CASE OF CEACHIR v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

CASE OF CEACHIR v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2013)

Traducere neoficială a variantei franceze a hotărârii,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA CEACHIR c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 50115/06)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

10 decembrie 2013

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale

.

În cauza

Ceachir

c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unei camere compuse din:

Josep Casadevall,

Președinte

,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

judecători

,

și Marialena Tsirli,

Grefier adjunct al Secției

,

Deliberând la 12 noiembrie 2013 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 50115/06) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dna Tamara Ceachir („reclamantul”), la 11 noiembrie 2006.

2.

Reclamantul, care a beneficiat de asistență juridică, a fost reprezentat de către dl

C. Tănase, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L.

Apostol.

3.

Reclamantul a pretins, în special, că autoritățile moldovenești nu și-au respectat obligația de a-i oferi o protecție eficientă împotriva relelor tratamente ce i-au fost cauzate de către o persoană terță.

4.

La 18 octombrie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamantul s-a născut în anul 1941 și locuiește în Chișinău

.

A.

Agresiunea și spitalizarea reclamantului

6.

La 17 octombrie 2000, reclamantul a mers la piața centrală din Chișinău. Reclamantul a avut o dispută cu o vânzătoare, A.N., cu privire la greutatea legumelor cumpărate. Disputa a escaladat într-o ceartă violentă și A.N. l-a lovit pe reclamant. La scurt timp după aceasta, la fața locului a sosit poliția și a cerut celor două femei să-i urmeze la secția de poliție. A.N. a refuzat să-i urmeze, i-a insultat și i-a lovit pe polițiști cu pumnii. În cele din urmă, polițiștii au convins-o pe A.N. să-i urmeze, și cele două femei au mers la secția de poliție. Ajunși la secția de poliție, reclamantului i s-a făcut rău și ea a fost adusă cu ambulanța la spital.

7

.

Reclamantul a fost spitalizat în perioada 17 octombrie - 3 noiembrie 2000 cu diagnoza „traumatism cranian, comoție cerebrală, contuzie a țesuturilor moi ale capului”.

8.

Între 21 noiembrie și 11 decembrie 2000 și între 25 aprilie și 8 mai 2001, reclamantul a fost din nou internat în spital. Potrivit diagnosticului stabilit, reclamantul suferea, printre altele, de consecințele traumatismului cranian și contuziei cerebrale medii cauzate la 17 octombrie 2000.

9

.

În perioada între 8 și 19 iulie 2002, reclamantul a fost din nou spitalizat. Diagnosticul a constatat, printre altele, sechele ale traumatismului cranian și o contuzie cerebrală minoră.

B.

Procedura contravențională intentată împotriva lui A.N.

10

.

La 17 octombrie 2000, un ofițer de poliție a interogat-o pe A.N. Aceasta a precizat că reclamantul a avut un comportament agresiv și i-a aruncat produsele de pe tarabă. Ea a adăugat că l-a împins pe reclamant și că acesta a căzut la pământ.

11.

În raportul său din 17 octombrie 2000, unul dintre ofițerii de poliție prezenți la locul incidentului a remarcat că, la sosirea sa, A.N. îl insulta pe reclamant și că acesta „a fost deja bătut”. El a spus că A.N. i-a insultat pe ofițerii de poliție, atunci când aceștia au rugat-o să înceteze agresiunea sa. El a mai adăugat că A.N. a refuzat să se deplaseze la secția de poliție și l-a lovit, dar în cele din urmă ea a acceptat să-i urmeze pe polițiști la secția de poliție.

12

.

La date nespecificate, poliția a înregistrat depozițiile a două vânzătoare, care erau vecine cu A.N. Una dintre ele a declarat că a asistat la cearta care s-a iscat între reclamant și A.N., și, câteva momente mai târziu, reclamantul era deja la pământ. Cealaltă vânzătoare a declarat că reclamantul a răsturnat produsele de pe taraba lui A.N. și că acesta a insultat-o și a atacat-o pe cea din urmă.

13

.

La 3 noiembrie 2000, reclamantul a depus o plângere la poliție împotriva lui A.N. Reclamantul a indicat că în timpul disputei lor, A.N. stătea în fața tarabei sale, a apucat-o de păr și a lovit-o de mai multe ori în cap cu pumnul. Reclamantul susține că în urma loviturilor cu pumnii, ea a căzut în genunchi și A.N. a continuat să o lovească în cap, în timp ce ea se afla în această poziție, și ca urmare reclamantul a pierdut cunoștința. Reclamantul a adăugat că, atunci când și-a recăpătat cunoștința, el era înconjurat de oameni care explicau cele întâmplate poliției care a sosit la locul incidentului.

14

.

La 8 noiembrie 2000, un medic legist l-a examinat pe reclamant. În afara comoției cerebrale, el a mai indicat în raportul său prezența unei vânătăi pe piciorul drept. Medicul a declarat că aceste leziuni au fost cauzate de un obiect contondent dur, probabil în circumstanțele descrise de către reclamant. El le-a calificat drept leziuni corporale ușoare, care au rezultat în dereglarea de scurtă durată a sănătății.

15

.

La 9 noiembrie 2000, ofițerul de poliție responsabil de această cauză a întocmit un proces-verbal în care a constatat comiterea de către A.N. a unei contravenții administrative de vătămarea integrității corporale, care se pedepsește în conformitate cu articolul 47-1 § 2 din Codul cu privire la contravențiile administrative (CCA).

16.

La 11 decembrie 2000, Judecătoria Centru a hotărât că A.N. era vinovată de acuzațiile aduse (paragraful 15 de mai sus) și i-a aplicat o amendă în mărime de 270 lei moldovenești (echivalentul a 16 euro (EUR)).

17.

La 21 decembrie 2000, reclamantul a atacat hotărârea instanței de fond, invocând, printre altele, faptul ca judecătorul a examinat cauza în lipsa sa și nu s-a pronunțat în privința reparării prejudiciului cauzat. De asemenea, reclamantul a considerat că calificarea juridică a faptelor lui A.N. de către organul de urmărire penală trebuia să fie mai severă.

18

.

Prin decizia din 4 ianuarie 2001, Tribunalul Chișinău a casat hotărârea primei instanțe și a dispus reexaminarea cauzei. Potrivit Tribunalului, examinarea cauzei de către Judecătoria Centru în lipsa reclamantului a încălcat dreptul celui din urmă la justiție.

19.

La 14 decembrie 2001, Judecătoria Centru a constatat că A.N. l-a lovit pe reclamant. Cu toate acestea, instanța a clasat procesul intentat împotriva lui A.N. pe motivul expirării termenului de trei luni de aplicare a sancțiunii prevăzut de articolul 37 al CCA.

20.

La 24 februarie 2003, reclamantul a depus recurs împotriva hotărârii din 14 decembrie 2001. Reclamantul a explicat că nu a putut să-și exercite mai devreme dreptul de a se adresa instanței de judecată, din cauza stării sale de sănătate.

21

.

Prin decizia sa din 14 martie 2003, Tribunalul Chișinău a admis recursul, a casat hotărârea din 14 decembrie 2001 și a întors cauza primei instanțe spre o nouă examinare. Tribunalul a constatat că examinarea cauzei nu a fost completă și că instanța trebuia să-l audieze pe reclamant și să se pronunțe cu privire la compensarea prejudiciului cauzat.

22

.

La date nespecificate, Judecătoria Centru a audiat-o pe N.A. și pe reclamant. Ele au reiterat versiunile proprii ale faptelor prezentate anterior (a se vedea paragrafele 10 și 13 de mai sus). Instanța a audiat, de asemenea, doi martori oculari care au confirmat versiunea evenimentelor prezentată de către reclamant. Unul dintre ei a adăugat că A.N. a avut un comportament agresiv față de poliție și că reclamantul avea urme de sânge pe față.

23.

La 15 octombrie 2003, Judecătoria Centru a dispus efectuarea unei expertize medico-legale a reclamantului.

24.

Potrivit acestei expertize, reclamantul a suferit în anul 1983 un traumatism cranian și un traumatism la nivelul coloanei vertebrale și, de atunci, ea a beneficiat de un tratament repetat a leziunilor rezultate din acest șoc. În raportul de expertiză din 4 februarie 2004, experții, de asemenea, au stabilit că efectele asupra sănătății reclamantului au rezultat din trauma primită în anul 1983 și nu au legătură cu leziunile cauzate la 17 octombrie 2000.

25

.

Între timp, într-o scrisoare din 25 decembrie 2003, direcția sănătate de la primăria Chișinău l-a informat pe reclamant că o comisie medicală de control a studiat cazul său și a stabilit în baza istoricului său medical că, la 17 octombrie 2000, ea a suferit o traumă la cap asociată unei comoții cerebrale. Aceasta a precizat că expertul neurochirurg nu a confirmat diagnosticul de comoție cerebrală stabilit anterior (paragraful 8 de mai sus).

26.

Printr-o hotărâre interlocutorie din 16 aprilie 2004, Judecătoria Centru a transmis cauza procurorilor în vederea inițierii unei urmăriri penale împotriva lui A.N. Aceasta a declarat că A.N. l-a lovit pe reclamant în public cu pumnii în cap, astfel cauzându-i leziuni corporale ușoare, l-a insultat pe reclamant și pe ofițerii de poliție, și a opus rezistență poliției lovindu-i cu pumnii. Având în vedere aceste fapte, instanța a considerat că acțiunile lui A.N. reprezintă elemente ale unei infracțiuni care aduce atingere ordinii publice

(huliganismul),

și care se pedepsește în conformitate cu articolul 287 § 1 al Codului Penal (CP).

C.

Urmărirea penală împotriva lui A.N.

27.

La 7 mai 2004, procurorul responsabil de această cauză a inițiat urmărirea penală împotriva lui A.N.

28.

La date diferite, organul de urmărire penală a interogat-o pe A.N., pe cei doi martori oculari audiați anterior de către Judecătoria Centru (a se vedea paragraful 22 de mai sus) și pe reclamant. Toate aceste persoane și-au reiterat declarațiile anterioare.

29.

La 14 iunie 2004, organul de urmărire penală a organizat o confruntare între A.N. și reclamant. Cele două femei și-au menținut declarațiile anterioare.

30.

La 6 iulie 2004, A.N a fost pusă sub acuzație de către procuror.

31.

La 9 iulie 2004, procurorul a trimis cauza spre examinare la Judecătoria Centru.

32.

La 11 octombrie 2004, reclamantul, în calitate de parte civilă, a cerut plata sumei de 27,000 de lei (aproximativ 1,650 de euro) cu titlu de prejudiciu material și 100,000 de lei (aproximativ 6,100 de euro) cu titlu de prejudiciul moral suferit.

33

.

În cadrul examinării cauzei de către Judecătoria Centru, au avut loc în total șapte ședințe de judecată. Ședințele de judecată au fost amânate de șase ori din diverse motive, de opt ori din cauza absenței procurorului sau la cererea acestuia și de două ori la inițiativa judecătorului.

34.

Prin sentința din 28 decembrie 2005, Judecătoria Centru a constatat că A.N. a comis o infracțiune de atingere a ordinii publice

,

prevăzută de articolul 287 § 1 al CP. Totodată, instanța a clasat dosarul la cererea procurorului pe motivul expirării termenului de prescripție pentru tragerea la răspundere penală. În acest sens, instanța a declarat că infracțiunea comisă era de gravitate medie și că termenul de prescripție de cinci ani aplicabil în temeiul articolului 60 § 1 b) al CP a expirat la 17 octombrie 2005. În ceea ce privește acțiunea civilă înaintată de către reclamant, instanța a admis-o în principiu, indicând ca le revine instanțelor civile să se pronunțe asupra fondului acesteia.

35.

Reclamantul a depus recurs și Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința din 28 decembrie 2005 printr-o decizie din 11 mai 2006.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

36.

Prevederile relevante ale CCA,

în vigoare la acea dată,

sunt următoarele:

Articolul 37: Termenele de aplicare a sancțiunii administrative

„Sancțiunea administrativă poate fi aplicată nu mai târziu de trei luni de la comiterea contravenției (...)”

Articolul 47-1: Cauzarea leziunilor corporale

„(...) 2.

Cauzarea premeditată a leziunilor corporale ușoare, care au provocat o

dereglare de scurtă durată a sănătății sau o pierdere neînsemnată dar stabilă a capacității de muncă

atrage aplicarea unei amenzi de la cincisprezece la douăzeci și cinci de unități convenționale sau arest administrativ pe un termen de până la treizeci de zile.”

Articolul 240: Transmiterea materialelor către procuror, către ofițerul de urmărire penală

„Dacă în cadrul

examinării

cazului organul (persoana cu funcții

de răspundere)

va ajunge la concluzia, că încălcarea conține

elemente

de infracțiune,

el

îi transmite materialele procurorului, ofițerului de urmărire penală.”

37

.

Prevederile relevante ale CP,

în vigoare la acea dată,

sunt următoarele:

Articolul 60

: La prescription en matière de responsabilité pénale

«

1.

Une personne est exonérée de toute responsabilité pénale lorsque, à partir du jour où l’infraction a été commise, les délais suiva nts ont expiré

:

(...)

b)

cinq ans pour une infraction de gravité moyenne

;

(...)

2.

Le délai de prescription court à partir du jour de la commission de l’infraction, et ce jusqu’à la date à laquelle la décision du tribunal acquiert force de chose jugée.

»

Articolul 287

: Trouble à l’ordre public (

huliganismul

)

«

1.

(...) les actes qui troublent gravement l’ordre public et qui expriment un manque manifeste de respect envers la société, associés à des violences sur des personnes ou à des menaces de violences, à une opposition de résistance aux représentants des autorités (...), ainsi que les actes dont le contenu se caractérise par un cynisme ou une insolence excessifs sont punis d’une amende d’un montant compris entre deux cents et sept

cents unités conventionnelles ou d’une peine d’emprisonnement d’une durée comprise entre deux à cinq ans (...)

»

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENȚIEI

38.

Reclamantul s-a plâns de clasarea dosarului penal intentat împotriva persoanei care a agresat-o, pe motivul expirării termenului de prescripție. Ea susține că această tergiversare a fost cauzată de neglijența autorităților. În această privință, ea a invocat articolele 5, 6 § 1 și 17 ale Convenției. Fiind singura instanță care se poate pronunța asupra calificării juridice a faptelor cauzei, Curtea consideră că, în această cauză, pretenția formulată de către reclamant trebuie examinată în temeiul articolului 3 al Convenției (a se vedea, spre exemplu,

Șerban c. Roumanie

, nr. 11014/05, § 56, 10 ianuarie 2012, și

Muta c.

Ukraine,

nr. 37246/06, § 51, 31 iulie 2012). Potrivit prevederilor acestui articol:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A.

Admisibilitatea

39.

Având în vedere că această pretenție nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 a) al Convenției și că nu există nici un alt temei de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

B.

Fondul

1.

Argumentele părților

40.

Reclamantul susține că nivelul necesar de gravitate pentru aplicarea articolului 3 al Convenției a fost atins în această cauză. El a declarat că a prezentat toate documentele necesare, inclusiv rapoartele de expertiză medico-legală cu privire la leziunile cauzate. Reclamantul a indicat că se află într-o situație dificilă din cauza vârstei sale, că starea sa de sănătate este precară și că resursele sale financiare sunt extrem de limitate. În plus, ea a adăugat că a fost bătută și umilită în public după ce a cerut ca să fie deservită în mod cinstit.

Reclamantul consideră că urmărirea penală pornită de către autoritățile moldovenești nu a fost efectuată în timp util, și nu a fost o urmărire penală eficientă care ar permite instanțelor judecătorești naționale să decidă pe marginea acestei cauze. Ea a subliniat că inițial au fost pornite proceduri administrative împotriva lui A.N., care nu au rezultat într-o decizie, și că în cele din urmă a fost pornită urmărirea penală împotriva lui A.N. aproape patru ani mai târziu.

Reclamantul consideră că circumstanțele cauzei erau simple și că, de la început, organele de urmărire penală au avut la dispoziție toate elementele necesare pentru calificarea juridică corectă a acțiunilor lui A.N.

Reclamantul observă că inacțiunea autorităților a făcut imposibilă pedepsirea agresorului, din cauza termenului de prescripție. Prin urmare, ea consideră că autoritățile nu și-au respectat obligația de a-i oferi o protecție eficientă împotriva relelor tratamente.

41.

Guvernul susține că, în lipsa unor dovezi suficiente, și anume în lipsa unei examinări a stării psihologice a reclamantului, nivelul de gravitate necesar pentru aplicarea articolului 3 al Convenției nu a fost atins.

Acesta consideră că autoritățile au efectuat o investigație efectivă. El a menționat că A.N. a fost găsită vinovată de comiterea infracțiunii imputate, dar că instanțele judecătorești naționale au casat procesul din cauza expirării termenului de prescripție. El susține că în acest fel instanțele de judecată au respectat un echilibru corect între interesele concurente, și anume dreptul reclamantului garantat de articolul 3 al Convenției și dreptul atacatorului prevăzut de articolul 6 al Convenției.

Mai mult, Guvernul admite că inițial organele de urmărire penală nu au calificat corect acțiunile agresorului. Cu toate acestea, Guvernul consideră că nu ține de competența Curții să cunoască erorile de fapt sau de drept comise de către instanțele judecătorești sau de alte autorități naționale.

2.

Aprecierea Curții

42.

Curtea reamintește că, pentru a intra sub incidența articolului 3 al Convenției, relele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de gravitate. Aprecierea acestui nivel minim este relativă în esență; aceasta depinde de toate circumstanțele cauzei, în special de durata tratamentului, de efectele sale fizice și psihice și, uneori, de sexul, vârsta și de starea de sănătate a victimei (

Labita c. Italie

[GC], nr. 26772/95, § 120, CEDH 2000

‑

IV).

43.

De asemenea, Curtea notează că, atunci când o persoană pretinde că a fost victima unor acțiuni contrare articolului 3 al Convenției, aceasta implică o obligație pozitivă din partea statului de a efectua o investigație oficială (a se vedea, spre exemplu,

Assenov et autres c.

Bulgarie

, 28 octombrie 1998, §

102,

Recueil

1998

‑

VIII) și că o astfel de obligație nu poate, în principiu, să se limiteze la cazurile de rele tratamente comise de către reprezentanții organelor de stat (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Calvelli et Ciglio c. Italie

[GC], nr. 32967/96, §§ 48-57, CEDH 2002

‑

I).

44.

În special, Curtea reiterează că articolul 3 al Convenției obligă statele să pună în aplicare dispoziții eficiente de drept penal pentru a descuraja comiterea infracțiunilor contra persoanei și să se bazeze pe un mecanism de aplicare menit să prevină, să suprime și să pedepsească încălcările comise. În același timp, ea reamintește că, potrivit articolului 1 al Convenției, prin sistemul său de drept, statul trebuie să asigure ca tratamentul inuman sau degradant să nu fie aplicat de către o persoană unei alte persoane, și că, în caz contrar, procedurile penale trebuie să rezulte în aplicarea unei sancțiuni penale. Pentru a condamna statul, Curtea consideră că trebuie stabilit faptul dacă sistemul de drept, inclusiv de drept penal aplicabil circumstanțelor cauzei, a oferit o protecție practică și eficientă drepturilor prevăzute în articolul 3 al Convenției (

Beganović c. Croatie

, nr. 46423/06, §

71, 25

iunie 2009, și

Muta c. Ukraine,

nr. 37246/06, § 60, 31 iulie 2012).

45.

În ceea ce privește eficacitatea, standardele minime stabilite de jurisprudența Curții mai impun autorităților competente să dea dovadă de diligență și promptitudine exemplară (a se vedea, spre exemplu,

Menecheva c. Russie

, nr 59261/00, § 67, CEDH 2006

‑

III). Astfel, autoritățile au obligația de a acționa atunci când este depusă o plângere oficială. Reacția rapidă a autorităților, atunci când este necesar de a investiga acuzațiile privind rele tratamente, poate fi, în general, considerată esențială pentru a păstra încrederea justițiabililor în statul de drept și pentru a preveni orice aparență de complicitate sau toleranță a actelor ilegale. Într-adevăr, toleranța autorităților față de asemenea acte nu poate decât să submineze încrederea publicului în principiul legalității și a statului de drept (

Batı et autres c.

Turquie

, nr. 33097/96 și 57834/00, § 136, CEDH 2004

‑

IV (extrase)).

46.

În final, Curtea constată că cerințele procedurale ale articolului 3 al Convenției se extind dincolo de etapa de investigare preliminară, atunci când, la fel ca în această cauză, aceasta a dus la inițierea procedurii în fața instanțelor naționale: aceasta este o întreaga procedură, care include de asemenea etapa de examinare a cauzei în judecată, care trebuie să îndeplinească cerințele acestei prevederi. Astfel, instanțele naționale interne nu trebuie să lase nepedepsite persoanele care au cauzat vătămarea integrității corporale și morale a persoanelor (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Okkalı c. Turquie

, nr.

52067/99, §

65, CEDH 2006

‑

XII (extrase)).

47.

În această cauză, Curtea a constatat, în primul rând, că pretențiile reclamantului cu privire la agresiunea fizică din 17 octombrie 2000 din piața centrală din Chișinău, au fost confirmate, printre altele, de concluziile raportului medico-legal din 8 noiembrie 2000 și prin deciziile instanțelor judecătorești naționale. Potrivit Curții, traumatismul cranian însoțit de o comoție cerebrală suferită de reclamant (paragrafele 7, 14 și 25 de mai sus), precum și faptul că agresiunea a avut loc într-un loc public, au cauzat victimei „suferință și umilință” care determină aplicarea articolului 3 al Convenției.

48.

Mai mult, Curtea constată că în această cauză a fost totuși efectuată o investigație. Rămâne de apreciat diligența cu care aceasta a fost efectuată și caracterul său „efectiv”.

49.

Curtea notează că investigațiile pe marginea agresiunii asupra reclamantului au fost inițiate chiar în ziua incidentului, la 17 octombrie 2000, și un ofițer de poliție l-a audiat pe presupusul agresor, A.N., imediat după incident. Ea a remarcat că la 28 decembrie 2005, Judecătoria Centru a clasat dosarul, pe motivul expirării termenului de prescripție pentru tragerea la răspundere penală. Astfel, procesul a durat aproximativ cinci ani și două luni.

50.

Curtea constată că această cauză era simplă, incidentul fiind limitat la un singur episod, și că dovezi clare și convingătoare au fost stabilite deja la faza incipientă a investigației. Curtea observă însă că autoritățile naționale au avut nevoie de mai mult de cinci ani pentru a investiga această cauză. Ea a constatat că inițial organele de urmărire penală au calificat acțiunile lui A.N. drept cauzarea leziunilor corporale ușoare, care se pedepsește în baza CCA, și că această cauză a fost trimisă la rejudecare ca urmare a mai multor omisiuni admise de către instanța inferioară. Curtea observă că după ce instanțele de judecată au audiat pe cei doi martori suplimentari (a se vedea paragraful 22 de mai sus) și au dispus efectuarea unei expertize medico-legale, acestea au recalificat faptele agresorului în tulburarea ordinii publice, infracțiunea pedepsită de CP. În același timp, Curtea observă că această recalificare a fost făcută după trei ani și jumătate de la atacul produs asupra reclamantului și după două intervenții succesive din partea instanțelor superioare. Instanța superioară a stabilit, în special, că instanța inferioară a săvârșit o eroare procedurală și nu a examinat cauza în mod exhaustiv (paragrafele 18 și 21 de mai sus). Acest fapt, în opinia Curții, reprezintă o omisiune serioasă din partea statului.

51.

De asemenea, Curtea constată că audierile care au avut loc înainte de adoptarea hotărârii din 28 decembrie 2005 au fost amânate de mai multe ori din cauza judecătorului, lipsa procurorului sau la cererea acestuia (a se vedea paragraful 33 de mai sus).

52.

Curtea reiterează că întârzierea din partea autorităților naționale în pronunțarea unei soluții într-o cauză penală, indiferent de complexitatea acesteia, inevitabil aduce atingere eficacității acesteia. Acest fapt este atestat de casarea urmăririi penale pe motivul intervenției prescripției (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Șerban

, citat mai sus, §

84).

53.

În acest sens, Curtea observă că, în dreptul penal al Republicii Moldova, exercitarea unui act procedural de către organul de urmărire penală nu întrerupe curgerea termenului de prescripție (paragraful 37 de mai sus). În aceste condiții și având în vedere obligația pozitivă a statului în temeiul articolului 3 al Convenției, Curtea consideră că, în această cauză, autoritățile naționale trebuiau să facă uz de toate mijloacele posibile pentru a finaliza procedurile împotriva lui A.N. Cu toate acestea, având în vedere constatările de mai sus, autoritățile naționale nu au acționat cu diligență pentru a finaliza procedurile înainte de expirarea termenului de prescripție.

54.

Curtea reamintește că unul din scopurile aplicării sancțiunilor penale este de a pedepsi și de a descuraja infractorul de la comiterea altor infracțiuni. Ea nu poate accepta faptul că o protecție eficientă împotriva relelor tratamente este asigurată atunci când acțiunea penală este clasată din cauza expirării termenului de prescripție din omisiunea, cum este indicat mai sus, autorităților de stat (

Beganović

, citată mai sus, § 85, și

Valiulienė c. Lituanie

, nr. 33234/07, § 85, 26 martie 2013).

55

.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că modul în care mecanismul dreptului penal a fost pus în aplicare în această cauză nu a oferit o protecție adecvată reclamantului împotriva actelor de violență. În consecință, ea a ajuns la concluzia că în această cauză a existat o violare a articolului 3 al Convenției sub aspect procedural.

II. ALTE PRETINSE VIOLĂRI ALE CONVENȚIEI

56.

Invocând articolul 14 al Convenției, reclamantul susține că în cadrul procedurilor pornite împotriva agresorului său, în cele din urmă, ea a fost victima discriminării din partea autorităților.

57.

În măsura în care aceste pretenții vizează în esență aceleași aspecte ca și cele discutate mai sus în temeiul articolului 3 al Convenției, Curtea nu consideră necesar de a examina pretențiile formulate în temeiul altor articole invocate de către reclamant.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciul

59.

Reclamantul a pretins

70,000 EUR cu titlu de prejudiciu moral cauzat.

60.

Guvernul a susținut că această sumă era excesivă.

61.

Curtea consideră că reclamantului i-a fost cauzat un prejudiciu moral de necontestat, având în vedere încălcările constatate în atitudinea autorităților competente (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Șerban

, citată mai sus, § 91). Deliberând în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului 8,000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Dobânda de întârziere

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA,

1.

Declară,

cu majoritatea de voturi, pretenția formulată în temeiul articolului 3 al Convenției admisibilă;

2.

Hotărăște,

cu șase voturi contra unu, că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenției sub aspect procedural

;

3.

Hotărăște, cu șase voturi contra unu,

că nu este necesar să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și fondul celorlalte pretenții formulate de către reclamant;

4.

Hotărăște

,

cu șase voturi contra unu

,

a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției,

8,000 EUR (opt mii euro) cu titlu de prejudiciu moral

, suma care să fie convertită în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data executării hotărârii

;

b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

5.

Respinge

restul pretențiilor reclamantului cu privire la satisfacția echitabilă

.

Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 10 decembrie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții

.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Grefier adjunct

Președinte

În conformitate cu articolul 45 § 2 al Convenției și articolul 74 § 2 al Regulamentului Curții, la această hotărâre este anexată opinia disidentă a Judecătorului

Gyulumyan

.

J.C.M.

M.T.

OPINIA DISIDENTĂ A JUDECĂTORULUI GYULUMYAN

Eu nu pot împărtăși opinia majorității în această cauză precum că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenției sub aspect procedural.

Cu toate acestea, faptul că eu nu împărtășesc opinia majorității nu înseamnă că subminez importanța articolului 3 al Convenției, care consacră una dintre valorile fundamentale ale unei societăți democratice. Într-adevăr, este esențial ca statul să-și respecte obligațiile sale pozitive în conformitate cu articolul 3 al Convenției și să ia toate măsurile necesare pentru a preveni aplicarea, inclusiv de către persoanele individuale, torturii și a tratamentelor inumane sau degradante asupra persoanelor aflate sub jurisdicția sa, și pentru a efectua o investigație efectivă pe marginea acuzațiilor de maltratare.

Această cauză se referă la o cauză penală pornită la cererea reclamantului ca urmare a bătăii la care aceasta a fost supusă în timpul unei dispute cu o vânzătoare din piața centrală.

Pretenția reclamantului a fost formulată în temeiul articolelor 5, 6 și 17 § 1 ale Convenției și se referă la clasarea procesului, fără continuarea procedurii inițiate de către reclamant împotriva agresorului, ca urmare a expirării termenului de prescripție. Această cerere a fost examinată în temeiul articolului 3 al Convenției sub aspect procedural doar după o recalificare juridică a cauzei de către Curte.

În conformitate cu jurisprudența Curții, pentru a intra sub incidența acestei prevederi, relele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de gravitate. Aprecierea acestui nivel minim este relativă în esență; aceasta depinde de toate circumstanțele cauzei, în special de durata tratamentului, de efectele sale fizice și psihice și, uneori, de sexul, vârsta și de starea de sănătate a victimei (a se vedea, în special,

Jalloh c. Allemagne

[GC], nr.

54810/00

, § 67, CEDH 2006-IX).

În cauzele anterioare în care Curtea a constatat faptul încălcării obligațiilor pozitive ale statului în temeiul articolului 3 al Convenției, în contextul relațiilor dintre persoanele individuale, au existat cazuri grave de rele tratamente (

A.

c. Royaume-Uni

, 23 septembrie 1998, § 21,

Recueil des arrêts et décisions

1998

‑

VI;

Z et autres c. Royaume-Uni

[GC], nr. 29392/95, §§

11

‑

36, CEDH 2001

‑

V;

M.C. c. Bulgarie

,

nr.

39272/98, §§ 16-21, CEDH 2003

‑

XII;

Šečić c. Croatie

, nr. 40116/02, §§ 8-11, 31 mai 2007).

Aplicabilitatea articolului 3 al Convenției, și în special faptul dacă în această cauză a fost atins nivelul minim de gravitate cerut de acest articol, este discutabil (a se vedea

Tonchev c.

Bulgarie

, nr.

18527/02, §§

38

‑

42, 19

noiembrie 2009; și

Ilieva et Georgieva c. Bulgaria

(déc.), nr.

9548/07, §§

27-30, 17

aprilie 2012). Se pare că leziunile corporale cauzate reclamantului au fost calificate drept „ușoare” și au dus la tulburarea sănătății de durată scurtă (paragraful 14 al hotărârii). Cu toate acestea, Curtea a concluzionat, inclusiv în baza raportului medical, că suferința cauzată reclamantului se încadrează în domeniul de aplicare a articolului 3 al Convenției (paragraful 47 al hotărârii).

În plus, efectele observate asupra sănătății reclamantului se datorau traumei cauzate în anul 1983, și respectiv nu au legătură cu faptele acestei cauze (a se vedea paragraful 24 al hotărârii). În cele din urmă, un neurochirurg, care făcea parte din comisia medicală care a studiat cauza reclamantului, nu a confirmat diagnosticul inițial de „comoție cerebrală” (a se vedea paragraful 25 al hotărârii).

Mai mult, se pare că la inițiativa reclamantului a fost inițiată o acțiune civilă, după cum a fost menționat de către Judecătoria Centru în hotărârea sa din 28 decembrie 2005 (a se vedea paragraful 34 al hotărârii). Cu toate acestea, majoritatea Curții a ignorat acest fapt important al cauzei.

Având în vedere cele de mai sus, consider că nu a existat o violare a articolului 3 al Convenției.