CASE OF CHIRICA v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

CASE OF CHIRICA v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2014)

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A TREIA

CAUZA CHIRICA c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 50905/08)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

22 iulie 2014

DEFINITIVĂ

22.10.2014

Această hotărîre poate fi supusă unei revizuiri editoriale.

În cauza Chirica c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită într-o Cameră compusă din:

Josep Casadevall,

președinte,

Alvina Gyulumyan,

Dragoljub Popović,

Luis López Guerra,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

Iulia Antoanella Motoc,

judecători,

și Marialena Tsirli,

grefier adjunct al Secției,

Deliberînd la 1 iulie 2014 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1.

Cauza a fost inițiată prin cererea (nr. 50905/08) depusă la 15 octombrie 2008 contra Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Grigore Chirica („reclamantul”).

2.

Reclamantul a fost reprezentat de către dl I. Dodon, avocat ce își desfășoară activitatea în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său din cadrul Ministerului Justiției, dl L. Apostol.

3.

Reclamantul s-a plîns, în particular, despre încălcarea dreptului său la un tribunal, garantat de articolul 6 § 1 din Convenție, precum și a dreptului de a dispune de bunurile sale, garantat de articolul 1 din Protocolul nr.1, ca urmare a executării într-un termen nerezonabil a unei hotărîri judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa. De asemenea, reclamantul a susținut că nu a dispus de un recurs efectiv la nivel național, în sensul articolului 13 din Convenție, pentru a obține despăgubiri pentru executarea tardivă a hotărîrii.

4.

La 10 noiembrie 2009, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamantul s-a născut în 1969 și locuiește în Brestovje, Croația.

6.

La data evenimentelor, reclamantul era angajat al Ministerului Apărării. În 2006, ministerul i-a repartizat o locuință socială, în care s-a instalat la 6 iunie 2006. La 3 august 2006, Ministerul Apărării a solicitat Consiliului municipal Chișinău să elibereze reclamantului ordinul de repartiție pentru apartamentul în cauză. În lipsa unui răspuns din partea autorităților locale, la 5 ianuarie 2007, reclamantul a depus o cerere de chemare în judecată pentru obținerea ordinului de repartiție menționat supra. La 16 februarie 2007, Consiliul municipal Chișinău a respins cererea din 3 august 2006.

7.

La 15 martie 2007, la cererea reclamantului, Curtea de Apel Chișinău a obligat Consiliul municipal Chișinău să-i elibereze ordinul de repartiție pentru apartamentul în cauză. Instanța de judecată, a relevat că reclamantul avea o vechime în serviciu militar mai mult de 18 ani și că nici el nici membrii lui de familie nu aveau înregistrat vreun imobil cu destinație locativă în proprietate privată. De asemenea, instanța de judecată a menționat că la atingerea a 15 ani de vechime în muncă, militarul beneficiază de spațiu locativ cu drept la privatizarea acestuia, dacă nu are o altă locuință. La 13 iunie 2007, Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărîrea Curții de Apel Chișinău.

8.

La 19 februarie 2009, Consiliul municipal Chișinău a executat hotărîrea judecătorească din 15 martie 2007. La 31 martie 2011, reclamantul a depus o cerere către executorul judecătoresc, în care a menționat că nu are pretenții asupra executării hotărîrii judecătorești menționate

supra

.

II.

DREPTUL INTERN PERTINENT

A.

Executarea hotărîrilor judecătorești irevocabile

9.

Legislația moldovenească referitoare la executarea hotărîrilor judecătorești irevocabile, aplicabilă la data evenimentelor, este rezumată în cauza

Norma S.R.L. c. Republicii Moldova

(nr. 38503/08, § 14, 3 noiembrie 2011).

B.

Privatizarea locuințelor sociale

10.

Referitor la privatizarea locuințelor sociale, prevederile relevante pot fi rezumate după cum urmează:

1.

Codul cu privire la locuințe a Republicii Moldova din 3 iunie 1983

11.

Codul prevede că cetățenii Republicii Moldova au dreptul de a primi pentru folosire o încăpere de locuit în casele fondului locativ de stat, autorităților municipale sau altor organe publice în condițiile prevăzute de un contract de închiriere. Unele categorii de persoane „protejate” (persoane cu dizabilități, veterani de război, victime a catastrofei de la Cernobîl, polițiști, militari etc.) au dreptul la procesarea prioritară a cererilor privind repartizarea locuințelor.

12.

Orice decizie cu privire la acordarea unui spațiu locativ se execută prin eliberarea unui ordin de repartiție. Acest document constituie unicul temei pentru instalare în apartamentul repartizat și pentru semnarea contractului de închiriere a încăperii de locuit între chiriaș și organizația de exploatare a locuințelor.

13.

Membrii familiei chiriașului (soțul, copiii, părinții, persoanele întreținute, inapte pentru muncă și alții) au aceleași drepturi și obligații, ce decurg din contractul de închiriere. Chiriașul are dreptul de a instala alte persoane în încăperea, pe care el o ocupă. În caz de deces al chiriașului, un membru major al familiei sale î-l succede în calitate de chiriaș în cadrul contractului de închiriere.

14.

Încăperile de locuit sunt acordate pentru folosință permanentă. Chiriașul încăperii de locuit este în drept, cu consimțămîntul membrilor familiei, să desfacă oricînd contractul de închiriere. De asemenea, chiriașul este în drept să acorde încăperea de locuit spre folosință subchiriașilor. Contractul de închiriere a încăperii de locuit poate fi desfăcut la cererea celui care a dat-o cu chirie numai în temeiurile, stabilite de lege și numai pe cale judiciară.

2.

Legea privatizării fondului de locuințe din 10 martie 1993

15.

Articolul 17 din lege prevede următoarele:

”(...) Locuințele de stat se transmit în proprietate privată:

(...) militarilor care au satisfăcut serviciul cel puțin 15 ani” (...)

3.

Legea cu privire la statutul militarilor din 22 iulie 2005

16.

Articolul 21 prevede că militarii cu o vechime de serviciu de 15 ani și mai mult beneficiază de spațiu locativ cu dreptul la privatizarea acestuia. Militarii se asigură cu spațiu locativ cu drept de privatizare o singură dată.

ÎN DREPT

I.

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE ȘI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1

17.

Reclamantul s-a plîns că dreptul său de acces la un tribunal, garantat de articolul 6 § 1 din Convenție, precum și dreptul la respectarea bunurilor sale prevăzut de articolul 1 din Protocolul nr 1 au fost încălcate ca urmare a tergiversării de către autoritățile administrației publice locale de a executa hotărîrea judecătorească irevocabilă pronunțată în favoarea sa. Prevederile relevante invocate prevăd următoarele:

Articolul 6 § 1

«

Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de către o instanță (...), care va hotărî (...) asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (...) »

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

«

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale (...)

»

A.

Cu privire la admisibilitate

1.

În ceea ce privește calitatea de victimă a reclamantului

18.

Guvernul a susținut că reclamantul nu poate să se pretindă ”victimă” în sensul articolului 34 din Convenție, deoarece hotărîrea judecătorească pronunțată în favoarea sa a fost executată la 19 februarie 2009. De asemenea, Guvernul a susținut că în cererea sa din 31 martie 2011 (a se vedea paragraful 8

supra

), reclamantul a menționat că nu are pretenții în ceea ce privește executarea hotărîrii judecătorești din 15 martie 2007. Prin urmare, Guvernul a considerat că reclamantul nu poate să invoce acest capăt de plîngere în fața Curții.

19.

În replică, reclamantul a susținut că el poate să se pretindă victimă, deoarece nu a fost despăgubit pentru executarea tardivă a hotărîrii judecătorești și nu a dispus de un remediu la nivel național în acest sens.

20.

Curtea notează că Guvernul nu a indicat nicio măsură pentru a oferi reclamantului o reparare a prejudiciilor cauzate de pretinsa executare tardivă a hotărîrii judecătorești pronunțate în favoarea sa. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul își păstrează calitatea de ”victimă” în sensul articolului 34 din Convenție (

Dumbraveanu c. Moldovei

, nr. 20940/03, § 22, 24 mai 2005).

21.

Curtea remarcă, de asemenea, că cererea invocată de Guvern pare să aibă o formă standard. În acest document, reclamantul a menționat, pur și simplu, că nu are nicio pretenție în ceea ce privește executarea hotărîrii judecătorești de către executorul judecătoresc. Nu s-a făcut nici o referință în ceea ce privește cererea sa depusă la Curte sau pretențiile sale împotriva Guvernului. În plus, la 25 iulie 2011, reclamantul a solicitat, în mod expres, Curții să examineze pretențiile sale cu privire la reparația echitabilă. Prin urmare, Curtea trebuie să examineze cererea (

Scutari c. Moldovei

, nr. 20864/03, § 17-20, 26 iulie 2005).

2.

În ceea ce privește existența unui prejudiciu important

22.

Guvernul a susținut că reclamantul nu a suferit un prejudiciu semnificativ în prezenta cauză. Potrivit Guvernului, eliberarea ordinului de repartiție nu era decît o formalitate, deoarece reclamantul locuia

de facto

în apartament. Guvernul a invocat articolul 35 § 3 litera b) din Convenție, ce a fost modificat prin Protocolul nr. 14, potrivit căruia Curtea poate declara o cerere inadmisibilă atunci cînd „reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepția cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale impune o examinare a fondului cererii, și cu condiția de a nu respinge din acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanță națională”.

23.

Reclamantul a contestat argumentul Guvernului, susținînd că potrivit Codului cu privire la locuințe, ordinul de repartiție este unicul act juridic care permite instalarea într-un spațiu locativ și că lipsa unui asemenea act echivalează cu o privare a dreptului său la locuință. Reclamantul a adăugat că în lipsa unui titlu de proprietate valabil el nu a putut să încheie contracte cu prestatorii de servicii în domeniul electricității și gazelor naturale, precum și cu alte servicii publice.

24.

Curtea reamintește că, pentru a stabili dacă încălcarea unui drept atinge nivelul minim de gravitate, trebuie să fie luate în considerare următorii factori: natura pretinsului drept încălcat, gravitatea impactului pretinsei încălcări pentru exercitarea unui drept și/sau eventualele consecințe ale încălcării asupra situației personale a reclamantului. Pentru a aprecia aceste consecințe, Curtea trebuie să examineze, în special, miza procedurii naționale sau rezultatul acesteia (a se vedea

Giusti c. Italiei

, nr. 13175/03, § 34, 18 octombrie 2011).

25.

Curtea observă că în lipsa ordinului de repartiție, situația juridică în care se afla reclamantul era similară cu cea a unui acord de ocupare precară a imobilului, revocarea dreptului de folosință a acestuia putînd să survină în orice moment la simpla decizie a proprietarului.

26.

Curtea notează că, lipsa ordinului de repartiție l-a împiedicat pe reclamant să privatizeze apartamentul, deși instanțele judecătorești au constatat că el întrunea condițiile necesare privatizării.

27.

Ținînd cont de cele de mai sus, Curtea consideră că prima condiție a articolului 35 § 3 litera b) din Convenție, și anume lipsa unui prejudiciu important pentru reclamant nu este îndeplinită. Prin urmare, excepția invocată de către Guvern trebuie să fie respinsă.

28.

De altfel, Curtea consideră că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Curtea relevă că aceasta nu este inadmisibilă din orice alte motive. Prin urmare, cererea trebuie declarată admisibilă.

B.

În fond

29.

Reclamantul a susținut că drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 din Convenție și de articolul 1 din Protocolul nr. 1 au fost încălcate ca urmare a omisiunii autorităților locale de a executa, într-un termen rezonabil, hotărîrea judecătorească irevocabilă pronunțată în favoarea sa.

30.

Guvernul a relevat că hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2007 a fost executată la 19 februarie 2009. Guvernul a considerat că termenul de executare este rezonabil. Guvernul a susținut că apartamentul reclamat de către reclamant nu a avut statutul de ”bun” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, avînd în vedere că hotărîrea judecătorească din 13 iunie 2007 prevedea acordarea reclamantului unui spațiu locativ doar pentru folosință în baza unui contract de închiriere, fără a-i conferi dreptul de proprietate.

31.

Curtea consideră că în speță, avînd în vedere faptul că reclamantul a putut locui în locuința socială chiar de la început, aprecierea sa trebuie să se axeze asupra pretinsei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenție.

32.

Curtea amintește că, pentru a examina respectarea cerinței unui termen rezonabil de executare, trebuie să fie luat în considerare complexitatea procesului, comportamentul părților, precum și obiectul hotărîrii judecătorești care urma a fi executată (

Raylyan c. Rusiei,

nr. 22000/03, § 31, 15 februarie 2007).

33.

În speță, nu se impunea întreprinderea unor măsuri ce impuneau multiple eforturi din partea autorităților statului. În esență, obligația acestora consta în eliberarea unui document oficial în baza căruia reclamantul putea să înregistreze apartamentul pe numele său și să dispună de spațiul locativ care i-a fost acordat. Curtea conchide că durata care a fost necesară pentru executare nu se poate explica prin motive de fapt valabile și că unicul motiv a fost disfuncțiile imputabile autorităților administrației publice locale implicate.

34.

De asemenea, Curtea reiterează poziția sa, exprimată de numeroase ori în cauze care au vizat executarea tardivă, potrivit căreia, imposibilitatea unui creditor de a obține executarea integrală, într-un termen rezonabil, a unei hotărîri judecătorești pronunțate în favoarea sa constituie o încălcare a „dreptului la un tribunal” garantat de articolul 6 § 1 din Convenție (a se vedea, de exemplu,

Prodan c. Moldovei

, nr. 49806/99, §§ 56 și 62, CEDO 2004

‑

III (extrase),

Lupacescu și alții c. Moldovei

, nr. 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03 și 32759/03, § 24, 21 martie 2006 etc.).

35.

În lumina circumstanțelor speței și a argumentelor părților, Curtea nu găsește niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză. Prin urmare, Curtea consideră că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție (

Lozan și alții c. Moldovei

, nr. 20567/02, § 39, 10 octombrie 2006,

Avram c. Moldovei

, nr. 2886/05, §§ 28-31, 9 decembrie 2008).

36.

Avînd în vedere concluziile de mai sus în ceea ce privește dreptul reclamantului la executarea într-un termen rezonabil a hotărîrii judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa, Curtea nu consideră necesar să examineze capătul de plîngere invocat în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1.

II.

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE

37.

Reclamantul a invocat lipsa unui recurs efectiv la nivel național pentru apărarea dreptului său la executarea în termen rezonabil, coroborat cu dreptul la un tribunal garantat de articolul 6 din Convenție, precum și cu dreptul de a dispune de bunurile sale garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1. El a invocat în acest sens articolul 13 din Convenție, care prevede:

” Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

38.

Guvernul a disputat argumentul reclamantului, reiterînd opinia sa privind lipsa unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenție.

39.

Curtea consideră că această plîngere este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă.

40.

Curtea reamintește că articolul 13 prevede existența unui recurs la nivel național care ar permite instanței naționale competente să cunoască conținutul plîngerii invocate în temeiul Convenției și să acorde o reparație adecvată, chiar dacă Statele Contractante se bucură de o marjă de apreciere în ceea ce privește modul de a se conforma obligațiilor ce le revin potrivit acestei prevederi (a se vedea, printre alte hotărîri,

Chahal c. Regatului Unit

, 15 noiembrie 1996, § 145,

Culegere de hotărîri și decizii

1996-V). În speță, Curtea a constatat că drepturile reclamantului garantate de articolul 6 § 1 din Convenție au fost încălcate (a se vedea paragraful 35

supra

). Prin urmare, reclamantul a avut o plîngere plauzibilă în sensul jurisprudenței Curții și trebuia să beneficieze de un recurs corespunzător criteriilor articolului 13. În acest sens, Curtea notează că anterior s-a pronunțat de mai multe ori asupra respectării articolului 13 din Convenție în cauzele cu privire la neexecutarea sau executarea tardivă a unei hotărîri judecătorești definitive (a se vedea, prin altele,

Romachov c. Ucrainei

, nr. 67534/01, § 47, 27 iulie 2004,

Moisei c. Moldovei

, nr. 14914/03, §§ 29-33, 19 decembrie 2006,

Bourdov c. Rusiei (nr. 2)

, nr. 33509/04, §§ 89-117, 15

ianuarie 2009,

Olaru și alții c. Moldovei

, nr. 476/07, 22539/05, 17911/08 și 13136/07, § 58, 28 iulie 2009).

41.

Or, în prezenta cauză, este evident pentru Curte că reclamantul nu a dispus de un remediu efectiv în legătură cu încălcarea drepturilor sale garantate de articolul 6 § 1 din Convenție. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 13 coroborat cu această prevedere.

III.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

42.

Articolul 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A.

Prejudiciul

43.

Reclamantul nu a prezentat nicio pretenție cu titlu de prejudiciu material. În schimb, el a pretins suma de 2500 EUR cu titlu de prejudiciu moral pentru o perioadă de neexecutare de aproximativ 20 de luni.

44.

Guvernul a considerat că această sumă este exagerată și nefondată.

45.

Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit un prejudiciu moral ca urmare a executării tardive a hotărîrii judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa și că constatarea încălcării Convenției nu constituie o reparație suficientă în această privință. Totuși, Curtea consideră că suma pretinsă este excesivă. Apreciind în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului suma de 900 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B.

Costuri și cheltuieli

46.

De asemenea, reclamantul a solicitat suma de 1600 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli suportate. În acest sens, el a prezentat un contract de asistență juridică în fața Curții.

47.

Guvernul a considerat că această sumă este nejustificată și excesivă.

48.

Ținînd cont de documentele de care dispune și jurisprudența sa, precum și de rolul limitat al avocatului, care a intervenit doar în ultima fază a procedurii, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantului suma de 100 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

C.

Penalități

49.

Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependență de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție;

3.

Hotărăște

că nici o problemă distinctă nu se ridică în temeiul articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenție;

4.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 13 din Convenție;

5.

Hotărăște

a)

că Statul pîrît trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care vor fi convertite în valuta națională a Statului pîrît conform ratei aplicabile la data executării hotărîrii:

i)

900

EUR (nouă sute euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;

ii)

100

EUR (o sută euro), plus orice taxă care poate fi percepută de la reclamant, cu titlu de costuri și cheltuieli;

b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;

6.

Respinge

restul pretențiilor cu privire la reparația echitabilă.

Redactată în limba franceză și notificată în scris la 22 iulie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Grefier adjunct

Președinte