în prima parte a reținerii. Curtea constată că primul reclamant nu a oferit jurisdicțiilor naționale posibilitatea de a remedia încălcarea pretinsă. Reiese că această plângere întemeiată pe articolul 5 § 1 al Convenției trebuie respinsă, în conformitate cu articolul 35 §§ 1 și 4 al Convenției, pentru neepuizarea căilor de recurs interne.
60.
În ceea ce-l privește pe al doilea reclamant, Curtea observă că, în cadrul procedurii civile angajate împotriva statului, el a invocat într-un mod inechivoc faptul că a fost reținut oficial la o dată diferită decât cea la care a fost reținut
de facto
. Ea notează că Judecătoria Râșcani a menționat expres în hotărârea sa că al doilea reclamant a invocat ilegalitatea reținerii și detenției sale (a se vedea paragraful
41
de mai sus). În aceste condiții, ea consideră că al doilea reclamant a conferit jurisdicțiilor interne posibilitatea remedierii încălcării de care se plânge în fața Curții. Având în vedere respingerea excepției ridicate de Guvern pe baza articolul 3 al Convenției (a se vedea paragraful
53
de mai sus), ea consideră că plângerea celui de-al doilea reclamant privind ilegalitatea privării sale de libertate nu este prematură. Prin urmare, este necesar să respingă excepția de neepuizare a căilor de recurs interne în privința plângerii celui de-al doilea reclamant întemeiate pe articolul 5 § 1 al Convenției.
C.
Pierderea calității de victimă
61.
În ultimele sale observații expediate la Curte, Guvernul a argumentat că, având în vedere decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 16 mai 201, reclamanții și-au pierdut calitatea de victimă în raport cu plângerile întemeiate pe articolul 3 a Convenției. El a menționat, în această privință, că instanțele de judecată naționale au recunoscut încălcările care-i vizează pe reclamanți și că le-au acordat despăgubiri.
62.
Reclamanții au argumentat că mărimea despăgubirilor acordate de jurisdicțiile interne nu este suficientă și că, în rezultat, ei nu și-au pierdut calitatea de victimă.
63.
Curtea amintește că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă în principiu pentru ca acesta să piardă calitatea de „victimă”, cu excepția cazului în care autoritățile naționale au constatat, expres sau pe fond, încălcarea Convenției, iar apoi au reparat-o. Ea reafirmă că este importantă cunoașterea faptului dacă reclamantul a obținut despăgubiri care au constituit o reparație comparabilă cu satisfacția echitabilă prevăzută de articolul 41 al Convenției. Din jurisprudența constantă a Curții reiese că, din moment ce autoritățile naționale au constatat o încălcare, iar decizia lor reprezintă o reparație suficientă și adecvată a acestei încălcări, partea vizată nu poate invocat că este victimă în sensul articolul 34 al Convenției
(
Cocchiarella c.
Italie
[GC], nr. 64886/01, §§ 70-72, CEDH 2006
‑
V
).
64.
În speță, Curtea consideră că excepția Guvernului este strâns legată de fondul plângerilor întemeiate pe articolul 3 al Convenției. Prin urmare, ea decide să o atașeze fondului.
D.
Concluzia
65.
Constatând că plângerile invocate de reclamanți în baza articolului 3 al Convenției și cele invocate de al doilea reclamant în baza articolului 5 § 1 al Convenției nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35
§
3
a) al Convenției și că nu există alte motive de inadmisibilitate, Curtea le declară admisibile.
II.
CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULULUI 3 AL CONVENȚIEI
66.
Primul reclamant a menționat că după ce a fost rănit la picior cu o armă el a fost spitalizat doar după șase ore, că după intervenția chirurgicală el nu a fost transferat la spitalul penitenciarului ci a fost transportat la sediul poliției, și că a fost interogat a doua zi după ce a fost rănit.
Al doilea reclamant a susținut că a fost reținut în Ucraina la 28 decembrie 2005. El a menționat că a fost reținut oficial la 5 ianuarie 2006, la ora 10.20. Potrivit lui, între cele două date el a fost maltratat de către polițiști.
Ambii reclamanți au invocat faptul că investigațiile efectuate de autoritățile competente nu au fost efective.
În cele din urmă, ei au observat că instanțele de judecată civile au admis integral versiunea lor a faptelor și au constatat încălcările invocate. Totodată, reclamanții au contestat suma despăgubirilor acordată.
67.
Guvernul a adoptat poziția exprimată de instanțele de judecată naționale în cadrul procesului civil încheiat la 16 mai 2012. El reiterează că reclamanții au pierdut calitatea de victimă.
68.
Curtea observă în speță că instanțele de judecată naționale au constat că au fost încălcate drepturile reclamanților garantate de articolul 3 al Convenției. Instanțele de judecată interne au constatat că reclamanții au fost maltratați de către polițiști și că investigațiile pe margine relelor tratamente nu a fost efectivă.
69.
Curtea amintește că, în conformitate cu obiectul și scopul care stau la baza Convenției, astfel cum rezultă din articolul 1 al acesteia, fiecare stat contractant trebuie să asigure în sistemul juridic intern respectarea drepturilor și a libertăților garantate. Este fundamental pentru mecanismul protecției stabilit prin Convenție ca sistemele naționale să permită ele însele redresarea încălcărilor comise, caz în care Curtea își exercită controlul în conformitate cu principiul subsidiarității (
Z et autres c.
Royaume
‑
Uni
[GC], nr. 29392/95, §
103, CEDH 2001-V). În circumstanțele prezentei cauze, având în vedere constatările instanțelor de judecată naționale, Curtea consideră că nu poate adopta o soluție contrară (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Ciorap c. Moldova (n
o
2)
, nr.
7481/06, § 22, 20
iulie 2010).
70.
Curtea notează că părțile nu au contestat concluziile la care au ajuns instanțele de judecată naționale. Ea acceptă constatările acestora potrivit cărora, reclamanții au fost supuși relelor tratamente de către polițiști, iar anchetele desfășurate de autorități pe marginea acuzațiilor de rele tratamente nu au fost efective.
71.
Curtea trebuie să prezinte opinia sa în ceea ce privește suma despăgubirilor acordată reclamanților. Ea remarcă că Curtea Supremă de Justiție a acordat reclamanților echivalentul în lei a 900 EUR cu titlu de prejudiciu moral și că suma aceasta este considerabil inferioară sumelor acordate de Curte în cauze similare împotriva Republicii Moldova (a se vedea, dintre exemplele recente,
Gorea c. la République de Moldova
, nr. 6343/11, § 48, 23
iulie 2013, și
Gasanov c. la République de Moldova
, nr. 39441/09, § 60, 18 decembrie 2012).
72.
În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că reclamanții nu și-au pierdut calitatea de victimă. Ea respinge excepția Guvernului.
73.
În plus, Curtea constată că a avut loc încălcarea articolul 3 al Convenției în privința celor doi reclamanți.
III.
CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 5 § 1 AL CONVENȚIEI
74.
Al doilea reclamant a susținut că a fost deținut ilegal în intervalul 28 decembrie 2005 – 5 ianuarie 2006.
75.
Guvernul nu și-a exprimat poziția în privința temeiniciei acestei plângeri.
76.
În speță, Curtea notează că instanțele de judecată naționale au constatat că al doilea reclamant a fost reținut fără dubii câteva zile înainte de data oficială a reținerii – 5 ianuarie 2006. Totodată, instanțele de judecată interne nu au constatat expres sau pe fond încălcarea articolului 5 § 1 al Convenției în privința celui de-al doilea reclamant.
77.
Curtea amintește că termenii de „legal” și „conform căilor legale” menționați în articolul 5 § 1 al Convenției se referă în esență la legislația națională și consacră obligația de a respecta atât normele de fond cât și cele procedurale, însă ele reclamă în plus conformitatea tuturor privărilor de libertate cu scopul articolului 5 – protecția persoanelor împotriva privărilor de libertate arbitrare. Detenția nerecunoscută a unei persoane constituie o negare totală a garanțiilor fundamentale consacrate de articolul 5 al Convenției și reprezintă o încălcare extrem de gravă a acestei dispoziții (
Kurt c. Turquie
, 25 mai 1998, §
125,
Recueil
1998
‑
III, și
Anguelova c. Bulgarie
, nr. 38361/97, §
154, CEDH 2002
‑
IV). Ținând cont de constatările instanțelor de judecată naționale și de faptul că Curtea nu a pus în discuție elementele cauzei, ea constată că a avut loc încălcarea articolului 5 § 1 al Convenției în privința detenției celui de-al doilea reclamant înainte de data de 5 ianuarie 2006.
IV.
CU PRIVIRE LA APLICAREAARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI
78.
Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”
A.
Prejudiciul
79.
Primul reclamant a pretins 35
000 EUR, iar al doilea reclamant 30
000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
80.
Guvernul a considerat sumele excesive.
81.
Curtea consideră că reclamanții trebuie să fi trecut printr-o anumită suferință și că ei au suferit o traumă psihologică din cauza încălcărilor admise de autoritățile competente. Făcând o evaluare echitabilă, ea consideră că este oportun să acorde primului reclamant suma de 9 000 EUR și celui de-al doilea reclamant 10 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B.
Costuri și cheltuieli
82.
Reclamanții au solicitat rambursarea sumei de 1 000 EUR pentru cheltuielile angajate în fața Curții. Ei au prezentat un document care confirmă plata sumei de 2 268 MDl (aproximativ 140 EUR) pentru traducerea observațiilor lor din română în engleză.
83.
Guvernul a considerat că pretențiile reclamantului sunt lipsite de temei. El a notat că, cu excepția sumei de 2 268 MDL, reclamanții nu au prezentat dovezi pentru susținerea pretențiilor lor.
84.
Potrivit jurisprudenței Curții, reclamantul are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care se demonstrează că aceasta au fost suportate în realitate, că au fost necesare și rezonabile ca mărime. În prezenta cauză, având în considerare documentele care se află la dispoziția Curții și criteriile de mai sus, Curtea acordă ambilor reclamanți suma de 140 EUR pentru procedura în fața Curții.
C.
Dobânda
85.
Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependență de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE
1.
Conexează
cu fondul excepția preliminară a Guvernului privind pierderea de către reclamanți a calității de victimă în raport cu plângerile întemeiate pe articolul 3 al Convenției și le
respinge
;
2.
Declară
cererea admisibilă în ceea ce privește plângerile celor doi reclamanți întemeiate pe articolului 3 al Convenției și plângerea celui de-al doilea reclamant întemeiată pe articolul 5 § 1 al Convenției, și inadmisibilă pentru restul capetelor de cerere;
3.
Hotărăște
că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenției;
4.
Hotărăște
că a avut loc încălcarea articolului 5 § 1 al Convenției în ceea ce-l privește pe al doilea reclamant;
5.
Hotărăște
a)
că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, următoarele sume care să fie convertite în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
i.
9
000 EUR (nouă mii de euro) primului reclamant, plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;
ii.
10
000 EUR (zece mii de euro) celui de-al doilea reclamant, plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;
iii.
140 EUR (o sută patruzeci de euro) celor doi reclamanți, plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de costuri și cheltuieli;
b)
că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
6.
Respinge
restul pretențiilor reclamanților cu titlu de satisfacția echitabilă.
Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 22 aprilie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Grefier
Președinte