CASE OF EDUARD POPA v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

CASE OF EDUARD POPA v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2013)

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de organizația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA EDUARD POPA c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 17008/07)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

12 februarie 2013

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale

.

În cauza

Eduard Popa

c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Alvina Gyulumyan,

Corneliu Bîrsan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

judecători,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției

,

Deliberând la 22 septembrie 2013 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr.

17008/07

) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”),

de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Eduard Popa („reclamantul”), la 4 aprilie 2007.

2.

Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Gribincea, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

3.

Reclamantul a pretins, în special, violarea articolelor 2 și 3 ale Convenției.

4.

La 7 septembrie 2009, cererea a fost comunicată Guvernului. S-a decis, de asemenea, ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 1 al Convenției).

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamantul s-a născut în anul 1981 și locuiește în Ialoveni.

6.

La momentul evenimentelor, reclamantul își ispășea pedeapsa într-un penitenciar de timp deschis din Goian. Pe parcursul zilei, el lucra în afara locului de detenție, iar noaptea se întorcea în penitenciar. La 18 noiembrie 2005, el a solicitat să plece acasă, însă cererea i-a fost refuzată. Cu toate că nu i s-a acceptat solicitarea, el nu s-a întors în penitenciar în acea seară, dar și-a petrecut noaptea acasă la părinți, în apropierea orașului Ialoveni.

7.

La 19 noiembrie 2005, aproximativ la ora 9 dimineața, reclamantul a mers la o farmacie pentru a procura medicamente contra durerilor de spate. În drum spre casă, aproximativ la ora 10.00, o mașină de culoare roșie s-a oprit în fața lui. Potrivit declarațiilor reclamantului, un polițist a ieșit din mașină, l-a lovit în față și l-a împins în mașină, după care reclamantul și-a pierdut cunoștința. Guvernul nu a confirmat această declarație, dar a admis că aceasta ar putea fi una din mai multe versiuni.

8.

Între timp, aproximativ la ora 9.30, doi ofițeri de poliție au venit acasă la părinții reclamantului. Ei au percheziționat casa și au întrebat-o pe mama reclamantului despre locul aflării acestuia. În timp ce încă se aflau acolo, unul din ofițeri a primit un apel telefonic și a informat interlocutorul că se afla acasă la reclamant. Mai târziu, el a fost din nou sunat, iar convorbirea a durat doar cinci secunde, în urma căreia mama reclamantului a înțeles că fiul acesteia a fost găsit de către poliție. Cei doi polițiști au plecat imediat. Mama reclamantului i-a urmat ceva timp și i-a implorat să nu-l bată pe fiul ei. După aceasta, ei s-au întâlnit cu un vecin care cunoștea pe cei doi ofițeri de poliție, și care i-a întrebat de ce ei erau acolo. Ofițerii de poliție au răspuns că ei căutau pe criminali, atunci când vecinul i-a întrebat dacă i-au găsit, ofițerii de poliție au răspuns afirmativ.

9.

La 20 noiembrie 2005, aproximativ la ora 11 dimineață, doi bărbați l-au găsit pe reclamant culcat la pământ în apropierea unui lac aflat aproximativ la 1,5 km distanță de orașul Ialoveni. Reclamantul nu putea să vorbească și să meargă, el avea leziuni pe față specifice unui atac violent, iar hainele acestuia erau murdare și ude. El a fost transportat într-o încăpere pentru pază din apropiere unde el s-a încălzit și i s-au uscat hainele. Ceva mai târziu, el a început să răspundă la întrebările care i se adresau și prezenta semne de comportament straniu. În special, el a început să pronunțe numele lui și de asemenea din când în când striga un nume care mai târziu s-a aflat că era numele fratelui său. De asemenea, reclamantul a început să mănânce noroi, ceea ce i-a făcut pe persoanele care l-au găsit să creadă că el se afla sub influența drogurilor. Aceste persoane i-au dat reclamantului o geacă și o pereche de bocanci, după care el s-a pornit la drum în direcția orașului Ialoveni. Mama reclamantului a contestat faptul că reclamantul a călătorit singur și a declarat că oamenii care l-au găsit au crezut că el era sub influența drogurilor și l-au scos afară în loc să cheme o ambulanță.

10.

La 21 noiembrie 2005, aceleași persoane iarăși l-au găsit pe reclamant, culcat la o distanță de treizeci de metri de încăperea respectivă. Ei au chemat ambulanța și reclamantul a fost transportat la spital.

11.

La 21 noiembrie 2005, aproximativ la ora 16.30, familia reclamantului a primit un apel telefonic de la un spital din Chișinău și a fost informată că reclamantul se afla în stare critică.

12.

A doua zi, părinții reclamantului l-au vizitat la spital și au aflat de la acesta că el a fost bătut de către polițiști și lăsat culcat pe malul unui lac în apropiere de Ialoveni. Din cauza temperaturilor scăzute, el a suferit o severă degerătură a membrelor, și mai târziu, la 8 decembrie 2005, labele picioarelor și opt degete i-au fost amputate. Potrivit extraselor medicale, la momentul internării în spital reclamantul nu se afla sub influența alcoolului sau drogurilor.

13.

La o dată nespecificată, mama reclamantului a depus o plângere la procuratură, în care a declarat că reclamantul a fost supus relelor tratamente de către polițiști la 19

noiembrie 2005. Ea a declarat că el era gata să identifice ofițerii de poliție care l-au atacat.

14.

La 28 noiembrie 2005, mama reclamantului a mers la procuratura Ialoveni, unde l-a întâlnit pe șeful sectorului de poliție Ialoveni. Ea susține că acesta a informat-o că fiul ei a fost bătut de către colaboratorii locului de detenție.

Pe holul procuraturii, ea l-a întâlnit pe unul din ofițerii de poliție care a vizitat-o acasă la 19 noiembrie 2005. Ultimul părea surprins să afle că fiul acesteia era încă în viață.

15.

La 2 decembrie 2005, un ofițer de urmărire penală, acompaniat de un polițist, a încercat să-l interogheze pe reclamant la spital, dar acesta a refuzat să răspundă, invocând starea proastă de sănătate.

16.

La 17 ianuarie 2006, reclamantul a fost audiat de către procuror și a declarat că la 19 noiembrie 2005, când el mergea pe stradă, o mașină de culoare roșie s-a oprit, cineva a ieșit din mașină și l-a lovit în față. După aceasta, el nu-și mai amintește nimic. Mama reclamantului a informat procurorul că după internarea reclamantului în spital la 21

noiembrie 2005, o mașină roșie a sosit la lacul unde a fost găsit reclamantul, și ofițerii de poliție care se aflau în aceasta se interesau despre locul de aflare a reclamantului. De asemenea, mama reclamantului a dat numele unui ofițer de poliție care, potrivit ei, l-a atacat pe fiul său la 19 noiembrie 2005. Din procesul-verbal al interogării, s-a constatat că procurorul nu a adresat nici o întrebare reclamantului sau mamei lui.

17.

La 20 ianuarie 2006, procuratura Ialoveni a pornit urmărirea penală. În ciudat declarațiilor mamei reclamantului că reclamantul a fost atacat de către ofițerii de poliție care conduceau mașina roșie, urmărirea penală s-a axat pe bănuiala unui jaf și alegația privind atacul polițiștilor nu a fost investigată.

18.

La 28 ianuarie 2006, reclamantul a fost interogat de către un procuror. El a confirmat faptul că a fost atacat la 19 noiembrie 2005.

19.

La 10 februarie 2006, a fost întocmit raportul de expertiză medico-legală, potrivit căruia, la 21 noiembrie 2005, reclamantul avea leziuni și vânătăi pe față și corp, iar ca urmare a degerăturii severe, labele picioarelor și opt degete de la mână i-au fost amputate. Se pare că raportul a fost întocmit în baza documentelor medicale ale reclamantului și nu în baza observațiilor proprii.

20.

Printr-o scrisoare din 3 februarie 2006, Procuratura Generală a informat reclamantul că nu există motive de a suspecta că el a fost bătut de către polițiști, și că urmărirea penală este direcționată spre a identifica infractorii care l-au bătut pe reclamant și i-au furat ceasul și geaca.

21.

Mama reclamantului a scris mai multe scrisori organelor procuraturii exprimându-și dezacordul cu modalitatea de efectuare a urmăririi penale și a insistat ca să fie efectuată prezentarea spre recunoaștere a ofițerilor de poliție de la secția de poliție Ialoveni pentru ca reclamantul să poată identifica ofițerii relevanți.

22.

Se pare că în urma scrisorilor reclamantului, urmărirea penală a fost redeschisă. Totuși, la 14 septembrie 2007, procuratura a respins din nou plângerea reclamantului fără a efectua prezentarea spre recunoaștere. În motivarea respingerii plângerii, procuratura s-a bazat pe faptul că declarațiile reclamantului erau vage și că el nu a cooperat în mod corespunzător cu ofițerii de urmărire penală. Reclamantul a atacat această ordonanță.

23.

La 6 februarie 2009, Procuratura Generală a casat ordonanța de mai-sus și a dispus continuarea urmăririi penale. S-a decis ca în cadrul procesului redeschis, reclamantul să fie interogat din nou și de această dată el va fi rugat să identifice agresorii său. Trebuia de asemenea să fie determinat faptul dacă el a folosit careva medicamente sau substanțe ilegale la 19 noiembrie 2005 și în cazul unor declarații contradictorii, urma să fie organizată confruntarea dintre reclamant și martorii.

24.

Într-o scrisoare din 12 martie 2009 adresată procuraturii, mama reclamantului a continuat să aducă acuzații potrivit cărora ofițerii de poliție l-au bătut pe fiul său la 19 noiembrie 2005, și de asemenea a învinuit persoanele care în loc să sune la ambulanță la 20 noiembrie 2005, l-au lăsat pe reclamant să plece și să doarmă afară. Mai mult, ea de asemenea a acuzat aceste persoane de faptul că au furat haina reclamantului și i-au dat în schimb o haină veche.

25.

La 14 martie 2009, reclamantul a fost interogat. El a declarat că în timp ce el mergea pe stradă, o mașină de culoare roșie s-a oprit, și câțiva ofițeri de poliție au ieșit și l-au pus la pământ. El a recunoscut pe unul din polițiști și era gata să-l identifice. El și-a recăpătat cunoștința abia la spital.

26.

La 30 iulie 2009, procuratura Ialoveni a respins din nou plângerea penală a reclamantului. În motivarea respingerii plângerii, procuratura nu a menționat declarațiile făcute de către reclamant la 14 martie 2009. Reclamantul a atacat această ordonanță.

27.

La 3 decembrie 2009, Procuratura Generală a casat ordonanța de mai-sus și a dispus o nouă reexaminare a cauzei. Procuratura Generală a dispus retragerea cauzei de la procuratura Ialoveni, constatând că au fost comise neregularități în cadrul urmăririi penale și că aceasta nu a fost efectuată într-un termen rezonabil. Cauza a fost expediată la procuratura militară pentru elucidarea, printre altele, a faptelor, precum dacă reclamantul a fost cunoscut ca consumator de droguri, alcool sau alte substanțe toxice înainte de evenimentele respective. De asemenea, procuraturii militare i s-a cerut să determine, în baza documentelor medicale, dacă reclamantul a suferit pe durata pretinsului atac din 19 noiembrie 2005 leziuni la cap și să organizeze o confruntare dintre reclamant, mama acestuia și martorii.

28.

La 9 decembrie 2010, a fost efectuată o nouă expertiză medico-legală, care a ajuns la aceleași concluzii ca și anterior. De asemenea, experții au concluzionat că leziunile de pe fața reclamantului puteau fi cauzate și de căderea acestuia.

29.

Din motive necunoscute, în cele din urmă cauza a ajuns din nou la examinarea procuraturii Ialoveni, care, la 9 martie 2011, a respins plângerea reclamantului privind maltratarea acestuia de către polițiști pe motive similare celor pe care s-a bazat anterior. Se pare că nu a fost petrecută o confruntare dintre reclamant și polițiștii care se pretinde că l-au bătut.

30.

La 11 mai 2011, procurorul ierarhic superior de la procuratura Ialoveni a casat ordonanța de mai-sus pe motiv că aceasta a fost adoptată în urma unor investigații superficiale și că nu au fost interogate toate persoanele implicate.

31.

Urmărirea penală este pendintă.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

32.

Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele

:

Articolul 151.

Vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății

“(1) Vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care este periculoasă pentru viață ori care a provocat pierderea

vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea funcționării

acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătății, însoțită de pierderea stabilă a cel puțin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feței și/sau a regiunilor adiacente, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.

(2) Aceeași acțiune săvârșită:

[

punctul (a) abrogat prin Legea Nr. 277-XVI din 18 decembrie 2008, care a intrat în vigoare la 24 mai 2009

]

b) cu bună știință asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de neputință cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;

c) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligațiilor de serviciu sau obștești;

d) de două sau mai multe persoane;

e) cu deosebită cruzime, precum și din motive sadice;

f) prin mijloace periculoase pentru viața sau sănătatea mai multor persoane;

g) din interes material;

[

punctul (h) abrogat prin Legea Nr. 277-XVI din 18 decembrie 2008, care a intrat în vigoare la 24 mai 2009

]

i) din motive de ură socială, națională, rasială sau religioasă;

j) asupra a două sau a mai multor persoane;

k) de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;

l) cu scopul de a preleva și/sau utiliza ori comercializa organele sau țesuturile victimei;

m) la comandă

se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani.

[alin. (3) abrogat prin Legea Nr. 277-XVI din 18 decembrie 2008, care a intrat în vigoare la 24 mai 2009]

(4) Acțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), care au provocat decesul victimei, se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani.”

Articolul 157.

Vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătății cauzată din

imprudență

“ Vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătății cauzată din imprudență se pedepsește cu amendă în mărime de până la 300 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.”

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLELOR 2, 3, 8 AL CONVENȚIEI

33.

Reclamantul s-a plâns de maltratarea sa de către polițiști, care a pus în pericol serios viața sa și a dus la consecințe grave pentru sănătatea sa. De asemenea, el s-a plâns de lipsa unei investigații efective pe marginea plângerilor lui. În continuare, reclamantul a declarat că a avut loc violarea articolului 8 al Convenției, ca urmare a vătămării sănătății sale și că, a avut loc violarea articolului 13 al Convenției, ca urmare a faptului că el nu a beneficiat de căi efective de recurs împotriva violărilor enumerate mai sus. Articolele 2, 3, 8 și 13 ale Convenției, pe care s-a bazat reclamantul, prevăd următoarele:

Articolul 2

“1.

Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal când infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege

(a)

pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale;

(b)

pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deținute;

(c)

pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecție.”

Articolul 3

“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

Articolul 8 § 1

“Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private...”

Articolul 13

“Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

A.

Admisibilitatea

34.

Guvernul a declarat că investigația evenimentelor acestei cauze continuă și că nu a fost luată nici o decizia finală la nivel național. Din acest motiv, acesta susține că depunerea cererii era prematură și că reclamantul nu a epuizat căile interne de recurs care îi erau disponibile.

35.

Curtea reiterează că scopul articolului 35 § 1 al Convenției este de a acorda statelor contractante posibilitatea de a preveni sau a repara încălcările pretinse împotriva lor înainte ca aceste pretenții să fie depuse la Curte. În consecință, statele nu sunt obligate să răspundă pentru acțiunile lor în fața unui organ internațional înainte ca ei să aibă posibilitatea de a soluționa chestiunile pretinse în baza sistemelor lor legale (a se vedea, spre exemplu,

Remli v. France

, 23 aprilie 1996, § 33,

Reports of Judgments and Decisions

1996-II; și

Selmouni v. France

[GC], nr. 25803/94, § 74, ECHR 1999-V).

36.

În această cauză, este adevărat că procedurile se află încă pe rolul instanțelor naționale de judecată. Cu toate acestea, Curtea constată că chestiunea epuizării căilor interne de recurs este legată în mod inextricabil de fondul pretenției formulate în temeiul articolului 3 al Convenției, și anume, de problema eficienței investigației efectuate pe marginea acuzațiilor de maltratare aduse de către reclamant. Prin urmare, ea consideră că ambele chestiuni trebuie comasate și examinate împreună (a se vedea

Buzilo v. Moldova

, nr.

52643/07, § 24, 21 februarie 2012).

37.

În continuare, Curtea notează că pretențiile nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Nici un alt temei pentru a declara cererea inadmisibilă nu a fost stabilit. Prin urmare, aceasta urmează a fi declarată admisibilă.

B.

Fondul

1.

Argumentele părților

38.

Reclamantul a declarat că pretențiile lui cu privire la maltratare erau susținute de rapoartele medicale, declarând că el a fost internat în spital la 21 noiembrie 2005 cu leziuni în regiunea feței care erau caracteristice unui atac violent. Reclamantul a susținut că existau probe suficiente pentru a demonstra că el se afla în custodia poliției la momentul maltratării sale. În special, el a susținut că poliția a început să-l caute în dimineața zilei de 19 noiembrie 2005, atunci când s-a constatat faptul că el nu s-a întors la închisoare seara precedentă. Doi ofițeri de poliție au fost imediat trimiși la casa părinților lui pentru a-l căuta. Cu toate acestea, la scurt timp după aceasta, poliția a finisat căutările și nu a mai întreprins alte acțiuni pentru a-l găsi până la 24 noiembrie 2005. Potrivit declarațiilor reclamantului, aceasta a fost un indice clar a faptului că poliția cunoștea exact locul său de aflare după atacul asupra lui în dimineața zilei de 19 noiembrie 2005, altfel ei ar fi continuat să-l caute.

39.

De asemenea, reclamantul a declarat că doi ofițeri de poliție se aflau la casa părinților lui, atunci când unul din ei a primit un telefon din care mama reclamantului a înțeles că el a fost găsit. Imediat după aceasta, ofițerii de poliție au plecat de la casa părinților, spunând unui vecin din apropiere că ei au găsit “criminalii” (a se vedea paragraful 8 de mai sus). Reclamantul a mai declarat că mama lui a fost informată de către șeful poliției Ialoveni despre faptul că reclamantul a fost maltratat de către agenții de stat.

40.

În afara de aceasta, reclamantul a declarat că el și-a pierdut cunoștința după ce a fost atacat de către ofițerii de poliție în dimineața zilei de 19 noiembrie 2005. El presupune că a fost inconștient toată ziua de 19

noiembrie 2005 și a fost adus la lac noaptea dintre 19

și 20 noiembrie 2005. Presupunerea lui se baza pe faptul că deși temperaturile de afară erau la fel pe 19 și 20 noiembrie, el nu a primit degerături în timpul primei nopți, ceea ce poate indica asupra faptului că el a petrecut doar o parte din acea noapte lângă lac. A doua noapte, însă, el a primit degerături severe, deoarece a petrecut mult mai mult timp în aer liber. În acest sens, reclamantul a notat că unul dintre ofițerii de poliție care l-a întâlnit pe mama sa la 28 noiembrie 2005 a fost surprins să afle că acesta era încă în viață (a se vedea paragraful 14 de mai sus). În opinia lui, aceasta a fost o indicație clară a faptului că, abandonându-l în apropierea lacului, ofițerii de poliție erau convinși de faptul că el fie era mort, fie că nu avea șanse să supraviețuiască.

41.

Reclamantul a conchis că agenții statului erau responsabili pentru atacul violent asupra lui în dimineața zilei de 19 noiembrie 2005 și pentru neacordarea lui a unei îngrijiri medicale în perioada în care el a fost inconștient. Mai mult, agenții de stat erau responsabili de faptul că l-au lăsat, inconștient, la marginea unui lac, în condiții climaterice severe, astfel riscându-i viața. Ca urmare a acțiunilor lor, el a suferit leziuni corporale severe și a rămas în rezultat invalid. În opinia reclamantului, astfel a avut loc o violare semnificativă a articolelor 2 și 3 ale Convenției.

42.

În continuare, reclamantul s-a plâns de faptul că autoritățile nu au investigat în mod corespunzător plângerea sa și au ascuns ofițerii de poliție responsabili pentru atacul asupra acestuia. În viziunea lui, de asemenea a avut loc o violare procedurală a articolelor 2 și 3 ale Convenției și o violare a articolului 13 al Convenției.

43.

Guvernul a ales să nu facă declarații pe marginea fondului cererii și a declarat că acesta va fi gata să-și exprime o opinie doar după finisarea procedurilor la nivel național.

2.

Aprecierea Curții

(a)

Principii generale

44.

Articolul 2 al Convenției, care garantează dreptul la viață, este una din prevederile fundamentale ale Convenției. Obiectul și scopul Convenției, ca instrument de protecție a ființelor umane, impune interpretarea și aplicarea articolului 2 într-un mod în care garanțiile sale să fie practice și efective (a se vedea

McCann and Others v. the United Kingdom

, 27 septembrie 1995, §§ 146-47, Series A no. 324;

Salman v.

Turkey

[GC], nr. 21986/93, § 97, ECHR 2000-VII; și

Velikova v.

Bulgaria

, nr. 41488/98, ECHR 2000-VI).

45.

Persoana a cărei viața este pusă în pericol poate de asemenea pretinde statutul de victimă în temeiul articolului 2 al Convenției (a se vedea, spre exemplu,

Osman v. the United Kingdom

, 28 octombrie 1998, §§ 115-22

Reports

1998-VIII, și

L.C.B. v. the United Kingdom

, 9 iunie 1998, §§ 36-41,

Reports

1998

‑

III).

46.

Atunci când o persoană are o pretenție serioasă și legitimă că a fost torturată în timp ce se afla sub controlul agenților statului, noțiunea de „recurs efectiv” presupune, pe lângă plata compensațiilor atunci când este cazul și fără a prejudicia orice alt recurs disponibil în legislația națională, efectuarea unei investigații detaliate și efective. Tipul de investigație care va atinge aceste scopuri poate varia în funcție de circumstanțe. Totuși, indiferent de metoda de investigație, autoritățile trebuie să acționeze cât mai curând atunci când a fost depusă o plângere oficială. Chiar și atunci când strict vorbind nu a fost făcută o plângere, o investigație trebuie pornită dacă există indicii suficient de clare că a fost folosită tortura sau maltratarea (a se vedea, printre altele,

Özbey v. Turkey

(dec.), nr. 31883/96, 8 martie 2001). Autoritățile trebuie să ia în considerație situația deosebit de vulnerabilă a victimelor torturii și faptul că persoanele care au fost supuse unei maltratări grave vor fi deseori mai puțin pregătite sau dispuse să depună o plângere

(a se vedea

Aksoy v. Turkey

, 18 decembrie 1996, §§ 97-98,

Reports

1996

‑

VI).

47.

Investigația efectivă care trebuie efectuată în temeiul articolelor 2 și 3 ale Convenției servește scopului de a menține încrederea publică cu privire la respectarea de către autorități a supremației legii și pentru prevenirea oricărei aparențe de implicare în sau de tolerare a actelor ilegale

, de a asigura implementarea efectivă a legilor naționale care protejează dreptul la viață și dreptul de a nu fi supus relelor tratamente și, în cazurile care implică agenții sau organele de stat, de a asigura tragerea acestora la răspundere pentru decesele care s-au înregistrat sub responsabilitatea lor (a se vedea, printre multe altele,

McKerr v. the United Kingdom

, nr. 28883/95, §§ 111 și 114, ECHR 2001

‑

III, și

Paul and Audrey Edwardsv. the United Kingdom

, nr.

46477/99, §§ 69 și 72, ECHR 2002-II).

48.

Fără îndoială că cerința de promptitudine și durată rezonabilă este implicită în acest context. Un răspuns prompt din partea autorităților în investigarea acuzațiilor de maltratare ar putea fi privit, în general, ca fiind esențial pentru menținerea încrederii publice cu privire la respectarea de către acestea a supremației legii și pentru prevenirea oricărei aparențe de implicare în sau de tolerare a actelor ilegale (a se vedea, printre altele,

Indelicato v. Italy

, nr.

31143/96, § 37, 18 octombrie 2001, și

Özgür Kılıç v. Turkey

(dec.), nr.

42591/98, 24 septembrie 2002). În timp ce pot exista obstacole sau dificultăți care împiedică obținerea unui progres într-o investigație într-o anumită situație, în general poate fi considerat ca fiind esențial pentru autorități să pornească o investigație în mod prompt pentru a menține încrederea publică cu privire la respectarea de către acestea a supremației legii și pentru prevenirea oricărei aparențe de implicare în sau de tolerare a actelor ilegale

(a se vedea,

mutatis mutandis

,

Paul and Audrey Edwards v. the United Kingdom

, nr. 46477/99, § 72, ECHR 2002

‑

II).

(b)

Aplicarea principiilor generale în această cauză

49.

Întorcându-ne la faptele acestei cauze, Curtea notează că după găsirea la 21 noiembrie 2005 a reclamantului culcat la pământ lângă un lac în aer liber, având degerături la degete, s-au depistat de asemenea leziuni pe fața și corpul reclamantului, care păreau consistente cu urmările unui atac violent. La internarea acestuia în spital, în sângele lui nu s-au găsit urme de alcool sau droguri (a se vedea paragraful 12 de mai sus). În aceste circumstanțe, pretenția reclamantului că el a petrecut două nopți afară în rezultatul maltratării sale din 19 noiembrie 2005 poate fi susținută. În plus, Curtea este de acord cu pretenția reclamantului că agresorii au pus viața acestuia în pericol prin lăsarea lui în stare inconștientă la marginea unui lac la temperaturi mai joase de zero grade. Prin urmare, ea consideră că faptele acestei cauze trebuie examinate atât în temeiul articolului 2 cât și a articolului 3 al Convenției.

50.

Ca urmare a celor spuse mai sus și examinând materialele aflate în posesia sa, Curtea este în imposibilitate de a stabili în afara oricărui dubiu dacă reclamantul s-a aflat în custodia poliției în dimineața zilei de 19 noiembrie 2005 și dacă a fost maltratat de ofițerii de poliție. După cum se va arăta mai jos, această dificultate se datorează omisiunii autorităților de a efectua o investigație efectivă pe marginea plângerilor reclamantului (a se vedea

Petru Roșca v.

Moldova

, nr. 2638/05, § 42, 6 octombrie 2009).

51.

Curtea notează că investigația pe marginea plângerii reclamantului a fost viciată în mod considerabil. Prin urmare, aceasta se va referi doar la cele mai grave omisiuni. Ea notează că în ciuda pretențiilor deosebit de serioase aduse împotriva ofițerilor de poliție de către mama reclamantului, și în ciuda leziunilor deosebit de grave suferite de către reclamant, nu a fost inițiată o investigație oficială până la 20 ianuarie 2006, aproape două luni după atacul pretins asupra reclamantului. Mai mult, se pare că pretenția reclamantului că leziunile i-au fost cauzate de brutalitatea poliției a fost mai degrabă ignorată, decât tratată în serios. Din motive necunoscute, procurorii au preferat să investigheze eventualul furt al hainei și ceasului reclamantului, chiar dacă reclamantul nu s-a plâns de comiterea unei asemenea crime.

52.

În opinia Curții, pentru a determina cauza dereglării stării sănătății mintale a reclamantului în perioada 19 – 21 noiembrie 2005 (a se vedea paragraful 9 de mai sus), era esențială determinarea faptului dacă la momentul pretinsei maltratări acesta a suferit leziuni la cap. Se pare că nici o investigație medico-legală nu a fost efectuată până în februarie 2006, și chiar și atunci, se pare că medicii nu au fost chestionați în privința unei posibile leziuni la cap.

53.

Se pare că ofițerii de urmărire penală nu au încercat să investigheze faptul dacă ofițerii de poliție implicați în căutarea reclamantului la 19 noiembrie 2005 au condus un autoturism de culoare roșie. Mai mult, se pare că ofițerii de urmărire penală nu au încercat să identifice șoferii autoturismului roșu, care au fost văzuți în vecinătatea lacului interesându-se despre locul de aflare al reclamantului, după internarea acestuia în spital.

54.

În ciuda numeroaselor demersuri din partea reclamantului și a instrucțiunilor directe din partea procuraturii ierarhic superioare, nu s-a efectuat prezentarea spre recunoaștere a pretinșilor agresori, sau confruntarea dintre reclamant și martorii. Se pare că instrucțiunile procuraturii ierarhic superioare au fost neglijate de către ofițerii de urmărire penală până la un asemenea nivel încât decizia Procuraturii Generale de a remite cauza unei alte procuraturi nu a fost executată, cauza fiind investigată, până în prezent, de către procuratura Ialoveni.

55.

În lumina iregularităților descrise mai sus și luând în considerație durata totală a urmăririi penale, Curtea conchide că investigarea pretențiilor reclamantului cu privire la maltratare nu era adecvată sau suficient de efectivă. Prin urmare, Curtea respinge obiecția Guvernului privind neepuizarea căilor interne de recurs și constată că a avut loc o violare procedurală a articolelor 2 și 3 ale Convenției.

56.

Având în vedere

constatările sale de mai sus, nu se impune vreo chestiune separată prin prisma articolelor

8 și 13 ale Convenției.

II.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciul

58.

Reclamantul a pretins

209,187 euro (EUR), cu titlu de prejudiciu material suferit ca urmare a violărilor constatate mai sus. El a susținut că suma pretinsă putea fi divizată pentru a acoperi venitul său ratat, precum și cheltuielile pentru îngrijire, proteze și alte diverse cheltuieli legate de tratamentul său medical, precum și costurile de călătorie. De asemenea, reclamantul a pretins EUR

120,000 cu titlu de prejudiciu moral.

59.

Guvernul nu a fost de acord cu reclamantul și a cerut Curții să respingă pretențiile lui cu privire la satisfacția echitabilă împreună cu cererea sa.

60.

Curtea nu vede nici o legătură cauzală dintre violările constatate și prejudiciul material pretins; prin urmare, ea respinge această pretenție. Pe de altă parte, ea acordă reclamantului EUR 20,000 cu titlu de prejudiciu moral.

B.

Costuri și cheltuieli

62.

Guvernul a contestat această pretenție și a cerut Curții să o respingă.

63.

Având în vedere violările constatate, și judecând în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului EUR 4,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.

C.

Dobânda

64.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependență de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1.

Conexează la fondul cererii

obiecția preliminară a Guvernului privind epuizarea căilor interne de recurs de către reclamant și o respinge;

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolelor 2 și 3 al Convenției sub aspect procedural;

4.

Hotărăște

că nu se impune vreo chestiune separată prin prisma articolelor 8 și 13 ale Convenției

;

5.

Hotărăște

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, EUR 20,000 (douăzeci de mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută, și

EUR 4,000 (patru mii euro) cu titlu de costuri și cheltuieli,

plus orice taxă care poate fi percepută, care să fie convertite în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii

;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente

;

6.

Respinge

restul pretențiilor reclamantului cu privire la satisfacția echitabilă

.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 12 februarie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții

.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte