CtEDO 13.01.2014 Auto

D'ALCONZO c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
13.01.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Affaire communiquée
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
D'ALCONZO c. ITALIE (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Comunicat la 13 ianuarie 2014 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 64297/12 Giuspe D Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, pilot de avion, este tatăl a doi copii, G.I. și D.A., născuți în 2002 și, respectiv, în 2004 din relația cu doamna C.L.M., resortisant american. La 24 ianuarie 2007, ex-companiul reclamantului părăsește Italia cu copiii săi și se deplasează în Statele Unite. La 12 februarie 2007, reclamantul sesizează autoritățile judiciare cu privire la o cerere de returnare a copiilor și la o procedură de răpire internațională a copiilor a fost inițiată împotriva C.L.M. La 27 mai 2007, Tribunalul din Phoenix a dispus întoarcerea copiilor, iar aceștia din urmă s-au întors în Italia împreună cu mama lor. Din dosar reiese că procedura penală pentru răpirea internațională a copiilor este încă în curs de desfășurare. printr-o ordonanță din 30 septembrie 2008, tribunalul pentru copii din Roma (denumit în continuare " tribunalul") a încredințat custodia copiilor mamei și l-a autorizat pe tată să se întâlnească cu ei în conformitate cu modalitățile stabilite de serviciile sociale. Printr-o ordonanță din 11 noiembrie 2008, Tribunalul a confirmat atribuirea custodei copiilor mamei și dreptul de vizită al tatălui. Pe lângă ordonanța instanței, reclamantul sesizează instanța în instanta de apel a Romei. O expertiză de verificare a capacității reclamantului și a C.L.M. de a-și exercita rolul de părinți a fost decretată de instanță. La 26 mai 2009, expertul și-a prezentat raportul. El a arătat că ambii părinți aveau o relație bună cu copiii, dar că între ei existau mari tensiuni. Printr-o decizie din 9 februarie 2010, Curtea de Apel, ținând seama de indicațiile expertului, precum și de dificultățile legate de profesia reclamantului, a încredințat custodia copiilor serviciilor sociale cu menținerea plasamentului la domiciliul mamei și i-a acordat reclamantului dreptul de a vizita pentru două sfârșituri de săptămână pe lună și o după-amiază pe săptămână. La 7 martie 2011, reclamantul a depus o plângere împotriva C.L.M. pentru scăderea numărului de copii, pe motiv că aceasta era îndepărtată de la locul de reședință cu copiii. În aceeași zi, C.L.M. a depus o plângere împotriva reclamantului pentru atingeri sexuale pe D.A. De la această dată, pentru aproximativ un an, reclamantul nu s-a întâlnit cu copiii săi. La 10 martie 2011, procurorul a subliniat că, din cauza comportamentului părinților, minorii erau expuși unei situații de stres foarte grave și a solicitat suspendarea provizorie a autorității părintești a ambilor părinți. La 19 aprilie 2011, Tribunalul a primit cererea și a ordonat plasarea temporară a copiilor într-o structură a serviciilor sociale. Din dosar reiese că, la 3 mai 2011, tribunalul a ordonat plasarea copiilor acasă la mama lor. O expertiză a fost ordonată de instanță pentru a verifica dacă D.A. a fost efectiv victimă a contactelor sexuale. La 20 septembrie 2011, medicul a prezentat raportul său și a declarat că D.A. nu prezenta niciun semn de violență sexuală. În septembrie 2011, C.L.M. a depus o nouă plângere împotriva reclamantului pentru contact sexual cu G.I. la 7 octombrie 2011, Tribunalul a ordonat organizarea unor întâlniri între reclamant și copiii săi în prezența asistenților sociali. Între 11 martie și 20 iulie 2012, reclamantul s-a întâlnit de 12 ori cu copiii săi, în prezența asistenților sociali. La 30 iulie 2012, serviciile sociale au prezentat raportul privind desfășurarea întâlnirilor la grefa Tribunalului. Din raport reiese că copiii se aflau într-o situație de stres, că mama se afla în dificultate în restabilirea relațiilor cu tatăl și că acesta din urmă avea dificultăți în gestionarea comportamentului copiilor, iar serviciile sociale sugerau psihoterapie pentru copii. În octombrie 2012, Parchetul a solicitat GIP (judecată pentru anchete preliminare) clasificarea celor două plângeri depuse împotriva reclamantului. Între 20 iulie 2012 și ianuarie 2013, reclamantul nu s-a întâlnit niciodată cu copiii săi. Din dosar reiese că întâlnirile nu au fost realizate din cauza refuzului copiilor și a lipsei de cooperare a C.L.M. La o dată nespecificată, reclamantul a depus o plângere împotriva fostei sale prietene pentru atingeri sexuale asupra copiilor. Printr-o decizie din 12 decembrie 2012, tribunalul a afirmat că erau necesare măsuri pentru stabilirea raportului dintre copii și tatăl lor, subliniind că, deși menținerea plasării copiilor la domiciliul mamei lor, nu ar fi fost de dorit din cauza denigrarii tatălui făcut de către mamă, apropierea copiilor mamei ar fi fost o măsură prea dură pentru copii. Din aceste motive, judecătorul a ordonat menținerea plasării copiilor la mama lor, i-a ordonat acesteia din urmă să dea curs deciziilor Tribunalului și ale serviciilor sociale și a autorizat întâlnirile dintre tată și copii, să efectueze în prezența asistenților sociali. În cele din urmă, Tribunalul a ordonat ca întâlnirile să fie efectuate independent de voința copiilor, aceștia putând fi condiționați de comportamentul mamei. Reclamantul susține că s-a întâlnit cu copiii săi de 4-5 ori între ianuarie și martie 2013. Ca urmare a solicitării Parchetului de a clasa plângerea pentru atingeri sexuale, la 19 aprilie 2013, GIP a solicitat Parchetului să continue ancheta și să formuleze acuzația împotriva reclamantului pentru abuz sexual. În decembrie 2013, nicio acuzație nu a fost formulată împotriva reclamantului. GRIFS Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurilor referitoare la răpirea internațională a copilului și la atingerile sexuale. El susține că lungimea excesivă a procedurilor ar fi compromis relația sa cu copiii. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul susține că hotărârile instanțelor interne au încălcat dreptul său la respectarea vieții de familie. Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul susține că deciziile interne sunt discriminatorii în măsura în care ele au favorizat întotdeauna mama. A fost încălcat dreptul reclamantului de a-și respecta viața de familie, în sensul art. 8 alin. (1) din Convenție, din cauza pretinsei lipse de diligență a autorităților competente sesizate de mai târziu, în scopul de a obține punerea în aplicare a dreptului său de vizită, în condițiile prevăzute de decretul Tribunalului pentru Copii din Roma din 12 decembrie 2012 Guvernul este invitat să furnizeze informații cu privire la măsurile luate de serviciile sociale pentru a asigura punerea în aplicare a dreptului de vizită al reclamantului și la continuarea procedurilor penale împotriva reclamantului.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă