CtEDO 10.12.2013 Auto

AFFAIRE GAMZE ULUDAĞ c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
10.12.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté (Article 5-4 - Contrôle à bref délai)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE GAMZE ULUDAĞ c. TURQUIE (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA GAMZE ULUDA TURCIA (solicitarea nr 21292/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 decembrie 2013 DEFINIF 10/03/2014 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Gamze Uluda președintele Ișel Karakaș, Dragoljub Popović, András Sajó, Nebojša Vučinić, Helen Keller, Egidijus Kūris, judecători și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera de consiliu la 19 noiembrie 2013, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea ui cauza se găsește o sentință (n 21292/07) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Gamze Uluda La 14 noiembrie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. La 9 noiembrie 2006, a fost arestată la sfârșitul percheziției casei sale, suspectată, pe baza rapoartelor de supraveghere a poliției și a interceptărilor telefonice, că a fost implicată într-un trafic de droguri și că a primit un pachet suspect. În aceeași zi, pentru a evita punerea în pericol a operațiunii de supraveghere a poliției, reclamanta a fost deferită Parchetului pentru posesie și consum de narcotice și eliberată la sfârșitul audierii sale. La 26 ianuarie 2007, aceasta a fost arestată la sfârșitul unei noi percheziții la domiciliu, în cadrul aceleiași anchete. La 27 ianuarie 2007, judecătorul a decis să limiteze accesul suspecților și al avocaților acestora la procesele-verbale de supraveghere tehnică și la actele de anchetă. Tot la 27 ianuarie 2007, reclamanta a fost interogată de poliție, în prezența avocatului său. În timpul acestui interogatoriu, poliția a dat citirea rapoartelor de interogare a convorbirilor telefonice cu privire la persoana respectivă și a interogat-o cu privire la conținutul conversațiilor. Recurenta a dat explicații cu privire la anumite conversații, a indicat că nu-și amintește de unele altele și a contestat să fie interlocutorul altei conversații. Conținutul acestor conversații a fost transcris în procesul-verbal al interviului. 10. La 28 ianuarie 2007, reclamanta a fost adusă în fața judecătorului care a dispus plasarea sa în arest provizoriu, ținând cont de natura și de calificarea de a fi acuzată, de starea probelor și de riscul de evadare și de dejivrare a probelor. 11. La 30 ianuarie 2007, avocata recurentei a formulat opoziție împotriva acestei decizii. Ea susține că nu există nici o suspiciune serioasă cu privire la comisia de culpă repatriată clientului său și a adăugat că nu a existat nici o dovadă a faptului că elementul .. ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Aceasta a explicat că reclamanta a respins cererea altor suspecți și că, prin urmare, a refuzat să servească drept intermediar în cadrul unor tranzacții și a susținut în acest sens rapoartele de interceptare a convorbirilor telefonice. Potrivit avocatului, numai uzul de droguri era constituit și clienta sa nu prezenta nici un risc de scurgere sau de scurgere a probelor. Februarie 2007, Curtea a Uniunii Europene, hotărând la dosar, a respins opoziția și a dispus menținerea în detenție a reclamantei, ținând cont de natura și de calificarea instanței reprobabile și de starea probelor. 13. La 6 februarie 2007, avocatul a contestat plasarea în detenție a reclamantei și în fața instanței corecționale. La 9 februarie 2007, această instanță a considerat că, având în vedere că opoziția a fost examinată de instanță, nu era necesar să se ia o nouă decizie în această privință 14. La 26 februarie, 26 martie și 20 aprilie 2007, judecătorul a dispus, în cadrul procedurii de investigare din oficiu, menținerea în detenție provizorie a reclamantei, ținând cont de natura infracțiunii și de starea probelor. El a precizat că elementele de probă nu au fost încă colectate în totalitate. 15. La 27 aprilie 2007, procurorul a acuzat-o pe reclamantă și pe alte patru persoane pentru trafic de droguri și alte zece persoane pentru consumul de droguri. 16. La 30 aprilie 2007, 6 a fost condamnată pentru trafic de droguri. 17. La 3 mai 2007, Comisia a constatat că cauza se afla în sfera de competență a cursurilor speciale de muncă și s-a declarat incompetentă și a dispus, de asemenea, menținerea reclamantei în detenție provizorie, având în vedere natura procedurii reproșate, starea probelor și perioada de detenție. 18. La 17 iulie 2007, avocatul recurentei a prezentat o cerere de extindere la 8 Curtea, instanța desemnată pentru a cunoaște o cauză. El a indicat că clientul său nu a prezentat în fața unui judecător de la arestarea sa provizorie și a susținut că dosarul nu conținea nici un element de probă cu privire la încălcarea sancționată clientului său. El a concluzionat că, toate dovezile care au fost adunate în opinia sa, el nu a avut nici un risc de a pune la îndoială probele. 19. La 20 iulie 2007, Curtea, care a acționat la dosar, a respins cererea de extindere și a dispus menținerea în detenție a reclamantei, având în vedere natura încălcării în cauză, starea probelor și persistența motivelor de detenție. 20. La 31 iulie 2007, reclamanta Ö însăși o cerere de extindere la 8 Curtea de Asezare, care nu prezenta nici un risc de scurgere sau de scurgere de probe. 21. La 8 august 2007, instanța de judecată a respins cererea de extindere, ținând cont de natura dreptului de proprietate, de starea probelor și a conținutului dosarului. Ea a luat în considerare faptul că nu a avut nici o evoluție în probe după decizia de menținere în detenție și că motivele de detenție enunțate la art. 100 din CPP au persistat. 22. La 20 august și 19 septembrie 2007, 8 instanță de judecată, acționând la dosar în cadrul procedurii de investigare din oficiu, a dispus menținerea în detenție a reclamantei ținându-se cont de dreptul reprovocat, de starea probelor și de conținutul dosarului. 23. La 3 octombrie 2007, Comisia și-a desfășurat prima ședință, în cursul căreia i-a auzit pe inculpați în apărarea lor. La sfârșitul acestei ședințe, aceasta a ordonat eliberarea provizorie a persoanei în cauză, având în vedere probabilitatea unei modificări a calificării persoanei în cauză reproșată. 24. La 20 mai 2008, Curtea a hotărât, în lumina dovezilor din dosar, că faptele reproșate recurentei nu erau legate de trafic, ci de utilizarea narcoticelor. În consecință, aceasta a pronunțat o măsură de libertate supravegheată în ceea ce privește persoana în cauză. 25. În lipsa recursului, această decizie a devenit definitivă. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 26. În conformitate cu art. 188 din Codul penal, traficul de droguri este pedepsit între cinci și cincisprezece ani de închisoare. În conformitate cu art. 191 din acest cod, utilizarea drogurilor este pedepsită cu o pedeapsă între unu și doi ani de închisoare. La alineatul (2) din acest articol se prevede că, în cadrul unei proceduri penale diligente pentru utilizarea narcoticelor, instanța poate decide, înainte de a-și pronunța hotărârea, instituirea unui tratament medical sau luarea unei măsuri de libertate supravegheată. Această decizie produce aceleași consecințe ca și suspendarea hotărârii. 27. Detenția provizorie este reglementată de art. 100 și următoarele din Codul de procedură penală. Potrivit acestui articol, o persoană poate fi pusă în detenție provizorie atunci când: există fapte care dau naștere unor suspiciuni puternice că a comis o infracțiune și că detenția provizorie este justificată de unul dintre motivele enumerate în această dispoziție. : risc de scurgere și/sau risc de scurgere a probelor sau de presiune asupra martorilor. . . . La art. 153 din Codul de procedură penală reglementează puterea avocatului de a examina dosarul de anchetă. Părțile relevante în speță ale acestei dispoziții se citesc după cum urmează: În etapa anchetei, avocatul are dreptul să ia cunoștință de conținutul dosarului și să obțină fără cheltuieli o copie a documentelor pe care dorește să le examineze. În cazul în care examinarea conținutului dosarului de către avocat sau de către acesta din urmă a unei copii riscă să compromită obiectivul anchetei, această competență [a avocatului] poate fi limitată prin decizia instanței de jurisdicție penală, la cererea procurorului Republicii. Dispoziția din alin. (2) nu se aplică în ceea ce privește procesul-verbal de depoziție al persoanei arestate sau al suspectului și rapoartele de competență, precum și procesele-verbale referitoare la alte acte judiciare pentru care persoanele indicate au dreptul să fie prezente. Începând de la data acceptării de către instanță a actului de judecată, avocatul are dreptul de a lua cunoștință de conținutul dosarului și de dovezile plasate sub protecție; are dreptul de a obține fără taxe copii ale tuturor proceselor-verbale și documentelor. (...) ÎN CURSUL VIOLAȚIEI DE LA ARTICOLUL 5 § 3 DIN CONVENȚIA 29. Recurenta denunță durata detenției sale provizorii și reproșează Parchetului că nu a finalizat rapid faza de anchetă și se plânge de o încălcare a art. 5 alin. (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură încuviințarea celui căruia i se adresează în instanță. 30. Guvernul combate această teză. 31. Curtea constată mai întâi că perioada care trebuie luată în considerare a început la 26 ianuarie 2007 cu arestarea reclamantei pentru a se încheia la 3 ianuarie 2007 octombrie 2007 cu eliberarea din închisoare (punctele 7 și 23 de mai sus). Prin urmare, reținerea provizorie în cauză a durat aproximativ nouă luni. 32. Curtea reamintește apoi că revine în primul rând autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-un caz dat, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rațiunii. În acest scop, ei trebuie să examineze toate circumstanțele care pot dezvălui sau în afara existenței unei adevărate cerințe de interes public care să justifice, având în vedere prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și să prezinte un raport în deciziile lor de respingere a cererilor de extindere. În primul rând, Curtea trebuie să stabilească dacă a existat sau nu o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție (assenov și alții c. Bulgaria , 28 octombrie 1998, § 154, Rec., 1998, Rec., 1998, p. VIII). Persistența unor motive plauzibile de a suspecta persoana arestată că a comis o infracțiune este o condiție sine qua non Curtea trebuie să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. În acest caz, Curtea constată că problema menținerii în detenție provizorie a recurentei a fost discutată în mod regulat de autoritățile judiciare naționale. Pentru a dispune menținerea în detenție provizorie a persoanei în cauză, acestea s-au bazat pe natura și calificarea infracțiunii, starea probelor și persistența motivelor de detenție Curtea admite că există motive plauzibile pentru a suspecta recurenta că a comis o încălcare a dreptului comunitar care a persistat pe parcursul detenției acesteia. Întradevăr, suspiciunile privind implicarea sa într-un trafic de droguri s-au bazat pe dovezi concrete și concludente ; interceptările telefonice au sugerat că reclamanta a fost informată în legătură cu traficul de droguri. În acest sens, Curtea amintește că faptele care dau naștere unor suspiciuni nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Murray c. Regatul Unit, 28 octombrie 1994, § 55, seria A n 300 A). 35. În ceea ce privește celelalte motive de detenție, Curtea arată că autoritățile judiciare s-au bazat pe natura infracțiunii în cauză și constată că Codul penal pedepsește cu cinci până la cincisprezece ani de închisoarea în cuștile cu narcotice care a fost reproșată recurentei. Cu privire la acest aspect, Comisia reamintește că pedeapsa grea este un element care trebuie reținut atunci când evaluează riscul de scurgere. Este adevărat că gravitatea sarcinilor nu poate fi, în sine, de natură să justifice perioade lungi de detenție provizorie (Ilijkov c. Bulgaria , 33977/96, §§ 80-81, 26 iulie 2001), Curtea apreciază că, în circumstanțele din speță, având în vedere natura dreptului de proprietate reproșată inițial și având în vedere timpul petrecut în detenție, autoritățile judiciare puteau considera în mod legitim stabilită persistența unui risc de evadare. 36. Curtea arată, de asemenea, că, la sfârșitul primei audieri pe fond a cauzei, instanța de judecată a dispus repunerea în libertate a reclamantei din cauza probabilității unei recalificări juridice a faptelor. 37. Prin urmare, Curtea consideră că motivele prezentate de autoritățile judiciare pentru menținerea reclamantei în detenție pot fi considerate ca fiind În plus, aceasta nu are motive speciale pentru a critica conduita autorităților competente. 38. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că durata detenției suferite de recurentă nu poate fi considerată excesivă. În acest sens, recurenta susține că persoana care i-ar fi fost făcută să aibă acces la dosarul de anchetă este privată de exercitarea efectivă a dreptului său la apărare în timpul detenției sale. În acest sens, aceasta denunță o încălcare a dreptului său la un proces echitabil în sensul articolului 6 din convenție. Invocând art. 5 din Convenție, Comisia se plânge, de asemenea, că nu s-a prezentat în fața unui judecător pe întreaga durată a deținerii sale. 40. Curtea consideră oportun să se examineze aceste obiecții din unghiul articolului 5 alineatul (4) din Convenție, astfel formulat Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât aceasta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. Reținerea accesului la dosarul de anchetă 41. Curtea arată că, la 27 ianuarie 2007, judecătorul a decis să limiteze, în temeiul articolului 153 alineatul (2) din Codul de procedură penală, accesul recurentei și al avocatului acesteia la dosarul de anchetă pentru a nu compromite buna funcționare a anchetei. Curtea ia notă de faptul că deciziile de plasare și de menținere în detenție provizorie ale recurentei se bazau în principal pe interceptări telefonice. În această privință, Curtea constată că, în cursul audierii sale de către poliție, recurenta, asistată de avocatul acesteia, a fost interogată cu privire la interceptările telefonice. Conținutul conversațiilor sale a fost transcris în procesul-verbal de interogare. În mod similar, în cazul în care reclamanta și avocatul acesteia au depus o cerere de extindere și au formulat o opoziție, acestea au făcut referire în mod expres la conținutul rapoartelor de interceptare a apelurilor telefonice și se pare că documentele care au servit drept bază pentru plasarea și menținerea în detenție provizorie a recurentei erau accesibile atât pentru reclamantă, cât și pentru avocatul acesteia. Atât reclamanta, cât și avocatul acesteia au avut cunoștințe suficiente cu privire la conținutul documentelor în cauză și, prin urmare, au avut posibilitatea de a contesta în mod satisfăcător motivele invocate pentru a justifica arestarea provizorie (a se vedea în acest sens Ceviz c. Turcia, n 8140/08, § 41-44, 17 iulie 2012 43. În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Absența prezentării în fața unui judecător 44. Curtea ia notă de faptul că recurenta a fost reținută provizoriu la 27 ianuarie 2007 și a fost eliberată la 3 octombrie 2007 la sfârșitul primei ședințe. Pe toată durata detenției sale, nu s-a prezentat în fața judecătorilor chemați să se pronunțe cu privire la detenția sa. atât cererile de extindere, cât și opoziția sa au fost examinate fără ca aceasta să fie judecată (punctele 12, 19 și 21 de mai sus). Curtea amintește că dreptul de a fi ascultat de judecătorul sesizat cu privire la o acțiune împotriva detenției trebuie să poată fi exercitat la intervale rezonabile (Knebl c. Republica Cehă, 20157/05, § 85, 28 octombrie 2010). Aceasta consideră că, atunci când libertatea personală este în discuție, o perioadă de timp fără înfățișare care durează, cum ar fi perioada de denunțare în speță, aproape nouă luni nu poate fi calificată drept "în mod rezonabil" (a se vedea, în acest sens, Erișen și alții c. Turcia, n 7067/06, § 53, 3 aprilie 2012). 45. Prin urmare, Curtea concluzionează că încălcarea articolului 5 alineatul (4) din Convenție. III. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 46. Deși un Într-adevăr, recurenta menționează acest lucru în formularul de cerere pentru a se plânge în esență de durata detenției provizorii și nu pentru a solicita repararea prevăzută în art. 5 alin. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite să se șteargă decât o implementare a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Curtea solicită 20 000 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale și morale. 51. Guvernul contestă aceste pretenții. 52. Curtea nu a stabilit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins, respinge această cerere. În schimb, acționând în mod echitabil, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantei 1 000 EUR pentru daune morale. Prospături și cheltuieli 53. De asemenea, reclamanta solicită 3 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, fără a furniza nicio justificare. 54. Guvernul contestă această sumă. 55. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. Având în vedere lipsa documentelor relevante și a criteriilor prevăzute de jurisprudență, Curtea respinge cererea prezentată în acest sens. Interese moratorii 56. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Se declară cererea admisibilă în ceea ce privește o absență a unei înfățișări în fața unui judecător și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, pentru a fi convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 10 decembrie 2013, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Guido Raimondi Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2013-10-29
0,96
AFFAIRE ÖNER AKTAȘ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ÖNER AKTAŞ c. TURQUIE (Requête n o 59860/10) ARRÊT STRASBOURG 29 octobre 2013 DÉFINITIF 29/01/2014 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
CtEDO 2013-06-25
0,96
AFFAIRE SÜLEYMAN EGE c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE SÜLEYMAN EGE c. TURQUIE (Requête n o 45721/09) ARRÊT STRASBOURG 25 juin 2013 DÉFINITIF 04/11/2013 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. E
CtEDO 2013-06-11
0,96
AFFAIRE TUR c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE TUR c. TURQUIE (Requête n o 13692/03) ARRÊT STRASBOURG 11 juin 2013 DÉFINITIF 11/09/2013 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affai
CtEDO 2014-03-25
0,96
AFFAIRE KARAHAN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE KARAHAN c. TURQUIE (Requête n o 11117/07) ARRÊT STRASBOURG 25 mars 2014 DÉFINITIF 25/06/2014 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’a
CtEDO 2011-12-13
0,96
AFFAIRE GÜMÜȘ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE GÜMÜŞ c. TURQUIE (Requête n o 41150/05) ARRÊT STRASBOURG 13 décembre 2011 DÉFINITIF 13/03/2012 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l
Sursă