CASE OF PARENIUC v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Criminal proceedings;Article 6-1 - Fair hearing)
CASE OF PARENIUC v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2014)
Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (
justice.gov.md
). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (
justice.gov.md
). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (
justice.gov.md
). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECȚIA A TREIA
CAUZA
PARENIUC c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 17953/08)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
1 iulie 2014
DEFINITIVĂ
01.10.2014
Această hotărîre
poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Pareniuc c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită într-o Cameră compusă din:
Josep Casadevall,
președinte,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Dragoljub Popović,
Luis López Guerra,
Johannes Silvis,
Valeriu Grițco,
judecători,
și Santiago Quesada,
grefier al Secției,
Deliberînd la 10 iunie 2014 în ședință închisă,
Pronunță următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceiași dată:
PROCEDURA
1.
Cauza a fost inițiată prin cererea (nr. 17953/08) depusă la 11 martie 2008 contra Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”), de către o cetățeană a Republicii Moldova, dna Vera Pareniuc („reclamanta”).
2.
Reclamanta a fost reprezentată de către dl V. Nagacevschi, avocat care își desfășoară activitatea în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol.
3.
Reclamanta s-a plîns, în particular, că ea a fost victima unei provocări, în urma căreia ea a comis o infracțiune.
4.
La 24 mai 2012 cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
5.
Reclamanta s-a născut în 1955 și locuiește în Edineț. La momentul evenimentelor reclamanta activa în calitate de inspector fiscal în cadrul Inspectoratului Fiscal Edineț.
6.
La 17 februarie 2004, Z., proprietarul unui magazin mic, a depus o plîngere penală împotriva reclamantei. El a declarat că la o dată nespecificată s-a prezentat la reclamantă cu scopul de a scoate de la evidență mașina de casă și control și să închidă magazinul său. În urma comparării datelor din memoria fiscală a mașinii de casă și control cu cele din registrul de evidență a datelor, ea a constatat o diferență de cifre și i-a comunicat că riscă o amendă. Potrivit lui Z., reclamanta i-a sugerat că problema poate fi rezolvată dacă el acceptă să-i plătească o sumă de bani pe care ea a scris-o pe o foaie de hîrtie. Z. a înțeles că reclamanta cerea mită.
7.
La 17 februarie 2004, lucrătorii de poliție au organizat o operațiune sub acoperire. Ei l-au echipat pe Z. cu dispozitive speciale și l-au instruit să se întîlnească cu reclamanta în biroul ei, și să-i dea bancnotele marcate cu un praf special.
8.
Potrivit stenogramei conversației între Z. și reclamantă în timpul operațiunii sub acoperire, Z. i-a mulțumit reclamantei pentru ajutor și i-a propus o sumă de bani, dar reclamanta a refuzat să o primească. El a insistat și a întrebat reclamanta „Cîți?”, la care ea a răspuns „Nimic”. Z. a continuat să insiste și i-a spus „Nu vreau să vă faceți griji. Ce sumă?” Reclamanta nu a răspuns. Z. a insistat: „O sută, două sute?”, însă reclamanta iarăși a refuzat. Apoi Z. a spus: „Cel puțin 50, vă rog”. Reclamanta a cedat, spunînd „Cum doriți”. Z. a spus „Dacă e cum doresc eu, atunci încă cel puțin 50”. Reclamanta a spus „Un tablou ar fi frumos”. Z. a întrebat „Ce tablou?” Restul conversației nu este clar, deoarece doar cuvintele lui Z. au fost înregistrate în stenogramă, iar în ceea ce privește reclamanta lipsea textul. Cu toate acestea, din declarațiile lui Z. reiese că, în cele din urmă, reclamanta a acceptat banii oferiți de el pentru a cumpăra un tablou.
9.
Imediat după aceasta, lucrătorii poliției au intrat și au reținut-o pe reclamantă. Ei au găsit în buzunarul paltonului ei, care era agățat în cuier în biroul de alături, 200 lei (MDL) (aproximativ echivalentul a 11 euro (EUR)) marcați cu praf special.
10.
În declarațiile sale făcute la poliție reclamanta a susținut că la 13 februarie 2004, Z. a venit în biroul ei cu scopul de a scoate de la evidență mașina de casă și control. Ea a notat că ultimul raport fiscal din memoria mașinii de casă și control nu a fost reflectat în registrul de evidență a datelor și l-a ajutat să rezolve problema cu ajutorul unui tehnician pe care l-a rugat să extragă ultimul raport fiscal din memoria mașinii de casă și control. La 17 februarie 2004 Z. a venit în biroul ei și i-a propus să-i plătească pentru ajutorul acordat. Ea a refuzat, însă el insista, și în cele din urmă, ea a fost de acord să accepte de la el un tablou în biroul ei. După ce el a părăsit biroul, ea a văzut pe masa ei 200 MDL și a fugit după el să-i restituie banii, însă nu l-a găsit. Ea s-a întors în birou să-l sune la telefonul mobil, atunci cînd în birou au intrat lucrătorii poliției și au reținut-o. Ulterior, ea și-a schimbat declarațiile sale precum că după ce ea a refuzat să ia bani de la Z., acesta, ieșind din birou, i-a pus banii în buzunarul paltonului ei, care era agățat într-un cuier în biroul de alături. De asemenea, ea a susținut că a fost organizată o înscenare de către lucrătorii de poliție.
11.
În declarațiile sale făcute la poliție, Z. a susținut că el avea o problemă privind evidența contabilă, deoarece el a uitat să reflecte în registrul de evidență a datelor ultimul raport fiscal din memoria mașinii de casă și control. Z. i-a spus reclamantei că era de acord să-i mulțumească pentru ajutorul ei, la care ea a răspuns că se teme să accepte plata, deoarece ea, deja, era bănuită de luare de mită. Totuși, ea a acceptat să-l ajute. Z. a lăsat mașina de casă și control la ea și ulterior, într-o zi, un tehnician a rezolvat problema. La 17 februarie 2004 Z. a depus o plîngere la poliție și o operațiune sub acoperire a fost organizată. El, fiind echipat cu un dispozitiv pentru înregistrarea convorbirii, a venit în biroul reclamantei și i-a propus bani. La început, ea a respins propunerea lui, însă ulterior a acceptat să primească un tablou pentru noul ei birou. Z. i-a pus 200 MDL pe masa ei, dar ea i-a restituit 100 MDL. Atunci Z. i-a spus să cumpere un tablou frumos și i-a dat înapoi 100 MDL. Ea a luat banii și l-a rugat să meargă cu ea la magazin să cumpere tabloul. Însă, el a refuzat pe motiv că era ocupat și a plecat din birou. Ulterior, Z. și-a schimbat declarațiile sale, precum că el a pus banii în buzunarul paltonului reclamantei, care era agățat într-un cuier în alt birou și că el nu știa dacă ea a observat că el a pus banii acolo.
12.
La acuzația de luare de mită împotriva reclamantei au fost adăugate alte patru capete de acuzare de luare de mită care ar fi avut loc în perioada 1999 și 2003. Toate capetele de acuzare se bazau în mod exclusiv pe declarațiile pretinselor victime care au fost făcute după organizarea operațiunii sub acoperire din 17 februarie 2004.
13.
La 28 ianuarie 2005, procurorul responsabil de cauza penală intentată împotriva ei a declarat într-un interviu acordat unui ziar că reclamanta a acceptat să ia mită.
14.
În timpul procesului penal reclamanta a invocat,
inter alia
, că ea a fost victima unei provocări din partea lucrătorilor de poliție.
15.
La 9 martie 2005 Judecătoria Edineț a recunoscut-o culpabilă pe reclamantă de luare de mită în ceea ce privește incidentul din 17 februarie 2004 și i-a aplicat o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 300 EUR. În sentință, instanța de judecată a constatat că Z. s-a prezentat în biroul reclamantei și i-a pus bani în buzunarul paltonului ei, care era agățat într-un cuier, pentru serviciile acordate în legătură cu aparatul de casă. Instanța de judecată nu a examinat alegația reclamantei că ea a fost victima unei provocări. În același timp, instanța de judecată a achitat reclamanta în privința celorlalte capete de acuzare de luare de mită. Instanța de judecată a constatat că declarațiile incriminatorii privind celelalte incidente erau neîntemeiate și/sau au fost făcute sub presiunea organelor de urmărire penală.
16.
Reclamanta a declarat apel, susținînd,
inter alia
, că a fost victima unei provocări. De asemenea, ea a susținut că stenograma conversației dintre ea și Z. a fost falsificată, deoarece ultima parte a înregistrării în care Z. i-a spus unui lucrător a poliției unde el a pus banii nu a fost fixat în stenogramă. Procurorul, de asemenea, a declarat apel, susținînd că pedeapsa era prea blîndă.
17.
La 1 iulie 2005, Curtea de Apel Bălți a respins apelul declarat de către reclamantă fără a examina alegația ei despre provocare. Totodată, instanța de judecată a admis apelul declarat de către procuratură și a aplicat o altă pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 1200 EUR și închisoare pe un termen de trei ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare.
18.
Reclamanta a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiție, invocînd,
inter alia
, că a fost victima unei provocări.
19.
La 6 decembrie 2005 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul declarat de către reclamantă. Ulterior, reclamanta a declarat recurs în anulare, care a fost admis de către Curtea Supremă de Justiție la 3 aprilie 2006. Curtea Supremă de Justiție a constatat că nu a fost efectuată nici o confruntare pe parcursul procesului penal între reclamantă și Z. Prin urmare, Plenul Curții Supreme de Justiție a casat deciziile Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 6 decembrie 2006 și Curții de Apel Bălți din 1 iulie 2005 și a trimis cauza la rejudecare de către Curtea de Apel Bălți.
20.
La 20 septembrie 2006 Curtea de Apel Bălți a admis apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței Judecătoriei Edineț din 9 martie 2005 și a achitat-o pe motiv,
inter alia
, că erau divergențe esențiale în declarațiile lui Z. și că nu existau probe care ar demonstra alegația precum că ea cunoștea despre punerea banilor în buzunarul paltonului ei. De asemenea, instanța de judecată, referindu-se la stenograma înregistrării conversației între reclamantă și Z., a conchis că acesta din urmă a acționat ca un
agent provocator
.
21.
La 16 ianuarie 2007, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul ordinar declarat de către procuror, a casat decizia Curții de Apel Bălți din 20 septembrie 2006 și a dispus rejudecarea apelurilor declarate împotriva sentinței din 9 martie 2005.
22.
La 21 martie 2007, Curtea de Apel Bălți a respins apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței din 9 martie 2005, iar apelul declarat de către procuror a fost admis. Instanța de judecată a considerat că probele de care dispunea confirmau vinovăția reclamantei „chiar și în cazul în care s-ar admite că a fost provocată de Z.” Instanța de judecată a respins, în particular, argumentul reclamantei precum că ea nu a știut că Z. i-a pus bani în buzunarul paltonului ei, invocînd faptul că pe mîinile ei au fost găsite urme de praf special. Instanța de judecată i-a aplicat o pedeapsă cu amendă în mărime de 1200 EUR și închisoare pe termen de trei ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare. Reclamanta, de asemenea, a fost privată de dreptul de a ocupa funcții de răspundere în organele Inspectoratului Fiscal de Stat pe termen de trei ani.
23.
Reclamanta a declarat recurs, invocînd,
inter alia
, că Z. a acționat ca un
agent provocator
și că ea a fost victima unei provocări. De asemenea, ea a invocat că stenograma conversației sale cu Z. a fost falsificată și, avînd în vedere că lipsește caseta audio originală, condamnarea ei nu poate fi întemeiată pe aceasta.
24.
La 12 septembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul ordinar declarat de către reclamantă fără a se expune asupra alegației reclamantei că a fost victima unei provocări.
II.
DREPTUL INTERN PERTINENT
25.
Pînă în anul 2012 Codul de procedură penală al Republicii Moldova nu conținea prevederi privind interzicerea utilizării probelor obținute prin provocare sau incitare.
26.
Articolul 330 „
Primirea de către un funcționar a recompensei ilicite
” din Codul penal, în temeiul căruia a fost condamnată reclamanta, prevedea o pedeapsă cu amendă în mărime de pînă la 7000 MDL sau închisoare de pînă la 7 ani.
ÎN DREPT
I.
PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE
27.
Reclamanta s-a plîns că ea a fost provocată să săvîrșească infracțiunea de luare de mită și că instanțele judecătorești naționale nu și-au motivat suficient hotărîrile pronunțate. De asemenea, ea s-a plîns că dreptul său de a fi prezumată nevinovată a fost încălcat de către procurorul responsabil de cauza penală, care a declarat într-un interviu că ea a luat mită. Ea a invocat articolul 6 din Convenție, partea relevantă al căruia prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public... de către o instanță ... care va hotărî ... asupra ... temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.”
A.
Admisibilitatea
28.
Curtea notează că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 lit. (a) din Convenție. În plus, Curtea relevă că aceasta nu este inadmisibilă din orice alte motive. Prin urmare, cererea trebuie să fie declarată admisibilă.
B.
În fond
1.
Argumentele părților
29.
Reclamanta s-a plîns că ea a fost victima unei provocări din partea lucrătorilor de poliție și că Z. a acționat potrivit instrucțiunilor primite de la ei. Z. nu s-a limitat doar să observe activitatea infracțională într-un mod pasiv, ci a exercitat influență directă asupra ei pentru a o provoca să săvîrșească o infracțiune. Stenograma conversației dintre ea și Z. a dovedit că el a provocat-o. Mai mult ca atît, stenograma nu a demonstrat că reclamanta a acceptat banii oferiți de Z.
30.
Reclamanta a susținut, în continuare, că ea a invocat în fața instanțelor judecătorești naționale că ea a fost victima unei înscenări, însă acestea au omis să examineze argumentele sale. Doar Curtea de Apel Bălți a ținut cont de argumentul său în decizia din 20 septembrie 2006 și a conchis că reclamanta a fost provocată să comită infracțiunea imputată. Totuși, această decizie a fost casată ulterior.
31.
În cele din urmă, reclamanta a susținut că instanțele judecătorești au omis să examineze argumentele sale pe parcursul procesului penal și au pronunțat hotărîri judecătorești nemotivate.
32.
Guvernul a susținut că reclamanta nu a fost victima unei înscenări și că ea a omis să ateste argumentele sale despre provocare atît în fața instanțelor judecătorești naționale, cît și în fața Curții. În opinia Guvernului, reclamanta a omis să motiveze corespunzător argumentele sale despre provocare în fața instanțelor judecătorești naționale. Ea doar a declarat că ea a fost provocată de Z., fără a invoca careva detalii. Prin urmare, instanțele judecătorești naționale nu au fost obligate să examineze argumentele ei. În plus, instanțele judecătorești au examinat toate argumentele importante invocate de reclamantă în apărarea sa.
2.
Aprecierea Curții
33.
Curtea reamintește că admisibilitatea și evaluarea probelor constituie un aspect care este reglementat de legislația națională și că, în principiu, instanțelor judecătorești naționale le revine obligația de a le aprecia (a se vedea, printre altele,
Van Mechelen și alții c. Olandei
, 23 aprilie 1997, § 50,
Culegere de hotărîri și decizii
1997-III). Totuși, admiterea unor probe poate să conducă la inechitatea unui proces. Astfel fiind cazul, de exemplu, obținerii probelor în rezultatul aplicării relelor tratamente în scopul depunerii unei mărturii (a se vedea
Jalloh c. Germaniei
[MC], nr. 54810/00, § 99, CEDO 2006
‑
IX) sau obținerii probelor ca urmare a unei provocări sau înscenări din partea poliției (a se vedea
Teixeira de Castro c. Portugaliei
,
9
iunie 1998,
Culegere,
§ 38, 1998-IV).
34.
În ceea ce privește provocarea din partea poliției, Curtea a statuat în
Teixeira de Castro
(citată
supra
) că dreptul la un proces echitabil ar putea fi încălcat în cazul în care lucrătorii de poliție nu s-au limitat la investigarea activității infracționale ale unui suspect într-un mod esențialmente pasiv, însă au exercitat o influență pentru a provoca săvîrșirea unei infracțiuni, care, în caz contrar, nu ar fi fost comisă. În cauza
Vanyan c. Rusiei
(nr. 53203/99, §§ 45-50, 15
decembrie 2005) Curtea a constatat că problema provocării poate fi pusă chiar și în situațiile în care activitatea respectivă a fost efectuată de către o persoană privată care a acționat ca un agent sub acoperire, în timp ce aceasta a fost de fapt organizată și condusă de către lucrătorii de poliție.
35.
Avînd în vedere importanța principiilor de mai sus, Curtea a constatat în cauza
Ramanauskas c. Lituaniei
([MC], nr. 74420/01, § 60, CEDO 2008) că în cazul în care un acuzat susține că a fost provocat la săvîrșirea unei infracțiuni, instanțele judecătorești trebuie să examineze minuțios materialele dosarului, deoarece pentru a îndeplini cerința unui proces echitabil în sensul articolului 6 § 1 din Convenție toate probele obținute în rezultatul provocării de către poliție trebuie să fie excluse. Acest lucru este valabil în deosebi atunci cînd activitatea operativă de investigații a poliției avut loc în lipsa unui cadru juridic suficient sau a garanțiilor adecvate.
36.
În cele din urmă, dacă informația prezentată de către organele de urmărire penală nu permite Curții să conchidă că reclamantul a fost subiectul unei provocări din partea poliției, este esențial ca în fiecare cauză Curtea să examineze calitatea evaluării de către instanțele naționale a pretinsei provocări și să se asigure că acestea au respectat în mod corespunzător drepturile acuzatului la apărare, în special dreptul la o procedură contradictorie și la egalitatea armelor (a se vedea
Edwards și Lewis c. Regatului Unit
[MC], nr. 39647/98 și 40461/98, §§ 46-48, CEDO 2004
‑
X). Pentru alte principii de ordin general referitoare la problema privind provocarea, a se vedea
Bannikova c.
Rusiei
(nr.
18757/06, §§ 33-65, 4 noiembrie 2010).
37.
Revenind la circumstanțele prezentei cauze, Curtea notează că reclamanta a fost condamnată în temeiul probei obținute în cadrul activității operative de investigații din 17 februarie 2004, atunci cînd Z., fiind echipat de către poliție cu dispozitive speciale de înregistrare a convorbirii, i-a dat bani.
38.
Din materialele dosarului nu reiese că pînă la 17 februarie 2004 autoritățile au dispus de informație sau vreo probă obiectivă precum că reclamanta a fost implicată anterior în acțiuni de luare de mită. Este adevărat că la acuzația împotriva reclamantei au fost adăugate alte capete de acuzare de luare de mită (a se vedea paragraful 12 supra); însă, în materialele dosarului nu există indicii, și nici Guvernul nu a invocat, că informația sau probele referitoare la celelalte incidente au fost obținute de către lucrătorii de poliție pînă la începerea urmăririi penale împotriva reclamantei.
39.
În plîngerea sa din 17 februarie 2004 depusă la poliție, Z. a susținut că reclamanta i-a cerut o anumită sumă de bani. Însă, stenograma convorbirii între el și reclamantă, în cadrul operațiunii sub acoperire, indică contrariul. Z. a întrebat-o pe reclamantă cîți bani să-i dea, iar după ce aceasta a refuzat în mod clar de cîteva ori, el a insistat să-i dea bani pînă ea a cedat (a se vedea paragraful 8
supra
). Aceasta, în opinia Curții, demonstrează clar că reclamanta a fost supusă unei acțiuni de convingere și provocări flagrante de a se implica în activitatea infracțională de care a fost condamnată, în lipsa vreunui indiciu că infracțiunea ar fi fost comisă fără această provocare.
40.
În acest context, Curtea notează că pe parcursul procesului penal reclamanta a pretins că ea a fost victima unei provocări din partea poliției. Guvernul a susținut că ea nu a fost suficient de explicită în cererile sale, însă Curtea nu împărtășește același punct de vedere. Nu doar reclamanta a invocat în mod expres în cererile sale argumentul că a fost provocată, dar de asemenea, este cert că unele instanțe de judecată au examinat argumentul ei. Curtea de Apel Bălți a achitat-o pe reclamantă prin decizia din 20 septembrie 2006 pe motiv că a fost provocată, în timp ce în decizia sa definitivă din 21 martie 2007, Curtea de Apel Bălți a considerat argumentul despre provocare invocat de reclamantă ca fiind nefondat (a se vedea paragrafele 20 și 22). Curtea Supremă de Justiție a optat să nu examineze argumentul invocat de reclamantă în apărarea sa.
41.
În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că procesul penal împotriva reclamantei nu a fost echitabil și că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1. În consecință, Curtea nu consideră necesar să examineze dacă alte aspecte ale procesului penal au fost în conformitate cu această prevedere.
42.
Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție.
II.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE
43.
Articolul 41 din Convenție prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”
A.
Prejudiciul
44.
Reclamanta a pretins suma de 15000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare stării de neliniște și umilinței de a fi condamnată ilegal pentru o infracțiune pe care nu a săvîrșit-o.
45.
Guvernul nu a fost de acord și a solicitat Curții să respingă pretenția ca neîntemeiată.
46.
Curtea consideră că reclamanta trebuie să fi suferit un anumit nivel de stres și frustrare ca urmare a încălcării dreptului său la un proces echitabil. Apreciind în mod echitabil, Curtea acordă reclamantei suma de 3500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B.
Costuri și cheltuieli
47.
Reclamanta, de asemenea, a solicitat suma de 2440 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli suportate în fața Curții. Ea a prezentat o listă detaliată a timpului utilizat pentru reprezentare.
48.
Guvernul a contestat această sumă, susținînd că este excesivă și neîntemeiată.
49.
Curtea acordă întreaga sumă pretinsă cu titlu de costuri și cheltuieli.
C.
Penalitate
50.
Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependență de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1.
Declară
cererea admisibilă;
2.
Hotărăște
că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește plîngerea referitoare la provocare;
3.
Hotărăște
că nu este necesar de a examina restul plîngerilor invocate în temeiul articolului 6 din Convenție;
4.
Hotărăște
(a)
că Statul pîrît trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care vor fi convertite în valuta națională a Statului pîrît conform ratei aplicabile la data executării hotărîrii:
(i)
3500 EUR
(trei mii cinci sute euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;
(iii) 2440 EUR
(două mii patru sute patruzeci euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de costuri și cheltuieli;
(b)
că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;
5.
Respinge
restul pretențiilor reclamantei cu privire la reparația echitabilă.
Redactată în limba engleză și notificată în scris la 1 iulie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Grefier
Președinte