MUTOVKINA v. RUSSIA

Primă secțiune decizia nr. 43719/06 Yekaterina Vasilievna MUTOVKINA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 10 decembrie 2013 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Erik Møse, Dmitry Dedov, judecători și André Wampach, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 13 septembrie 2006, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate de reclamant în răspuns, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Yekaterina Vasilievna Mutovkina, este un național rus, care s-a născut în 1951 și trăiește în Nadym. Guvernul rus („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl. Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a depus în judecată statului (Agenția Federală pentru Pescuit) pentru compensare a daunelor în legătură cu confiscarea ilegală a peștelui ei. Prin hotărârea Curții Comerciale a Yamalo Regiunea autonomă Nenetskiy din 2 octombrie 2006 a fost acordată în parte cererea reclamantului. Ea a fost acordată RUB 1.603.780 în daune. Hotărârea a devenit finală și executabilă la 3 noiembrie 2006. La 4 octombrie 2007 a fost aplicată pe deplin. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 din Convenția și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la aplicarea întârziere a hotărârii în favoarea ei. HOTĂRÂREA Curții va examina plângerea privind executarea întârziere a hotărârii în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1. În măsura în care este relevant, aceste articole se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Curtea reiterează de la început că, începând cu 4 mai 2009, data în care hotărârea pilot în cazul Burdov v. Rusia (nr. (nr. 33509/04, CEDH 2009) a devenit finală, a suspendat procedura inversă cu privire la toate cererile depuse la Curte în care reclamanții s-au plâns de neexecuție sau de întârziere a executării hotărârilor interne care ordonă plățile monetare de către autoritățile de stat în așteptarea adoptării măsurilor de remediere interne. Cu toate acestea, această amânare nu aduce atingere competenței Curții de a declara în orice moment inadmisibilă orice astfel de caz (a se vedea Burdov (nu, citat mai sus, § 146). Curtea constată, de asemenea, că prezentul caz a fost comunicat statului contestat la 29 mai 2012, în vederea soluționării acesteia în conformitate cu hotărârea pilotă menționată mai sus. Guvernul a susținut însă că plângerile sunt inadmisibile deoarece hotărârea internă a fost executată într-un timp rezonabil. Reclamantul a susținut că întârzierea executării a fost irezonabilă, fără a contesta conturile de fapte ale guvernului. În observațiile sale, reclamantul a parut să insiste asupra faptului că, de asemenea, a avut dreptul la compensare a prejudiciilor materiale pe care le-a susținut din cauza inflației care au avut loc în cursul procedurilor în cauză și a prezentat, de asemenea, propriile calcule ale sumelor care se presupune că sunt cauzate de prejudiciile morale. Curtea reiterează că o întârziere nejustificată în aplicarea unei hotărâri obligatorii poate încălca Convenția (a se vedea Burdov c. Rusia, nr. 59498/00, ECHR 2002-III). Pentru a decide dacă întârzierea a fost rezonabilă, va analiza, în primul rând, cât de mult a luat autoritățile pentru a executa hotărârea și, de asemenea, cât de complexă a procedurii de punere în aplicare au fost, cum s-a comportat reclamantul și autoritățile, precum și care a fost natura premiului (a se vedea Raylyan c. Rusia , nr. 22000/03, § 31, 15 februarie 2007). În prezenta cerere, perioada de executare a fost mai mică de un an. Având în vedere acest fapt și jurisprudența Curții în cazuri similare, și ținând seama de celelalte circumstanțe ale prezentului caz, Curtea consideră că această perioadă nu s-a îndepărtat de cerințele Convenției (a se vedea, de exemplu, Belkin și alții c. Rusia (dec.), nr. 14330/07 et al., 5 februarie 2009). În ceea ce privește argumentele reclamantei care încurajează Curtea să reevalueze valoarea daunelor acordate de către instanțele interne, Curtea reiterează că nu este competent, în principiu, să revizuiască aplicarea dreptului intern și nu dezvăluie nicio apariție a încălcărilor convenției în acest sens. Rezultă că plângerile de neexecuție formulate de reclamant sunt manifestamente nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. André Wampach Khanlar Hajiyev Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 43719/06

Yekaterina Vasilyevna MUTOVKINA

against Russia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 10

December 2013 as a Committee composed of:

Khanlar Hajiyev,

President,

Erik Møse,

Dmitry Dedov,

judges,

and André Wampach,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 13 September 2006,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations submitted by the applicant in reply,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Yekaterina Vasilyevna Mutovkina, is a Russian national, who was born in 1951 and lives in Nadym.

The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr

G.

Matyushkin, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant sued the State (the Federal Fisheries Agency) for compensation of damages in connection with the unlawful seizure of her fish. By a judgment of the Commercial Court of the Yamalo

‑

Nenetskiy Autonomous Region dated 2

October

2006 the applicant’s claim was granted in part. She was awarded RUB

1,603,780 in damages. The judgment became final and enforceable on 3

November

October 2007 it was fully enforced.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 of the Convention and Article

1 of Protocol No.

1 about the delayed enforcement of the judgment in her favour.

THE LAW

The Court will examine the complaint about the delayed enforcement of the judgment under Article 6 § 1 of the Convention and Article

1 of Protocol No.

Article 6 § 1

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...”

Article 1 of Protocol No. 1

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

The Court reiterates at the outset that as from 4 May 2009, the date on which the pilot judgment in the case of

Burdov v. Russia (no.

2)

(no.

33509/04, ECHR 2009) became final, it adjourned the adversarial proceedings on all applications lodged with the Court in which the applicants complained of non-enforcement or delayed enforcement of domestic judgments ordering monetary payments by State authorities pending the adoption of domestic remedial measures. However, such adjournment is without prejudice to the Court’s power at any moment to declare inadmissible any such case (see

Burdov (no.

2)

, cited above, §

146).

The Court also notes that the present case was communicated to the respondent State on 29 May 2012 with a view to its settlement in line with the above-mentioned pilot judgment. The Government argued in response, however, that the complaints were inadmissible because the domestic judgment had been enforced within a reasonable time. The applicant maintained that the delay of execution had been unreasonable, without challenging the Government’s account of facts. In her observations the applicant appeared to insist that she was also entitled to compensation of pecuniary damage that she had sustained due to the inflation occurred in the course of proceedings in question. She also presented her own calculations of the amounts that were allegedly due to her in respect of non-pecuniary damage.

The Court reiterates that an unreasonably long delay in the enforcement of a binding judgment may breach the Convention (see

Burdov v.

Russia,

no.

59498/00, ECHR 2002-III). To decide if the delay was reasonable, it will look, first, at how long it took the authorities to execute the judgment and also how complex the enforcement proceedings were, how the applicant and the authorities behaved, and what the nature of the award was (see

Raylyan v.

Russia

, no. 22000/03, § 31, 15 February 2007).

In the present application, the period of enforcement was less than one year. Having regard to this fact and the Court’s case-law in similar cases, and taking into account the other circumstances of the present case, the Court considers that this period did not fall short of the requirements of the Convention (see, for example,

Belkin and Others v. Russia

(dec.), no.

14330/07 et al., 5 February 2009). As for the applicant’s arguments prompting the Court to reassess the amount of damages awarded to her by the domestic courts, the Court reiterates that it is not competent, in principle, to review the application of the domestic law and discloses no appearance of violations of the Convention in that respect.

It follows that the non-enforcement complaints raised by the applicant is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article

35 §§

3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application inadmissible.

André Wampach

Khanlar Hajiyev

Deputy Registrar

President