CASE OF TIMUS AND TARUS v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

CASE OF TIMUS AND TARUS v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2013)

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de organizația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA TIMUȘ AND ȚARUȘ c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 70077/11)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

15 octombrie 2013

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza

Timuș și Țaruș

c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

judecători

,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției

,

Deliberând la 24 septembrie 2013 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr.

70077/11

) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către doi cetățeni ai Republicii Moldova, dl

Serghei Timuș și dna Victoria Țaruș

(„reclamanți”), la 25 octombrie 2011.

2.

Reclamanții au fost reprezentați de către dl

I. Oancea

, avocat din

Chișinău

. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl

L. Apostol.

3.

Reclamanții s-au plâns, în special, de violarea articolelor 2 și 3 ale Convenției ca urmare a maltratării și omorârii fratelui lor.

4.

La

10 aprilie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului

.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

A.

Contextul cauzei

5.

Reclamanții s-au născut în anul

1990

și, respectiv, 1989, și locuiesc în

Chișinău.

6.

Această cauză se referă la circumstanțele legate de omorârea fratelui reclamanților în vârstă de 29 de ani, Alexei Vlasi, în urma unei acțiuni operative a poliției din 14 martie 2009.

7.

La acea dată, aproximativ la ora 22.20, trei ofițeri de poliție îmbrăcați în civil (N., B. și C.) au intrat într-un bloc de cinci etaje pentru reținerea unei persoane suspectate de comiterea unui jaf armat. Potrivit informației lor, în acea seară suspectul în cauză era în vizită la fosta lui prietenă M., care locuia la al patrulea etaj al acestei clădiri.

8.

În acel timp, M. cobora pe scări de la etajul patru cu un grup de patru prieteni. Nimeni din acele persoane nu era suspectul căutat de poliție. Două femei tinere (S. și Z.) și un bărbat tânăr (G.) mergeau în fața grupului și ei s-au intersectat cu ofițerii de poliție între etajele trei și doi.

9.

Trecând pe lângă prima parte a grupului, unul dintre polițiști imediat l-a reținut pe G. Alexei Valsi și M. se aflau cu câteva etaje mai sus și au văzut ofițerii de poliție apropiindu-se de grup. Doi dintre polițiști au alergat după Alexei Vlasi, care a fugit sus pe scări. Ei l-au prins la etajul cinci. Imediat după aceasta, unul dintre polițiști l-a împușcat în partea din spate a capului la o distanță mică. El a decedat la fața locului.

10.

Ulterior, a urmat o investigație, la care au fost interogați toți martorii și ofițerii de poliție. Au existat două versiuni ale evenimentelor: versiunea grupului de prieteni care coborau scările împreună cu victima (martorii), și versiunea ofițerilor de poliție.

B.

Versiunea evenimentelor descrisă de martorii

11.

Potrivit versiunii martorilor, cei doi ofițeri de poliție, N. și C., erau înarmați cu pistoale pe care le țineau în sus. Trecând de prima parte a grupului, ofițerii de poliție au

observat că sus se mai afla cineva și au alergat în acea direcție, lăsând prima parte a grupului cu ofițerul de poliție N. După aceasta ei l-au chemat pe ofițerul de poliție N. să vină sus împreună cu restul grupului. După ce l-au prins pe Alexei Vlasi undeva la etajul cinci, ofițerii de poliție B. și C. au început să-l bată. Toți membrii grupului au descris aproape identic tot ce au auzit, precum și conversația care a avut loc între cei doi ofițeri de poliție și Alexei Vlasi. Potrivit lor, unul din polițiști (B.) s-a adresat lui Alexei Vlasi pe nume și i-a cerut să-l urmeze. În răspuns, Alexei s-a adresat lui B. pe nume și i-a cerut să nu-l mai bată. Se auzea că cineva era bătut și Alexei Vlasi a amenințat că se va adresa unui medic legist pentru examinarea leziunilor ce i-au fost cauzate. Modul în care el a spus această ultimă propoziție era foarte specific, deoarece el a folosit cuvinte în limba română și rusă, și martorii au povestit acest moment în același mod. Mai târziu s-a aflat că polițistul B. și Alexei Vlasi se cunoșteau deja, deoarece în anul 1999 cel din urmă a fost deja reținut de acest polițist pentru furtul unei biciclete.

12.

Confruntarea dintre ofițerii de poliție B. și C. și Alexei Vlasi a avut loc la etajul cinci și la ultimul etaj. Doi dintre martori M. și G. se aflau cel mai aproape de locul acțiunii la acel moment, ei fiind opriți de către ofițerul de poliție N. la etajul patru. Etajul patru era separat de etajul cinci de două rampe de scări care mergeau în direcții opuse fiind unite de palier intermediar. M. (care de asemenea îl cunoștea deja pe polițistul B.) a început să strige la el, cerându-i să-l lase pe Alexei Vlasi în pace. Ea i s-a adresat pe nume și a încercat să treacă de polițistul N. pentru a-l ajuta pe Alexei Vlasi. Luptându-se cu polițistul N., ea vedea parțial ce se întâmpla la etajul cinci. G. de asemenea se afla acolo. Potrivit lor, ofițerul de poliție B. l-a apucat pe Alexei Vlasi de mâna dreaptă, în timp ce ofițerul C. l-a apucat de mâna stângă și a început să coboare scările de la etajul cinci la palierul între etajele cinci și patru. Când se afla aproximativ la a treia treaptă de jos, Alexei Vlasi era aproape de balustradă și s-a apucat de ea. Ofițerii de poliție care erau în spatele lui l-au aplecat peste balustradă și, potrivit unuia din martori, îi țineau ambele mâni la spate. Potrivit unui alt martor, el își ținea o mână pe balustradă și cealaltă mână era ținută de ofițerul de poliție în spatele lui. Ofițerul de poliție C. ținea pistolul în partea din spate a capului lui Alexei Vlasi, în timp ce el era aplecat peste balustradă. Ofițerul de poliție B. l-a împuns în coaste și el din nou a repetat că se va adresa medicului legist pentru examinarea leziunilor cauzate. Imediat după aceasta, el a fost împușcat în partea din spate a capului de către ofițerul de poliție C. la o distanță mică. El a căzut pe palier între cele două rampe de scară, cu picioarele pe scări și corpul pe palier. Din rana din cap a început să curgă sânge. M. a strigat: “El l-a împușcat direct în cap!” și prima ei reacție a fost să încerce să oprească sângele cu mâna. În ceea ce pare a fi un atac de isterie, ea a început să strige și să atace ofițerul de poliție B. și a strigat “De ce ai făcut asta?” O altă femeie, prietenă din grup, s-a apropiat de ea din spate, a îmbrățișat-o și a încercat să o tragă la o parte de cadavru.

13.

Potrivit martorilor, Alexei Vlasi nu avea nimic în mână când a căzut la pământ. Ofițerul de poliție B. l-a întrebat pe ofițerul C.: “Ce ai făcut?!” C. nu a răspuns nimic deslușit, dar a rămas în poziție nemișcată, ținându-și capul în mâni. Unul din martori a spus că l-a auzit spunând încet: “Eu nu am vrut să fac asta”. El era foarte palid. Potrivit martorilor, el nu avea leziuni vizibile și putea merge bine. Imediat după aceasta, ofițerul B. i-a cerut martorilor să intre în apartamentul lui M. aflat la etajul patru. El și ofițerul de poliție N. i-au împins pe toți în apartamentul ei și au închis ușa. Ofițerul de poliție N. ținea clanța ușii ca nimeni să nu iasă. Mulți vecini au început să iasă din apartamentele lor, dar ofițerii de poliție i-au cerut să închidă ușile și să stea înăuntru.

C.

Versiunea evenimentelor descrisă de ofițerii de poliție

14.

Potrivit polițiștilor, când Alexei Vlasi a alergat pe scări, ei au crezut că el este suspectul pe care îl căutau. Ei susțin că erau convinși că victima era suspectul pe care îl căutau și că ei și-au dat seama de greșeala lor abia după ce el a fost împușcat. Cu toate acestea, în cadrul confruntării care a avut loc mai târziu, ofițerul de poliție B. a admis că îl cunoștea demult pe Alexei Vlasi. Ofițerii de poliție au descris în felul următor versiunea lor a evenimentelor după reconstituirea video a incidentului, care a fost filmat în cadrul investigației cu participarea ofițerului de poliție C. la 7 august 2009. Ofițerul de poliție B. a relatat o versiune identică a evenimentelor.

15.

Ofițerul de poliție B. l-a urmărit pe Alexei Vlasi și s-a apropiat de el din spate pe palierul de sus, de la etajul cinci. El i-a pus mâna pe umăr, l-a strigat pe numele suspectului căutat, l-a anunțat că era ofițerul de poliție și i-a cerut să-l urmeze. În acel moment, Alexei s-a întors și l-a lovit cu pumnul în față și a încercat să fugă jos pe scări. Când l-a lovit pe ofițerul de poliție B., el nu avea nimic în mână. Ofițerul de poliție B. a fost împins la perete pe partea dreaptă și și-a pierdut echilibrul. Cu toate acestea, ofițerul de poliție C., care s-a apropiat deja de ei din spate, a reușit să-l prindă pe Alexei Vlasi trăgându-i mâna stângă pe umăr (în declarația lui inițială ofițerul de poliție C. a declarat că el l-a prins de gulerul jachetei). Reținerea a avut loc pe primele trei trepte ale rampei de scări care duceau la etajul cinci. Ofițerul de poliție C. era în spatele lui Alexei Vlasi pe o treaptă mai sus, el își ținea mâna dreaptă cu mâna stângă și ținea pistolul în sus în mâna dreaptă. În acel moment, fără a-și schimba poziția, Alexei Vlasi l-a înjunghiat pe ofițerul de poliție C. în coapsa dreaptă cu un cuțit, pe care îl ținea în mâna dreaptă în poziția inversă. După aceasta, fără a-și schimba poziția cuțitului, Alexei Vlasi a încercat să se întoarcă în stânga și să-l înjunghie pe ofițerul de poliție C. în față. Potrivit polițistului C., Alexei Vlasi stătea mai sus. Fiindu-i frică pentru viața lui, ofițerul de poliție C. a tras de trăgaciul pistolului pe care încă îl ținea în sus și l-a împușcat în partea superioară a gâtului. Ofițerii de poliție nu au spus cum cadavrul victimei a ajuns pe palierul între etajul cinci și patru, cu șase sau șapte trepte mai jos, însă este rezonabil de a presupune că cadavrul a alunecat singur pe marginea scărilor.

D.

Urmărirea penală

16.

Urmărirea penală a fost inițiată la 15 martie 2009. Potrivit unui raport în care se descria scena incidentului, cadavrul lui Alexei Vlasi se afla într-o baltă de sânge pe palierul intermediar între etajele patru și cinci. În palma mânii lui drepte se afla un cuțit mic de buzunar cu un mecanism de închidere și cu o lamă care avea 6.5 cm lungime. Picioarele lui erau așezate pe primele două trepte ale rampei scărilor care duceau la etajul cinci. Pe aceste trepte erau urme de sânge. Raportul include imaginile suprafețelor murdare de sânge, cum ar fi palierul unde era culcat cadavrul, pereții din jur, și palierul dintre etajul trei și patru, unde a curs sângele de sus. Sus pe treptele pe care era culcat cadavrul victimei nu au fost găsite urme de sânge. Pe peretele deasupra treptei a șase a rampei de scară care coboară la etajul patru de la palierul unde era culcat cadavrul victimei era o gaură făcută de un glonte la 2.3 metri deasupra treptei, exact în direcția opusă celei unde au indicat martorii că a fost împușcată victima când se afla cu fața spre balustradă.

17.

Pe parcursul urmăririi penale, procuratura Chișinău a obținut câteva rapoarte medico-legale în care se declara,

inter alia

, că începutul rănii pe unde a trecut glontele se afla în partea superioară stângă

a gâtului lui Alexei Vlasi, iar sfârșitul rănii se afla în partea dreaptă a frunții deasupra sprâncenei lui. Raportul a mai constatat că

s-a tras de la o distanță atât de mică încât praful de pușcă a fost prezent pe pielea victimei în jurul rănii de intrare

. Potrivit unui alt raport de expertiză medico-legală, ofițerul de poliție care l-a împușcat avea o leziune pe coapsa dreaptă cauzată de un cuțit și celălalt polițist care susține că a fost lovit în față de către Alexei avea o vânătaie pe față. Potrivit unei alte expertize, pe cuțitul găsit în palma lui Alexei Vlasi după moartea sa nu a fost găsită nicio amprentă.

18.

La 21 septembrie 2009, Procuratura Chișinău a decis să înceteze urmărirea penală pe motiv că polițistul care l-a împușcat pe Alexei Vlasi se afla în legitimă apărare. Procuratura și-a bazat decizia pe versiunea evenimentelor descrisă de ofițerii de poliție. Reclamanții au atacat această decizie la Procuratura Generală.

19.

La 9 octombrie 2009, adjunctul Procurorului General a anulat ordonanța respectivă, deoarece aceasta se baza în exclusivitate pe versiunea evenimentelor descrisă de polițiști și deoarece nu au fost luate în considerație declarațiile martorilor. Ofițerul de urmărire penală nu a stabilit locul exact al împușcăturii și poziția victimei față de persoana care a tras. Mai mult, nu a fost efectuată expertiza balistică pentru a determina traiectoria glontelui.

20.

În cadrul urmăririi penale redeschise martorii au fost interogați în mod repetat. Unul din ei, G., și-a schimbat declarațiile și a susținut că el nu a văzut și nu a auzit nimic, însă mai târziu el a susținut că a acționat așa doar pentru că ofițerii de poliție acuzați au exercitat presiune asupra lui și l-au amenințat.

21.

A fost efectuată o expertiză balistică cu ajutorul unui asistent care stătea în locul în care potrivit ofițerilor de poliție se afla victima la momentul împușcării. Pe umărul asistentului, lângă cap, a fost pusă o varză. Prin gaura făcută în varză, a fost trasă o ață spre gaura de pe perete provocată de glonte, care se afla mult mai jos decât varza. Luând în considerație pozițiile începutului și sfârșitului rănii pe capul victimei, s-a conchis că, la momentul producerii împușcăturii, victima era aplecată și nu stătea în poziție dreaptă după cum au declarat ofițerii de poliție în versiunea evenimentelor descrisă de ei.

22.

La 30 iunie 2010, Procuratura Chișinău din nou a încetat urmărirea penală pe motive similare ca și în primul caz, și anume în baza versiunii evenimentelor descrisă de ofițerii de poliție. Se pare că procurorul nu a încercat să confrunte constatările expertizei balistice cu versiunea evenimentelor prezentată de ofițerii de poliție cu privire la circumstanțele împușcării lui Alexei Vlasi. Reclamanții au atacat această ordonanță.

23.

La 22 iulie 2010, procurorul ierarhic superior a respins cererea reclamanților. Ei au atacat această decizie la judecătorul de instrucție.

24.

La 20 octombrie 2010, judecătorul de instrucție de la Judecătoria Râșcani a admis recursul reclamanților, a casat ordonanțele din 30 iunie și 22 iulie 2010 și a dispus efectuarea unei alte urmăriri penale în această cauză. El a conchis că investigația nu era completă și concluziile la care au ajuns ofițerii de urmărire penală contraziceau probele din dosar. Judecătorul de instrucție de asemenea a constatat că nu a fost efectuată confruntarea dintre martorii și ofițerii de poliție acuzați, nu a fost acordată importanța faptului că nu au fost găsite amprente pe cuțitul cu care se pretinde că victima l-a înjunghiat pe ofițerul de poliție C., și că urmărirea penală nu a fost efectuată într-un termen rezonabil.

25.

Ca urmare a deciziei judecătorului de instrucție, reclamanții au solicitat Procuraturii Generale să transfere examinarea cauzei de la Procuratura Chișinău la o altă procuratură pe motiv că aceasta era parțială. La 8 noiembrie 2010, adjunctul Procurorului General a respins cererea reclamanților ca nefondată.

26.

La 27 aprilie 2011, procuratura Chișinău a interogat-o din nou pe martorul M. La 17 mai 2011, martorul G. a fost din nou interogat. El a susținut că, înainte să fie forțat să intre în apartamentul lui M. după împușcare, el a văzut cum ofițerul de poliție B. l-a înjunghiat pe ofițerul de poliție C. cu un cuțit în zona coapsei. Potrivit lui, aceasta s-a întâmplat între etajul trei și patru și el a menționat aceasta în cadrul interogării sale inițiale, însă acest fapt nu a fost inclus în procesul-verbal. Au fost organizate confruntări dintre M. și ofițerul de poliție B. și dintre G. și ofițerul de poliție B. la 20 și 24 mai 2011, în cadrul cărora fiecare parte și-a menținut declarațiile.

27.

La 21 iulie 2011, martorul G. a trecut testul cu detectorul de minciuni pentru a determina dacă erau adevărate declarațiile lui despre faptul că ofițerul de poliție B. l-a înjunghiat pe ofițerul de poliție C. cu un cuțit. Rezultatul testului a fost negativ, adică declarațiile lui G. nu erau adevărate.

28.

La 15 septembrie 2011, Procuratura Chișinău a dispus din nou încetarea urmăririi penale pe motive similare celor invocate cu ocazii similare. Rezultatele testului detectorului de minciuni au fost anexate la această decizie. Reclamanții au atacat-o și au susținut că rezultatele testului detectorului de minciuni erau inadmisibile, deoarece testul a fost efectuat de către colegii ofițerilor de poliție acuzați și nu de către experți independenți.

29.

La 20 octombrie 2011, procurorul ierarhic superior a respins cererea reclamanților. Ei au depus recurs la judecătorul de instrucție.

30.

La 12 decembrie 2011, judecătorul de instrucție de la Judecătoria Râșcani a admis recursul reclamanților, constatând din nou că urmărirea penală a fost incompletă. De asemenea, judecătorul a declarat rezultatele testului detectorului de minciuni inadmisibile.

31.

La 13 aprilie 2012, fără a efectua alte măsuri de investigație, procurorul de la Procuratura Chișinău a încetat din nou urmărirea penală. Conținutul ordonanței era identic cu cel al ordonanței din 15 septembrie 2011, inclusiv referința la testul detectorului de minciuni.

32.

La 9 iulie 2012, procurorul ierarhic superior a respins plângerea reclamanților. Ei au depus recurs la judecătorul de instrucție.

33.

La 16 octombrie 2012, un judecător de instrucție de la Judecătoria Râșcani a admis din nou recursul reclamanților, a casat ordonanțele din 13 aprilie și 9 iulie 2012 și a dispus efectuarea unei alte urmăriri penale.

34.

La 11 martie 2013, procurorul de la Procuratura Chișinău a încetat din nou urmărirea penală.

35.

La 22 aprilie 2013, procurorul ierarhic superior a respins plângerea reclamanților. Ei au depus recurs la judecătorul de instrucție.

36.

La 19 iulie 2013, judecătorul de instrucție de la Judecătoria Râșcani a admis din nou recursul reclamanților, a casat ordonanțele din 11

martie și 22 aprilie 2012 și a dispus inițierea unei noi urmăriri penale. Se pare că urmărirea penală continuă până în prezent.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

37.

Potrivit articolului 17 al Legii cu privire la poliție din 18 decembrie 1990, în vigoare la momentul evenimentelor, colaboratorii poliției au dreptul să folosească arme de foc ca măsură extremă pentru autoapărare. Arma poate fi folosită de către colaboratorii poliției fără avertizare în caz de atac prin surprindere sau atac care necesită utilizarea tehnicii speciale de luptă.

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLELOR 2 ȘI 3 ALE CONVENȚIEI

38.

Reclamanții au pretins că Alexei Vlasi a fost maltratat și omorât de către colaboratorii organelor de drept, și că autoritățile naționale nu au efectuat o investigație efectivă pe marginea circumstanțelor decesului lui. Acestea s-au bazat pe articolele 2 și 3 ale Convenției, care prevăd următoarele:

Articolul 2

“1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal când infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.

a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale ;

b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deținute ;

c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecție.”

Articolul

3

“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A.

Admisibilitatea

39.

Guvernul a susținut că urmărirea penală pe marginea circumstanțelor acestei cauze încă continuă și la nivel național nu a fost luată o decizie definitivă. Din acest motiv, Guvernul a susținut că cererea reclamanților era prematură și că ei nu au epuizat toate căile de atac disponibile la nivel național.

40.

Curtea reiterează că scopul articolului 35 § 1 al Convenției este de a oferi posibilitatea statelor contractante de a preveni sau a repara violările care se pretinde că au fost comise de către aceștia înainte de a sesiza Curtea. În consecință, statele nu au obligația de a răspunde pentru acțiunile lor în fața unui organ internațional înainte de a avea posibilitatea de a soluționa cauza în baza sistemelor lor de drept (a se vedea, spre exemplu,

Remli v. France

, 23 aprilie 1996, § 33,

Reports of Judgments and Decisions

1996-II, și

Selmouni v. France

[GC], nr. 25803/94, § 74, ECHR 1999-V). În același timp, “reclamantul nu trebuie să epuizeze căile de recurs care, deși teoretic ar putea reprezenta un remediu, în realitate nu oferă nici o șansă de redresare a încălcării pretinse” (a se vedea

Yoyler v.

Turkey

, nr. 26973/95, 13 ianuarie 1997, și

Akdivar and Others v.

Turkey

, § 68, 30 august 1996,

Reports

1996-IV).

41.

Este adevărat că în această cauză procedurile încă continuă în fața instanțelor naționale. Cu toate acestea, Curtea constată că chestiunea epuizării căilor interne este strâns legată de fondul pretențiilor, și anume, chestiunea eficienței urmăririi penale efectuate pe marginea plângerii reclamanților legate de maltratarea și omorârea lui Alexei Vlasi. Prin urmare, ea consideră că ambele chestiuni trebuie unite și examinate împreună (a se vedea

Mikheyev v. Russia

, nr. 77617/01, § 88, 26 ianuarie 2006).

42.

În continuare, Curtea notează că aceste pretenții nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Nu au fost stabilite motive pentru a declara cererea inadmisibilă. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

B.

Fondul

1.

Argumentele părților

43.

Reclamanții au declarat că statul era responsabil pentru omorârea lui Alexei Vlasi, deoarece împușcarea acestuia nu a fost justificată de circumstanțele cauzei. El nu a fost înarmat și nu a prezentat pericol vieții și sănătății colaboratorilor de poliție. După împușcarea lui, ofițerii de poliție au încercat să falsifice probele pentru a prezenta situația ca o autoapărare. Cu acest scop, unul din ei l-a rănit pe celălalt cu un cuțit și a pus cuțitul în mâna victimei decedate. Reclamanții s-au bazat pe declarațiile martorilor care au susținut această versiune a evenimentelor. În final, reclamanții au declarat că urmărirea penală pe marginea circumstanțelor decesului victimei nu a fost efectivă în modul prevăzut de articolul 2 al Convenției.

44.

Guvernul nu a făcut nicio declarație în privința fondului cauzei, și doar a susținut poziția procurorilor în deciziile lor privind încetarea urmăririi penale, potrivit căreia ofițerul de poliție C. a acționat în autoapărare atunci când a împușcat victima în cap.

2.

Aprecierea Curții

(a)

Principii generale

45.

Articolul 2, care protejează dreptul la viață și stabilește circumstanțele în care privarea de viață poate fi justificată, este considerat drept una din cele mai fundamentale prevederi din Convenție, de la care nu se permite nicio derogare. Împreună cu articolul 3 al Convenției, acesta de asemenea consfințește una din valorile de bază ale unei societăți democratice care alcătuiește Consiliul Europei. Prin urmare, circumstanțele în care privarea de viață poate fi justificată trebuie analizate strict. Obiectul și scopul Convenției în calitate sa de instrument care are drept scop protecția persoanelor cere de asemenea ca articolul 2 să fie interpretat și aplicat astfel încât prevederile acestuia să fie practice și efective (a se vedea

Andronicou and Constantinou v.

Cyprus

, 9

octombrie 1997, § 171,

Reports of Judgments and Decisions

1997

‑

VI, și

Huohvanainen v. Finland

, nr. 57389/00, § 92, 13 martie 2007).

46.

Textul articolului 2 al Convenției, citit în întregime, demonstrează că acesta acoperă nu doar cazuri de omor intenționat, dar de asemenea situațiile în care se permite “utilizarea forței” și care ar putea să rezulte, drept o consecință nedorită, în moartea persoanei. Orice aplicare a forței trebuie să fie “absolut necesară” pentru atingerea unuia sau a mai multor obiective stabilite în subparagrafele de la (a) la (c). Această condiție cere ca să fie aplicat un test mai strict și riguros, decât cel aplicat în mod normal la determinarea faptului dacă acțiunea statului este “necesară într-o societate democratică” în temeiul paragrafelor 2 ale articolelor de la 8 la 11 ale Convenției. În consecință, forța aplicată trebuie să fie strict proporțională atingerii obiectivelor permise (a se vedea

Kelly and Others v. the United Kingdom

, nr. 30054/96, § 93, 4 mai 2001).

47

.

Având în vedere importanța articolului 2 într-o societate democratică, în aprecierea sa, Curtea trebuie să analizeze foarte atent cazurile în care o persoană își pierde viața, mai ales atunci când este folosită forța letală intenționată, luând în considerație nu doar acțiunile agenților de stat care de fapt au aplicat forța dar de asemenea toate circumstanțele suplimentare, inclusiv asemenea chestiuni cum ar fi planificarea și controlul acțiunilor examinate. Prin urmare, la determinarea faptului dacă aplicarea forței este compatibilă cu articolul 2, ar putea fi relevant faptul dacă operațiunea organelor de drept a fost planificată și dirijată, pentru a minimaliza cât mai mult posibil recurgerea la forța letală sau pierderea accidentală de viață (a se vedea

Bubbins v

the United Kingdom

, nr. 50196/99, §§ 135-36, ECHR 2005

‑

II, și

McCann and Others v. the United Kingdom

, 27 septembrie 1995, §§

150 și 194, Series A nr. 324).

48.

Mai mult, obligația de a proteja dreptul la viață garantat de articolul 2 al Convenției, combinat cu obligația generală a statului în temeiul articolului 1 de a recunoaște “oricărei persoane aflate sub jurisdicția [sa] drepturile și libertățile definite în ... [Convenție]”, cere implicit că trebuie să fie efectuată o investigație oficială efectivă atunci când persoanele și-au pierdut viața ca urmare a utilizării forței. Scopul esențial al unei asemenea investigații este de a asigura implementarea efectivă a legilor naționale care protejează dreptul la viață și, în cazurile care implică agenții sau organele de stat, de a asigura tragerea lor la răspundere pentru decesul de care sunt responsabile (a se vedea

Makaratzis v. Greece

[GC], nr. 50385/99, §

73, ECHR 2004

‑

XI). Forma investigației care ar putea să atingă aceste scopuri poate să varieze în dependență de circumstanțe. Cu toate acestea, indiferent de metoda aplicată, autoritățile trebuie să acționeze din inițiativă proprie, imediat ce cauza a ajuns în atenția lor. Ele nu se pot baza în asemenea cazuri pe inițiativa rudelor de a depune o plângere sau pe asumarea responsabilității de către acestea pentru desfășurarea unor proceduri de investigație (a se vedea

Kelly and Others

, citată mai sus, § 94, și,

mutatis mutandis

,

İlhan v.

Turkey

[GC] nr. 22277/93, ECHR 2000-VII, §

63).

49.

Condiția luării unor măsuri prompte și rezonabile este implicită în acest context (a se vedea

Yașa v. Turkey

, 2 septembrie 1998, §§ 102-04,

Reports

1998-VI). Orice deficiență în procesul de investigație care subminează capacitatea acesteia de a stabili circumstanțele cauzei sau a identifica persoana responsabilă poate să nu întrunească cerințele standardului eficienței (a se vedea

Kelly and Others

, citată mai sus, §§ 96-97, și

Anguelova v.

Bulgaria

, nr. 38361/97, § 139, ECHR 2002

‑

IV).

(b)

Aplicarea acestor principii în această cauză

50.

Întorcându-ne la circumstanețele acestei cauze, Curtea notează că este indiscutabil faptul că Alexei Vlasi a fost împușcat în cap de către un ofițer de poliție în momentul reținerii sale. Unica chestiune disputată a fost dacă folosirea forței letale împotriva lui a fost justificată în circumstanțele cauzei. La justificarea aplicării forței de către poliție, Guvernul s-a bazat pe versiunea evenimentelor descrisă de către ofițerul de poliție care l-a împușcat.

51.

De la început, Curtea notează existența unor discrepanțe majore dintre versiunea invocată de Guvern și probele din dosar. Potrivit reconstituirii video a scenei împușcăturii (a se vedea paragrafele 14 și 15 de mai sus), aceasta s-a produs în partea de sus a scărilor ce duceau la etajul cinci. Totuși, raportul care descria locul incidentului imediat după producerea acestuia și fotografiile anexate nu conțin informații despre urmele de sânge, care ar fi confirmat faptul că corpul victimei s-a rostogolit pe scări în jos până la palierul dintre etajele patru și cinci. Curtea consideră ca este practic imposibil ca corpul victimei, care a avut o rană serioasă în cap în urma unei împușcături, putea să se rostogolească pe scări în jos fără a lăsa vreo urmă de sânge. De asemenea, potrivit aceluiași raport, victima a pierdut atât de mult sânge, încât urmele acestuia au fost găsite la etajul de mai jos, pe palierul dintre etajele trei și patru.

52.

În aceeași reconstituire video, ofițerul de poliție C. a declarat că la momentul împușcării Alexei Vlasi stătea în picioare cu capul drept în fața lui pe o treaptă mai jos, și că el ținea pistolul său în sus la spatele capului victimei. Totuși, glontele cu care a fost împușcată victima a lovit peretele la un punct mult mai jos decât se susține că era poziționat capul victimei. Într-adevăr, potrivit expertizei balistice, pentru ca glontele să lovească peretele în punctul indicat, victima trebuia să stea aplecată (a se vedea paragraful 21 de mai sus). Dacă victima s-ar fi aflat acolo unde a indicat polițistul C., atunci glontele nu ar fi lovit peretele în locul indicat.

53.

În lumina discrepanțelor esențiale menționate mai sus, coroborate cu faptul că nu s-au găsit amprentele victimei pe cuțitul cu care ar fi fost atacat ofițerul de poliție C., precum și a declarațiilor martorilor care, spre deosebire de cele ale polițiștilor, nu erau inconsistente cu probele

din dosar, Curtea are rezerve mari cu privire la credibilitatea versiunii evenimentelor invocată de Guvern. De asemenea, nu a fost demonstrat faptul dacă folosirea forței letale împotriva lui Alexei Vlasi a fost necesară în circumstanțele cauzei și prin urmare este angajată responsabilitatea statului.

54.

De asemenea, Curtea trebuie să examineze modul în care autoritățile au investigat această cauză. În primul rând, ea notează că procedurile pe marginea plângerii reclamanților au fost pendinte în fața autorităților naționale mai mult de patru ani, perioada în care instanțele judecătorești nici nu au început măcar să examineze această cauză. Judecând în baza materialelor de care dispune, Curtea nu este convinsă de faptul că această cauză este atât de complexă încât să necesite o perioadă atât de lungă de timp pentru a fi soluționată. Au existat câteva perioade lungi în care nimic nu s-a întâmplat în cadrul procedurilor inițiate. Spre exemplu, după redeschiderea urmăririi penale la 20 octombrie 2010, când judecătorul de instrucție a constatat,

inter alia

, că urmărirea penală nu a fost efectuată într-o perioadă rezonabilă de timp (a se vedea paragraful 24 de mai sus), nu a fost efectuată nicio măsură procedurală până la 27 aprilie 2011 (a se vedea paragraful 26 de mai sus). După redeschiderea urmăririi penale la 12 decembrie 2011 (a se vedea paragraful 30 de mai sus), nu a fost efectuată nicio măsură de investigație până la 13 aprilie 2012, când urmărirea penală a fost din nou încetată (a se vedea paragraful 31 de mai sus). În final, se pare că urmărirea penală continuă și în prezent (a se vedea paragraful 36 de mai sus).

55.

Analizând atent materialele cauzei, Curtea consideră că modul în care procurorii au evaluat circumstanțele cauzei pot crea impresia unui observator independent că nu a avut loc o încercare veritabilă de a elucida circumstanțele cauzei și a stabili adevărul. După cum a fost arătat mai sus, aparent, procurorii au favorizat versiunea polițiștilor într-o așa măsură încât au fost dispuși să nu ia în considerație discrepanțele esențiale care existau dintre versiunea aceasta și probele din dosar. Mai mult, declarațiile martorilor au fost tratate ca fiind atât de irelevante, încât procurorii nici nu s-au obosit să explice din ce cauză acestea nu au fost luate în serios. Spre exemplu, expertiza balistică a fost efectuată doar pentru a verifica traiectoria glontelui unde ofițerii de poliție susțin că se afla victima. Din motive necunoscute, autoritățile nu au considerat necesar să verifice dacă locul găurii pe perete cauzat de glonte se potrivește cu locul în care martorii susțin că se afla victima.

56.

În lumina carențelor descrise mai sus și durata urmăririi penale efectuate, Curtea conchide că investigația circumstanțelor legate de moartea lui Alexei Vlasi nu era nici adecvată și nici suficient de efectivă.

57.

Curtea reiterează că dacă remediul național ales de către reclamant este teoretic adecvat, însă, pe parcursul timpului, se dovedește a fi inefectiv, reclamantul nu mai este obligat să-l epuizeze (a se vedea

Tepe v.

Turkey

, 27244/95, decizia Comisiei din 25

noiembrie 1996). Ajungând la concluzia de mai sus, potrivit căreia investigația plângerii reclamanților era ineficientă, Curtea consideră că aceștia nu mai aveau obligația să aștepte finisarea urmăririi penale pentru a epuiza căile interne de recurs. Prin urmare, Curtea respinge obiecția Guvernului cu privire la neepuizarea căilor interne de recurs și conchide că a avut loc o violare a articolului 2 al Convenției atât sub aspect material, cât și procedural.

58.

În lumina acestor concluzii, Curtea nu consideră necesar de a examina această cauză în temeiul articolului 3 al Convenției.

II.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 AL CONVENȚIEI

59.

Reclamanții au declarat că ei nu au beneficiat de

un recurs efectiv în privința

încălcării drepturilor lor garantate de articolul 2 al Convenției, și, prin urmare, a avut loc o violare a articolului 13 al Convenției, care prevede următoarele:

Articolul 13

„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

A.

Admisibilitatea

60.

Curtea observă că această pretenție nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. În continuare, ea notează că aceasta nu este neadmisibilă sub nici un alt temei. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

B.

Fondul

61.

Reclamanții au declarat că ei nu au beneficiat de nici un remediu de drept penal, deoarece urmărirea penală a fost ineficientă, și ca rezultat al acestei ineficiențe, ei nu au beneficiat de nici un remediu eficient de drept civil în vederea revendicării compensațiilor pentru moartea fratelui lor.

62.

Guvernul nu a făcut nicio declarație în privința acestei pretenții.

63.

În ceea ce privește prima parte a plângerii reclamanților, și anume faptul că ei nu au beneficiat de remedii efective de drept penal ca urmare a omorului pretins al fratelui lor, Curtea observă că aceasta nu ridică nicio chestiune separată de cea examinată deja sub aspect procedural în temeiul articolului 2 al Convenției.

64.

În ceea ce privește cealaltă parte a plângerii, Curtea consideră că, având în vedere caracterul inadecvat al urmăririi penale efectuate în privința circumstanțelor morții lui Alexei Vlasi, o acțiune civilă care s-ar baza pe aceleași fapte și pretenții nu ar fi avut sorț de izbândă. Prin urmare, Curtea consideră că nu s-a demonstrat faptul că a existat un recurs efectiv care ar fi permis reclamanților să pretindă compensații pentru uciderea fratelui lor de către poliție (a se vedea,

mutatis mutandis

Corsacov v. Moldova

, nr. 18944/02, § 82, 4 aprilie 2006, și

Gurgurov v. Moldova

, nr. 7045/08, § 73, 16 June 2009). Prin urmare, a existat o violare a articolului 13 al Convenției combinat cu articolul 2 al Convenției.

III.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

65.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciul

66.

Reclamanții au pretins 180,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al violărilor constatate mai sus. Ei au susținut că la momentul uciderii fratelui lor, ei aveau 19 și, respectiv, 18 ani, și nu aveau altă rudă apropiată în afara lui. Mama lor a murit în anul 2002 și tatăl lor i-a părăsit cu câțiva ani mai înainte. Fratele lor mai mare, victima Alexei Vlasi, care avea la acel moment 29 de ani, era singurul care îi întreținea. Reclamanții au susținut că pierderea fratelui lor și faptul că ulterior ei au trebuit să treacă printr-un proces de investigație inechitabil le-a cauzat multă suferință psihologică.

67.

Guvernul nu a fost de acord cu reclamanții și a cerut Curții să respingă atât pretențiile lor cu privire la satisfacția echitabilă cât și cererea.

68.

Curtea observă că ea a constatat deja faptul că autoritățile erau responsabile de moartea lui Alexei Vlasi. Suplimentar la această încălcare gravă, ea a mai constatat că autoritățile nu au efectuat o investigație efectivă și nu au oferit remedii efective în această privință, cu încălcarea obligației lor procedurale prevăzute de articolul 2 al Convenției. În lumina celor de mai sus și judecând în mod echitabil, Curtea acordă fiecărui reclamant câte EUR 25,000.

B.

Costuri și cheltuieli

69.

De asemenea, reclamanții au solicitat EUR 6,377 cu titlu de costuri și cheltuieli angajate în fața Curții. Ei au prezentat careva documente în sprijinul pretențiilor lor.

70.

Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă și a cerut Curții să le acorde o sumă pe care o consideră rezonabilă.

71.

Având în vedere informația care se conține în această cauză, Curtea consideră rezonabil să acorde EUR 3,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.

C.

Dobânda de întârziere

72.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în funcție de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Conexează cu fondul

obiecția preliminară a Guvernului cu privire la epuizarea căilor interne de recurs de către reclamanți și o respinge;

2.

Declară

cererea admisibilă;

3.

Hotărăște

că a avut loc o violare articolului 2 al Convenției sub aspect material și procedural;

4.

Hotărăște

că nu există o chestiune separată în temeiul articolului 3 al Convenției;

5.

Hotărăște

că nu există o chestiune separată în temeiul articolului 13 al Convenției

în privința

pretenției reclamanților despre ineficiența urmăririi penale;

6.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 13 al Convenției combinat cu articolul 2 al Convenției în privința pretenției reclamanților despre lipsa unor remedii civile aplicabile în cazul omorului fratelui lor;

7.

Hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamanților în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, următoarele sume,

care vor fi convertite în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii

:

(i)

EUR 25,000 (douăzeci și cinci mii de euro) primului reclamant cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută; (ii)

EUR 25,000 (douăzeci și cinci mii de euro) celui de-al doilea reclamant cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută; și

(iii)

EUR 3,000 (trei mii de euro), cu titlu de costuri și cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută de către ambii reclamanți;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.

8.

Respinge

restul pretențiilor reclamanților cu privire la satisfacția echitabilă

.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 15 octombrie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte