CASE OF CHIRICA v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

CASE OF CHIRICA v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2014)

Traducere neoficială a variantei franceze a hotărârii,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA CHIRICA c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 50905/08)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

22 iulie 2014

Această hotărâre va rămâne definitivă în conformitate cu articolul 44 §

2 al Convenției. Ea poate fi supusă redactării.

În cauza Chirica c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall,

președinte,

Alvina Gyulumyan,

Dragoljub Popović,

Luis López Guerra,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

Iulia Antoanella Motoc,

judecători,

și Marialena Tsirli,

grefier adjunct al secțiunii,

Deliberând la 1 iulie 2014 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 50905/08) depusă la Curte la 15 octombrie 2008 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Grigore Chirica („reclamantul”).

2.

Reclamantul a fost reprezentat de dl I. Dodon, avocat în Chișinău. Guvernul („Guvernul”) Republicii Moldova a fost reprezentat de agentul său, dl L.

Apostol.

3.

Reclamantul a susținut, în special, că dreptul său de acces la justiție, garantat de articolul 6 § 1 al Convenției, precum și dreptul la protecția proprietății, prevăzut de articolul 1 al Protocolului nr.1, au fost încălcate ca urmare a executării într-un termen excesiv a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa. De asemenea, reclamantul a invocat faptul că nu a dispus de un recurs efectiv, în sensul articolului 13 al Convenției, în vederea obținerii compensării prejudiciului cauzat prin executarea tardivă.

4.

La 10 noiembrie 2009, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamantul s-a născut în 1969. El locuiește la Brestovje, în Croația.

6.

La data evenimentelor, reclamantul era angajat al Ministerului Apărării. În 2006, Ministerul i-a repartizat o locuință socială, în care s-a mutat la 6 iunie 2006. La 3 august 2006, Ministerul Apărării a solicitat Consiliului municipal Chișinău să emită reclamantului ordinul de repartiție pentru apartamentul în cauză. În lipsa unui răspuns din partea autorităților locale, la 5 ianuarie 2007, reclamantul a acționat Consiliului municipal Chișinău în justiție pentru eliberarea ordinului de repartiție. La 16 februarie 2007, Consiliul municipal Chișinău a respins cererea din 3 august 2006.

7.

La 15 martie 2007, Curtea de Apel Chișinău a dispus eliberarea de către Consiliul municipal Chișinău a ordinului de repartiție pentru apartamentul în cauză, constatând că reclamantul are o vechime de muncă în forțele armate superioare de 18 ani și că nici el nici familia lui nu dețin în proprietate alte spații de locuit. Instanța a adăugat că angajatul are dreptul să privatizeze locuința repartizată dacă are mai mult de 15 ani vechime în armată și dacă nu are altă locuință. La 13 iunie 2007, Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărârea Curții de Apel Chișinău.

8.

La 19 februarie 2009, Consiliul municipal Chișinău a executat hotărârea judecătorească din 15 martie 2007. La 31 martie 2011, reclamantul a trimis executorului judecătoresc o declarație scrisă că nu mai are nicio pretenție în ceea ce privește executarea hotărârii judecătorești menționate mai sus.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

A.

Executarea hotărârilor judecătorești irevocabile

9.

Dreptul moldovenesc privind executarea hotărârilor judecătorești irevocabile, aplicabil la data evenimentelor, a fost rezumat în cauza

Norma S.R.L. c. Republicii Moldova

(nr. 38503/08, § 14, 3 noiembrie 2011).

B.

Privatizarea locuințelor sociale

10.

În ceea ce privatizarea locuințelor sociale, dispozițiile relevante pot fi rezumate după cum urmează:

1.

Codul cu privire la locuințe al Republicii Moldova din 3 iunie 1983

11.

Codul prevede că cetățenii Republicii Moldova au dreptul să se bucure de posesia asupra apartamentelor care aparțin statului, autorităților municipale sau altor organe publice pe baza unui contract de încheiere. Unele categorii de persoane ”protejate” (persoane cu dezabilități, veterani de război, victime a catastrofei de la Cernobîl, polițiști, militari etc.) au dreptul la un tratament prioritar la repartizarea locuințelor.

12.

Toate hotărârile de repartiție a unei locuințe se execută prin eliberarea unui ordin de repartiție. Acest document constituie unicul temei pentru instalare în încăperea de locuit repartizată și pentru semnarea contractului de locațiune între locatar și autoritatea de întreținere a locuințelor.

13.

În virtutea contractului de închiriere, membrii familiei locatarului (soțul, copiii, părinții, persoanele care au în îngrijire handicapați și alții) au aceleași drepturi și obligații. Locatarul are dreptul de a găzdui alte persoane în apartament. În caz de deces a locatarului, un membru major al familiei sale îl succede în calitate de parte a contractului de închiriere.

14.

Locuințele sunt repartizate pentru folosință permanentă. Locatarul poate rezilia contractul în închiriere în orie moment cu acordul membrilor familiei sale. De asemenea, el poate subînchiria locuința. Proprietarul poate desface contractul de închiriere în temeiurile stabilite de lege și numai pe cale judiciară.

2.

Legea privatizării fondului de locuințe din 10 martie 1993

15.

Articolul 17 al legii respective prevede următoarele:

”(...) Locuințele de stat se transmit în proprietate privată:

(...) persoanelor care au îndeplinit serviciul militar cel puțin 15 ani”

(...)

3.

Legea cu privire la statutul militarilor din 22 iulie 2005

16.

Articolul 21 prevede că militarii cu vechime de peste cincisprezece ani în serviciu beneficiază de locuințe sociale, cu posibilitatea privatizării acestora. Acest drept poate fi exercitat doar în privința unei singure locuințe sociale.

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI ȘI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR.1

17.

Reclamantul susține că tergiversarea executării hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa de către autoritățile administrative a adus atingere dreptului său de acces la justiție, garantat de articolul 6 § 1 al Convenției, precum și dreptului său la protecția proprietății, prevăzut de articolul 1 al Protocolului nr.1. Dispozițiile invocate prevăd următoarele:

Articolul 6 § 1

„Orice persoană are dreptul la judecarea ... într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță ..., care va hotărî ... asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil ... ”

Articolul 1 al Protocolului nr. 1

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale (...)”

A.

Admisibilitatea

1.

În ceea ce privește calitatea de victimă a reclamantului

18.

Guvernul susține că reclamantul nu poate pretinde că este ”victimă” în sensul articolului 34 al Convenției, întrucât hotărârea judecătorească respectivă a fost executată la 19 februarie 2009. De asemenea, Guvernul susține că în declarația sa din 31 martie 2011 (a s vedea paragraful 8 de mai sus), reclamantul a menționat că nu are nicio pretenție în ceea ce privește executarea hotărârii judecătorești din 15 martie 2007. În consecință, Guvernul consideră că cererea nu trebuie declarată admisibilă atâta timp cât ea invocă în fața Curții o plângere la această temă.

19.

Reclamantul susține că are statut de victimă întrucât nu a fost despăgubit pentru executarea întârziată și nu dispune de un recurs intern pentru a pretinde despăgubiri.

20.

Curtea notează că Guvernul nu a luat nicio măsură pentru a-i oferi reclamantului o reparație a prejudiciilor cauzate prin pretinsa executare tardivă a hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea sa. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul păstrează calitatea de ”victimă” în sensul articolului 43 al Convenției (

Dumbraveanu c. Moldova

, nr. 20940/03, § 22, 24 mai 2005).

21.

Curtea remarcă, de asemenea, că declarația menționată de Guvern pare să aibă o formă standard. În acest document, reclamantul a menționat că nu are nicio pretenție în ceea ce privește executarea hotărârii de către executorul judecătoresc. Declarația nu face nicio referință la cererea depusă la Curte și nici la pretențiile împotriva Guvernului. În plus, la 25 iulie 2011, reclamantul a solicitat expres Curții să examineze pretențiile sale cu titlu de satisfacție echitabilă. În consecință, Curtea trebuie să purceadă la examinarea cererii (

Scutari c.

Moldova

, nr. 20864/03, § 17-20, 26 iulie 2005).

2.

În ceea ce privește existența unui prejudiciu important

22.

Guvernul susține că reclamantul nu a suferit un prejudiciu substanțial în această cauză. Potrivit acestuia, eliberarea ordinului de repartiție avea doar un caracter formal, întrucât reclamantul locuia deja în apartament. Guvernul a invocat articolul 35 § 3 b) al Convenției, modificat prin Protocolul nr.14, potrivit căruia Curtea poate declara o cerere inadmisibilă atunci când „reclamantul nu a suferit vreun prejudiciu important, cu excepția faptului dacă respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și Protocoalele sale nu cer în mod obligatoriu examinarea fondului cererii și cu condiția de a nu respinge din acest motiv nici o cauză care nu a fost examinată în modul cuvenit de către o instanță judecătorească internă”.

23.

Reclamantul contestă argumentul Guvernului, susținând că, conform Codului cu privire la locuințe, ordinul de repartiție este singurul act juridic care permite instalarea în apartamentul social și că absența unui asemenea act echivalează cu negarea dreptului său la locuință. Reclamantul adăugă că în absența unui titlu de proprietate valabil el nu a putut să încheie contracte cu prestatorii de servicii în materie de electricitate și gaz, precum și cu alte autorități publice.

24.

Curtea amintește că, pentru a stabili dacă încălcarea unui drept atinge nivelul minim de severitate, trebui să fie luați în considerare următorii factori: natura dreptului pretins încălcat, gravitatea impactului pretinsei încălcări cu privire la exercitarea unui drept și/sau posibilele efecte ale încălcării asupra situației personale a reclamantului. Pentru a aprecia consecințele încălcării, Curtea trebuie să examineze, în special, obiectul procesului judiciar la nivel național sau rezultatul acestuia (a se vedea

Giusti c.

Italie

, nr. 13175/03, § 34, 18 octombrie 2011).

25.

Curtea observă că în absența ordinului de repartiție situația juridică în care s-a aflat reclamantul se asimilează unui acord de ocupare temporară în condițiile căruia dreptul de folosință asupra apartamentului poate fi revocat în orice moment la simpla decizia a proprietarului.

26.

Ea notează că absența ordinului de repartiție l-a împiedicat pe reclamant să privatizeze apartamentul în ciuda faptului că instanțele de judecată au constatat că el îndeplinește condițiile necesare privatizării.

27.

Ținând cont de cele de mai sus, Curtea consideră că prima condiție a articolului 35 § 3 b) al Convenției, și anume absența unui prejudiciu important pentru reclamant nu a fost îndeplinită. Prin urmare, excepția Guvernului trebuie respinsă.

28.

Curtea notează că plângerea nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. Prin urmare, ea notează în continuare că nu există alte motive de inadmisibilitate. Așadar, ea trebuie declarată admisibilă.

B.

În fond

29.

Reclamantul susține că omisiunea autorităților locale de a executa, într-un termen rezonabil, hotărârea judecătorească irevocabilă pronunțată în favoarea sa a adus atingere drepturilor sale protejate de articolul 6 § 1 al Convenției și de articolul 1 al Protocolului nr.1.

30.

Guvernul subliniază că hotărârea Curții de Apel din 15 martie 2007 a fost executată la 19 februarie 2009. El susține că apartamentul reclamat de reclamant nu a avut statutul de ”bun” în sensul articolului 1 al Protocolului nr.1, având în vedere faptul că hotărârea din 13 iunie 2007 a dispus repartizarea unui apartament reclamantului pe baza unui contract de închieriere, fără a-i conferi dreptul de proprietate.

31.

Ținând cont de faptul că reclamantul a putut locui în locuința socială încă de la început, Curtea consideră că ea trebuie să examineze în special pretinsa încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției.

32.

Curtea amintește că, pentru a examina respectarea cerinței unui termen rezonabil de executarea, ea ia în considerare complexitatea procesului, comportamentul părților, precum și obiectul hotărârii judecătorești care urma a fi executată (

Raylyan c. Russie,

nr. 22000/03, § 31, 15 februarie 2007).

33.

În speță, nu este vorba despre măsuri care necesită mult timp și efort din partea autorităților de stat, ele având obligația de a emite un document oficial pe baza căruia reclamantul poate înregistra apartamentul pe numele său și poate dispune de el. Curtea conchide că durata care a fost necesară pentru executare nu se poate explica prin motive factuale valabile și că singura cauză au fost disfuncțiile imputabile autorităților administrative implicate.

34.

Curtea reiterează poziția sa, exprimată de numeroase ori în cauze care au vizat executarea tardivă, potrivit căreia, imposibilitatea unui creditor de a obține executarea integrală, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri pronunțate în favoarea sa constituie o încălcare dreptului de acces la justiție garantat de articolul 6 § 1 al Convenției (a se vedea, de exemplu,

Prodan c. Moldova

, nr.

49806/99, §§

56 și 62, CEDH 2004

‑

III (extrase),

Lupacescu et autres c.

Moldova

, nr.

3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03 și 32759/03, § 24, 21 martie 2006 etc.).

35.

În lumina circumstanțelor speței și a argumentelor părților, Curtea nu găsește niciun motiv pentru a ajunge la o conluzie diferită. Prin urmare, Curtea consideră că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției (

Lozan et autres c. Moldova

, nr.

20567/02, § 39, 10 octombrie 2006,

Avram c. Moldova

, nr.

2886/05, §§ 28-31, 9 decembrie 2008).

36.

Având în vedere conluziile de mai sus, privind dreptul reclamantului la executarea într-un termen rezonabil a hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa, Curtea nu consideră necesar să examineze capătul de plângere întemeiat pe articolul 1 al Protocolului nr.1.

II.

CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 13 AL CONVENȚIEI

37.

Reclamantul a invocat lipsa unui recurs intern efectiv pentru apărarea dreptului său la executarea hotărârii judecătorești într-un termen rezonabil, coroborat cu dreptul de acces la justiție garantat de articolul 6 al Convenției, precum și cu dreptul la protecția proprietății, consacrat de articolul 1 al Protocolului nr.1. El a invocat articolul 13 al Convenției, care prevede următoarele:

” Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

38.

Guvernul a disputat argumentul reclamantului, reiterând opinia sa privind lipsa unei încălcări a articolului 6 § 1 al Convenției.

39.

Curtea consideră că această plângere este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă.

40.

Curtea amintește că articolul 13 impune existența unui recurs la nivel național care să permită instanțelor naționale competente să cunoască conținutul plângerilor întemeiate pe Convenție și să ofere o reparație adecvată, chiar dacă statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere în ceea ce privește modul în care se conformează obligațiilor impuse de această dispoziție (a se vedea, printre alte hotărâri,

Chahal c.

Royaume-Uni

, 15 noiembrie 1996, § 145,

Culegere de hotărâri și decizii

1996-V). În speță, Curtea a constatat că s-a adus atingere drepturilor reclamantului garantate de articolul 6 § 1 al Convenției (a se vedea paragraful 35 de mai sus). Prin urmare, reclamantul a avut o plângere întemeiată în sensul jurisprudenței Curții, și prin urmare, el tebuia să dispună de un recurs conform criteriilor prevăzute de articolul 13. Curtea notează că ea s-a pronunțat anterior asupra respectării articolului 13 al Convenției în cauzele care au vizat neexecutarea sau executarea tardivă a unei hotărâri judecătorești definitive (a se vedea, prin altele,

Romachov c.

Ukraine

, nr. 67534/01, § 47, 27 iulie 2004,

Moisei c. Moldova

, nr.

14914/03, §§ 29-33, 19

decembrie 2006,

Bourdov c. Russie (nr.

2)

, nr.

33509/04, §§ 89-117, 15

ianuarie 2009,

Olaru et autres c. Moldova

, nr.

476/07, 22539/05, 17911/08 și 13136/07, § 58, 28 iulie 2009).

41.

Or, în prezenta cauză, este evident pentru Curte că reclamantul nu a dispus de un recurs efectiv în privința încălcării drepturilor sale garantate de articolul 6 § 1 al Convenției. Așadar, a avut loc încălcarea articolului 13 coroborat cu dispoziția respectivă.

III.

CU PRIVIRE LA APLICAREAARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

42.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciul

43.

Reclamantul nu a prezentat nicio pretenție cu titlu de prejudiciu material, însă a pretins 2 500 EUR cu titlu de prejudiciu moral pentru o perioadă de neexecutare de 20 de luni.

44.

Guvernul consideră că această sumă este exagerată și nefondată.

45.

Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit un prejudiciu moral cauzat prin executarea tardivă a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa și că constatarea încălcării Convenției nu constituie o reparație suficientă în această privință. Totodată, ea consideră că suma pretinsă este excesivă. Făcând o evaluare pe bază de echitate, Curtea acordă reclamantului 900 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B.

Costuri și cheltuieli

46.

Reclamantul a solicitat 1 600 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli pe baza unui contract de asistență juridică pe care l-a prezentat Curții.

47.

Guvernul consideră că suma este neîntemeiată și excesivă.

48.

Ținând cont de toate documentele pe care le are în posesie, de jurisprudență, precum și de rolul limitat al avocatului care a intervenit doar în ultima fază a procedurii în fața Curții, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantului suma de 100 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

C.

Dobânda de întârziere

49.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependență de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției;

3.

Hotărăște

că plângerea întemeiată pe articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenție nu prezintă chestiuni distincte;

4.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 13 al Convenției;

5.

Hotărăște

a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, următoarele sume care să fie convertite în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

i)

900

EUR (nouă sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;

ii)

100

EUR (o sută de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de costuri și cheltuieli;

b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

6.

Respinge

restul pretențiilor reclamantului cu titlu de satisfacția echitabilă.

Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 22 iulie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Grefier adjunct

Președinte